Universitate şi profit: fons vitae

13 iulie 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

A devenit un cadru comun al cafelelor cu colegii discuţia critică despre universitate şi bani. Pe de o parte, atmosfera de nemulţumire are în vedere disjuncţia de drept dintre modul în care ne reprezentăm misiunea universităţii şi jargonul actual, în care inducerea spaimei că nu ne vor ajunge salariile şi producerea unui nou tip uman de universitar par să funcţioneze solidar. Mă voi feri să argumentez ideea că universitatea, pentru a sluji interesele unei cercetări pure, nu trebuie transformată într-un sistem alambicat de profit. Ba chiar cred că este bine, în cazuri bine circumscrise, să visăm la o universitate bogată, dedicată opulent studiilor. Nu o voi argumenta pentru că lucrurile mi se par aici mai nuanţate decît simpla stare de principiu, şi pentru că sînt convins că o universitate în care sînt prezenţi manageri foarte competenţi şi capabili să angajeze contracte de cercetare poate prospera, îmbinînd inteligent diversele surse de finanţare. Voi argumenta însă ideea că, în orice caz, confuzia dintre planul cercetării stricte şi planul managerial conduce spre cel puţin patru consecinţe triste, nefireşti, frustrante, umilitoare. 1. Consecinţa tristă. Într-o universitate în care profesorii trebuie să îşi caute sursele de finanţare singuri, cei mai apreciaţi profesori sînt cei care aduc cei mai mulţi bani. Or, bani poţi produce şi în bună concordanţă cu priceperea ta ştiinţifică. De pildă, o invenţie, un proiect de cercetare, o valorificare care intră în programul şi mentalitatea societăţii care te finanţează pun în acord priceperea cu cîştigul. În acest caz, cercetarea se face pe tiparul unui puzzle în care termenii acordului sînt onest încheiaţi. Dar dincolo de acest caz ideal, dependenţa faţă de comanditarul bogat (stat, fundaţie etc.) deschide posibilitatea speculării limbajelor lui de lemn. Ştim ce vrea finanţatorul pe termen scurt întotdeauna: de pildă, în ultimii zece ani, folosirea unor cuvinte-cheie (integrare, democraţie, european) a condus la acceptarea masivă a proiectelor de cercetare care doar şi-au rafinat limbajul, fără a-i schimba genul. Iar această speculare a limbajului conduce la generarea imposturii profesorului: eşti cu atît mai bun, cu cît aduci mai mulţi bani, indiferent de tehnica de limbaj speculată. Aici începe istoria colegilor promovaţi pe simple cariere administrative şi tot aici începe sentimentul de putere feudală pe care îl răspîndeşte în jur micul stăpîn al unei relaţii ce vehiculează în vreun fel bani: în fond, nici nu mai trebuie să pui probleme profesionale într-o reuniune colegială, este suficient să şopteşti (ca să se audă) o sumă oarecare pe care ai mai procurat-o, indiferent că este sau nu adevărat, şi este de ajuns pentru a inspira un soi de respect amestecat cu teamă, care se extrapolează nepermis, tacit şi sigur, asupra competenţei ştiinţifice. 2. Consecinţa nefirească. În aceeaşi logică a dependenţei de comanditar, cercetarea care depinde de un sistem de finanţare, a cărui bunăvoinţă trebuie să o cîştige, face ca universitatea să desfăşoare cercetări doar în sistemul puzzle al modelului predeterminat, fără ca noul sau criza să poată fi tratate la justa lor valoare epistemică. Nu poţi invoca noul în faţa celui care nu îl înţelege, sau cel puţin finanţarea va veni dintr-o mărinimie şi simpatie condescendentă faţă de care finanţatorul nu are nici un credit serios. În toată istoria noastră culturală şi confesională, noul este nebunie, dar în logica unei cercetări ştiinţifice el trebuie să aibă un loc asigurat, fără de care nobleţea universităţii piere: în universitatea-profit, acest loc dispare, pentru că nimeni nu plăteşte pentru ceea ce nu înţelege. Dimpotrivă, asumarea instituţională a culturii autentice înseamnă existenţa unui finanţator (statul) care plăteşte 1) pentru că nu înţelege şi 2) pentru că a delegat savantul să înţeleagă sensul actului educaţional. Dacă locul noului dispare, universitatea devine tributară din principiu reprezentării despre lume pe care o au sursele sale de finanţare. Desigur, ea poate fi de facto tributară ei, dar dacă nu este capabilă oricînd să depăşească tipul de reprezentare respectiv şi nu are un loc anume pentru noul absolut, purtătorii noului vor fi alţii: strada, marginalii sau pur şi simplu unii mai vrednici. 3. Consecinţa frustrantă. În universitatea concepută pe criteriul competiţiei finanţărilor, umanioarele sînt cenuşărese. Din limba latină nu poţi face bani, din filosofie veche nu poţi face bani, la fel din istorie sau din arheologie. Dimpotrivă, alte domenii (drept, psihologie, economie) sînt mult mai avantajate. Nu este vorba aici de un vis egalitarist, ci de critica unei extrapolări: profesorul de limba latină nu poate avea în universitate o demnitate mai măruntă pentru că domeniul lui nu este profitabil. Fără respectarea acestei condiţii, ilustrată inclusiv salarial, vom ajunge la ideea că putem produce societăţi fără instituţiile care meditează critic la sensul lor şi al căror loc este fatalmente unul dizgraţiat. Trăim într-o lume în care limbile clasice pier, în care studiul umanist este relativ marginal: nu e nimic grav aici şi nu este nimic nou, mereu a fost aşa, bellatores au fost mereu mai mulţi ca umaniştii, aşa cum sînt azi informaticienii sau economiştii. Nou şi grav este sistemul în care e încadrată această proporţie: avem un sistem liceal orientat programatic împotriva culturii generale şi gratuite, cu multe ore pe săptămînă dedicate formării conştiinţei legitimatoare necritice (literatura română şi religia) şi cu tot mai puţine ore dedicate conştiinţei culturale şi evaluării critice a tradiţiei în care trăim. Omul format în acest sens intră foarte firesc şi plin de confort într-o universitate în care predica sacrificiului în numele noului, în care rediscutarea valorilor şi gîndirea critică sînt marginale. 4. Consecinţa umilitoare. Confuzia dintre manageriat şi viaţa academică conduce la o stranie supremaţie a secretarelor, a şefilor TESA, a serviciilor sociale, de salarizare etc. Cum poţi cere o adeverinţă cînd un birou de profil este deschis două ore pe zi, exact cînd ai curs? Dacă mai sus mă refeream la stratul tot mai dens de impostură generată de profesori mai competenţi în completarea formularelor de grant decît în propria lor cercetare, de această dată stratul birocrat este mai presus chiar decît aceştia, minuscule fiinţe intermediare între sublunaritatea profesorului şi serenitatea celestă a birocratului aducător de bani şi, în consecinţă, adevărat fons vitae al studiilor academice. Nu îndrept această critică împotriva universităţii mele, la nivelul structurii ei: sincer şi onest, ştiu că ea constituie o reuşită de supravieţuire economică într-o perioadă dificilă. O îndrept împotriva inegalităţilor umane şi profesionale din interiorul ei, născute din confuzia dintre isteria finanţărilor şi viaţa academică, care a condus sigur şi triumfător la impostură intelectuală. Alexander Baumgarten este conferenţiar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șef Salvamont: „Traseele turistice în momentul de față nu mai prezintă nicio siguranță din cauza urșilor”
Specialiștii atrag atenția că din cauza înmulțirii fără precedent a urșilor, cazurile precum cel al tinerei de 19 ani, atacată pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi, care a murit mai apoi după ce fiara a aruncat-o într-o prăpastie, vor continua.
image
Intrăm în război dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Generalul care ne-a reprezentat la Comandamentul NATO are răspunsul
Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce riscuri ne-am expune dacă am lua exemplul Poloniei, a cărei armată ar putea în curând să doboare rachete rusești încă de pe teritoriul ucrainean, dacă există indicii că se îndreaptă spre țara lor.
image
Parisul „fierbe“: Capitala Franței se pregătește pentru un eveniment nemaivăzut în istoria omenirii EXCLUSIV
„Weekend Adevărul“ a fost singura publicație din România prezentă în capitala Franței pentru a afla culisele unui eveniment grandios.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.