Viața secretă a rîmelor

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Viața secretă a rîmelor jpeg

Nu vom ști niciodată cum e să fii un liliac, ne spune Thomas Nagel. Bănuim că nu doar omul e conștient, ci foarte mult din lumea vie. Poate chiar și din lumea moartă: „Crains dans le mur aveugle un regard qui t'épie”, deși, ca să fim sinceri, o bună parte din conștiința lumii inanimate e împrumutată de la oameni, care infuzează cu sentiența lor copleșitoare tot ceea ce ating și văd, inclusiv Luna de pe cer.

Dar ne imaginăm cum e să fii liliac sau alt animal. Ne imaginăm cu invidie că rîma, tîrîindu-se pe sub pămînt, își trăiește viața mai autentic și mai din plin decît noi. Ne-o imaginăm, deși nimeni n-a vorbit niciodată cu o rîmă, cuprinsă cu totul în clipa prezentă, fără povara amintirilor, grijilor și dorințelor. Și ne dorim și noi viața asta ca pe un ideal. Stoicii o sfătuiesc, nenumărate doctrine religioase îi încurajează practica, astăzi poți să încerci să te antrenezi pentru ea ca și cum ai merge la sală, ca un fel de fitness mintal, practicînd meditația mindfulness. Misticii o recomandă ca leac pentru păcatele sufletului, psihologii ca leac pentru tulburările mintale, dar toți simțim că, dacă am ieși din timpul nostru difuz, dacă am decapita Ouroboros-ul care ne ține captivi, am obține în sfîrșit obiectul greu de numit al tînjirii noastre, fie el fericire, iluminare sau măcar ușurarea durerii.

Știm că, din păcate, e extraordinar de greu, dacă nu imposibil să susținem o asemenea trăire lipsită de așteptări. E în natura, în structura omului să nu fie niciodată într-un singur timp și într-un singur loc. Cînd plec în concediu (mai pleca-vom noi oare?), cînd sînt pe drum, sînt cu mintea deja acolo. Cînd sînt acolo, am pe undeva senzația foarte supărătoare că nu sînt cu adevărat acolo, că privesc un tablou 3D minunat, dar știu deja că nu pot rămîne, că toată frumusețea din jur îmi e străină și va trebui să o părăsesc. Iar în ultima zi sînt deja înapoi acasă, chiar dacă încă mă scald în mare.

Nu putem să „trăim clipa”. E arhicunoscut sloganul „Carpe diem”, dar nu și continuarea citatului din Horațiu: Carpe diem, quam minimum credula postero. Trăiește clipa, nu te încrede în ziua de mîine. Ce contradicție în îndemnul ăsta! Tocmai neîncrederea în viitor e cea care ne împiedică să trăim clipa. Asta pentru că ceea ce resimțim azi ca pe o neputință este și un avantaj evoluționar important. Anticipînd toate scenariile rele pe care viitorul ni le rezervă, toate cele o mie de feluri în care mîine am putea muri, am făcut planuri de avarie și, încetul cu încetul, am cucerit Pămîntul. În maiestatea lor, mamutul și tigrul cu dinții de sabie n-au fost în stare de asta. Au dormit liniștiți pe laurii puterii lor de vîrf de lanț trofic, doar ca să fie exterminați de niște maimuțe pricăjite, dar capabile de așteptare. Pentru că așteptarea nu e niciodată ceva static, o simplă lîncezeală, un preludiu inactiv al activității. Așteptarea omenească e mult mai încărcată de emoție decît orice acțiune omenească: poate că afară e liniște, dar înăuntru e furtună, și în sinapse, și în sistemul endocrin, în axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Nu contează ce așteptăm, bune sau rele. Și îndrăgostirea e tot așteptare, așteptarea transcendenței sociale, așteptarea de a nu mai fi noi înșine, despărțiți de închisoarea pielii și de aceea, mult mai severă, a conștiinței, și uniți în sfîrșit cu celălalt, cel mai bun decît noi, cel care ne completează. Și cel care ne dezamăgește așteptarea, fie pentru că nimeni nu e cu adevărat doar o completare pentru altcineva, fie pentru că dragostea nu a avut măsura necesară de uitare de sine.

De parcă am putea cu adevărat să uităm cu totul de noi înșine. Și nu doar de noi înșine nu putem uita, nici de toate lecțiile rele ale strămoșilor noștri nu sîntem cu adevărat liberi. Tînjirea noastră spre ieșirea din așteptare și începerea, în sfîrșit, a vieții a fost posibilă doar în vremurile mai apropiate, mai domestice, în care supraviețuirea nu mai e o chestiune urgentă și copleșitoare, și poate ceda locul expresiei. Dar spune-le asta instinctelor tale, sistemului tău limbic, creierului adînc, care funcționează fără cuvinte, doar prin reflexe. Spune-le că nu mai există lupi în codru care să te hăituiască și că vei trăi mult și bine, că ai lucruri de dăruit, locuri de vizitat și urme de lăsat pe pămînt. Spune-le și nu vor înțelege, în schimb vor continua să construiască coșmaruri, pentru că asta fac ele, proiectează viitorul cel mai sumbru și se pun apoi pe așteptat. Undeva, în adîncuri, trăim permanent o stare de urgență.

Și au venit „zilele astea”, pandemia de COVID-19, iar starea de urgență s-a exteriorizat. Efectul optic este năucitor. Mai întîi, lunga povară a așteptării pare să se fi terminat: unul dintre scenariile sumbre e în curs de desfășurare. Apoi, toate emoțiile rele, anxietatea, furia, ura, care erau cîndva secrete și intime, bine îmbuteliate înăuntru, par să fi scăpat și acum bîntuie întreaga omenire, mai curînd ca un fenomen meteorologic obiectiv decît ca niște experiențe exclusiv subiective. Pare că ne-am întors în timp, în vremea simplă a dintelui și a ghearei. Doar că nu e chiar așa, nu putem ignora viața de dinainte, deceniile de pace, toate cîte le-am construit. Așa că acum așteptăm vremurile mai bune, cu aceeași angoasă cu care le așteptam pe cele rele. Deși criza actuală are darul să ne tragă puțin în prezent, nici ea nu reușește cu adevărat.

Pentru că e darul și povara fiecăruia dintre noi să trăiască de parcă totul ar fi doar o repetiție, ca și cum lumea ar fi o sală de așteptare, ca și cum există un Rai, pe care poate l-am avut, pe care poate îl vom avea. Pentru că timpul face parte din ființa noastră. Pentru că orizontul, prin definiție, e imposibil de atins.

Totuși, nu e cazul să disperăm. Deși nu vom ști niciodată cum e să fii un liliac, ne putem imagina. Nu e chiar asta salvarea noastră? În imaginație. Cultura occidentală pare să disprețuiască imaginația, relegînd-o fără prea multă reflecție mofturilor nedemne de studiu, ca și cum imaginația ar fi imaginară. Ca și cum ar fi doar un divertisment. De la Anselm de Canterbury ni se trage prejudecata că tot ce e imaginar e inferior. Dar imaginația e felul în care putem să împrumutăm din viața plenară a viermelui. Mai important, imaginația e felul în care sîntem cu adevărat empatici și sociali, ieșindu-ne din piele și împrumutînd pielea și experiența altuia. Poate că sîntem prizonierii timpului, dar imaginația ne-a dăruit eternitatea, așa distantă și de neatins cum e ea. Imaginația o atinge. Să nu ne temem să avem o viață imaginară bogată. Să nu ne temem să construim lumi, chiar atunci cînd tot așteptăm ca viața „reală” să se petreacă odată. Chiar și cînd ea se întîmplă brusc, ca o trezire abruptă din somn.

Din lumile imaginare se naște apoi realitatea pe care o așteptăm cu atîta patimă.

Vlad Stroescu este psihiatru.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.