Urme luminoase, aproape invizibile

Sanda CORDOŞ
11 iulie 2012
Urme luminoase, aproape invizibile jpeg

În urmă cu cîţiva ani, am fost invitată să colaborez la realizarea unui volum despre femei şi feminitate în România. Pentru a-mi da un imbold şi un model, persoana care îmi adresase invitaţia mi-a sugerat să vizitez un site pe care erau deja postate mai multe confesiuni ale viitoarelor coautoare. Fereastra deschisă, însă, m-a adus în impas şi m-a obligat să declin invitaţia. Cu una sau două excepţii, zeci de doamne postaseră veritabile rapoarte despre reuşite şi împliniri: aveau toate cariere strălucite şi erau, după caz, mame, fiice, iubite şi soţii excepţionale. Frustant la lectură era faptul că aceste imagini fără umbre şi fără cusur nu reauşeau să transmită, fie şi împreună cu bilanţul realizărilor, nici o bucurie. Or, bucuria, pentru mine, nu scînteiază în absenţa umbrei, nu se înalţă dacă nu are, dedesubt, pămîntul întunecat din care se desprinde.

De altfel, eu însămi, deşi cred că sînt ceea ce se cheamă o natură pozitivă, am trăit foarte mulţi ani cu spatele întors la bucuriile vieţii mele. Atunci cînd au venit (şi au venit), am trecut pe lîngă ele în grabă şi cu nepăsare, incomparabil mai atentă şi mai acaparată de angoase şi anxietăţi, de repetatele bătălii pe care le aveam de purtat cu mine însămi. Fireşte, mişcarea interioară trebuie să fi fost lentă, dar, pentru mine, momentul în care mi-am întors faţa spre bucurie se leagă de o anume experienţă şi, chiar, cu precizie, de o anumită oră. Mă aflam în spital de mai multe săptămîni, intrasem călcînd pe zăpadă şi, într-o bună zi, am văzut că afară e primăvară deplină. M-am uitat la acea explozie de forme şi culori, atît de apropiate şi, în acelaşi timp, de neatins, şi m-am mirat c-am putut să trec atîţia ani printre ele cu nepăsare. Treptat, am început să am o memorie a clipelor bune şi să duc cu mine o politică a bucuriilor simple. N-am încercat niciodată să provoc momentele de graţie, dar, cînd au apărut, le-am acordat atenţie şi puţin timp. Fireşte, n-am să ajung niciodată la meşteşugul Adrianei Babeţi de a le descoperi, de a le întreţine şi, mai ales, de a le da, cu naturaleţe, energie şi har, mai departe, după cum se întîmplă în tonica ei carte, Prozac. 101 pastile pentru bucurie, ca şi, aproape săptămînal, în rubrica susţinută în Suplimentul de cultură. Dar mă bucur: de lumină, de soare, de orele intense şi trecătoare ale lumii verzi din preajmă, de bucuriile celor dragi, de taifasurile cu prieteni (ceea ce înseamnă: de căldura şi umorul lor), de cărţile care au puterea de a mă ţine captivă, de plimbările rare pe care reuşesc să le fac. Bucuria mea trece, ca a multor altora, prin toate aceste clişee care, în zilele bune, capătă viaţă, luminozitate şi-mi încălzesc inima. În zilele excepţionale, mă trezesc nu recitîndu-mi lista obligaţiilor şi îndatoririlor, ci cu un sîmbure de bucurie în piept. Atunci mă strădui să umblu cu mare băgare de seamă, să nu-l strivească zgura ori absurdul orelor ce vin şi acidul zădărniciei.

De teama clişeelor, mă îndrept spre bibliotecă. Şi iau, pe lîngă cartea Adrianei Babeţi, volumul lui Florin Mugur, Schiţe despre fericire. Am un exemplar special, care se deschide cu dedicaţia autorului către un prieten, datată aprilie 1987. Scrise apăsat, rîndurile lui Florin Mugur s-au imprimat pe pagina următoare, peste motto-ul din Ilarie Voronca (Mic manual de fericire perfectă) şi peste încă una, care dă titlul primei părţi a cărţii (Aproape ficţiuni). În fond, îmi spun, aşa e şi bucuria: o urmă luminoasă, apăsată, aproape invizibilă (aproape ficţiune) care uneori are şansa de a se păstra, miraculos, zile, ani sau decenii. Cum să scriu despre ea? Scrie, mă îndeamnă fiica mea, Rada, clinchetindu-şi numele.

Sanda Cordoş este critic literar.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.