Victoriile de azi, întîmplări fericite

Luminiţa PAUL
Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Victoriile de azi, întîmplări fericite jpeg

Pe culoarul îngust vine o fată. Cineva, un tip înalt, elegant, o ține de umeri și o ghidează. Fata are degetul mare al piciorului drept prins într-un bandaj alb și călcîiul stîngului într-un bandaj roșu. Alt pansament îi înflorește pe încheieturile degetelor de la mîna dreaptă. Merge așa, cam rigidă, pentru că o doare și ceafa. Nu-și poate roti capul decît odată cu tot corpul.

Din codițe ies fire răzlețe de păr, dar kimonoul e încheiat corect peste piept, centura strînsă bine. Domnul în costum o prinde iar de umeri și o întoarce spre ieșire. Urmează controlul doping. Fata se supune, pleacă, lăsînd în urmă un amestec de regret și de fericire sugrumată. Două lucruri neamestecabile care se amestecă totuși.

Fata este o femeie care va împlini 30 de ani pe 30 august în anul celei de-a 30-a ediții a Jocurilor Olimpice. O cheamă Alina Dumitru. Domnul elegant este Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Alina e campioana olimpică de la Beijing, prima campioană olimpică a judo-ului românesc. Acum, la Londra, a luat argint. Adăugăm trei medalii mondiale de bronz, opt titluri europene și alte două bronzuri, și rezultă o carieră cum rar se întîlnește chiar și în sportul la cel mai înalt nivel. O carieră și o viață.

De-a lungul timpului, România a strîns sute de asemenea povești. Povești ale succesului și ale suferinței pentru că, împotriva oricărei logici, sportul de performanță doare. Situația Alinei nu e o excepție. După o zi de competiție la judo, ieși lovit, vînăt, bandajat. După o zi de competiție la scrimă, îți numeri urmele armelor adverse pe corp și pierzi șirul. După o viață de maratoane, nu e bucățică de piele care să nu poarte o urmă de traumă.

Nu e un apel facil la lacrimi. Oamenii aceștia știu în ce se bagă atunci cînd se apucă de sport, cînd încep să devină din ce în ce mai buni, cînd cîștigă, cînd se retrag și duc cu ei, de-a lungul anilor, o sciatică, un genunchi nerefăcut sau cine știe ce altă afecțiune cronicizată.

Dar e sport de performanță și trebuie făcut. De ce? Poate doar pentru iluzia minunată de a putea participa din patru în patru ani la acea imensitate care se numește Olimpiadă. Sau în fiecare an, la Campionate Mondiale și Europene. De a participa, de a cîștiga, de a ști că lumea te vede, te aplaudă, te apreciază. Că ține cu tine.

România a avut mereu, din anii ’50 încoace, sport la cel mai înalt nivel. Și mulți sportivi, de toate nivelurile și categoriile de vîrstă. Cum spun clișeele genului – „o bază largă de selecție“. Totul pornea de la orele de Educație fizică din școli, care erau obligatorii în programă, cel puțin două, dacă nu și trei pe săptămînă. Mai mult ca sigur, și de la absența altor distracții. Un film la Cinematograful Flacăra nu rivaliza decît în parte cu o după-amiază petrecută pe maidan, împreună cu prietenii, bătînd fără odihnă o minge. Orice fel de minge. De acolo se năștea rivalitatea rudimentară, nerafinată și neinfectată.

Cu multe cluburi școlare în funcțiune, o primă selecție se făcea direct în școli, la orele de sport, cînd profesorii și antrenorii de diverse specialități îi alegeau pe cei mai talentați. Aceștia intrau în program, pașii fiind loturile de cadeți, juniori și apoi seniori.

Astăzi, acest lanț mai este posibil într-un procent infim. A fost retezat de la rădăcină, brutal și aproape definitiv, prin suprimarea caracterului obligatoriu al orelor de Educație fizică în școli. Au rămas mai puține ore, și acelea sînt facultative. Or, cine vrea să facă de bunăvoie ceva ce n-are nici măcar un strop de coerciție? Numai cei care își doresc mult acel lucru și care n-au nevoie să fie aleși pentru asta de un ochi versat. În consecință, foarte puțini.

Apoi, tot ceea ce înseamnă cluburi școlare, baze sportive și de cantonament a suportat din ’90 încoace un asalt susținut pentru desființare, vînzare și refolosire în alte scopuri. De cele mai multe ori, afaceri. Locuințe de lux pe terenuri bine plasate e o variantă. S-a mai subțiat o verigă din lanț.

Paradoxal, sportivii de top au, în zilele acestea, condiții mai bune decît în trecut, chiar dacă și atunci beneficiau de anumite privilegii. Accesul la anumite facilități – un exemplu ar fi Complexul Olimpic de la Izvorani – e mai simplu. Dar nu aici e problema, la felul cum sînt tratați sportivii de top, ci de unde mai luăm sportivi de top.

Nu se pune problema întoarcerii la sistemul de monitorizare a sportului din anii comunismului, chiar dacă atunci s-au obținut în mod constant rezultate de prestigiu. Viața, lumea de azi nu mai permit așa ceva. Fisura sau, mai degrabă, fractura provine din faptul că România nu mai are nici un fel de sistem. Reprizele de bătut mingea nu mai există, au concurenți puternici în toate uneltele tehnologiei moderne, pe care nici nu știu să le numesc aici. Sînt lucruri cu inițiale, prescurtări, nume de cod.

Cei care sînt acum la vîrf tind să rămînă tot mai izolați. Un antrenor extrem de reputat al României, care a adus cu sportivii săi puzderie de titluri olimpice, mondiale și europene, recunoștea cu amărăciune că „performanțele de azi sînt niște întîmplări fericite“. Nesupuse nici unui regim progresiv de creștere, ele provin din nebunia unora de a face scrimă, judo, gimnastică, tir sau kaiac-canoe. De a se supune deliberat durerii, pentru un rezultat incert. Ei sînt tot mai puțini.

Alina se răsucește cu tot corpul și pleacă din sală. Bandajele sclipesc. Pleacă și din sport, se retrage la 30 de ani, cu o nouă medalie olimpică de gît. Cine vine în locul ei? Și cînd te gîndești că răspunsul s-ar putea găsi într-o oră de sport obligatorie pe săptămînă!

Luminița Paul este jurnalistă la Gazeta Sporturilor și comentatoare la Eurosport.

Foto: L. Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.