Unde şi de ce au dispărut muncitorii din România?

Publicat în Dilema Veche nr. 755 din 9-15 august 2018
Unde şi de ce au dispărut muncitorii din România? jpeg

Nu mai găsim muncitori. Se plîng patronii că lipsesc muncitorii care să le populeze făbricuţele. Se plîng fermierii că nu are cine să le culeagă strugurii. Se plîng gospodarii, care nu găsesc un tîmplar serios să le repare gardul. Jurnalele de ştiri abundă de reportaje despre comunele în care zecile de beneficiari de ajutoare sociale refuză locurile de muncă oferite de întreprinzători locali. Nu mai vrea lumea să muncească.

Asta nu-i neapărat rău: cu o rată de 4,5% din populaţia activă (conform Eurostat, în trimestrul I, 2018), şomajul pare să nu constituie o problemă socială în România. De fapt, lucrurile sînt mai complicate: dacă pentru întreaga populaţie rata şomajului este mult sub media Uniunii Europene (7,1%), pentru tinerii sub 25 de ani avem 16,8%, ceea ce ne situează peste media europeană (15,6%).

Din cîte se vede, rezolvarea problemei şomajului nu e suficientă pentru bunul mers al economiei – ba am putea spune că mai degrabă dimpotrivă. Conform unui studiu1 realizat de firma de consultanţă Keyfin, România trece prin cea mai gravă criză de forţă de muncă din istoria recentă. Un fel de criză răsturnată: spre deosebire de cele obişnuite, cînd muncitorii rămîn fără slujbe, aici întreprinderile au rămas fără forţa de muncă. Marea problemă ar fi, conform studiului, nivelul salariilor: „Prin creșterea salariilor din sectorul bugetar, statul încearcă să impulsioneze piața, însă avînd în vedere cadrul economic instabil, prea puțini investitori au urmat acest trend.“

Într-adevăr, majorarea repetată a salariului minim din ultimii doi ani, urmată de creşterea veniturilor din sectorul bugetar de la începutul acestui an şi combinată cu modificarea fiscalităţii muncii, au produs efecte perverse. Conform datelor publicate de Monitorul Social2, la sfîrşitul lunii februarie 2018 mai mult de jumătate din contractele de muncă înregistrate aveau valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie. Majoritatea erau în întreprinderile private: 2,5 milioane de contracte pînă la 1900 lei, din totalul celor 4,7 milioane. Aşadar, în sectorul privat politicile guvernamentale au produs o aplatizare extremă a piramidei veniturilor salariaţilor.

Despre cît de prost sînt plătiţi românii vorbeşte şi o statistică Eurostat3, conform căreia 28% din populaţia adultă ocupată se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (este procentajul cel mai mare din UE, media fiind 12%). Cu alte cuvinte, unul din patru oameni care muncesc nu îşi poate asigura din veniturile obţinute securitatea traiului zilnic.

Se spune că România ar fi devenit raiul pe pămînt al asistaților sociali. O fi adevărat? Din nou, statisticile nu susţin percepţia comună. România aloca în 2016, pentru protecţia socială, 11,6% din PIB (în UE, numai Irlanda şi Lituania alocau mai puţin, dar avînd semnificativ mai puţini săraci). Asta, în condiţiile în care înregistrăm cea mai mare pondere a persoanelor în risc de sărăcie (38,8%), după Bulgaria4. Un rai original, în care trăiesc cei mai mulţi săraci şi li se alocă cele mai puţine resurse.

Un alt loc comun în discuţiile despre absenţa ofertei pe piaţa muncii este acela că ajutoarele sociale (în principal, venitul minim garantat) ar favoriza nemunca. Mai întîi, cîteva precizări. Cuantumul venitului minim garantat este de 142 de lei pentru persoanele singure, 255 de lei pentru familiile de două persoane ş.a.m.d.; de el beneficiau, în trimestrul I al acestui an, 219.252 de familii. Ştim, există printre cei care primesc diferite forme de asistenţă socială numeroase persoane care beneficiază de ele în mod fraudulos (cel mai frecvent, obţin venituri nefiscalizate). Chiar şi aşa, e greu de crezut că cineva ar refuza să muncească pentru că ar putea trăi din sumele primite din aceste ajutoare.

Dacă ne uităm la harta judeţelor în care sînt disponibile cele mai multe locuri de muncă, raportat la populaţia aptă de muncă, constatăm că acestea sînt, în ordine, Arad, Bucureşti, Sibiu, Prahova; în toate aceste judeţe, numărul familiilor beneficiare de ajutoare în baza legii venitului minim garantat (raportat tot la populaţie) se situează sub media pe ţară. Invers, judeţele care înregistrează cele mai mari proporţii ale beneficiarilor de asemenea ajutoare sînt Teleorman, Buzău, Vaslui şi Mehedinţi; în toate aceste judeţe, oferta de locuri de muncă se situează sub medie5. Există deci o corelație statistică negativă între proporția gospodăriilor beneficiare ale venitului minim garantat dintr-un județ și proporția locurilor de muncă disponibile, raportate la resursele de muncă. În județele în care există relativ multe familii asistate, oferta de locuri de muncă este relativ redusă, iar unde există relativ puține familii beneficiare, oferta de locuri de muncă este bogată numeric. Această constatare nu susține ipoteza că majoritatea beneficiarilor acestui tip de protecție socială refuză oportunitățile de muncă. Dimpotrivă, este mai plauzibil că oferta limitată de locuri de muncă, în anumite zone, duce la înmulțirea situațiilor care fac necesară asistența familiilor de către stat.

Am aflat, deci, două lucruri: că salariaţii români sînt prost plătiţi şi că locurile de muncă sînt disponibile mai ales in zonele în care sînt relativ puţini săraci. Dar piaţa locurilor de muncă nu mai este una închisă. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, muncitorul de aici are la dispoziţie oferta de locuri de muncă din întregul continent. Ne putem întreba de ce refuză muncitorul din Vaslui să se ducă la Arad, unde ar găsi mai uşor de lucru, dar preferă să emigreze în Spania. E simplu, costurile dislocării sînt cam aceleaşi, dar beneficiile exprimate în veniturile estimate sînt mult mai mari în a doua variantă.

Să adaugăm că noua generaţie intrată pe piaţa muncii este reprezentată de „milenari“ (millennials, cei născuţi după anul 2000). Ei sînt mai altfel. Aparent, mai leneşi. În fapt, refuză regulile locului de muncă traditional: orar fix, ţinută „adecvată“, şedinţe fără conţinut etc. Refuză să pună cariera pe primul plan: vor timp pentru prieteni, familie, hobby – muncesc ca să trăiască, nu trăiesc ca să muncească. Nu vor un loc de muncă care să le permită să-şi plătească facturile, ci unul unde să facă ceva cu sens. Nu se mai mulţumesc cu stimulentele tradiţionale (salariu, asigurare medicală, bonusuri anuale), îi interesează mai degrabă un loc de muncă prietenos, fără şefi cicălitori. La o adică, sînt dispuşi să muncească duminica, dacă înţeleg că e nevoie, cu condiţia să nu-i penalizezi dacă întîrzie dimineaţa o jumătate de oră. Şi lista poate continua. Ei bine, nu am impresia că antreprenorul român, disperat că-i pleacă angajaţii, o are la îndemînă.

Dacă analizăm caracteristicile populației plecate din țară (măsurată ca diferență între populația cu domiciliul și cea cu reședința în România), constatăm că mai mult de 2,5 milioane din cetățenii români cu domiciliul permanent în România sînt plecați din țară pentru mai mult de un an. Numărul lor a crescut constant, îndeosebi după 2007. Dacă la nivel național fenomenul reprezintă „numai“ 12% din populație, la grupele de vîrstă 25-39 de ani (adică „milenarii“ despre care vorbeam mai sus) incidența este dublă: unul din cinci cetățeni de această vîrstă este plecat din țară pentru mai mult de un an. Regiunile din care se pleacă cel mai mult sînt Nord-Est (Moldova) și Sud-Est (Oltenia)6.

Da, muncitorii români (inclusiv şomerii) au plecat pe alte meleaguri. Economia românească, al cărei principal avantaj competiţional în Uniunea Europeană este costul redus al forţei de muncă, i-a alungat. 

1 Keysfin, Criza de pe piața muncii, în versiunea 2.0., 30 aprilie 2018, https://bit.ly/2LLiQe3

2 Monitorul Social, „Impactul modificărilor legislației fiscale asupra cuantumului contractelor de muncă înregistrate“, https://bit.ly/2NPaI9V

3 Eurostat [ilc_peps02], date pentru anul 2017.

4 Eurostat [tepsr_sp110] şi [ilc_peps01], date pentru anul 2016.

5 Monitorul Social, „Beneficiari de venit minim garantat vs locuri de muncă“, https://bit.ly/2kKx7bW

6 Monitorul Social, „Situația populației plecate din România“, https://bit.ly/2CzNuP9 

Mircea Kivu este sociolog.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.