Un uriaş care se trezeşte

- sau despre cum se construieşte capitalismul sub conducerea partidului comunist chinez - Fiind vorba despre China, cred că nu se poate trece peste prezentarea acestei ţări de pe site-ul BBC: "China este cea mai populată ţară din lume, are o cultură continuă de aproape 4000 de ani; multe dintre elementele pe care se fundamentează lumea modernă, printre care hîrtia, praful de puşcă, creditul bancar, compasul şi banii de hîrtie, îşi au originea în această ţară". Mai departe, trebuie amintită, fireşte, dezvoltarea economică spectaculoasă a Chinei (în prezent cea mai rapidă creştere economică din lume) demarată cu trei decenii în urmă, după moartea lui Mao Zedong, şi favorizată de liderii comunişti ce i-au urmat. Creşterea economiei Produsul Intern Brut al Chinei a fost în anul 2007, potrivit datelor FMI şi Băncii Mondiale, de aproape 3,3 mii de miliarde (3,3 trilioane) de dolari, adică o idee mai mic decît cel al Germaniei, pe trei sferturi din cel al Japoniei, pe sfert faţă de cel al Statelor Unite şi o cincime din cel al întregii Uniuni Europene (şi de 20 de ori mai mare decît al României). Pînă la sfîrşitul acestui an, economia chineză ar putea s-o depăşească pe cea a Germaniei, ocupînd a treia poziţie mondială în clasamentul pe ţări. De menţionat că în ultimii opt ani PIB-ul Chinei pur şi simplu s-a triplat, iar în fiecare din ultimii cinci ani creşterea economică a ajuns să depăşească 10 şi chiar 11 procente. Pentru 2009, luînd în considerare criza globală, Banca Mondială estimează o creştere de "numai" 7,5 procente, după ce iniţial o apreciase la 9,5% (FMI vorbeşte de 8-9 procente). China acoperă 6% din economia mondială şi e pe cale să devină cel mai mare exportator de bunuri, detronînd liderul mondial la acest capitol, care este Germania. În România sîntem obişnuiţi încă dinainte de căderea comunismului cu mulţimea produselor made in China. Dar creşterea la nivel global a exporturilor chineze a provocat în ultimii ani tensiuni şi chiar conflicte comerciale în relaţiile cu Uniunea Europeană şi Statele Unite. China (membră din 2001 a Organizaţiei Mondiale a Comerţului) a fost acuzată deseori de nerespectarea tratatelor comerciale prin depăşirea baremurilor de export, mai ales în ce priveşte produsele textile. Chestiunea mărfurilor contrafăcute, a imitaţiilor şi a nerespectării drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă, de asemenea, un subiect perpetuu de negocieri între ţările occidentale şi China. Diferenţe sociale uriaşe între sate şi oraşe Cu toate creşterile din ultimii ani, raportat la numărul locuitorilor, Produsul Intern Brut realizat în China este de trei ori mai mic decît în România şi de aproape 20 de ori mai mic decît în Statele Unite. Ţara continuă să aibă întinse zone subdezvoltate, iar peste 130 de milioane de locuitori trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, în condiţiile în care venitul mediu pe cap de locuitor, la scara întregii ţări, ar fi de peste 6 dolari pe zi. În acelaşi timp, anul trecut, peste 150 de mii de cetăţeni chinezi erau înregistraţi cu averi de peste 5 milioane de dolari. Diferenţele de venituri au devenit uriaşe între regiuni, între zonele urbane şi cele rurale, aceasta fiind una dintre marile probleme ale Chinei care generează o mulţime de tensiuni sociale. Anual sînt înregistrate oficial multe zeci de mii de revolte şi proteste izbucnite pe tot cuprinsul ţării, şi nu întîmplător liderii partidului comunist au reinventat o teorie a armoniei sociale. Cele mai multe revolte sînt cauzate de presiunile la care mari firme asociate cu autorităţile locale îi supun pe ţărani pentru a le lua dreptul de folosinţă a pămînturilor. În mod frecvent, firmele construiesc fabrici sau ferme pe pămînturile obţinute prin metode de forţă, iar la respectivele societăţi nici măcar nu sînt angajaţi oameni din zonă. Reformele economice din ultimii 30 de ani au avantajat în general zonele urbane, în defavoarea celor rurale, în care locuiesc aproape două treimi dintre chinezi. Îngrijorat de mulţimea revoltelor din sate, Guvernul de la Beijing a încercat liniştirea populaţiei, introducînd acum doi ani ideea unui "nou socialism la sate", care să echilibreze situaţia. Recent, autorităţile chineze au adoptat o lege care dă dreptul ţăranilor să-şi arendeze sau să-şi transfere pămînturile pe care le au în folosinţă, ceea ce - spun economiştii - ar fi un posibil pas (cel puţin teoretic) spre privatizare şi spre reglementarea situaţiilor conflictuale legate de aceste pămînturi. Potrivit agenţiei de ştiri China Nouă, legea este văzută ca un moment de depăşire a obstacolelor din calea reformelor privind terenurile agricole începute acum 30 de ani de preşedintele Deng Xiaoping. Reformele dădeau pînă acum ţăranilor doar drept de proprietate asupra produselor agricole obţinute de pe parcela de pămînt pe care o aveau în folosinţă în cadrul unei ferme colective. Corupţia şi arestările Dezvoltarea rapidă, cu golurile şi diferenţele pe care le-a lăsat în urmă, a creat inevitabil şi corupţie, una dintre marile probleme cu care partidul comunist susţine că se confruntă. La începutul anului, preşedintele Hu Jintao aproape că s-a recunoscut depăşit de această problemă, spunînd că se dă o "bătălie grea" pentru reducerea corupţiei la nivelul oficialilor, bătălie care va fi de lungă durată. Nimeni altul decît liderul partidului comunist din oraşul Shanghai a fost destituit anul trecut pentru corupţie. Tot anul trecut, un şef al Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor şi Medicamentelor a fost condamnat la moarte pentru luare de mită şi neglijenţă în serviciu. Pe de altă parte, în multe cazuri lipsa de transparenţă a autorităţilor creează nesiguranţă şi induce ideea că orice e posibil. Aşa s-a întîmplat în cazul dispariţiei de la sfîrşitul lunii noiembrie a omului de afaceri Huang Guangyu, considerat a fi cel mai bogat om din China (cu o avere personală de 6,5 miliarde de dolari). Se presupune că ar fi fost arestat de acasă, acuzat de manipulări pe piaţa bursieră, dar autorităţile n-au dat nici un fel de explicaţii. Politică mare pe sîrmă subţire Dacă problemele legate de corupţie şi revoltele ţăranilor intră cumva în rutină, iar liderii comunişti de la Beijing sînt obişnuiţi să primească tot timpul petiţii şi reclamaţii legate de abuzuri, nu acelaşi lucru se poate spune despre revoltele din Tibet, de la începutul anului, care au antrenat un întreg mecanism de represiune de tip comunist. De altfel, China pare a nu fi dispusă la nici un fel de concesii în chestiunea tibetană, exemplu fiind şi recenta amînare a summit-ului cu Uniunea Europeană, din cauză că preşedintele în exerciţiu al Uniunii, Nicholas Sarkozy, a acceptat o întîlnire cu liderul spiritual exilat Dalai Lama. Revoltele tibetanilor, venite într-un moment în care Beijing-ul făcea eforturi să-şi îmbunătăţească imaginea în lume şi să asigure comunitatea internaţională că Olimpiada se va desfăşura în cele mai bune condiţii, au pus în mare încurcătură autorităţile chineze. Nu atît de mare însă încît să nu ia decizia de reprimare în forţă. Tot astfel, autorităţile comuniste nu s-au lăsat impresionate de cererile Comitetului Olimpic Internaţional de a renunţa la cenzurarea informaţiilor şi a Internetului, în condiţiile în care jurnalişti din întreaga lume urmau să viziteze China cu prilejul Olimpiadei. În ciuda acestor probleme, Jocurile Olimpice par a fi adus Chinei un mare cîştig de imagine şi de putere (în termeni de atractivitate). Sondajele de opinie ulterioare au arătat o îmbunătăţire considerabilă a reputaţiei sale internaţionale. În orice caz, China e departe de a mai fi o putere izolată, participă la eforturile diplomatice pentru dezarmarea nucleară a Coreei de Nord şi se dovedeşte reţinută în acţiuni faţă de nesupunerea Taiwan-ului, pe care, în mod declarativ, continuă să-l considere ca făcînd parte din teritoriul Chinei (cu toate că în urmă cu cîteva zile chinezii au executat o persoană acuzată de spionaj în favoarea Taiwan-ului). În acelaşi timp, se menţine îngrijorarea Washington-ului că autorităţile de la Beijing ar creşte în mod netransparent bugetul militar (care nu depăşeşte încă o zecime din cel al armatei americane). Îngrijorare creează şi relaţiile economice ale Chinei cu state indezirabile, precum Iran sau Sudan. Organizaţia Amnesty International a acuzat China că ar exporta în secret arme, în ţări aflate sub embargo, ca Sudan sau Birmania. China a negat. Politica externă şi internă a Chinei precum şi problemele legate de corupţie sau nerespectarea drepturilor omului apar însă ca secundare, dacă nu chiar subordonate intereselor economice tot mai mari şi mai extinse ale celei mai populate ţări din lume. Economia pare să înghită totul. Iar despre cît de sănătoasă este această expansiune economică, cum este percepută, cum a schimbat faţa Chinei şi traiul locuitorilor ei, ce perspective are şi care sînt efectele pentru restul lumii puteţi citi în următoarele pagini tematice ale revistei.