Viitorul României va fi social-democrat sau nu va fi deloc

Publicat în Dilema Veche nr. 674 din 19-25 ianuarie 2017
Viitorul României va fi social democrat sau nu va fi deloc jpeg

La mai bine de 25 de ani de la căderea regimului ceaușist și în lipsa unor politici social-democrate consistente, tabloul societății românești este unul deprimant – în jur de 40% din populație trăiește în pragul sărăciei și excluziunii sociale, 42% din români sînt analfabeți funcțional și sîntem pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă. Această situație este atît rezultatul unei moșteniri istorice, al unui decalaj de dezvoltare față de statele din vestul Europei, acumulat secole la rînd, cît și efectul lipsei unor politici autentice de stînga. Mai bine de un sfert de secol am trăit captivi în obsesia anticomunistă, punînd eșecurile prezentului pe seama trecutului și orbiți de mirajul creșterii economice, devenită scop în sine, dar care nu s-a tradus în prosperitate pentru cei mai mulți.

Limitele creșterii economice

Din păcate, creșterea economică nu le rezolvă pe toate, chiar dacă credința cea mai larg răspîndită e că, dacă stimulăm creșterea economică, sărăcia se va reduce de la sine. Evidențele empirice demonstrează contrariul – în 2001, cînd România își lua avînt economic, procentul celor ce trăiau sub pragul sărăciei era, conform Eurostat, de 18%; după șapte ani de creștere, în 2008, înainte de intrarea în recesiune, ponderea celor aflați sub pragul sărăciei era de 23,6%. În 2015, procentul s a ridicat la 25%, în pofida creșterii economice din perioada post-criză. Nici nu se putea altfel, avînd în vederea creșterea inegalităților din societatea românească. Lucrurile stau exact pe dos față de ceea ce se susține – că soluția pentru ieșirea din sărăcie e să creștem și apoi să redistribuim; în realitate, cu cît e mai mare inegalitatea dintr-o societate, cu atît e mai anevoios procesul de combatere a sărăciei. Într-un studiu celebru, M. Ravallion demonstrează cum, într-o țară cu o rată a sărăciei de 40% și cu o creștere economică anuală de 2% per capita, dar cu un nivel al inegalităților scăzut, sărăcia poate fi combătută în 10,5 ani; același proces va dura 57 de ani într-o țară cu un nivel -înalt de inegalitate. Concluzia e limpede – cu cît vom persista mai mult în actuala paradigmă, în care accentul e pus pe creștere în defavoarea redistribuirii, cu atît vom înlătura mai greu blestemul sărăciei.

Cum putem reduce inegalitatea? Răspunsul e unul simplu, chiar banal – aplicînd politici social-democratice asumate, coerente și, mai ales, autentice. Da, autentice. În ultimele decenii, nu doar social-democrația românească, ci și cea europeană par a fi uitat principiile fundamentale în jurul cărora s-au construit. Peste tot, din România pînă în Germania, din Spania și pînă în Grecia, social-democrația a îmbrățișat voioasă valorile neoliberale, reformînd sistemele sociale, legislația muncii, scăzînd taxele pe capital, în efortul de a fi cît mai business friendly, de a nu crește deficitele bugetare și alte asemenea scuze ideologice. Ceea ce în anii postbelici erau politici social-democratice tipice, azi sînt catalogate ca fiind de stînga radicală – într-atît de mult s-a deplasat centrul de greutate ideologic către dreapta.

Dezechilibrul capital-muncă

Primul mare dezechilibru și sursă de inegalitate în România este distribuția veniturilor între capital și muncă. Doar 31% din PIB revine muncii și 69% din PIB merge către capital – cu totul altfel decît în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, unde cota care revine capitalului e aproximativ egală cu cea care revine salariaților. Dacă mai căutăm dovezi că, singură, creșterea economică nu rezolvă problema sărăciei, nu avem decît să ne uităm la evoluția raportului dintre muncă și capital în ultimii cinci ani, în care am avut cea mai mare creștere economică din UE, în care numărul locurilor de muncă a crescut cu aproximativ 300.000 și, cu toate astea, ponderea compensației salariaților a scăzut de la aproape 33% (2011) la 31% (2015). Cu alte cuvinte, unui număr mai mare de salariați îi revine o felie mai mică, din ce în ce mai mică, din PIB. Iar asta se vede și în ascensiunea numărului contractelor pe salariu minim – acesta s-a triplat în decursul ultimilor cinci ani, de la aproape o jumătate de milion de contracte în 2011 la un milion și jumătate în 2015.

Singura soluție pentru remedierea acestui dezechilibru este, din nou, una clasic social-democrată, și anume întărirea puterii de negociere a salariaților, respectiv revizuirea legislației muncii și a dialogului social. Nu e nici un fel de magie la mijloc – cel puțin pînă în prezent nu s-a inventat o soluție mai bună pentru reprezentarea angajaților decît sindicatul. Singur, salariatul e ca mielul în fața lupului în raport cu angajatorul – oricît de profesionist ar fi el și oricît de binevoitor ar fi patronul, pe o piață a forței de muncă în care aproape trei milioane de oameni ocupați în agricultură, plus o jumătate de milion de șomeri reprezintă armata de rezervă a angajatorilor, salariatul singur nu poate pune suficientă presiune pentru creșterea salariilor. Dovada e faptul că, din 2008 pînă în 2014, salariul mediu real a crescut cu doar 0,4%! În pofida promisiunilor făcute în 2011, Partidul Social-Democrat a lăsat intactă legislația muncii și a dialogului social adoptată de Boc. Or, revizuirea acestei legislații și creșterea puterii de negociere a salariaților sînt un pas esențial către restabilirea echilibrului dintre muncă și capital și diminuarea inegalității.

Redistribuire sau AK 47 la intrare

O altă măsură este redistribuirea efectivă – și aceasta o măsură social-democratică clasică, dar uitată și mult hulită și care înseamnă, practic, că cine cîștigă mai mult plătește mai mult, nu doar în cifre absolute, ci și ca pondere din venituri. Asta nu înseamnă doar impozit progresiv, ci și impozitarea marilor averi, a moștenirilor, taxarea progresivă a proprietăților multiple, mărirea impozitului pe profit, a impozitului pe dividende etc. Sînt măsuri care pot fi puse în practică cu condiția să existe voință politică. Teama că dacă vom aplica aceste politici vor fugi investitorii e absurdă. În primul rînd pentru că practica ne demonstrează că un nivel scăzut de impozitare a capitalului, cum avem actualmente în România, nu te ferește de riscul evaziunii fiscale – doar în 2015 ANAF, prin Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, anunța că a identificat un miliard de euro scos din țară de către marile companii prin prețuri de transfer. În al doilea rînd, pentru că taxarea nu este singurul criteriu care influențează decizia de a investi – cumulat, stabilitatea politică predictibilitatea fiscală, infrastructura, nivelul de calificare a forței de muncă cîntăresc mai mult decît nivelul de fiscalitate, dovada fiind faptul că state europene cu niveluri ridicate de taxare, cum e Franța sau Suedia, se află în topul competitivității economice la nivel mondial.

În schimb, dacă nu redistribuim, costurile sînt uriașe și se traduc, simplu, prin rămînerea perpetuă în sărăcie a celor săraci. Nu vorbim aici de excepțiile fericite ale celor ce reușesc să se ridice din sărăcie, ci de marea majoritate statistică, aceea care, în lipsa redistribuirii, se va vedea nevoită să apeleze la același învățămînt de proastă calitate, la același sistem de sănătate mizerabil și care nu va putea avansa defel pe scara socială. Săracia se va transmite ereditar, ca o boală. O boală care însă va afecta societatea ca întreg – acolo unde sărăcia e dramatică și inegalitatea insuportabilă, acolo avem mai multă infracționalitate, mai puțină siguranță publică, sănătate publică mai proastă, pentru că bolile contagioase nu aleg și îi lovesc deopotrivă și pe bogați, și pe săraci. Sigur, pentru cei bogați există mereu opțiunea retragerii în ghetourile de lux și a cartierelor cu gardieni înarmați cu AK 47 la porți, cum e în Brazilia sau Mexic. Dar asta e societatea pe care ne-o dorim, pe care și-o doresc chiar și cei bogați – o viață petrecută în spatele mașinii cu geam blindat și al blocului securizat, în care nu există spații publice sigure în care să te plimbi, să faci plajă, să alergi?

În loc de concluzie – Marele Pericol

Iar acesta nu e singurul pericol pentru o societate care se îndepărtează de soluțiile social-democratice. Ezitările stîngii, laolaltă cu triumful modelului neoliberal, ne pun în fața unui pericol uriaș – ascensiunea autoritarismului și a fascismului social, pe modelul Trump sau Orbán. Insecuritatea economică și inegalitatea galopantă așteaptă răspunsuri – iar atunci cînd stînga eșuează să le ofere, cum recent s-a întîmplat în SUA, mai e un singur pas pînă cînd anxietatea socială ia chipul discursului urii și al dorinței unei mîini forte, care să restabilească ordinea. România nu e ferită de acest pericol, chiar dacă în acest moment sîntem, prin comparație cu Polonia sau Ungaria, o oază de democrație. Însă zarurile nu sînt aruncate și jocurile nu sînt făcute – peste tot în lume, apele autoritarismului abia încep să se învolbureze. Cu cît va întîrzia răspunsul social-democrat, cu atît valul ne va lovi mai repede. Viitorul României va fi social-democrat sau nu va fi deloc. 

Victoria Stoiciu este coordonator de proiecte la Fundația „Friedrich Ebert“ România.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

CTP
CTP, atac dur la adresa lui Alexandru Arșinel: „Atârnat în meserie de fusta marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile“
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a transmis, într-o postare pe Facebook, un mesaj dur la adresa actorului, după ce acesta a încetat din viață.
fostul sanatoriu scos la licitatie de CJ Olt   foto theodora trusca jpeg
Fost sanatoriu TBC, chilipir scos la licitație. Povestea spitalului, impresionantă
Consiliul Județean Olt a scos din nou la licitație o clădire în care a funcționat sanatoriul TBC din Slatina. Prețul stabilit de evaluator pentru clădire și pentru terenul de 3.000 mp este un chilipir.
Atac cu rachete rusesti in Ucraina FOTO Twitter jpg
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Cel puțin 26 de civili uciși în atacuri cu rachete: Zelenski le cere rușilor să se revolte împotriva lui Putin
Atacurile cu rachete împotriva civililor s-au reluat în Ucraina, cel puțin 26 fiind uciși și 39 răniți în ultimele 24 de ore. Volodimir Zelenski le cere rușilor să se revolte împotriva lui Vladimir Putin, a cărui popularitate este în scădere după decretarea mobilizării parțiale.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.