Vă rugăm să închideți telefoanele mobile

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
image

Ea privind în obiectiv, el privind în pămînt, apoi ea, el din nou... Liniște totală, zgîriată doar de hîrșîitul peliculei care circulă prin aparat. Nemișcare, stază – apoi o îmbrățișare tandră, mai mult decît tandră, purtînd în ea o disperare a cărei cauză n-o putem intui. Apoi, cei doi coboară treptele; în șemineu, la parter, arde focul; începe muzica lui Faton Cahen. O carte străveche e răsfoită. O femeie, alta, mai matură, bate zgribulită în fereastra ușii de la intrare. Un film se chinuie să respire. Filmul începe, a început de mult, sau încă nu: deloc clar dacă ceea ce vedem e, de fapt, un film. Ce e un film, că veni vorba? Început-cuprins-încheiere, ar debita majoritatea. Un mănunchi de imagini și sunete, ar șopti Philippe Garrel. Nici un început aici, totul e deja prezent, clipă arzătoare, intensitate plină. L’Enfant secret (1979) e cel mai frumos film din lume tocmai pentru că mărturisește despre dificultatea acestor emoții jupuite, altoite peste imagini brute, de a intra într-o ordine prestabilită. Cum să găsești un început pentru ceea ce există pur și simplu, fără capăt? Ipocrizie a culturii; prostituție. Lipsit pînă și de generic, gestul lui Garrel de a da naștere unei mase informe de lumină e culmea extazului care apare atunci cînd faci cinema. Fiindcă a face cinema, în acest caz extrem-autobiografic, înseamnă a pune, literalmente, un ecran între tine și moarte.

Există un început perfect în cinema și el e, desigur, cel din The Searchers (1956) al lui John Ford. De la încadratura încăperii întunecoase, care dă spre panorama prăfoasă a pustei, și pînă la apariția distantă a siluetei călare, totul e, aici, calculat la milimetru. Nu ca să ia ochii prin virtuozitate subliniată – ci pentru că cinema-ul, în ochii lui Ford, e întîi de toate economisire nobilă a efectelor de semnătură; doar prin atenta lor dozare poate filmul să găzduiască un set de valori morale sănătoase. Îmi amintesc cum, pe cînd studiam cinema într-un orășel de munte din Franța, am petrecut mai multe ore de curs descriind din punct de vedere vizual și sonor secvența acestui început care culminează cu John Wayne rostind primele sale cuvinte. Iar și iar o luam de la capăt, de dragul preciziei. Niciodată, pentru profesoara noastră, nu era de ajuns. Sfîrșisem prin a cunoaște fiecare detaliu al fiecărei părticele de cadru, de la șipcile verandei la amplasarea naturală a tufișurilor, ca și subtilele recadraje ale camerei lui Ford. Nu sînt un fan al analizelor formaliste – dar, uneori, numai un asemenea grad maniacal de aplecare asupra unei secvențe practice este capabil să dezvăluie măreția reflecției unui autor.

În Velvet Goldmine, legendarul film muzical al lui Todd Haynes, primele patru minute înglobează mai multe idei de cinema decît vedem în filmografii întregi. Tranzitînd de la Oscar Wilde la farfuriile zburătoare, căzînd din nori și lăsîndu-se magnetizat de lucirea diabolică a unui diamant, filmul înscrie aici experiența homosexualității într-o dioramă stridentă și excesivă. Satiric pînă la Dumnezeu, și totuși evident fascinat de obiectul criticii sale – o formă pop de a figura excentricitatea –, Haynes transformă filmul într-un teritoriu al eterogenului, în care imaginea computerizată și actorul în carne și oase, goticul și melodrama își pot da mîna fără probleme.

Începutul din Beau Travail (1999) de Claire Denis trebuie văzut și atît – orice cuvînt placat peste el i-ar destrăma vraja senzorială.

Toată lumea știe că Blissfully Yours (2002) al lui Apichatpong Weerasethakul începe, de fapt, la minutul 45. Doar așa ne zice genericul apărut de nicăieri. Manieră, pentru cineast, de a trolla plin de haz ideea acestor credite simandicoase, convenție absurdă care ne-a condiționat experiența de a vedea un film.

De ce m-au intrigat primele minute din The Crying Game (1992) al lui Neil Jordan? Nu doar prin imprevizibilul lor, nici prin senzația stranie că filmul ne prezintă un dat ferm, apoi îl seceră din fața noastră fără preaviz. Ci, mai larg, pentru că ăsta e un film care, pur și simplu, refuză să înceapă. Sau, mai bine zis, începe iar și iar, uitîndu-și promisiunea. Acest nou început permanent nu e, pentru Jordan, simplă filozofare – e un principiu formator al operei. În The Crying Game nu putem fi niciodată siguri că am intrat cu adevărat în filmul nostru. S-ar putea ca un TAB de război apărut de nicăieri să dea peste protagonist și să îl transforme în figură episodică. Mai abil ca niciodată, Jordan execută aici un balet între realitatea filmului și statutul fragil al postulatelor narațiunii clasice: o structură e o structură pînă ce capriciul scenaristului decide să arunce totul în aer.

În Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021), Radu Jude deschide cu o secvență de sex. E o secvență nu doar explicită, filmată de aproape, gălăgioasă – ci și (am avut surpriza revăzînd-o) lungă, interminabilă, deloc rușinoasă. Jude ne vrea cu capul acolo, înfruntînd această avalanșă de interdicții și aprioriuri culturale. Parafrazîndu-l pe criticul Serge Daney, aș spune că miza principală, în marile sale filme recente, e „ascensiunea la statutul unei anumite demnități estetice a ideii minoritare în general”.

De o parte, un film care nu știe cum să își mai autosaboteze începutul. De cealaltă, un film care nu vrea decît să termine. Amîndouă îndreptîndu-se inevitabil spre acel final din Two-Lane Blacktop (1971) al maestrului Monte Hellman, cu pelicula topită și arsă, care pîndește orice început frumos de poveste.

Victor Morozov este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

vladimir putin biserica
Vladimir Putin, mesaj după moartea Papei Francisc: „A sprijinit dialogul între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a alăturat liderilor din întreaga lume care au transmis mesaje îndoliate la moartea Papei Francisc chiar în a doua zi de Paşte.
CTP, foto Facebook jpg
CTP, mesaj emoționant despre Papa: „Dumnezeu a avut nevoie de părintele Francisc mai mult decât aveam noi nevoie, în fața Răului care cuprinde lumea”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj emoționat despre trecerea în neființă a Papei Francisc, care a condus Biserica Catolică vreme de 12 ani și a fost primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice.
Papa Francisc 2017  GettyImages 669055094 jpg
Liderii de la Chișinău deplâng decesul Papei Francisc: Plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate
Liderii de la Chișinău deplâng decesul Papei Francisc, printre aceștia numărându-se și președinta Maia Sandu, care a subliniat că, în a doua zi de Paște, lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității.
GpBSeEDWAAA8tYH jpeg
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
Val de acuzații pe rețelele de socializare la adresa JD Vance, după întâlnirea din Duminica Paștelui cu Papa Francisc. Internauții susțin că moartea Suveranului Pontif a survenit în urma discuției tensionate cu vicepreședintele SUA.
Adolf Hitler, fotografiat de Heinrich Hoffmann, în 1936 (© Das Bundesarchiv Bild 146-1990-048-29A)
Un fost agent CIA susține că Hitler și-a înscenat moartea. „Dacă ai vrea să-l ascunzi, acolo ai face-o”
Un fost agent CIA susține că există tot mai multe dovezi care indică faptul că Adolf Hitler nu s-a sinucis în buncărul din Berlin în 1945, ci și-a înscenat moartea și a reușit să fugă în Argentina.
baza   ciocan judecator shutterstock 2080475 2 jpeg
Motivul înspăimântător pentru care judecători din SUA primesc comenzi de pizza, pe fondul războiului cu Trump. „Știu unde locuiești”
O judecătoare a dezvăluit motivul înfiorător a livrărilor neașteptate de pizza la casele mai multor oficiali ai instanțelor din SUA, pe fondul conflictului cu Trump legat de ordinele sale executive.
papa francisc fotbal getty jpg
Românii din Serie A, afectați de decesul Papei Francisc. Decizia Federației italiene
Șapte conaționali urmau să fie implicați astăzi în etapa a 33-a.
Papa Francisc vizita in Romania, alaturi de Patriarhul Daniel  Foto Inquam Photos  Octav Ganea jpg
Patriarhul Daniel al BOR, primul mesaj după moartea lui Papa Francisc: „Împărtăşim durerea provocată de această pierdere”
Papa Francisc a fost una dintre cele mai influente personalități ale credinței contemporane, care a promovat valori esențiale precum toleranța, compasiunea și respectul reciproc, s-a stins din viață. Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române mărturisește că a primit vestea cu multă tristețe.
construction 4754310 1280 jpg
El ar putea fi cel mai detestat om din lume! Cine a inventat, de fapt, munca
Te-ai întrebat vreodată cine este „vinovatul” pentru faptul că te trezești în fiecare dimineață ca să te conectezi la un Zoom plictisitor sau să înfrunți traficul spre birou?