Valori din copilărie

Publicat în Dilema Veche nr. 301 din 19 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd eram noi copii, adică în urmă cu mai bine de 20 de ani, şcoala încerca să ne educe în spiritul unor valori "impuse" care urmau să se regăsească în viitoarea noastră viaţă de adulţi. Pînă atunci ne asiguram premiul I, la final de an şcolar, dacă le includeam, într-o formă sau alta, în compunerile noastre de la limba română sau eram daţi drept "exemplu pozitiv" la întrunirile pioniereşti, dacă acestea erau vizibile în atitudine şi comportament. Nici mai tîrziu, la facultate, n-am scăpat definitiv de "valorile copilăriei"; am avut ghinionul ca profesoara de dramaturgie să aprecieze doar scenariile în care era prezent un copil (un zîmbet, o floare...) care să privească plin de inocenţă realităţile adulţilor. Îmi amintesc că unul dintre cele mai importante repere era dragostea de ţară (de partid şi de conducătorii iubiţi...) pe care de multe ori nu ştiam cum e bine sau corect să ne-o manifestăm. O condiţie obligatorie era învăţarea de poezii patriotice pe care să le rostim cu glasuri înflăcărate pe la serbările şcolare, apoi ni se cerea aprofundarea istoriei neamului (şi împrumutam de la bibliotecă Povestiri istorice, singura carte "acceptată", pentru că avea nişte poze uriaşe) şi, în sfîrşit, participarea în grup la diverse evenimente, de la vizite la muzee, la mitinguri omagiale. Deşi ca un bun pionier ce eram îndeplineam toate aceste sarcini ce deveniseră o parte din "rutina" zilnică, nu-mi amintesc să-mi fi iubit ţara, în vreun fel, în acele vremuri. Prin urmare (căci se spune că tot ce înveţi să simţi în primii zece ani din viaţă contează, restul sînt doar ecouri), n-o iubesc nici acum. Pe 14 iulie, pe Champs de Mars se adunau familiile de francezi ca să privească artificiile. Erau prezente trei-patru generaţii, cu toţii, de la bunici la copii, îmbrăcaţi cu cele mai bune haine, cu o sticlă de vin în traistă şi cu pahare de cristal în mîini. Copiii se jucau un timp pe pajişte, apoi se alăturau grupurilor ca să urmărească spectacolul care dura mai bine de o oră, pe muzică de Mozart. Nimeni nu dădea din coate, nici măcar nu vorbeau tare, doar îşi şopteau impresii la ureche şi aplaudau. E posibil ca acei copii, peste doar cîţiva ani, să devină emo, să şi-o tragă în venă, să fugă de acasă, să fie adepţii unor secte suspecte sau să aducă pe lume alţi copii, nedoriţi, la fel cum e posibil să fie nişte tineri exemplari, cu un viitor strălucit, însă niciodată nu-i va părăsi sentimentul (şi mîndria) de a aparţine unei mari naţiuni. Dar să revenim la copiii unei mici naţiuni socialiste. După dragostea de patrie, ce putea fi mai important decît munca? În vreme ce tata ara ogoarele patriei, iar mama ţesea la război în fabrică (un caz ideal), datoria noastră, a celor mici, era să învăţăm. Poezia în care atunci cînd te duci seara la culcare trebuie "să te întrebi cu îngrijorare, ce am făcut eu oare azi?" mă urmăreşte şi astăzi şi îmi creează un sentiment de vinovăţie în zilele în care aleg să nu fac nimic. Obligativitatea muncii doar de dragul de a munci (acel tip de muncă stupidă şi neproductivă, "trasul la jug", acţiuni repetate, negîndite şi inutile suprapuse peste o doză reţinută de ambiţie şi dorinţa de a fi apreciat pentru nimic) ne-a dat peste cap un întreg sistem de valori. Acceptăm joburi prost plătite şi comode, nu avem iniţiative (sau curaj) de a face ceva pe cont propriu, ne conformăm în continuare "programului", nu facem performanţă, preluăm "formule" de succes occidentale pe care nu le pricepem şi nu ştim să le aplicăm. De fapt, habar n-avem la ce sîntem buni. Dar muncim. O altă valoare a "epocii" era familia " mica familie care presupunea ascultare şi respect faţă de părinţi (dar şi faţă de acei bunici "idilici" de la ţară care de cele mai multe ori erau tot la oraş, în cartiere mai mărginaşe, la "casă cu curte") şi marea familie (cu mama şi tatăl noştri, ai tuturor). Pentru că eram nişte copii schizoizi, acasă această valoare se "traducea" prin: "Să nu spui ce avem în casă!", "Nu ne face viaţa mai grea decît este!" şi, în plus, "Ăia doi sînt nişte tîmpiţi, dar să nu spui la nimeni, că ne leagă!". Aveam nişte părinţi trişti, dar care, spre deosebire de părinţii de astăzi, aveau timp de noi (oricum nu aveau altceva de făcut, după cele opt ore "regulamentare" de program). De aici ni se trage sindromul cordonului ombilical netăiat (e valabil în special pentru generaţiile 30 vs 60). Conform unui studiu Reader’s Digest, sîntem printre primele locuri în clasamentul naţiunilor ai căror adulţi îşi sună cel mai des mamele (dacă se poate chiar şi o dată pe zi), în vreme ce americanii sînt pe ultimul loc ("nu ştiu/nu-mi amintesc" este răspunsul lor cel mai frecvent). Am fost învăţaţi de mici "să iubim natura" şi să avem de-a face cu ea prin: plantarea de puieţi, colectarea de castane, creşterea viermilor de mătase, acţiuni de tipul "Clasa noastră ca o floare!" (eram obligaţi trimestrial să aducem la şcoală cel puţin două ghivece). Am plantat un singur puiet în curtea şcolii, pe strada Silvestru (de ceva vreme nu l-am mai văzut sau poate că nu-l mai recunosc), iar dudul imens din care "colectam" frunze pentru viermi a fost tăiat din motive necunoscute. Alte valori, cum ar fi curajul, prietenia, ajutarea celor neputincioşi sau năpăstuiţi prin fapte bune (de tipul "Am ajutat o bătrînică să treacă strada!"), le întîlneam doar în cărţi. N-am fost învăţaţi nimic despre sex, relaţii de cuplu (de aceea mulţi dintre noi încă bîjbîim la acest capitol), discriminare (în România comunistă nimeni nu era discriminat!), religie (credem şi respectăm la un mod naiv, conjunctural), adevărate îndatoriri civice (cum ar fi mersul la vot) şi altele. "Valori" care ne-au rămas întipărite în minte şi după care încă ne ghidăm viaţa: şpaga (de la Alimentara, pentru un pachet de unt în plus), relaţiile utile (trebuie să ştii cu cine să bei, dar mai ales cu cine să te căsătoreşti), parvenitismul (mai nou se numeşte upgrade) şi America. Aşadar, am fost crescuţi cu aceste valori "impuse". Unele dintre ele nu mai sînt valabile, altele şi-au pierdut sensul (dacă au avut vreodată vreunul). Nici una dintre ele nu s-a adaptat într-un mod decent timpurilor de acum. De aceea le privim ca pe nişte rămăşiţe dintr-o altă viaţă de care vrem să ne debarasăm, fără a avea altceva de care să ne agăţăm. Nu mai dăm doi bani pe patrie, pe conducători, pe muncă, nici chiar pe familie. Poate doar America să mai conteze, încă.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.