Vedere de centru

Irina POPESCU-CRIVEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Vedere de centru jpeg

Cînd eram eu mică-mică şi mergeam la grădiniţă, plecam de mînă cu străbunica mea pe Corneliu Botez, apoi făceam la stînga pe Icoanei, treceam pe „la pantofi“, la colţul cu Donici (unde cred că era deja o băcănie), traversam în diagonală strada ca să mergem pe Viitorului, înaintînd printre rădăcinile teilor care făceau din trotuar o potecă de munte şi continuam către biserica Silvestru. De atunci, ţin minte mirosul frunzelor ude de toamnă. Mai tîrziu, din drumul cu Miu spre şcoala de pe Tunari, ţin minte castanele de pe Dumbrava Roşie şi iarăşi frunzele foşnind, parcă mai puţin ude.

Mergeam la Cioboată şi la Făgădău să căutăm făină, la Moldova la cîrciumă, la biserică, la piaţa Gemeni (deşi se numea atunci Galaţi), toate în cartier, la Fondul Plastic cu Marilena (întîi pe Sahia, apoi pe Iorga) şi în Lipscănie cu mama, pentru tîrguieli mai serioase; acolo citeam firmele prăvăliilor. Cînd mergeam la mama tatei, pe Antim, mă simţeam în alt oraş. Mai ţin minte expediţiile la Cernica sau la Mărcuţa, un drum la biserica Bucur şi imaginea taluzului înverzit, pe-atunci, al Dîmboviţei, şi unele detalii: Omul de Fier de pe Episcopul Radu, statuile de la intrarea casei de pe Aurel Vlaicu, Pisica de pe strada Caragiale, casa roşie de pe Corbeni şi casa mică de pe Praporgescu (a cărei faţadă se schimba foarte des, în rău, după noile aspiraţii ale gospodarului). Pe atunci, stăteam într-o casă plină-ochi de oameni şi lucruri; în curtea noastră aveam căţei, pisici şi vecini – printre care un erou din război care stătea pe scăunel, sub vişin, arătîndu-ne piciorul în care intrase un glonţ – găini, lalele, zmeură, un piersic, un nuc, nenumăraţi corcoduşi, coacăze şi un heleşteu (care a fost astupat de vecinul Boboşca, pentru a construi o frumoasă platformă de gunoi). Tot în curte a încăput, mai tîrziu, şi coteţul lui Ghiţulică, crescut de Tanti Maria în scop mîrşav (pe care nu şi l-a atins întru totul, carnea de porc dîndu-se în acea iarnă şi, în mod neaşteptat, la liber). „Haide, Ghiţulică, vino cu mama la soare să ne mai bronzăm niţel“, îi spunea în vara lui ’89, cînd ea îl plimba liniştită în lesă prin curte, iar el nu avea perspectiva unui sfîrşit iminent. 

Aşa că oraşul – despre care trebuie să scriu acum de bine – păstrează, pentru mine, dulceaţa amestecului de lume, de vîrste şi de obiceiuri, dulceaţa neorînduirii, a schimbărilor, a castanilor, teilor şi firmelor cu haz; apoi, păstrează ordinea dată de drumuri, biserici şi cartiere. Crescînd, am încercat să îi conving pe ceilalţi că acesta este adevăratul oraş, vioi şi dezordonat, în care cerceluşul şi magnolia convieţuiesc paşnic, îngrijiţi cînd de Tanti Maria, cînd de danezul Frederik şi în care, fatal, îşi construiesc alături casele boierul, ţoapa şi mahalagiul, din cele mai vechi timpuri şi pînă astăzi, uşor deranjaţi de administraţia care, istoric, pare năucă. 

Occidentalului Jean-Marc îi place diversitatea oraşului. Cum l-ar caracteriza? Un oraş mare, care a suferit, cu farmec discret; un oraş odihnitor (ca parizian, nu este obişnuit să aibă atîtea parcuri în oraş). Diferenţe între Paris şi Bucureşti? Parisul e mai mic şi mai puţin verde. Aici sînt multe blocuri în oraş – la Paris sînt la periferie. Mai multe pieţe şi monumente la Paris (mda!). Cartierele vechi din Bucureşti şi casele frumoase sînt mai discrete. Puţine zone cu unitate („ansambluri“), poate în Lipscănie. Lîngă biserica Icoanei, găseşte un aer comun, dat de prezenţa grădinilor şi a caselor şi de străzile mici, pe care le-a cunoscut pavate; pentru el, este într-adevăr un cartier. Schimbări recente? Străzi refăcute („plus pratique, mais le caractère se perd“); blocuri care desfigurează cartierul. Idealul? Casele mici şi grădinile păstrate. 

Dacă stăm bine să ne gîndim, este ceea ce ne place şi nouă, unora. Ne plac casele vechi, geometria lor, copacii bătrîni, tihna curţilor şi faptul că, uneori, pe stradă, se mai aude cîte un pian – îmi spune Dima, care e bucureştean. Din ce e nou? Ne place că oraşul mai e, pe alocuri, gri, ne place că în parcuri nu au distrus toate peluzele şi că nu au vopsit toate aleile în albastru; ne place că nu toţi şi-au sluţit casele cu renovări tembele. Oamenii nu mai ştiu să îmbogăţească locurile – o spune tot el. 

Şi totuşi, cred că de douăzeci de ani s-a schimbat ceva. Oamenii sînt mai bine îmbrăcaţi, sînt din ce în ce mai multe cîrciumi şi farmacii, unele parcuri sînt îngrijite (şi rebotezate), unele blocuri sînt consolidate (şi vopsite în culorile războiului); avem gaze – şi aceasta este, cu siguranţă, o victorie. Printre multe mari şi rele, se văd gesturile mărunte ale oamenilor serioşi: cîteva case noi frumoase, cîteva case vechi restaurate cu migală, cîţiva copaci plantaţi de curînd, cîte un salon elegant. Noaptea şi duminica e chiar plăcut pe stradă. Şi s-a mai schimbat ceva. Vocile celor care iubesc oraşul se aud din ce în ce mai clar. Vehement sau elegant, critică inconştienţa, brutalitatea, incompetenţa şi, cîteodată, scriu sau povestesc despre locuri frumoase. Sînt ascultaţi? Nu ştiu. Ce ştiu însă cu siguranţă este că împotriva lor şi împotriva oraşului, a tihnei şi istoriei lui, luptă aprig o ceată de semidocţi. 

În acelaşi timp şi în ciuda tuturor celor lumeşti, oraşul se apără, păstrîndu-şi regula căutată de prea puţini, frumuseţea sa discretă şi, desigur, toleranţa sa aristocratică.

Irina Popescu-Criveanu este arhitect.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Cucerirea Lîmanului de către ucraineni pare a fi iminentă. Țările care au furnizat Ucrainei cele mai multe arme
Prăbușirea „buzunarului” Lîman ar putea permite trupelor ucrainene să amenințe pozițiile rusești de-a lungul graniței de vest a Oblastului Lugansk și în zona Severodonețk-Lysychansk.
Turcia Ciprul de Nord FOTO Getty Images jpg
Tensiuni în Mediterană. Turcia își va întări prezența militară în Ciprul de Nord
Turcia îşi va consolida prezenţa militară în nordul Ciprului după ce Statele Unite au ridicat restricţiile comerciale din domeniul apărării pentru Cipru.
Simona Halep si Patrick Mouratoglou FOTO Profimedia
Simona Halep, mesaj emoționant de la Patrick Mouratoglou. Sportiva a împlinit 31 de ani
Jucătoarea de tenis a trecut prin momente mai dificile în ultima lună, după ce s-a despărțit de Toni Iuruc și s-a operat la nas. Recent, „Simo” a anunțat că nu va mai juca deloc tenis în acest an.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.