Vă rugăm să închideți telefoanele mobile

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
image

Ea privind în obiectiv, el privind în pămînt, apoi ea, el din nou... Liniște totală, zgîriată doar de hîrșîitul peliculei care circulă prin aparat. Nemișcare, stază – apoi o îmbrățișare tandră, mai mult decît tandră, purtînd în ea o disperare a cărei cauză n-o putem intui. Apoi, cei doi coboară treptele; în șemineu, la parter, arde focul; începe muzica lui Faton Cahen. O carte străveche e răsfoită. O femeie, alta, mai matură, bate zgribulită în fereastra ușii de la intrare. Un film se chinuie să respire. Filmul începe, a început de mult, sau încă nu: deloc clar dacă ceea ce vedem e, de fapt, un film. Ce e un film, că veni vorba? Început-cuprins-încheiere, ar debita majoritatea. Un mănunchi de imagini și sunete, ar șopti Philippe Garrel. Nici un început aici, totul e deja prezent, clipă arzătoare, intensitate plină. L’Enfant secret (1979) e cel mai frumos film din lume tocmai pentru că mărturisește despre dificultatea acestor emoții jupuite, altoite peste imagini brute, de a intra într-o ordine prestabilită. Cum să găsești un început pentru ceea ce există pur și simplu, fără capăt? Ipocrizie a culturii; prostituție. Lipsit pînă și de generic, gestul lui Garrel de a da naștere unei mase informe de lumină e culmea extazului care apare atunci cînd faci cinema. Fiindcă a face cinema, în acest caz extrem-autobiografic, înseamnă a pune, literalmente, un ecran între tine și moarte.

Există un început perfect în cinema și el e, desigur, cel din The Searchers (1956) al lui John Ford. De la încadratura încăperii întunecoase, care dă spre panorama prăfoasă a pustei, și pînă la apariția distantă a siluetei călare, totul e, aici, calculat la milimetru. Nu ca să ia ochii prin virtuozitate subliniată – ci pentru că cinema-ul, în ochii lui Ford, e întîi de toate economisire nobilă a efectelor de semnătură; doar prin atenta lor dozare poate filmul să găzduiască un set de valori morale sănătoase. Îmi amintesc cum, pe cînd studiam cinema într-un orășel de munte din Franța, am petrecut mai multe ore de curs descriind din punct de vedere vizual și sonor secvența acestui început care culminează cu John Wayne rostind primele sale cuvinte. Iar și iar o luam de la capăt, de dragul preciziei. Niciodată, pentru profesoara noastră, nu era de ajuns. Sfîrșisem prin a cunoaște fiecare detaliu al fiecărei părticele de cadru, de la șipcile verandei la amplasarea naturală a tufișurilor, ca și subtilele recadraje ale camerei lui Ford. Nu sînt un fan al analizelor formaliste – dar, uneori, numai un asemenea grad maniacal de aplecare asupra unei secvențe practice este capabil să dezvăluie măreția reflecției unui autor.

În Velvet Goldmine, legendarul film muzical al lui Todd Haynes, primele patru minute înglobează mai multe idei de cinema decît vedem în filmografii întregi. Tranzitînd de la Oscar Wilde la farfuriile zburătoare, căzînd din nori și lăsîndu-se magnetizat de lucirea diabolică a unui diamant, filmul înscrie aici experiența homosexualității într-o dioramă stridentă și excesivă. Satiric pînă la Dumnezeu, și totuși evident fascinat de obiectul criticii sale – o formă pop de a figura excentricitatea –, Haynes transformă filmul într-un teritoriu al eterogenului, în care imaginea computerizată și actorul în carne și oase, goticul și melodrama își pot da mîna fără probleme.

Începutul din Beau Travail (1999) de Claire Denis trebuie văzut și atît – orice cuvînt placat peste el i-ar destrăma vraja senzorială.

Toată lumea știe că Blissfully Yours (2002) al lui Apichatpong Weerasethakul începe, de fapt, la minutul 45. Doar așa ne zice genericul apărut de nicăieri. Manieră, pentru cineast, de a trolla plin de haz ideea acestor credite simandicoase, convenție absurdă care ne-a condiționat experiența de a vedea un film.

De ce m-au intrigat primele minute din The Crying Game (1992) al lui Neil Jordan? Nu doar prin imprevizibilul lor, nici prin senzația stranie că filmul ne prezintă un dat ferm, apoi îl seceră din fața noastră fără preaviz. Ci, mai larg, pentru că ăsta e un film care, pur și simplu, refuză să înceapă. Sau, mai bine zis, începe iar și iar, uitîndu-și promisiunea. Acest nou început permanent nu e, pentru Jordan, simplă filozofare – e un principiu formator al operei. În The Crying Game nu putem fi niciodată siguri că am intrat cu adevărat în filmul nostru. S-ar putea ca un TAB de război apărut de nicăieri să dea peste protagonist și să îl transforme în figură episodică. Mai abil ca niciodată, Jordan execută aici un balet între realitatea filmului și statutul fragil al postulatelor narațiunii clasice: o structură e o structură pînă ce capriciul scenaristului decide să arunce totul în aer.

În Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021), Radu Jude deschide cu o secvență de sex. E o secvență nu doar explicită, filmată de aproape, gălăgioasă – ci și (am avut surpriza revăzînd-o) lungă, interminabilă, deloc rușinoasă. Jude ne vrea cu capul acolo, înfruntînd această avalanșă de interdicții și aprioriuri culturale. Parafrazîndu-l pe criticul Serge Daney, aș spune că miza principală, în marile sale filme recente, e „ascensiunea la statutul unei anumite demnități estetice a ideii minoritare în general”.

De o parte, un film care nu știe cum să își mai autosaboteze începutul. De cealaltă, un film care nu vrea decît să termine. Amîndouă îndreptîndu-se inevitabil spre acel final din Two-Lane Blacktop (1971) al maestrului Monte Hellman, cu pelicula topită și arsă, care pîndește orice început frumos de poveste.

Victor Morozov este critic de film.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.