Vai, ce-am plîns!

Publicat în Dilema Veche nr. 508 din 7-13 noiembrie 2013
Vai, ce am plîns! png

Presa trăieşte din emoţie. Vreau să zic – din emoţia pe care o stîrneşte. Manualele de jurnalism pomenesc despre ziariştii care, dacă aud de o catastrofă aeronautică, feroviară sau rutieră, plecînd în viteză spre locul nenorocirii, au grijă să-şi pună-n traistă şi un ursuleţ sau o păpuşică, păstrate special pentru asemenea ocazii, jucării pe care să le plaseze printre rămăşiţele împrăştiate, pentru o fotografie dramatică... Efectul e garantat. Şi nu e nevoie de vreun comentariu. Şi n-o să-ţi ceară nimeni să dovedeşti că ursuleţul era acolo. Bine, evident, înainte de asta, trebuie să te asiguri că în avion era măcar un copil. Sau nu. Putea fi mama care-i ducea acasă odorului ei un dar de ziua lui. Nu trebuie să furnizezi decît o mizanscenă, imaginaţia consumatorului de presă face restul.

„Dar presa trăieşte şi din informaţie!“ o să protestaţi. Dacă mai protestaţi la ceva. Aşa e, dar ce, strică în vreun fel ca informaţia să transmită şi ea o emoţie?

Ca să nu vorbim, însă pe uscat: la Pungeşti, o localitate despre care n-auziseră pînă atunci decît cei din zonă, un concern străin se pregătea să exploreze posibilităţile de exploatare a gazelor de şist. Deocamdată, nu era vorba despre exploatarea propriu-zisă, ci de un test. Dar, cum se crease valul „Uniţi, salvăm Roşia Montană!“ (probabil singurul lucru din România care merită salvat, de două decenii încoace, că nu-mi amintesc mari proteste pentru salvarea statului de drept, nici măcar pentru îmbunătăţirea nivelului de trai), locuitorii din Pungeşti au ieşit cu mic, cu mare, să împiedice proiectul – ceea ce, pînă la ora la care scriu aceste rînduri, au şi reuşit. E dreptul lor, e spaţiul lor vital, nu comentez. Deşi, precedentul odată creat, pe argumente similare se poate opri orice investiţie.

Ceea ce comentez sînt titlurile care au împînzit publicaţiile şi televiziunile: „Cine poate opri «revoluţia» de la Pungeşti“, „Diavolul, la Pungeşti“, „Mişcarea de rezistenţă Pungeşti“, „Fenomenul Pungeşti“ şi, mai ales, bijuteria subiectului: „Abia merg în baston, dar îşi păzesc cîmpul! Bunicuţele din Pungeşti, neclintite la protest!“ Să nu te buşească plînsul? A lipsit doar (sau poate-a fost şi mi-a scăpat mie) „Războiul din Pungeşti“. Nici nu putem să ne gîndim ce s-ar fi întîmplat dacă vreunul dintre protestatari ar fi leşinat acolo (în mod real sau programatic, că doar n-ar fi fost prima dată) sau, Doamne fereşte, ar fi făcut infarct. Faţă de aceste puternice emoţii, nici nu mai contează că unele dintre ştirile şi articolele respective încurcau explorarea cu exploatarea sau că fenomenul avea doar vreo 100-150 de actori – astea-s detalii nesemnificative! Important e dacă l-am impresionat pe cititor/telespectator.

Cu ani în urmă, Alex Ştefănescu îşi lua curajul să critice, într-un articol, şantajul sentimental practicat în unele opere literare, începînd cu Puiul de Al. Brătescu-Voineşti. Biata păsărică! Lacrimile sînt asigurate şi, implicit, certitudinea că ai parcurs un text minunat. E valabil, fireşte, şi pentru filme. Faci un film despre un copil bolnav de cancer, abuzat sexual, sfîşiat între doi părinţi tîmpiţi – succesul e fără emoţii. Vorba unui personaj (real!) al Ecaterinei Oproiu, din Interviu: „Am fost la Vandana, vai ce-am plîns, ce-am plîns... foarte tare m-am distrat!“

Dar emoţiile – provocate şi dirijate cu grijă – nu e musai să fie plîngăcioase, sperioase ori indignate. O subspecie deloc neglijabilă este cea a emoţiilor pozitive, şi un teren fertil de manifestare – presa sportivă. Astfel, în mai toate sporturile avem o lungă serie de „meciul secolului“ – probabil cîteva sute în veacul XX. Orice microbist se emoţionează aflînd că e vorba de un eveniment nec plus ultra pentru o sută de ani. Cum am avut şansa să încălecăm secolele (şi mileniile), ne-am putut delecta cu informaţia că o anumită confruntare – de pildă, cea de box dintre Oscar De La Hoya şi Floyd Mayweather Jr., în 2007 – era deja „meciul secolului“, încă din primii ani ai acestuia. Mai erau, totuşi, 93 de ani pînă la sfîrşitul veacului şi şanse serioase să se-ntîmple ceva şi mai şi. Drept care, chiar am avut recent un nou „meci al secolului“, Klitschko – Povetkin. Sigur, e spectaculos că de data asta erau în joc patru centuri mondiale, dar – avînd în vedere tendinţa de atomizare a acestui sport – cine poate garanta că pînă în 2100 nu vom avea şase-şapte-opt centuri la fiecare categorie de greutate?

Sintagma „meciul secolului“ o puteţi găsi şi în presa străină, dar mai degrabă cu referire la secolul încheiat – ceea ce e cu totul altceva. Rămîne parţial subiectivă, dar măcar are logică istorică. Nu cred, de pildă, că există mulţi contestatari ai afirmaţiei că meciul de şah Fischer – Spassky a fost cel mai tare din veacul XX. În plus, jurnaliştii occidentali ştiu să fie şi (auto)ironici, astfel că am dat peste „Cele mai tari 50 de «meciuri ale secolului» în fotbalul (american – n.r.) universitar“...

Dacă tot am ajuns la comparaţii, am fost curios să văd cum e în general „la ei“, cu emoţiile de presă. Am parcurs – în diagonală, e drept – site-urile The Times, The New York Times, Le Figaro şi Frankfurter Allgemeine Zeitung şi n-am reuşit să găsesc vreun titlu emoţionant. Toate sînt de tipul „cine – ce“. A declarat sau a făcut. Creşte sau scade. Se închide ori se deschide. Începe sau se termină. Ori s-ar putea să. Singurul titlu mai special de care am dat îşi datorează impresia faptului la care se referă, nu felului în care e prezentat acesta: „Un spînzurat găsit în casa lui... la opt ani după moarte“. Lipseşte semnul exclamării, lipsesc majusculele, lipsesc „Incredibil!“, „Şocant!“, „N-o să-ţi vină să crezi!“

Nu cred că mai e nevoie să amintesc rolul emoţiei în emisiunile de tip Surprize, surprize, Din dragoste, Iartă-mă, Bate-mă, Pupă-mă sau în puzderia de reality-show-uri care bîntuiau, la un moment dat, canalele româneşti, dar acum s-au rărit, că-s cam scumpe şi-i cam criză. Fănuş Neagu povestea cîndva o istorie halucinantă la care fusese parte: într-un autobuz, un tînăr şi-a văzut pe geam soţia, pe motocicletă cu altul. A sărit ca ars şi l-a rugat pe şofer (linia 131) să-i urmărească! Şoferul a cerut aprobarea celor cîţiva pasageri (era pe la prînz, într-o zi de lucru) şi a purces la hăituirea amanţilor, blocaţi, pînă la urmă, pe o străduţă. O bătrînică i-a împins în mînă o umbrelă încornoratului, care, însă, plecat ca din puşcă spre adulterini, s-a ales cu o palmă de la nevastă-sa şi s-a-ntors cu coada între picioare, binemeritînd şuieratul „Laşule!“ al aceleiaşi băbuţe. „Ce ne-a determinat să participăm la asta?“ se-ntreba scriitorul – un ludic şi-un boem, de altfel –, răspunzîndu-şi sec: „Setea de mizeria altora.“

Bine, bine, emoţia e parte a vieţii şi, dacă vinde programul sau ziarul – fie şi online –, e normal să fie exploatată, să nu fim moralişti pudibonzi.

Dar raţiunea? Trebuie să fie şi ceva raţiune, caz în care ar exista un oarecare echilibru.

Conform dicţionarului, raţiunea este „facultatea omului de a cunoaşte, de a gîndi logic, de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor“. Să le luăm pe rînd.

De cunoscut, da, presa cunoaşte cîte ceva, pe care ni-l împărtăşeşte – şi n-o să fiu răutăcios să zic că aflăm doar cine cu cine s-a mai, şi ce implanturi şi-a mai făcut o fufă. Nu, ştiri mai există, ştiri adevărate, despre societate, clasa politică, economie, sport, ba chiar şi cultură. Selecţia lor, împachetarea, prezentarea, titlurile obsedate de calambururi, comentariile miştocare – asta e altă poveste. De bine, de rău, informaţii mai sînt – agenţiile de ştiri să trăiască, întrucît redacţiile de ziare sînt depopulate rău.

Cu gînditul logic avem deja o problemă. De două decenii încoace, de exemplu, în fiecare toamnă sîntem anunţaţi că în iarna următoare se dublează întreţinerea la bloc. 2 la puterea 20 face 1.048.576, deci ar trebui să lăsăm sus, la uscătorie, de un milion de ori mai mulţi bani ca acum 20 de ani. Este, fireşte, o problemă de aritmetică (o ştiinţă aflată deasupra claselor sociale, după cum m-a învăţat tata de cînd eram mic), una de ţinere de minte, dar şi una de logică.

Dă presa semn că înţelege sensul fenomenelor? Să vedem: cutremur de 3,1 grade magnitudine pe scara Richter, după alte două similare. Ce titrează pe burtieră televiziunile? „Al treilea cutremur major în 48 de ore.“ Major. Cel din ’77 trebuie să fi fost foarte major, iar seismul din Japonia 2011 – incredibil de major.

Nu mai vorbesc şi despre legăturile dintre fenomene pentru că mă grăbesc să precizez: nu generalizez. Avem cîteva serioase şi reuşite publicaţii economice, culturale şi de diferite nişe. Avem cîteva posturi de radio de bună calitate. Avem cîteva canale TV care... mă rog, să ne oprim aici. Oricum, nu toată presa e dominată de emoţii exacerbate şi suferindă la capitolul raţiune.

Doar vreo 95% din ea. 

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi analist media.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.