Vă amintiţi de o prostie pe care aţi făcut-o (şi o regretaţi)?

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Vă amintiţi de o prostie pe care aţi făcut o (şi o regretaţi)?  jpeg

– anchetă – 

● Cristian CHIVU

O prostie dramatică. Liceu – cimitir / Al tinereţii mele / Pedanţi profesori / Şi examene grele… / Şi azi mă-nfiori / Liceu – cimitir / Al tinereţii mele! Pentru mine, versurile lui Bacovia au o conotaţie aparte. În anul 1990, eram în clasa a X-a la un liceu foarte bun. Am luat treapta a II-a, dar subit m-am hotărît să dau la Seminarul teologic, unde am şi intrat (se intra din clasa a X-a atunci), deşi nu aveam nici o legătură cu Biserica, nici eu, nici familia mea. Scopul declarat era acela de a-l afla de Dumnezeu. Însă nu era acolo sau n-a vrut să mi se arate, deşi l‑am strigat de multe ori. Mare prostie! Pe Dumnezeu nu-l afli în nici o şcoală, fie ea şi teologică! Din această mare prostie au rezultat şi alte prostii cu nişte complicaţii greu de suportat de părinţii mei. După doi ani şi două trimestre de o groaznică incompatibilitate, am plecat de la Seminar cu puţin înainte de a fi exmatriculat şi am sfîrşit la un liceu agro-industrial la seral, unde, cu chiu, cu vai, am luat diploma de bacalaureat. Şase ani şi trei licee pentru o diplomă de bac, not bad at all! Aşa că modific poezia lui Bacovia: Licee, cimitire ale tinereţii mele…

● Sorin COSTREIE

Aveam un student care venea îmbrăcat numai la costum, făcînd notă discordantă cu restul colegilor şi al profesorilor. Costumul este nepotrivit spaţiului universitar, deoarece aici este nevoie de o anumită lejeritate pentru a ne bucura, la nivelul gîndului, de libertatea necesară pentru a expune şi/sau închega în mod creativ idei. Formalismul costumului omoară ceva din substanţa gîndului viu; pare ceva rigid care ne sufocă şi încorsetează mintea. Costumul îşi are rostul poate în spaţiul academic doar în solemnitatea unei ceremonii; la curs, seminar sau în laborator este oarecum inadecvat, omorînd gîndirea şi creativitatea. Cercetătorii sau profesorii în costum îmi par adevăraţi ciocli ai gîndirii. Cucerit de această idee, am căzut prosteşte în capcană. M-am amuzat inevitabil pe seama lui şi am greşit. Mi-a răspuns simplu că face asta din sărăcie şi respect, că aşa îi este mai uşor să vină curat şi aranjat la facultate. M-am simţit cît se poate de prost şi de atunci, din cînd în cînd, mai port şi eu costum la tot felul de ceremonii academice, amintindu-mi mereu de studentul meu în costum.

● Alexandru OFRIM

Prin toamna lui ’88, eram proaspăt detaşat într-un orăşel, profesor de istorie la un liceu, pentru că postul primit prin repartiţie într-un sat din apropiere conţinea ore de agricultură şi educaţie fizică. Eram în primele zile aici, cînd în ziua de salariu m-am întîlnit cu fostul meu director şi cu cel al şcolii din comuna de care aparţinea, veniţi la bancă pentru a ridica banii angajaţilor. Fiind prima leafă din viaţa mea, m-am considerat bun de făcut cinste. Într-un bar de la ieşirea din oraş am cerut cîte o sută de coniac. Ceilalţi doi au dat şi ei cîte un rînd, dar din răsucirile lor de mustaţă şi privirile pe care le schimbau, am dedus că vor să mă supună la o probă. Orgoliul mi-a fost zgîndărit şi am acceptat implicit provocarea, astfel încît nici nu mai ştiu cîte rînduri am dat fiecare. Cert e că directorii au cedat primii, cu greu i-am dus la locul unde făceau autostopul înspre satul lor. Acolo şi-au dat seama că au uitat geanta cu bani la bar. M-am dus singur după ea şi am recuperat-o. După ce m-au primit cu urale, i-am lăsat şi mi-am văzut de drum. Problema era că nu cunoşteam oraşul, ştiam doar aproximativ în ce direcţie e gara. Inevitabil, şi filmul meu s‑a rupt, nu îmi mai amintesc nimic, ştiu doar că m-am trezit în trenul care mă ducea spre casă, la Braşov. Abia atunci mi-am dat seama ce prostie făcusem să umblu pe „pilot automat“, într-un oraş necunoscut, din care urma să fac naveta cu trenul prima oară.

● Theodor PALEOLOGU

Singurele prostii pe care consider că le‑am făcut în viaţă sînt căsătoria şi intrarea în politică. Şi, slavă Domnului, eram prevenit: citisem Schopenhauer, citisem Flaubert. Sînt prostii comune. N-au nimic original. Ambele izvorăsc dintr-un instinct în fond iraţional. Omul crede, „biet nebun“, că acţionează spre binele său, aşteptînd fericire şi tihnă, putere şi glorie. Dar, de fapt, aşa cum bine spune Schopenhauer, urmînd aceste iluzii, omul serveşte alte scopuri decît cele pe care le are el în minte.

Şi, la urma urmei, sînt prostii din care învăţăm şi care au, vorba ceea, părţile lor bune, conducîndu-ne în cu totul altă direcţie decît cea vizată iniţial. Dacă nu intram în politică şi nu mă întorceam în ţară, nu aş fi ajuns să creez şcoala de acasă, care-mi aduce mai multe satisfacţii decît mi‑ar fi adus o poziţie universitară clasică. E o prostie care mi-a deviat calea în viaţă, dar după o trecere prin păpuşoi am regăsit drumul, şi încă într-o stare mai bună şi cu o privelişte mai frumoasă.

Acuma stau şi mă gîndesc dacă să recidivez sau dacă să fug ca dracul de tămîie de eventuale noi încercări. Prostie este şi să faci din nou aceeaşi prostie, prostie este şi să laşi să treacă ocaziile şi să nu faci nimic. „Din această dilemă“ nu prea văd cum pot ieşi… (E o formă dilematică a prostiei, superioară, credem noi, formelor ei nedilematice.)

● Radu PARASCHIVESCU

Nu regret că, la trei ani, m-am desprins din mîna mamei (eram amîndoi la alimentara de la parterul blocului, de unde cumpăram şuncă) şi m-am urcat într-un tramvai 24 care m-a dus într-o plimbare vesperală prin Bucureşti. Nu regret nici că, un an şi ceva mai tîrziu, am scăpat din marcajul larg al bunicului prin zona Parcului Bazilescu şi m-am suit în­tr‑un autobuz care a plecat într-un loc unde nu aveam nici ce să caut, nici ce să găsesc. Regret în schimb cu toată fiinţa că, în clasa a cincea, am răspuns unei rugăminţi cu o măgărie. Jucam fotbal pe terenul şcolii, dincolo de al cărei gard se afla o unitate militară. Un soldat s-a urcat pe gard, m-a chemat la el, mi-a dat nişte mărunţiş şi m-a rugat să-i cumpăr ţigări de la debitul de peste drum. Am luat banii, i-am băgat în buzunar, l-am aşteptat pe soldat să coboare de pe gard şi m-am întors la fotbal. E un episod care mă urmăreşte de peste patruzeci de ani. N-a fost o prostie, n-a fost o nerozie, a fost o rătăcire a minţii. De atunci, ori de cîte ori mi se întîmplă să fac un bine, încerc să mă conving că duc un pachet de ţigări unui soldat fumător care încă are bunăvoinţa să mă aştepte.

● Cosima RUGHINIŞ

De ceva timp mă străduiesc să mă deprind cu jocul numit poezie. Sînt obişnuită cu lecturile rapide, eficiente, ba chiar tot mai rapide – ceea ce nu prea mă ajută. Dar fac progrese, cred, şi asta îmi dă curaj să le explic şi altora. De curînd am simţit că pot clarifica unui copil de clasa a V-a emoţiile stîrnite de Alecsandri cu „Sfîrşit de toamnă“, poezie din manual. Mai ales mă gîndeam la versurile „Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc“. Pe moment m-am simţit expertă în problematica iluziilor şi a dezmembrării lor: am povestit despre dezamăgiri, speranţe nerealizate şi nerealizabile, natura trecătoare a vieţii, lipsa de sens a proiectelor ce par măreţe, dar sînt golaşe. Probabil am vorbit convingător, deoarece copilul s-a întristat grozav şi persistent. Ca soluţie de urgenţă, a trebuit să invoc „corbii croncănitori“ din strofa a treia, ca să rîdem de ei. Sper să uite tot ce i-am explicat.

anchetă realizată de Matei PLEȘU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.