Urmele noastre online

Publicat în Dilema Veche nr. 269 din 9 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cîteodată, doar Google ştie ce e în mintea ta. Stai singur la birou sau acasă şi te gîndeşti cum ar fi să divorţezi. Nici cel mai bun prieten nu ştie despre asta. Search words: "divort + acte". Alteori, nervos, scrii un comentariu anonim pe un blog, despre compania unde lucrezi. Uiţi că pe baza IP-ului poţi fi identificat, mai ales dacă ai mai comentat acolo folosind numele tău real. De asemenea, îţi faci un cont anonim pe o reţea de socializare unde speri, teoretic, să cunoşti alţi oameni decît cei cu care ai de-a face zi de zi. În scurt timp, vezi că prietenii din viaţa reală ţi-au dat add. De ce? De unde ştiu, cum te-au găsit? Reţeaua le-a scanat address book-ul, a identificat adresa de email cu care te-ai înscris acolo şi v-a pus în legătură. Că doar de aia sînt de socializare. Şi pentru că atunci cînd ţi-ai făcut contul cu o adresă cunoscută de alţii te-ai gîndit că nu au cum să afle. Pe web, nu există "într-un singur exemplar". Conţinutul se copiază, se distribuie pe diverse canale, se multiplică. Dacă a ajuns online, acolo rămîne oricît de mult ar încerca cineva să şteargă. Social media înseamnă comunicare, distribuţie şi descentralizare a informaţiei, chiar şi a celei personale. Google, de exemplu, păstrează informaţia despre ceea ce facem online între 18 şi 24 de luni, iar un studiu "Privacy International" din 2007 îl pune pe primul loc în topul site-urilor mari cu probleme de gestionare şi păstrare a datelor despre useri. Totuşi... am putea trăi fără el? Dacă trimiţi informaţie pe Internet, nu mai ai vreun control asupra ei. O fotografie pe un blog poate fi copiată, ceva intim trimis pe email unui prieten poate ajunge pe YouTube. Ne facem probleme şi scandăm în mijlocul străzii că paşapoartele biometrice au un cip unde e stocată fotografia noastră şi cîteva date, dar ignorăm că profilul nostru de Facebook e mult mai complex decît atît sau că acum cinci ani am scris ceva undeva pe web de care am uitat. Cîtă lume citeşte terms and conditions atunci cînd îşi face cont undeva? Ce îi interesează ce fac eu pe net? Exemplul cel mai banal e cînd vor să-ţi vîndă ceva. Se scanează activitatea ta online, se observă preferinţele şi se trimit reclame targetate. Scrii un email despre pisici? Ia de aici reclamă la mîncare premium pentru ele. Pînă la urmă, tot o violare a intimităţii este, deşi procesarea se face în general automat, nu uman, pe baza unor cuvinte-cheie. Bazele de date cu adrese de email sînt o mină de aur pentru companii. De unde vine spam-ul care ne îngroapă inbox-ul? De aici, un website unde ne-am făcut cont a vîndut adresele de email ale userilor producătorului X de cafea, să ne "ţină la curent cu ultimele noutăţi". Cîteodată este vina companiilor că nu sînt suficient de atente cu securitatea datelor sau că le folosesc cu alte scopuri decît cele iniţiale, alteori e şi naivitatea noastră cînd lăsăm email-ul sau alte informaţii te miri pe unde. Nu o singură dată au fost scandaluri cu baze de date care au ajuns la liber pe Internet. Cel mai mare dintre ele a fost cînd au scăpat online cele cu search-urile din AOL (AmericaOnLine), cu scopul de a ajuta în cercetare. Totuşi, deşi AOL înlocuise nickname-urile cu numere, era uşor să vezi ce a căutat un singur user într-o perioadă şi, în unele cazuri, să-l poţi identifica. AOL a scos după cîteva ore baza de date, dar deja era prea tîrziu. Fusese deja copiată pe multe alte site-uri. Nu e nevoie de nume pentru a stabili identitatea unei persoane. E vorba doar de informaţii puse cap la cap pe baza cuvintelor introduse într-un motor de căutare. Pînă la urmă, de la cea mai mică dilemă legată de masa de prînz, pînă la cea mai mare legată de o boală, o persoană sau o decizie importantă, pe toate le ştie la început Google pentru că primul lucru pe care am început să-l facem este să căutăm. "Întreabă un prieten" se transformă în "caută pe Google" sau "întreabă pe un forum". Probabil că Google ştie mai multe despre mine decît ştiu eu. Ce am căutat acum un an într-o dimineaţă, ce scrie în gmail-ul meu, pe ce site-uri am navigat luna trecută cînd eram logată, ce bloguri citesc. Toate sînt unelte de care ne folosim pentru a ne face viaţa mai uşoară, pentru distracţie şi pierdut timpul pe net, pentru informare sau pentru socializare. Ne mai pasă de intimitatea noastră atunci cînd ne-am obişnuit să share and receive, una dintre "poruncile" web-ului actual? Probabil că nu atît de mult. Dacă ar fi cu adevărat importantă fiecare informaţie despre noi, care e făcută publică, am mai share-ui atîta online, ne-am mai customiza cu atîta atenţie profilele, am mai completa datele din buletin şi de pe card pentru shopping-ul online şi am mai pune detalii ale vieţii noastre intime pe blog, în email sau pe Facebook? Practic ne expunem singuri şi ne place asta. În epoca informaţiei rapide, a democratizării şi a circulaţiei, ne asumăm faptul că intimitatea noastră online e limitată. Pe Internet laşi urme mai mult sau mai puţin vizibile. Fie că introduci adresa de email pentru a-ţi face cont pe un site, fie prin IP, fie prin cookie-urile lăsate pe calculatorul tău de paginile web, fie prin Internet provider-i, îţi laşi amprenta virtuală în mediul online. Este greu, dacă nu imposibil, să fii total invizibil. Ne lăsăm momente din viaţa noastră virtuală prinse în noduri din plasa imensă a reţelei, uneori voluntar, alteori involuntar, alteori doar inconştient.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.