„Valorile comune sînt un predictor bun pentru calitatea și longevitatea unei relații“ – interviu cu psihoterapeutul Valentin Radu ARSENE

Acționăm, în general, în viața profesională și în relațiile interpersonale, conform experienței, dar și potrivit caracterului nostru. Dar cred că, dincolo de acestea, contează mult valorile fiecăruia. Ce numim, pînă la urmă, „valori” și cum ne ghidează ele?

Este foarte dificil să vorbim despre valori, un subiect atît de subtil și totuși atît de concret pentru oameni, fără să riscăm să ne pierdem în infinite nuanțe sau să simplificăm excesiv, încercînd să privim omul inginerește, ca pe un mecanism.

Valorile sînt acele „lucruri” care susțin și fac să prospere viața oamenilor. De-a lungul timpului au fost numeroase încercări de a le defini și a le categorisi, cea mai cunoscută din Antichitate fiind a filosofilor greci, care le esențializează în bine, adevăr și frumos.

Psihologii au căutat, însă, o definire ceva mai operațională, cu niște concepte mai puțin metaforice, care să poată fi cercetate științific. Putem astfel vorbi de patru categorii mari de valori: fizice (aspect fizic, charismă, senzualitate, încredere în sine), valori relaționale (implicare socială, capacitatea de a stabili și cultiva relații), valori materiale (financiare) și valori culturale (educație și artă). Toate acestea definesc complexitatea construcției umane, generatoare de numeroase tensiuni și conflicte care, în funcție de modul cum sînt gestionate, pot duce spre suferință și patologie psihologică sau, din contra, la creștere creativă.

Importanța valorilor rezidă în faptul că dau senzația de sens, iar cînd oamenii simt că viața lor are sens, au capacitatea de a rezista în perioade dificile și de a depăși adversitățile. Altfel spus, cînd știm unde vrem să ajungem, iar acest lucru este fundamental de prețios pentru noi, sîntem capabili de eforturi excepționale. Dacă la viața trăită în acord cu propriile valori adăugăm plăcere și senzația de putință, atunci putem zice că sîntem fericiți.

Valorile se învață, se dobîndesc în familie, în școală? Se schimbă ele, sub influența societății, în timp?    

Principalul rezervor al valorilor îl reprezintă familia, dar, apoi, mediul social și școlar în care ne formăm joacă un rol deosebit de important. În sine, nucleul profund de valori face parte din identitatea noastră și se schimbă relativ puțin. Acest lucru este necesar pentru a ne ține eul coerent pe timpul vieții. În fiecare dimineață, cînd ne trezim, ne îmbrăcăm imediat identitatea proprie cu istoria, valorile, aspirațiile și motivațiile ei. 

Cum spuneam mai devreme, valorile acoperă toate dimensiunile ființei umane. Cînd spunem că o persoană își schimbă valorile, de fapt ne referim la modificarea importanței pe care o capătă acestea. De exemplu, o persoană care a învățat în familie să pună accent pe frumusețea fizică și pe valorile materiale, poate descoperi, prin educație, valori culturale prețioase și astfel să se îmbogățească, fără însă a nega valoarea calităților fizice. Felul în care acestea vor fi valorificate va fi influențat însă de dimensiunea culturală, deoarece valorile sînt în relație unele cu altele și se pot potența, fără a intra în conflict. Confuzia dintre valori, obiective și soluțiile imaginate pentru a le atinge creează multe probleme oamenilor. Sub aceeași valoare pot fi mai multe obiective și, pentru fiecare dintre ele, mai multe soluții propuse. Acestea pot fi în competiție, iar decizia se face pe baza distincției dintre ce este important și ce este urgent (obiective pe termen scurt și obiective pe termen lung) și a unei analize cost-beneficiu. În mod sănătos, ajustarea valorilor este un răspuns de adaptare. Dar cred că am întîlnit cu toții și persoane cu emoții și interese superficiale, extrem de schimbătoare, care sînt indiciul unei tulburări de personalitate sau al unei patologii de caracter. De exemplu, se repetă constant în istorie că liderii autocrați, obișnuiți să corupă și să înfricoșeze, ajung să fie în mod real surprinși de o reacție de opoziție din partea populației dispuse să își apere valorile chiar cu prețul vieții, oamenii fiind singurele ființe pentru care atașamentul față de valori este uneori mai puternic decît instinctul de autoconservare (cînd cultura este mai puternică decît natura). Este un aspect al condiției umane pe care psihopații nu îl pot înțelege și învăța și care face ca jocul de putere să nu aibă un răspuns previzibil.

De multe ori, o nepotrivire la nivelul valorilor poate reprezenta motivul unei demisii sau chiar al unei reprofilări. Cît de importante sînt valorile (și respectarea lor) la locul de muncă?

Am auzit multe povești în cabinet de la oameni care trăiesc un stres emoțional profund, în urma căruia chiar decid uneori să schimbe locul de muncă, din cauza mediului de lucru toxic, cu abuzuri verbale, unde limitele de program nu sînt respectate, criteriile de recunoaștere nu sînt transparente și corecte sau, pur și simplu, există o cultură organizațională ipocrită, în care valorile clamate, deși sănătoase, în realitatea interacțiunilor de muncă nu sînt respectate. 

„În relații, valorile sînt mai importante decît sentimentele.” Am citit într-un articol această propoziție pe care am extras-o și am așteptat momentul să o discut cu cineva potrivit. Așa este oare, valorile comune țin oamenii împreună într-o relație?           

Aș spune că sentimentele sînt mai importante la începutul unei relații, dar privind în depărtare, valorile comune, ideea de a merge în aceeași direcție și de a vedea lucruri similare cînd privim spre lume sînt un predictor mai bun pentru calitatea și longevitatea unei relații. Dacă exclusivitatea sentimentelor caracterizează relațiile pasionale, foarte instabile, la celălalt pol, sprijinul exclusiv pe valorile comune definește mai curînd o foarte bună relație de prietenie, ca un parteneriat trainic. 

Viziunea romantică ne spunea că sentimentele sînt suficiente pentru a forma și susține o relație. Aceasta a venit după o lungă perioadă istorică în care relațiile se formau pragmatic pentru procreere și conservarea averii. Pentru o relație romantică reușită avem nevoie de un mix între pasiune (atracția fizică sau „chimia”), obiective comune, care rezultă din pasiuni și interese comune, și intimitate relațională, acea complicitate tandră dintre parteneri. Pe termen lung, la acestea ar mai trebui adăugată maturitatea emoțională, care ajută la formarea unei perspective realiste și a capacității de negociere. Toate sînt variabile în ecuația relației de cuplu fericite, pe care începem să o deslușim, dar pe care nimeni nu o stăpînește cu adevărat. 

Ce se întîmplă cînd valorile noastre sînt în conflict cu ale celor din jur? Cum ajungem în zona de „ne-am înțeles că nu ne înțelegem”?

Orice conflict este mai curînd expresia intereselor divergente decît a valorilor contradictorii. Valorile umane sînt comune și de aceea se apelează la ele ca ancoră în situații conflictuale. În situațiile de conflict este ca și cum am sta pe ramuri diferite ale aceluiași copac, arătîndu-ne cu degetul. În realitate, ceea ce ne unește este un singur trunchi, iar fructele de care ne bucurăm își trag seva prin aceeași rădăcină. Depășirea conflictelor presupune acceptarea fundamentală a propriei subiectivități și ancorarea în valorile umane fundamentale, pentru că acestea reprezintă terenul comun pe care putem cu toții relaționa. De asemenea, este necesară depășirea gîndirii în alb și negru, căci realitatea este formată din infinite nuanțe.

Dar cu conflictele interne ce ne facem? Apar ele cînd nu ne aliniem stilul de viață la valorile intrinseci? Cum se manifestă? 

Pentru o funcționare sănătoasă, valorile trebuie să se transforme în principii care să ne ajute la definirea scopurilor și obiectivelor, începînd cu cele mai ample, existențiale. Apoi treaba noastră este să găsim comportamente în concordanță cu obiectivele definite. Aceste comportamente se traduc, per ansamblu, în stilul de viață.

În general, suferința emoțională este indicatorul că am neglijat sau ne-am depărtat semnificativ de ceea ce este important pentru noi. Se întîmplă uneori, din păcate, ca aceste semnale de alarmă să fie și ele neglijate sau chiar reduse la tăcere prin diverse forme de anesteziere de sine (consum de alcool și alte substanțe, comportamente adictive sau idei iraționale). În acest caz, îi rămîne corpului sarcina de a spune „Nu vreau să mai merg în această direcție!” prin simptome fizice și boli psihosomatice.

De multe ori, și cred că nu sînt singura, în loc să recunosc că am alte priorități, inventez că sînt ocupată pentru a evita unele propuneri, profesionale sau personale, care consider că nu mi se potrivesc. De ce oare ne simțim inconfortabil cînd ne onorăm, practic, valorile?

Psihicul nostru nu este o formațiune unitară, omogenă, ci este compus din mai multe părți, sau instanțe, cu scopuri diferite. Întotdeauna există o diferență între eul ideal și eul real. Ca lucrurile să fie mai complicate, o mare parte a acestora pot fi inconștiente. Astfel, putem milita declarativ pentru niște valori și să ne surprindem că acționăm contrar. Asta ne face să fim uneori în conflict interior, dar, în același timp, reprezintă și o sursă de creativitate. Dacă organizarea psihică este una democratică, în care părțile sînt în dialog, respectîndu-și reciproc nevoile, deciziile se vor lua adaptativ, cu minimul de cost emoțional. Pentru aceasta este nevoie ca partea care ia decizii să fie adultă pentru a primi respectul și încrederea sistemului. Oricum, ca în orice organizație, însă, deciziile rareori pot mulțumi complet pe toată lumea. 

Cum ați sfătui oamenii să fie ceva mai atenți la valorile lor?

În primul rînd, oamenii trebuie să își asume că sînt proiecte în devenire continuă. Învățarea și creșterea nu încetează niciodată. Autocunoașterea, dezvoltarea personală și educarea reprezintă singurul răspuns sănătos de adaptare la o realitate interioară și exterioară mereu în schimbare. Acest demers are scopul de a construi o viziune amplă, în același timp profundă și matură, în acord cu realitatea prezentă. După ce și-au identificat și organizat valorile cardinale (în acest scop vor găsi ușor pe Internet diverse chestionare și execiții proiective), oamenii pot face un demers conștient de stabilire a obiectivelor de viață care să fie în acord cu acestea și apoi o strategie în pași care să îi îndrepte către țintele lor. Definirea comportamentelor, pînă la cele mai mici gesturi, reprezintă etapa concretă, ce presupune un antrenament repetat constant.

Vreau să punctez faptul că nici un drum nu este liniar, ci este presărat cu numeroase provocări și abateri, care uneori au rolul de a ne testa trăinicia atașamentului nostru față de valorile clamate.

interviu realizat de Anda DOCEA