Vasile Ouroboros sau Critica intelectualilor

Publicat în Dilema Veche nr. 102 din 5 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Din unele puncte de vedere, intelectualul e asemănător femeii din cîntecele de mahala - "Femeia, femeia / Cu ea să nu te pui / Căci, domnilor, femeia..." (Urmarea, bănuiesc, e suficient de cunoscută pentru a nu mai trebui menţionată ca atare.) Şi asta pentru că orice tentativă de critică a intelectualilor devine, din capul locului, cel puţin dubioasă, deoarece ea trebuie efectuată, volens-nolens, cu instrumentele şi din perspectiva... intelectualului. Ceea ce trebuia să se demonteze se preschimbă în material de construcţie pentru cel de demontat şi invers. Critica se transformă astfel într-un Ouroboros - şarpele care-şi înghite coada. Pe de altă parte însă, un asemenea demers întreprins periodic este nu doar igienic, ci şi necesar. Mărturie, printre altele, poate sta inclusiv căţelul meu, Vasile, care, de cîteva ori pe zi, simte nevoia să-şi fugărească propria-i coadă, doar pentru a se menţine în formă şi pentru a-şi păstra buna dispoziţie. Problema intelectualului este problema lui Midas. Ca şi regele Frigiei, are tendinţa, aproape irepresibilă, de a transforma orice atinge - dar nu în aur, ci în idei. Intelectualul e îndrăgostit de idei. O asemenea dragoste prezintă (şi) unele dezavantaje. Bunăoară, îi e mai drag adevărul decît Platon. Oamenii din carne şi sînge, cu problemele, durerile şi complexităţile lor, încep să-şi piardă nuanţele, devenind, mai mult sau mai puţin, abstracţiuni. După cum Midas, încîntat de noul "talent", şi-a luat de mînă fiica, transformînd-o într-o statuie din aur, intelectualul prea entuziast l-a luat de mînă pe Gigi-de-la-sculărie, metamorfozîndu-l ba în ideea proletarului revoluţionar, ba în cea a naţional-socialistului, ba în aceea a burghezului sau a omului statistic. În toate aceste ipostaze, precum fiica lui Midas, Gigi-de-la-sculărie arăta mai bine şi mai strălucitor. Avea însă o problemă: îşi dăduse duhul. De parcă asta n-ar fi fost îndeajuns, o asemenea metamorfoză prin abstractizare îi mai permite intelectualului şi să "ingurgiteze" practic orice. Nimic nu-i scapă. La el (ea), vorba unei iubiri din tinereţe, ca la Arghezi, "şi trandafiri şi bube galbene şi toate urcă şi coboară, urcînd". Nimic nu-l(o) scîrbeşte, nimic nu-i repugnă, nimic nu-l(o) determină să facă pasul în spate, oripilat(ă). Ideile, ca şi banii împăratului Vespasian, n-au miros. Noica, bunăoară, spunea că, trecută prin filtrul culturii, orice durere devine acceptabilă. Se prea poate. La fel însă, orice grozăvie trecută prin filtrul ideii devine ingurgitabilă. Tolerabilă. De discutat, se poate discuta despre orice, sine ire et studio. De aici şi handicapul, pus de Platon pe seama tranziţiei brutale de la lumina "adevărului" la penumbra "peşterii" în care "asistenţa" s-ar afla înlănţuită: intelectualului îi vine greu să se facă înţeles. Solicitat să definească "adevărul", să-i traseze nişte graniţe - altfel spus, să-l transforme într-un dat practicabil - de cele mai multe ori intelectualul începe să se bîlbîie. Se contrazice, revine, nuanţează, e veşnic nemulţumit şi neostoit. Simplu spus, prezintă grave deficienţe de comunicare care-l(o) transformă într-un adevărat test Rorschah, al petelor de cerneală - fiecare "citeşte" în ele ceea ce aşteaptă. Aşa se ajunge la situaţii de genul Nietzsche - precursor al nazismului - versus Nietzsche - precursor al postmodernităţii. Sau, dacă preferaţi, mai aproape de casă, la Eminescu - protocomunistul - versus Eminescu - protolegionarul. Povestea însă e departe de a se sfîrşi aici. La urma urmelor, intelectualul e şi el(ea) om. Nu întotdeauna e greu de "citit" şi nu toate "rătăcirile" sale pot fi puse pe seama unui defect de interpretare. Uneori, sătul de atîta îndoială metodică, îşi dă şi el(ea) "cu părerea", în gura mare, la fel ca restul lumii. Clar şi răspicat. Atunci însă şansele de a avea dreptate se reduc considerabil. Desigur, mai posedă încă avantajul a ceea ce americanii numesc an educated guess - dar cam atît. Dîndu-şi "cu părerea", a căzut - ca să spunem aşa - în capcana Luceafărului, reintrînd "în rîndul lumii" şi renunţînd, practic, la statutul de intelectual. Iar cînd se înşeală, o face de obicei grandios. (Exemplele sînt prea numeroase pentru a fi citate aici - de la Platon sfătuindu-l pe tiranul Siracuzei, la Foucault lăudînd cu entuziasm revoluţia iraniană, trecînd prin Heidegger sau Cioran.) Şi asta pentru că rolul intelectualului - o ştim de la Socrate - este în primul rînd acela de a pune la îndoială, de a critica şi de a scoate din sărite. La partea de construcţie stă mai prost. Ceea ce nu reprezintă, cu necesitate, un defect. În definitiv, o societate are nevoie de toate cele: de vidanjori, pentru a o menţine curată, şi de intelectuali, pentru a o menţine trează. Pentru a o scoate din moţăială şi din placiditate. Nu degeaba mulţi îi consideră pe intelectuali o categorie enervantă. Nu degeaba intelectualii sînt, prin definiţie, prietenii opoziţiei, într-o societate democratică, devenind incomozi în momentul în care opoziţia se transformă în putere. Gîndirea - spunea Castoriadis, şi înclin să-i dau dreptate - e democratică prin definiţie, pentru că se întoarce mereu, întrebătoare, asupra sieşi. Au curs rîuri de cerneală şi s-au organizat conferinţe internaţionale pentru a lămuri misterul destinului intelectualilor în Europa de Est. (În Ştiinţele Politice din ultimii ani a devenit echivalentul, la scara redusă, a misterului dispariţiei dinozaurilor pentru paleontologie.) "Cum s-a putut întîmpla - ar suna întrebarea - "ca tocmai acele revoluţii, etichetate de către Timothy Garton Ash, la începutul anilor '90, drept Ťrevoluţiile intelectualilor», să-i marginalizeze, într-o asemenea măsură?" Unii au aruncat vina exclusiv în cîrca intelectualilor, alţii - în cea a societăţii, iar alţii au căutat calea de mijloc. Puţini au văzut însă că intelectualii s-au reîntors, de fapt, acolo unde le era locul. Aidoma maurului, intelectualul şi-a făcut datoria, intelectualul poate să plece. Ca să aibă de unde se-ntoarce. Ca şi Vasile Ouroboros.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Captura video de pe front
Dialog între un soldat rus rănit și unul ucrainean: „Omoară-mă”. Ce a urmat VIDEO
Un videoclip cu un puternic impact emoțional, filmat pe frontul din Harkov, în timpul unor lupte între forțele ucrainene și cele ruse, surpinde dialogul dintre un soldat rus, rămas blocat între un zid și vehiculul blindat, și un militar ucrainean.
DNA
DNA: Cinci persoane, judecate pentru evaziune fiscală de 10 milioane de euro
Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în legătură cu livrări şi achiziţii de fier vechi, cauzând un prejudiciu statului de aproximativ 10 milioane de euro.
tktok adevarul png
La furat, ca provocare TikTok. Două fete din Neamț au dosar penal pentru joaca stupidă
Două fete din Neamţ au dosare penale fiind prinse la furat într-un magazin. Ele au declarat polițiștilor că totul era doar o provocare primită pe aplicația de socializare TikTok.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.