Viața de după moartea literaturii

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Viața de după moartea literaturii jpeg

Azi-noapte am terminat de citit, pentru a treia oară, un roman excepțional al lui Ford Madox Ford. E vorba despre The Good Soldier (tradus la noi prin foarte subtilul titlu Povestea unei pasiuni), despre care Graham Greene spunea că ar fi unul dintre cele mai frumoase romane ale secolului trecut. Avînd în vedere concurența pe post și faptul că Greene își măsura cuvintele (cu mici excepții notabile), cineva ar crede că vorbim despre o carte care nu se mișcă din topurile de vînzări. Lucrurile nu stau, însă, așa, lucru care îl face pe Julian Barnes, de exemplu, să-i deplîngă soarta (posteritatea) scriitorului britanic într-un eseu plin de admirație. Că romanele lui Ford Madox Ford, atît de moderne în substanță și atît de „europene“, nu au succesul meritat e un lucru pe care scriitorul îl anticipa încă din timpul vieții: „De ce ar gusta publicul londonez cărțile mele? Observațiile mele despre viață au loc pe un dubios fundal internațional. Nu conțin nimic legat de cuiburile de păsări din Anglia, despre flori de cîmpie sau grădini englezești. Sînt prelucrate sub forma unui modernism franco-american deloc agreabil locuitorilor din Cheltenham, să zicem.“ Totuși, iar aici mi se pare a sta „paradoxul cel bun“, o mare parte din literatura contemporană de calitate din Marea Britanie se trage, tacit, din „pasiunea“ lui Ford. Dau ca exemplu doar povestea lui Ian McEwan care, retras într-o casă cu o bibliotecă voluminoasă, a citit The Good Soldier, apoi a început să scrie, ca într-un vis, Pe plaja Chesil. Protagoniștii micro-romanului său, Edward și Florence, poartă numele celor din romanul lui Ford.

Dau un alt exemplu, de data aceasta diametral opus, o poveste „de succes“: acum cîțiva ani, piața editorială internațională era cutremurată de redescoperirea unui scriitor american căzut în genunile uitării încă din timpul propriei vieți. Este vorba despre John Williams, al cărui Stoner a ajuns o revelație atît pentru editori, cît și pentru public. Descoperirea lui, însă, a pornit din Olanda, unde o editură nonconformistă (citește „jucăușă“) a publicat Stoner, „marketînd“ romanul ca pe „o capodoperă uitată“. Faptul că în Olanda romanul a vîndut în mai puțin de un an cîteva (multe) sute de mii de exemplare i a făcut pe cei de la Vintage să reediteze toate cele trei romane ale scriitorului american, care încă stau bine cocoțate în topurile de vînzări. De data asta, se pare că cercetătorii olandezi au fost cei cu descoperirea.

Care e diferența dintre Ford Madox Ford și John Williams? De ce primul, în ciuda ecranizării ciclului Parade’s End, pare ținut în viață absolut artificial, păstrînd însă ștaiful unui scriitor al scriitorilor și continuînd să influențeze scriitori contemporani de marcă, iar al doilea a reușit să rupă toate barierele uitării și să revină în conștiința publicului? Nu vreau să dau un răspuns superficial, însă la prima privire diferența dintre The Good Soldier și Stoner este de viziune asupra literaturii: dacă Ford Madox Ford face în romanele sale analiza crudă a unui sentiment (și a decăderii umane), prelucrînd-o „sub forma modernismului franco-american“, John Williams spune aceeași poveste sub forma cea mai tradițională, de un conservatorism „demodat“, cel al secolului al XIX-lea. John Williams cel din Stoner nu pare să fi trăit experiența modernismului umanist de secol XX: nici formal, nici „substanțial“, Stoner nu vrea să-și depășească condiția de poveste foarte tristă a vieții unui intelectual „necăjit“.

Am făcut acest (prea) lung ocol cosmopolit pentru că-mi servește de minune în cazul lui Mircea Horia Simionescu. Cum ar putea fi redescoperit acest mare scriitor, adevărată punte între modernismul înalt și postmodernismul jucăuș al optzeciștilor români? Cam aceasta este tema Dosarului. Numai că respectiva temă ridică o seamă de întrebări: ce înseamnă să fie redescoperit? Înseamnă vînzări de masă? Înseamnă instituirea lui oficială (?) ca mare scriitor? Înseamnă prezența lui obligatorie în manualul unic de română? Sînt trei întrebări la care eu aș răspunde cu alte trei întrebări: este MHS un scriitor „de masă“? Este Mircea Horia Simionescu „un mare scriitor“? Poate fi el subiect într-un manual de literatură română?

Haideți să încercăm cîteva răspunsuri (deși oricare dintre ele se poate transforma într-un eseu de sine stătător), luînd ca reper ciclul Ingeniosul bine temperat, opera de căpătîi a scriitorului tîrgoviștean: Mircea Horia Simionescu nu este un autor de masă, așa cum un autor „avangardist“ nu va fi niciodată așa ceva. Rolul lui asumat este acela de „scriitor al scriitorilor“, prin chiar forma și esența literaturii pe care a practicat-o. Literatura de masă presupune accesibilitate, liniaritate, „suflet“ (prost înțeles), convenții respectate la sînge, conformism. Cumpărătorul unui produs de masă nu are chef de experimente: el vrea exact ceea ce scrie pe ambalaj, un produs care să respecte normele și care să-și facă treaba. Adică să spună o poveste cu început, cuprins și încheiere și care să răscolească în el sentimente pe care, să zicem, navigarea pe net nu le mai poate trezi. Este MHS un mare scriitor? Nu este. Din simplul motiv că el face parte dintr-o paradigmă ce exclude o asemenea sintagmă: literatura ludică, intelectualizată pînă la sînge, literatura permutărilor ține de paradigma scriitorului meșteșugar, foarte departe de cea care permite instituirea lui drept călăuză a omenirii. El posedă „ingegno“, „agudeza“, „witz“, dar nu se vede pe sine ca pe un colos al literaturii, creatorul unor opere monumentale.

Autor de manual unic? Reper la pagina 85? Aici voi recurge la un secret pe care l-am cules la modul practic, cît am predat la Litere: literatura tîrgoviștenilor „se face“ în anul al treilea, terminal, cînd studenții numai de postmodernism și de predecesorii săi nu au chef, pentru că se pregătesc de licență. Atenția, concentrarea lor se opresc undeva prin interbelic, apoi poate mai ciulesc urechile la Nichita Stănescu, pentru că au reținut de la mama și din liceu că ar fi un mare scriitor. MHS le trece ca un glonț pe lîngă ureche. Ce ar putea spune MHS unor liceeni? Multe, dacă literatura îngurgitată pînă la el ar fi bine predată și asimilată. Ceea ce nu se întîmplă și nici nu se va întîmpla prea curînd.

Cred că soarta fericită a lui Mircea Horia Simionescu este să rămînă un scriitor al scriitorilor și că literatura lui capătă plusvaloare de fiecare dată cînd un autor contemporan o amintește ca experiență formatoare. Iar asta nu e puțin lucru. În fond, ce înseamnă „nemurirea“ romantică a unui scriitor? Să supraviețuiască în cărțile altora, ca un etimon. 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte: Copilăria lui Kaspar Hauser, Editura Polirom, 2017.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.