Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice

Publicat în Dilema Veche nr. 944 din 12 – 18 mai 2022
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg

În primăvara anului 1914, Rusia era printre țările cu cele mai mari rate de creștere (e drept că plecase foarte de jos). Dar, în toamna aceluiași an, pe fondul mobilizării precipitate a armatei, recolta (bună, atunci) a rămas în parte neculeasă. În anii 1914 și 1915, efortul de război al imperiului țarilor a fost considerabil. Din păcate, recolta din 1915 a fost slabă – pentru că forța de muncă era pe front. În vara lui 1916, intrarea României în război nu a ușurat sarcina rușilor – dimpotrivă. Și, spuneam, în acel an 1916 s-a potrivit și o recoltă atît de slabă încît, în martie 1917, la Petrograd, femeile au ieșit la protest împotriva sistemului de cartele (introdus în luna precedentă). Cum protestele nu au fost niciodată agreate în Rusia, și mai ales în timp de război, poliția militară a țarului a intervenit și, la ordinele unui general considerat inept, pe nume Habalov, a deschis focul asupra manifestanților (revedeți începutul romanului/filmului Doctor Jivago?). Peste cîteva zile, pe 15 martie, țarul Nicolae II a avut cea mai proastă idee a vieții lui – să abdice; n-a rezolvat criza, dar a semnat în avans condamnarea la moarte a lui și a întregii familii.

O lună mai tîrziu, pe 16 aprilie 1917, un bărbat cu barbișon ajungea cu trenul în gara Petrograd, întrebîndu-se dacă va fi primit de cineva cunoscut sau dacă nu cumva va fi de-a dreptul arestat. Spre surprinderea lui, a fost primit de un număr considerabil de fani politici. Numele individului era V.I. Lenin. În cele două săptămîni care au urmat, încurajat de primire, s-a pus pe scris (noctambul și, probabil, opioman, scria noaptea cu mare eficiență) – și așa au rezultat „tezele din aprilie”.

O pace a noii Rusii cu Germania va urma, apoi un lung război civil intern (mai întîi între „bolșevici” și „menșevici”, apoi între „roșii” și „albi” etc.), apoi diverse experimente economice (precum NEP-ul), apoi o Constituție nouă (în decembrie 1922), prin care lua naștere entitatea pe nume URSS. Coincidență sau nu, în același an 1922, în Italia, un ex-socialist pe nume Benito Mussolini, autointitulat fascist, lua puterea la Roma.

Precum spunea părintele Filofei...

Apropo de Roma: puțin după 1530, un călugăr rus pe nume Filotei/Filofei, încă trist de pe urma căderii Constantinopolelui în mîna turcilor, a prezis că Moscova va fi A Treia Romă (după Roma antică și după Bizanț): „Două Rome au căzut, a treia rezistă, iar o a patra nu va mai fi” – ar fi prezis călugărul.

Mai profund decît și-ar putea imagina cineva, patria fondată de Lenin s-a altoit perfect peste fraza apocrifă a cucernicului Filofei. Imperiul Țarist, în extinderea sa spre vest, jucase, vreme de secole (XVI-XIX), diverse doctrine ale agregării: cînd îi convenea, spunea că e puterea care îi apără pe slavii persecutați în estul și sudul Europei; sau, în alt context, spunea că îi apără pe ortodocșii amenințați de islamici (cum erau, atunci, și Țările Române) sau de catolici (cum erau, pe-atunci, ucrainenii de azi, în conflict cu polonezii și protejați de ruși pînă-ntr-acolo încît au fost, de fapt, înghițiți). Aceste doctrine, zise panslavism și panortodoxism, au dat combustibil expansiunii rusești – ele ofereau legitimitate conflictului cu Imperiul Otoman (în sud-est) și cu Imperiul Habsburgic (în vestul Europei). La rîndul ei, URSS va folosi aceeași rețetă: doctrina agregării, în cazul său, a fost marxismul (la drept vorbind, un marxism post-Marx, pentru că încă rămîne o întrebare ce anume ar fi spus Karl Marx dacă ar fi ajuns să trăiască în URSS – i-ar fi plăcut?; s-ar fi sinucis?). Iar ideologia care a stat la baza Uniunii Sovietice, mai ales post-1945, a fost nu atît comunismul intelectualist al lui Marx, ci internaționalismul lui Lenin – potrivit căruia toți muncitorii lumii erau frați între ei, iar prima lor datorie era să apere URSS.

Pentru URSS, internaționalismul a funcționat precum panslavismul sau panortodoxismul din timpul țarilor. O singură Marie, două pălării – sau, să fim mai preciși, o cușmă (țaristă) și o șapcă (proletară). Dar în țeasta de sub ele curgea același set de reflexe.

Fără extindere, imperiul intră în criză

Cu trecerea timpului, devine evident că Uniunea Sovietică nu a fost decît o altă întrupare, în alt context, cu alți actori și altă ideologie, a aceleiași lungi povești imperiale: URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist. Uitați-vă pe hartă: imperiul lui Nicolae al II-lea din 1914 a fost perfect continuat de imperiul sovietic de după 1947. Și nu numai continuat – ci și expandat, pentru că însăși logica existenței imperiului rusesc, alaltăieri, ieri și azi, este tocmai continua sa extindere. Cînd nu se extinde, imperiul rus intră în criză.

Revoluție? Oarecum. Dar, mai ales, continuitate

Faptul că revoluția rusă din 1917 era, în subtext, o mișcare periculoasă a fost bine înțeles de succesorul lui Lenin – adică de I.V. Stalin. Revoluția e bună – doar pînă cînd preiei puterea. Inițial revoluționar, Stalin a devenit, apoi, conservatorul prin excelență: nu numai că a preluat o anumită paradigmă imperială (internaționalismul lui Lenin), dar a și transformat-o într-o dogmă într-atît de lipsită de nuanțe încît URSS a devenit, la începutul anilor ’50, un autentic Al Patrulea Reich, teoretic în drum spre comunism. Imperiul rus, de fapt, abhoră schimbările bruște – deși, tocmai din cauza imobilității politice, a avut parte (și foarte probabil va avea) de revoluții, de un format pe care acum nu-l bănuim. După Stalin (1924-1953), următorul conservator ajuns în capul statului a fost Leonid Brejnev (1964-1980) – după un episod de relativ dezgheț, în timpul cvasi-reformatorului Nikita Hrușciov (1953-1964). Rețineți această succesiune spiralată între conservatori și reformiști – pentru că ea ne conduce la următorul nivel al analizei.

Cinci probleme perene

Uniunea Sovietică are (cel puțin) cinci caracteristici pe care le-a moștenit de la Imperiul Țarist și pe care, aproape ad litteram, le-a predat succesoral/patrimonial mai departe.

i) În primul rînd, manipularea limbii. Cînd au luat puterea (acasă sau în alte țări), regimurile sovietizate au monopolizat cuvinte și sintagme, deturnînd sensul. În Europa comunizată, doar comuniștii și aliații lor erau democrați sau progresiști. În contradicție cu istoria națională, bunăoară, în România de după 1945 partidele care creaseră democrația și progresul societății românești, așa imperfecte cum erau ele (precum liberalii, țărăniștii, social-democrații ș.cl.), au devenit reacționare, iar democrația era rezervată doar prietenilor URSS. După același model, Germania comunizată era în mod oficial numită democrată (ca și Coreea de Nord de după anii ’50...). La fel, regimul partidului unic era numit popular, apoi socialist – ce nonsens politic! Deci, dacă Rusia din martie-aprilie a.c. e într-un război pe care-l numește „operațiune militară specială”, această manipulare semantică e parte dintr-o istorie rusă cu mult mai veche, chiar și decît comunismul – recitiți paginile despre exil ale scriitorilor ruși din generația lui Dostoievski și veți vedea că definirea oficială a termenilor a fost mereu deficitară acolo.

ii) A doua caracteristică, spuneam, e necesitatea unei extinderi perpetue. Imperiul Țarist s-a extins, în trei secole (XVI-XIX) spre est, sud și vest (în Europa și Asia). URSS și-a continuat extinderea pe alte continente, ajungînd în America Latină, Africa, oceane sau poli. Prin atacul asupra Ucrainei din 2014-2022, Rusia de azi duce mai departe o tradiție. Sau cel puțin, acolo, mulți ruși acceptă acest lucru.

iii) După 1990, țările din Europa central-orientală au tins să se reîntoarcă la democrație; fiecare dintre ele avea, în trecutul modern, un precedent democratic, mai slab sau mai pregnant. Dar Rusia (țaristă, sovietică sau post-URSS) nu are cum să se întoarcă la democrație – pentru că, în fapt, n-a avut-o niciodată. E un detaliu de luat în seamă. La drept vorbind, nu-s de vină rușii – ei, pur și simplu, istoric vorbind, n-au cunoscut o altă practică de guvernare decît autocrația. Și, de regulă, oricîte zigzaguri am face, finalmente ne întoarcem tot la ceea ce cunoaștem mai bine.

URSS și testul Spiderman!

iv) Apoi, mai e problema conducătorului. Aici, regimul URSS a reinventat cea mai mare farsă a Istoriei: autocratul/dictatorul deghizat în părinte/protector. Stalin (un prim între egali, potrivit ideologiei oficiale) a fost în realitate mai puternic decît toți țarii Rusiei de după 1800. În România, Gh. Gheorghiu-Dej sau N. Ceaușescu au avut mai multă putere decît oricare dintre regii României. Și la ce le-a folosit? Au capotat cu toții – pentru că au neglijat regula nr. 1 a puterii, enunțată în testul Spiderman (benzi desenate, Marvel Comics): cu cît mai multe puteri, cu atît responsabilități mai mari! E clar, URSS (și toate clonele ei) au căzut la acest test. Dar există vreun altul la care să fi reușit, pe termen lung? Nu pare.

v) În fine, o caracteristică eventual optimistă: în Imperiul Țarist, cît și în URSS, au existat cicluri de guvernare – după un țar sau conducător sovietic autocrat/conservator/dictator urma un altul mai deschis, să zicem reformator. Istoria țarilor oferă această dualitate. Apoi, în URSS, avem un Stalin (conservator), un Hrușciov (reformator), un Brejnev (conservator), un Gorbaciov (reformator), apoi spargerea URSS, apoi Elțîn (reformator al Rusiei), apoi Putin (incipient-conservator), apoi Medvedev (cvasi-reformator), apoi iar Putin (tot mai conservator etc.).

Dileme post-URSS

Cum va evolua lumea rusă post-sovietică? E o întrebare de 30 de ani (deja), de cîteva războaie – și de o mie de puncte. După Putin va urma un alt lider, al cărui profil n-avem cum să-l intuim acum. Problema e că, la 100 de ani după Imperiul Țarilor, Rusia – fostă sovietică, actual revanșardă, dar mereu cu nostalgii imperiale – încă își caută identitatea.

O va găsi, în afara unei spiralate stări de război? Poate că, de fapt, aceasta e complexa întrebare – ce anume a preluat comunismul rusesc de la țarism și mai apoi a lăsat în urmă? Ce reflexe? Ce instincte politice? Ce tip de oameni? Ce imagine a lumii? Ce s-a ales de acea A Treia Romă promisă (creștinilor) și de acel (comunist) viitor luminos?

Adrian Cioroianu e profesor universitar şi director al Bibliotecii Naţionale a României. Cea mai recentă carte (editor): 1921-2021. A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român, Editura Polirom, 2021.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.