Viața secretă a rîmelor

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Viața secretă a rîmelor jpeg

Nu vom ști niciodată cum e să fii un liliac, ne spune Thomas Nagel. Bănuim că nu doar omul e conștient, ci foarte mult din lumea vie. Poate chiar și din lumea moartă: „Crains dans le mur aveugle un regard qui t'épie”, deși, ca să fim sinceri, o bună parte din conștiința lumii inanimate e împrumutată de la oameni, care infuzează cu sentiența lor copleșitoare tot ceea ce ating și văd, inclusiv Luna de pe cer.

Dar ne imaginăm cum e să fii liliac sau alt animal. Ne imaginăm cu invidie că rîma, tîrîindu-se pe sub pămînt, își trăiește viața mai autentic și mai din plin decît noi. Ne-o imaginăm, deși nimeni n-a vorbit niciodată cu o rîmă, cuprinsă cu totul în clipa prezentă, fără povara amintirilor, grijilor și dorințelor. Și ne dorim și noi viața asta ca pe un ideal. Stoicii o sfătuiesc, nenumărate doctrine religioase îi încurajează practica, astăzi poți să încerci să te antrenezi pentru ea ca și cum ai merge la sală, ca un fel de fitness mintal, practicînd meditația mindfulness. Misticii o recomandă ca leac pentru păcatele sufletului, psihologii ca leac pentru tulburările mintale, dar toți simțim că, dacă am ieși din timpul nostru difuz, dacă am decapita Ouroboros-ul care ne ține captivi, am obține în sfîrșit obiectul greu de numit al tînjirii noastre, fie el fericire, iluminare sau măcar ușurarea durerii.

Știm că, din păcate, e extraordinar de greu, dacă nu imposibil să susținem o asemenea trăire lipsită de așteptări. E în natura, în structura omului să nu fie niciodată într-un singur timp și într-un singur loc. Cînd plec în concediu (mai pleca-vom noi oare?), cînd sînt pe drum, sînt cu mintea deja acolo. Cînd sînt acolo, am pe undeva senzația foarte supărătoare că nu sînt cu adevărat acolo, că privesc un tablou 3D minunat, dar știu deja că nu pot rămîne, că toată frumusețea din jur îmi e străină și va trebui să o părăsesc. Iar în ultima zi sînt deja înapoi acasă, chiar dacă încă mă scald în mare.

Nu putem să „trăim clipa”. E arhicunoscut sloganul „Carpe diem”, dar nu și continuarea citatului din Horațiu: Carpe diem, quam minimum credula postero. Trăiește clipa, nu te încrede în ziua de mîine. Ce contradicție în îndemnul ăsta! Tocmai neîncrederea în viitor e cea care ne împiedică să trăim clipa. Asta pentru că ceea ce resimțim azi ca pe o neputință este și un avantaj evoluționar important. Anticipînd toate scenariile rele pe care viitorul ni le rezervă, toate cele o mie de feluri în care mîine am putea muri, am făcut planuri de avarie și, încetul cu încetul, am cucerit Pămîntul. În maiestatea lor, mamutul și tigrul cu dinții de sabie n-au fost în stare de asta. Au dormit liniștiți pe laurii puterii lor de vîrf de lanț trofic, doar ca să fie exterminați de niște maimuțe pricăjite, dar capabile de așteptare. Pentru că așteptarea nu e niciodată ceva static, o simplă lîncezeală, un preludiu inactiv al activității. Așteptarea omenească e mult mai încărcată de emoție decît orice acțiune omenească: poate că afară e liniște, dar înăuntru e furtună, și în sinapse, și în sistemul endocrin, în axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Nu contează ce așteptăm, bune sau rele. Și îndrăgostirea e tot așteptare, așteptarea transcendenței sociale, așteptarea de a nu mai fi noi înșine, despărțiți de închisoarea pielii și de aceea, mult mai severă, a conștiinței, și uniți în sfîrșit cu celălalt, cel mai bun decît noi, cel care ne completează. Și cel care ne dezamăgește așteptarea, fie pentru că nimeni nu e cu adevărat doar o completare pentru altcineva, fie pentru că dragostea nu a avut măsura necesară de uitare de sine.

De parcă am putea cu adevărat să uităm cu totul de noi înșine. Și nu doar de noi înșine nu putem uita, nici de toate lecțiile rele ale strămoșilor noștri nu sîntem cu adevărat liberi. Tînjirea noastră spre ieșirea din așteptare și începerea, în sfîrșit, a vieții a fost posibilă doar în vremurile mai apropiate, mai domestice, în care supraviețuirea nu mai e o chestiune urgentă și copleșitoare, și poate ceda locul expresiei. Dar spune-le asta instinctelor tale, sistemului tău limbic, creierului adînc, care funcționează fără cuvinte, doar prin reflexe. Spune-le că nu mai există lupi în codru care să te hăituiască și că vei trăi mult și bine, că ai lucruri de dăruit, locuri de vizitat și urme de lăsat pe pămînt. Spune-le și nu vor înțelege, în schimb vor continua să construiască coșmaruri, pentru că asta fac ele, proiectează viitorul cel mai sumbru și se pun apoi pe așteptat. Undeva, în adîncuri, trăim permanent o stare de urgență.

Și au venit „zilele astea”, pandemia de COVID-19, iar starea de urgență s-a exteriorizat. Efectul optic este năucitor. Mai întîi, lunga povară a așteptării pare să se fi terminat: unul dintre scenariile sumbre e în curs de desfășurare. Apoi, toate emoțiile rele, anxietatea, furia, ura, care erau cîndva secrete și intime, bine îmbuteliate înăuntru, par să fi scăpat și acum bîntuie întreaga omenire, mai curînd ca un fenomen meteorologic obiectiv decît ca niște experiențe exclusiv subiective. Pare că ne-am întors în timp, în vremea simplă a dintelui și a ghearei. Doar că nu e chiar așa, nu putem ignora viața de dinainte, deceniile de pace, toate cîte le-am construit. Așa că acum așteptăm vremurile mai bune, cu aceeași angoasă cu care le așteptam pe cele rele. Deși criza actuală are darul să ne tragă puțin în prezent, nici ea nu reușește cu adevărat.

Pentru că e darul și povara fiecăruia dintre noi să trăiască de parcă totul ar fi doar o repetiție, ca și cum lumea ar fi o sală de așteptare, ca și cum există un Rai, pe care poate l-am avut, pe care poate îl vom avea. Pentru că timpul face parte din ființa noastră. Pentru că orizontul, prin definiție, e imposibil de atins.

Totuși, nu e cazul să disperăm. Deși nu vom ști niciodată cum e să fii un liliac, ne putem imagina. Nu e chiar asta salvarea noastră? În imaginație. Cultura occidentală pare să disprețuiască imaginația, relegînd-o fără prea multă reflecție mofturilor nedemne de studiu, ca și cum imaginația ar fi imaginară. Ca și cum ar fi doar un divertisment. De la Anselm de Canterbury ni se trage prejudecata că tot ce e imaginar e inferior. Dar imaginația e felul în care putem să împrumutăm din viața plenară a viermelui. Mai important, imaginația e felul în care sîntem cu adevărat empatici și sociali, ieșindu-ne din piele și împrumutînd pielea și experiența altuia. Poate că sîntem prizonierii timpului, dar imaginația ne-a dăruit eternitatea, așa distantă și de neatins cum e ea. Imaginația o atinge. Să nu ne temem să avem o viață imaginară bogată. Să nu ne temem să construim lumi, chiar atunci cînd tot așteptăm ca viața „reală” să se petreacă odată. Chiar și cînd ea se întîmplă brusc, ca o trezire abruptă din somn.

Din lumile imaginare se naște apoi realitatea pe care o așteptăm cu atîta patimă.

Vlad Stroescu este psihiatru.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.