Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală

Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg

Uneori, cînd lucrurile merg prost în lume, ajungi să te întrebi dacă nu cumva vremurile sînt de vină, dacă nu cumva trăim într-unul dintre veacurile blestemate ale istoriei. Începi să faci paralele cu alte timpuri întunecate. Și ai de unde alege. Sîntem asaltați cu imagini care ne aduc aminte de al doilea război mondial și cu declarații care par scoase din războaiele religioase ale secolelor Renașterii. Atunci, trăsăturile specifice popoarelor (motivate astrologic) erau la mare căutare: italienii erau convinși că englezii sînt reci și barbari, englezii ar fi jurat că italienii sînt în mod natural mincinoși sau că francezii sînt cruzi și fără scrupule. Azi vorbim de „sufletul rus” și de apetența lui pentru dictatură. Și nici măcar nu mai avem justificări astrologice cînd susținem asta. Cumva, în perioadele de criză revin la modă pattern-urile. Printre ele, istoriile ciclice sau istoriile în valuri ale umanității, cele care spun că există perioade faste și perioade nefaste, perioade de progres și perioade de criză. Sau chiar distrugeri majore și renașteri, civilizații care dispar și mor, pentru ca pe ruinele lor să se nască noi civilizații. Sau versiuni ale vechii teorii cosmologice a universului ciclic – în care un „an cosmic” de progres este urmat de o mare conflagrație. După care lucrurile o iau de la început.

E o viziune confortabilă a istoriei, atunci cînd trăiești într-o perioadă de criză, atunci cînd ți se pare că umanitatea a luat-o razna. Însă merită să nu uităm că astfel de viziuni provin chiar din perioade de criză. Ele își au rădăcinile în zonele întunecate ale istoriei, în momente în care lumea chiar o luase razna. Așa că sînt scrise special pentru a fi confortabile. Nu sînt istorii, ci psihoterapie culturală.

Mereu m-am gîndit ce interesantă ar fi o istorie a acestor istorii. Căci nu sînt doar multe, ci și foarte speciale, iar unele dintre ele au fost scrise în împrejurări foarte interesante. Așa este masiva Istorie a lumii scrisă de Sir Walter Ralegh în cei aproape 16 ani în care a stat în închisoare (în Turnul Londrei). În ciuda celor peste 1.500 de pagini, publicarea ei a fost un eveniment politic și cultural. A fost reeditată de cîteva ori în secolul al XVII-lea. Poate și mai interesantă este lucrarea lui Louis Le Roy, istoric și filosof, unul dintre primii traducători ai lui Platon și Aristotel în limba franceză, un gînditor interesat de fenomenul politic și de istoria evoluției politice a umanității. În 1575, Louis Le Roy publică un tratat intitulat Despre vicisitudinile și varietatea lucrurilor din univers în care face teoria „marilor epoci de progres” ale umanității, întrerupte de „mari epoci de criză și barbarie”. O teorie pe care o regăsim, cîțiva ani mai tîrziu, în scrierile lui Francis Bacon. Și pe care se va întemeia întreaga filosofie baconiană a „progresului cunoașterii” cu care am crezut, multă vreme, că s-a născut filosofia modernă.

Acestea sînt doar două exemple din ceea ce ar putea constitui un gen. L-aș intitula „istoriile catastrofice și salvatoare ale omenirii“. Pentru că există ceva în structura acestor scrieri care amintește de poveștile eroice ale umanității. Binele și răul se înfruntă periodic, și tot periodic au loc înfrîngeri spectaculoase, de rememorat, și victorii pe care ar trebui, desigur, să le imităm. Pînă la istoria genului, însă, v-aș propune o tipologie. Ea e provizorie și deschisă, întemeiată pe încă relativ puținele lucruri pe care le-am citit pînă acum. Nu vă sfiiți să adăugați exemple sau categorii. Lista rămîne deschisă.

Fertilitatea crizei

Una din trăsăturile caracteristice ale genului este credința în caracterul fertil, binefăcător și creator al dezastrelor. Sursele sînt amestecate. Pe de-o parte, filosofia stoică, cea care susține că nu doar că nenorocirile vin de la zei, ci că zeii îi încearcă în mod special pe cei tari. Sau pe cei pe care-i iubesc. Adăugați, la pachet, Cartea lui Iov și alte forme ale elecțiunii. Ideea de bază e că progresul nu se poate naște decît dintr-o criză. Cu cît mai mare criza, cu atît mai fertilă și mai promițătoare. E amuzant că găsim teoria asta în secolul XX, într-una dintre cele mai populare cărți de filosofia științei: Thomas Kuhn, Structura revoluțiilor științifice. După Kuhn, progresul nu este posibil decît în perioade cu totul speciale ale istoriei cunoașterii, cele în care știința ajunge să fie organizată și coerentă. Ceea ce Kuhn numește „perioadele de știință normală”. Cum se ajunge însă la aceste perioade de prosperitate și progres? Răspunsul este: printr-o revoluție. Iar revoluțiile sînt mereu anunțate și prefațate de perioade de criză. În științe, crizele înseamnă, în primul rînd, ceea ce Kuhn numește multiplicarea anomaliilor. Comunitatea științifică se lovește de tot mai multe eșecuri, fapte inexplicabile, probleme de nerezolvat. Se divizează în grupuri, școli, secte în căutarea unor teorii explicative mai puternice, a unor explicații alternative. Imaginați-vă disputele dintre partizanii lui Copernic și partizanii vechii teorii astronomice geocentrice. Sînt vreo două secole de dezbateri, căutări, teorii alternative, două secole în care comunitatea astronomilor se împarte în partide și „bisericuțe”, cu sau fără susținere politică, două secole de dispute, dezbateri, pamflete. Vreți să vedeți cît de rău era, citiți minunatul dialog al lui Galileo, Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii. Acolo, trei personaje, Sagredo, Salviati și Simplicio, vorbesc pe larg de criza prin care trece cunoașterea, dezbaterile dintre școala cea veche a aristotelicienilor și școala cea nouă a copernicanilor, probleme rezolvate, dar, mai ales, probleme nerezolvate în cercetarea naturii. În această atmosferă de criză a apărut fizica lui Galileo, iar mai apoi cea a lui Newton. Dacă e să ne luăm după Kuhn, criza e necesară și productivă. Căci fără ea nu există progres.

Epoci de întunecare și epoci de înflorire

E greu să negi că există perioade luminoase și perioade întunecate ale istoriei umanității. Epoca de aur a democrației ateniene, secolele Renașterii, „secolul de aur” (al XVII-lea) stau în contrast cu epocile întunecate ale invaziilor barbare, cu sărăcia spirituală a secolelor care despart închiderea ultimei școli de filosofie de înființarea primei universități, cu barbaria războaielor mondiale din secolul XX despre care nici nu mai știm dacă au fost două sau doar unul, foarte lung. Și totuși, aceasta este o reconstrucție. Secolul de aur n-a fost doar al nașterii științei moderne, ci și cel al războiului de treizeci de ani, al războiului civil englez și al Frondei franceze, secolul „micii glaciațiuni”, al foametei și al ultimelor epidemii de ciumă. Înflorirea cunoașterii coincide adesea cu perioade de foamete, sărăcie, război (un alt argument pentru partizanii rolului creator al crizelor). Și totuși, există undeva un pattern al acestor epoci de înflorire a cunoașterii? Putem să-l recunoaștem? E una dintre întrebările care-i obsedează pe partizanii teoriilor istoriei ciclice sau pe cei ai istoriei privilegiate. Pe cei care, ca Francis Bacon sau Isaac Newton, se uitau la istoria umanității cu speranța că vor recunoaște acolo semne și structuri ale modelului labirintic al istoriei providențiale, semnături ale intervenției divine.

Vicisitudinile istoriei și teoria masei critice

Istoria providențială nu e niciodată liniară. Există urcușuri abrupte și căderi spectaculoase. Există civilizații pedepsite – gîndiți-vă doar la mitul atlanților. E interesant că teoriile despre care vă vorbesc adoptă, toate, un model catastrofic. Între marile epoci de înflorire culturală – unii spun că sînt cinci, alții șase, alții mai multe – există perioade nu doar întunecate, ci dintre cele în care o bună parte a civilizației, poate civilizația întreagă, suferă consecințele unui cataclism. În antichitate, asta e teoria stoică (poate și platonică) a marelui an, a ciclului cosmic. Din ea se nasc subteorii ale istoriei care, la o scară mai modestă, văd o umanitate mereu amenințată de catastrofe planetare. Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou. În Renaștere, asta se numește teoria vicisitudinilor istoriei și e tare iubită și de moderni. Francis Bacon, de pildă, are o istorie cu cinci mari perioade de înflorire între care există epoci întunecate și civilizații extincte. Bacon aderă la teoria conform căreia mitul Atlantidei nu este despre o insulă, ci despre... continentul american. Unde exista în antichitate o mare civilizație, așa cum ne spune Platon în Critias. Și unde o formă de potop a înecat, literalmente, întreaga lume atlantică. Din acest cataclism s-au salvat prea puțini oameni, fugind în munți, urcîndu-se în copaci, supraviețuind, cumva, pînă la retragerea apelor. Și continentul s-a reîntors la o stare de barbarie. Povestea nu-i aparține lui Bacon, ci e un bun comun în secolele al XVI-lea și al XVII-lea (și nici măcar nu se oprește acolo). Și e doar un episod al teoriei vicisitudinilor istoriei. Imaginați-vă o teorie a istoriei în care cataclismele se repetă ciclic, separînd astfel între ele epocile de înflorire. Acestea stau cumva deasupra apei întunecate care este istoria catastrofică a umanității. Ca niște insule de prosperitate, organizare și inteligență. Ce au în comun aceste epoci? Putem să vedem în ele un model? Există, poate, moduri în care agenții umani pot contribui la crearea unei astfel de perioade de înflorire a cunoașterii? Stă în puterile noastre?

Cea mai simpatică formă a unei teorii a acțiunii afirmative în istorie îi aparține aceluiași Louis Le Roy despre care aminteam mai sus. Pentru Le Roy, lucrurile sînt relativ simple: perioadele de înflorire a cunoașterii sînt cele în care suverani luminați sau republici bine conduse au investit suficient în școli, biblioteci, societăți savante sau filosofice. Cele care au ținut învățătura la mare preț nu doar simbolic, ci politic și economic. Follow the money pare să fie principiul istoriografic al lui Le Roy, un erudit care a suferit de sărăcie toată viața. Buna înzestrare a învățăturii nu întrerupe ciclul de perioade de înflorire și dezastre, căci vicisitudinile sorții sînt parte a planului divin de disciplinare a umanității. Însă investiția în cunoaștere este, pentru Le Roy, mijlocul sigur de a reface civilizația, de a construi o nouă insulă de ordine, prosperitate și lumină pe marea întunecată a istoriei.

Cum construim o arcă? De la casa lui Solomon la Republica Literelor

Francis Bacon este profund influențat de Le Roy și de teoria vicisitudinilor. Cumva, putem vedea proiectul baconian de construcție a unei noi științe a naturii ca pe o întrebare de tipul: cum construim o arcă? Cum am putea naviga peste epocile astea de extincție civilizațională păstrînd ceea ce umanitatea (sau măcar o parte a ei) a reușit să acumuleze? Există un mod în care putem recupera, înregistra și organiza „înțelepciunea umanității”, trecînd-o apoi mai departe, noilor generații? Chiar și atunci cînd cataclisme naturale, războaie sau epidemii par să anunțe noi epoci întunecate, noi colapsuri civilizaționale? Bacon susține că a găsit răspunsul la această întrebare. În forma scurtă, îl găsiți în mica lui fabulă intitulată Noua Atlantidă (fabulă pe care modernitatea o citește adesea în cheia utopiilor vizionare). E vorba despre un tip de organizare comunitară, cea care azi ne e, de fapt, foarte familiară. Organizarea comunității științifice. Un tip de organizare care facilitează colaborarea și reglementează competiția, găsește o formulă de echilibru între transparența datelor (accesibile tuturor) și necesitatea de a proteja descoperirile periculoase, inventează o etică comunitară și o formă de educație capabilă să cultive nu doar productivitatea și creativitatea, ci și responsabilitatea și simțul datoriei (ceea ce modernii mai numeau încă, pe urmele anticilor, virtute). Și, mai ales, o formă de organizare care este în același timp localizată și universală, ceea ce o face ușor de recunoscut, de transplantat și de reconstruit.

Dana Jalobeanu a făcut fizică și filosofie și s-a specializat în istoria și filosofia științei. Predă la Facultatea de Filosofie a Universității din București și este director al secțiunii de Științe Umaniste a ICUB. Din 2018 organizează „Cafeneaua filosofică” de vineri seara.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Pizza, povestea fabuloasă de peste ani ani - cum s-a ajuns la cutia de astăzi?
Unul dintre cele mai apreUnul dintre cele mai apreciate tipuri de mâncăruri din lista celor fast food este pizza. O aciate tipuri de mâncăruri din lista celor fast food este pizza. O adoră mai ales copiii. Puțini știu că acest preparat este, de fapt, o invenție, a apărut dintr-o greșeală să spunem.
image
Ministerul ucrainean al Apărării: Bătăliile din estul ţării vor decide soarta Ucrainei
Bătăliile care se duc în estul Ucrainei ar putea decide soarta ţării, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik.
image
Rusia susţine că nu va renunţa la planurile sale în Ucraina, în pofida sancţiunilor şi a ajutorului occidental pentru Kiev
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Rusia îşi va continua 'operaţiunea specială militară' în Ucraina, în pofida 'ajutorului masiv din partea Occidentului' pentru Kiev şi a sancţiunilor occidentale instituite împotriva Moscovei.