Unde fugi?

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Unde fugi? jpeg

Am fost un băiat scarandiv şi fricos. Toată copilăria şi adolescenţa, maică-mea s-a chinuit cu mofturosul scîrbavnic de la masă, care strecura supa şi săpa adînc în şniţel, după zgîrciuri şi grăsime. Dar n-a bănuit, nici n-a intuit niciodată frica de care am suferit cronic şi fără pauze. Odată cu lăsarea întunericului, din creierul meu începeau să iasă şerpi nevăzuţi. De ce anume şerpi şi cum era aşa ceva posibil într-un bloc socialist, la cucurigu, adică la etajul 3, asta nu pot să spun. Acelaşi creier care îi fabrica, seară de seară, se împotrivea cu toată raţiunea din lume, aducea la masa tratativelor interne argumente ţipător de juste. Nu e posibil. E o iluzie. Stau într-o cameră sigură. Mama e în camera de alături. Ei şi? Dîrdîiam cu ochii holbaţi pe pereţi şi, brusc, ca o tăietură pe viu, adormeam. E drept, pe atunci visam colorat şi mai şi zburam, ceea ce atenua drastic temerile aţipite. Apoi, în lumina zilei, totul era suportabil, urma să o văd pe aleasa inimii mele, Virginia Veloiu…

Dar nu numai şerpii îmi dădeau fiori. Întunericul foşnea. Întunericul trăia o viaţă a lui, secretă, ameninţătoare. Întunericul era doldora de fiinţe. De regulă, criminali odioşi, lenţi, meticuloşi, inevitabili. Dulapul de haine se deschidea, prin pereţi, către un tărîm fantomatic. Mă mai pusese dracu’ să citesc şi Edgar Allan Poe. Hruba şi pendulul sunau ritmic în inima mea care-şi spunea taina taman gîtului, umplîndu-l cu bătăi foarte, foarte zgomotoase. Uneori, mama întîrzia prin oraş, la o canastă cu colegele. „Să nu tragi zăvorul, că ai să adormi…“ N-am să adorm. Dar fără zăvor nu se poate. Nu. Uşa aia e subţire ca o coajă de pîine… Am să păzesc zăvorul cu preţul vieţii… mi-am zis eu. Rămas singur acasă, am dat drumul la radio, la televizor, am aprins luminile. De ce să nu le aprindem şi-n bucătărie? Ei, pînă acolo trebuia să trec de holul de un metru jumate şi deja se făcuse tîrziu. Numai gîndul că mi-aş strecura mîna către întrerupător, viziunea tulbure a ghearei nevăzute şi verzui, impactul fatal… toate mă împiedicau să iluminez a giorno (asta era expresia mamei) apartamentul mic. M-am tras în mijlocul patului din sufragerie şi am început să număr secundele. Puterea taumaturgică a radioului se stingea. Lumina nu era îndeajuns de violentă. Pălea. Programul la televizor se sfîrşea. Umbrele mişcau. Şi nimica mişca. Eram singur în tot universul… Timpul se oprise.

M-am trezit în patul meu. Întoarsă tîrziu, mama a sunat zadarnic la uşă – adormisem ca un buştean –, a sunat la vecini şi a spart uşa. Cum să-i explici acel ultim sfert de oră dinaintea somnului, un timp de plumb… cel mai lung şi mai spăimos sfert al zilei trecute. Urma să vină altul. Şi tot aşa. Uşa a mai fost spartă de vreo trei ori. Semnele au rămas, după mai bine de patruzeci de ani.

Nu ştiu exact unde şi cînd a-nceput. Mi se părea, atunci, că frica se născuse odată cu mine şi avea să moară cu mine, dacă nu cumva urma să mă ucidă. Asta să n-o credeţi, e o licenţă poetică, pentru că mă credeam şi un pic poet. Un pic mare poet. Dar, scotocind după amintiri, dacă încerc să le dau de capăt, ajung la concluzia că-n vechea casă din Doamna Oltea nu-mi era frică. Săream de pe dulap în pat, mă holbam la ferestrele zăbrelite de sus, care dădeau în curticică, şi nu-mi aduc aminte de nici o frică. Prietena mea perversă s-a născut în apartamentul de bloc, de o mie de ori mai luminos decît subsolul, mai curat şi mai cald. Sînt gata să jur.

Părinţii mei divorţaseră în urmă cu un an. A fost un proces urît, ca toate procesele de divorţ, unde copilul e o unealtă de plastilină. Contează cine-l modelează mai bine. Am depus, în faţa judecătoarei, în defavoarea tatălui meu. Îmi învăţasem lecţia, iar pe el îl vedeam deja cu alţi ochi. Nu mai era omul care-mi făcea toate voile, care nu m-a „atins“ niciodată, cu care mergeam la Cina, unde pierdeam timpul mai frumos ca-n poveste, alături de prietenul Kupfăr. Se schimbase. Era un pericol viu, era un duşman personal. Al meu şi al mamei. Am rămas cu ea şi am refuzat să-l mai văd pe el. Ne făcuse destul rău. Disperat, tata m-a aşteptat, într-o zi, la ieşirea de la şcoală. Eram băiatul lui şi nu se ştia vinovat de nimic. Cînd l-am văzut, am fugit ca din faţa unui căpcăun. Am rupt pămîntul de frică. „Unde fugi, Florin? Florin! Unde fugi? E tata!“ A înţeles, resemnat. Şi s-a oprit. N-o să-ţi urmăreşti, n-o să-ţi sperii propriul copil. Dar eu nu ştiam, n-am ştiut. Tata era duşmanul meu personal. Asta, da. Tata era ca şi mort. L-am declarat mort peste tot. Asta se întîmpla în 1962. Aveam să-l revăd în 1969. A aşteptat cu răbdare să ies din copilărie, deşi copilăria mea era şi a lui. Ne-am întîlnit firesc, la restaurantul Ovidiu, unde cînta o puştoaică mărunţică şi cu părul pînă-n călcîie, Mirabela Dauer. Eram adolescent, deja. Descopeream cu uimire ce tată extraordinar aveam. Că fusesem un prost de copil. Uitasem multe, descoperisem multe. Mi-a mai sunat o dată vocea lui, la colţul Şcolii 175: „Florin! Unde fugi? E tata!“ şi mi-a fost ruşine. Era o ruşine grea pe care nu vreau, nu vreau s-o descriu.

De atunci, frica a început să pălească. N-a dispărut de tot decît în armată. Se putea trăi cu ea. Iar pasiunea pentru noua mea colegă de liceu, Cristina Oiţă, mă făcea să depăşesc momentul.

Florin Iaru este scriitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Să ne alăturăm mulțimii!
Ai acasă la tine de toate – televizor, YouTube, platforme de streaming, poți urmări orice, de la filme la spectacole de operă.
index jpeg 12 webp
Ce mai înseamnă azi „publicul tînăr”?
Tinerii de azi sînt mai preocupați de a construi o societate echitabilă, un mediu de apreciere al artelor la adevărata lor valoare.
index jpeg 11 webp
Spectator
A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine.
index jpeg 10 webp
„Să-și închidă telefoanele, să vină la fix...” Trei întrebări pentru Tudor CHIRILĂ
La teatru, să-și închidă telefoanele. Să nu filmeze în timpul spectacolului, e o practică din ce în ce mai agasantă. Să vină la fix.
index jpeg 9 webp
O întoarcere în timp
Au apărut televiziuni private, care au fost atente la public și așa au depășit în viteză Televiziunea Română.
p 12 jpg
Gînduri răzlețe despre publicul de teatru
E publicul care vrea să uite de greutăți, de rate, de facturi, de eșecuri…
index jpeg 8 webp
Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
Fix pe 9 martie, virusul a plecat pe șest de la noi din țară, așa, ca și cum nu ar fi fost, și bunicii voștri au rămas cu întrebarea dacă nu cumva totul a fost doar un vis.
MV5BZWU1YWQyZmYtMDNhYS00NDdhLWExZDUtMjc1M2JjOTI0MzAzXkEyXkFqcGdeQXVyMzg3NDY5Mzk@  V1  jpg
Cazul Teambuilding - Ce ne mai scoate din „bulă” și din casă?
Un film românesc lansat în septembrie anul trecut a depășit pragul psihologic de un milion de bilete vîndute în cinematografele românești.
index jpeg 7 webp
(Tele)spectator de cinema de pe canapeaua din provincie
recut. Cîndva prin 2002, mergeam pentru ultima dată la Cinematograful Central din Cîmpina, la comercialul Men in Black II.
index jpeg 6 webp
Publicul-loterie
Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.
index jpeg 5 webp
Despre spiritul FILIT și publicul său
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), înființat în 2013 prin efortul a trei scriitori curajoși, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.