Un selfie cu peştele de pe televizor

Ema COJOCARU
Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
Un selfie cu peştele de pe televizor jpeg

Mă gîndesc la kitsch și o imagine îmi apare subit în minte: standurile cu zeci de obiecte destinate turiștilor, care împodobesc toate stațiunile de pe litoral. O abundență de mărfuri ieftine sau la suprapreț, în esență inutile, iar în prim-plan este magnetul de frigider, cel care stă la baza unor colecții la modă în bucătăriile din întreaga lume. De ce mă gîndesc la toate aceste suveniruri și nu la cămașa în culori turbate, găsită la second hand, pe care o păstrez încă în dulap, deși n-am purtat-o niciodată? Sau la tigrul, elefantul și balerina din porțelan care stau și acum în sufrageria părinților, pe pian, fiecare cu mileul lui? Sau la carpeta imensă care acoperă unul dintre pereți, țesută la război de bunica mea, înfățișînd o femeie elegantă, care coase la gherghef, într-o grădină? Vreau să mărturisesc ceva: prima mea creație „artistică“ a fost o fustă din ambalaje de dulciuri și chips-uri, asortată cu o pălărie de pai pe care lipisem cutii de suc – am purtat această costumație la petrecerea de absolvire a liceului. Sînt tentată să spun că este cel mai kitschos obiect pe care îl dețin. Pe de altă parte, a fost o alegere deliberată de a crea ceva nostim și atipic, iar kitsch-ul „autentic“ trebuie făcut cu toată seriozitatea. Însă kitsch-ul nu este același pentru toți. O doamnă respectabilă, care ține la mare preț bibelourile familiei și mileurile croșetate cu atîta trudă, va fi probabil scandalizată de papucii cu puf purtați pe stradă de o adolescentă. În fond, fiecare generație are kitsch-urile ei, adeseori ireconciliabile.

Am întrebat cîțiva prieteni ce imagine le vine prima oară în minte cînd aud termenul „kitsch“. Răspunsurile s-au menținut într-o zonă oarecum familiară: pește pe televizor (probabil, imaginea clișeică a ceea ce înseamnă kitsch), o încăpere încărcată de obiecte și zorzoane nepotrivite, în culori stridente, ceva sclipicios, argintiu sau auriu, tablourile proaste care se vînd prin tîrguri și parcări, culoarea maro și piesele de mobilier din comunism. Am observat un numitor comun: fiecare numește lucrurile care îi repugnă și pe care nu le-ar cumpăra niciodată. Fiecare recunoaște non-valoarea într-un anumit gen de obiecte, dar, ca în orice chestiune subiectivă, intervin și nuanțele: locul unora e la gunoi, altele trezesc nostalgie și un gen de simpatie, iar cîteva merită păstrate. Desigur, „sondajul“ meu nu este cu adevărat relevant: ar fi trebuit să aflu și părerea celor care au acasă o „Răpire din Serai“, oare pentru ei ce ar înseamna kitsch-ul, în cazul în care cunosc acest termen?

Am impresia că eticheta de „kitsch“ nu mai e foarte folosită astăzi, dacă o fi fost vreodată; mai degrabă, s-a translatat într-o analiză intuitivă a valorii și a calității estetice, adaptată fiecărui caracter în parte, cu nuanțele ce țin de educație, mediu și generație. De pildă, cazul meu: am prins zece ani de comunism, am crescut într-o casă cu pian, dar și cu mobilă de proastă calitate, o casă cu mileuri și bibelouri, dar și cu antichități moștenite de la rude și prieteni de familie. Așadar, un amestec de artă și kitsch care s-a imprimat în țesătura personalității mele – de unde și modul meu de a privi lucrurile: un obiect mi se pare urît sau prost executat, pe cînd altul poate avea o nuanță de grotesc sau de ridicol care să mă încînte. S-ar părea că termenul și-a cam pierdut și conotația tăioasă, peiorativă, tocmai pentru că s-a țesut în fibrele cele mai intime ale vieții de zi cu zi – și asta nu de ieri, de alaltăieri. Sîntem înconjurați de kitsch, producem kitsch și mă îndoiesc că vom scăpa vreodată de el. Dacă-i întrebi pe cei cu pretenții intelectuale, vor spune că este o expresie a mediocrității și a sărăciei, a lipsei de educație și de repere ale valorii. Însă lucrurile nu mi se par atît de simple și nu cred că kitsch-ul ține doar de un anumit segment al societății. Cu toții contribuim la o lume mai kitschoasă, adeseori fără să ne dăm seama.

Să luăm, bunăoară, expresia artistică cea mai la îndemînă: fotografia – care, odată devenită accesibilă oricui are un smartphone, a încetat de mult să mai fie o artă. Ne repugnă ideea de a agăța în sufragerie o carpetă cu cerbi, dar fotografiem orice ne iese în cale, fără o minimă atenție pentru compoziție, subiect sau expunere – și fără a ne întreba dacă interesează pe cineva instantaneele pe care le vărsăm zilnic pe Facebook și Instagram; ne mîndrim chiar cu acel #nofilter, deși tehnologia actuală ne-ar permite să transformăm o imagine proastă într-una acceptabilă. Spun toate astea pentru că sînt fotograf și pentru că am renunțat de multe ori să public o poză care mi se părea mediocră, însă și eu am cochetat nu o dată cu banalitatea. Trăim o exacerbare a banalului, care a devenit posibilă datorită rețelelor de socializare.

Problema e alta: cînd libertatea de exprimare ne creează iluzia că putem fi cu toții artiști și creatori de opinie, cînd modestia devine o raritate, iar standardul calității tot mai scăzut. Probabil că totul se leagă, în fond, de educație. Educarea gustului, a dorinței de perfecționare, a simplității, a capacității de a recunoaște și de a căuta valoarea. Nu kitsch-ul e problema, ci faptul că cedăm în fața non-valorii și a urîțeniei, a redundanței și a inutilității. Ce-i drept, perfecțiunea poate produce disconfort și uneori ne simțim mai în largul nostru printre lucruri banale, lipsite de însemnătate.

Din acest motiv, cei care vizitează The Museum Of Bad Art ­(MOBA) din Dedham, Massachusetts, nu se sfiesc să rîdă în hohote în fața exponatelor – ceva ce puțini și-ar permite într-un muzeu serios, chiar dacă unele lucrări de artă contemporană ar putea stîrni și astfel de reacții. La MOBA nu sînt acceptate kitsch-urile deliberate, ci numai lucrările făcute cu toată seriozitatea, în care pasiunea artistului a fost subminată de nivelul priceperii sale. Sînt lucrări cu defecte serioase, fără a fi însă plictisitoare. Directoarea MOBA, Louise Sacco, spune că urîtul poate avea un rol eliberator: urîțenia extremă e mult mai percutantă decît frumusețea extremă, forțîndu-i pe oameni să se gîndească mai profund la ceea ce e greșit.

Kitsch-ul își are celebritățile lui. Sînt numeroase exemple de lucrări artistice denunțate de critici ca fiind kitsch-uri, pe care publicul larg le-a îmbrățișat cu entuziasm. De exemplu, „Femeia verde“ a lui Vladimir Tretchikoff, poreclit „Regele kitsch-ului“, se numără printre cele mai bine vîndute reproduceri de la mijlocul secolului XX. Sau Elvis pictat pe catifea și copiile după „Cîini jucînd poker“ care au avut momentul lor de glorie în sufrageriile americane. Tim Burton are două filme inspirate de viața a doi artiști ai kitsch-ului: Big Eyes, despre Margaret Keane, ale cărei picturi de femei și copii cu ochi supradimensionați au avut un mare succes comercial, și Ed Wood, despre regizorul și actorul american Edward Davis Wood Jr., care a primit un premiu Golden Turkey și e considerat unul dintre cei mai slabi regizori ai tuturor timpurilor. 

Ema Cojocaru este fotograf și blogger literar.

Foto: Ema Cojocaru

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

TANC NOU jpg
US Army trece la tancurile de nouă generație. Când va fi prezentat AbramsX VIDEO
Într-o postare pe Twitter, gigantul General Dynamic a anunțat că AbramsX, varianta de ultimă oră a celebrului tanc M1 Abrams, va fi prezentată publicului luna viitoare la expoziția de apărare AUSA care are loc la Washington.
Furie in Rusia FOTO Captura video jpg
Furie în Rusia din cauza mobilizării. Mamă îndurerată: „Nu faceți asta! Nu vreau să omoare!” VIDEO
După decretarea mobilizării parțiale pentru războiul din Ucraina, o femeie de origine rusă le solicita oficialilor să-și trimită ei pe front copiii, nu ea pe al ei.
ionut stroe foto Inquam Photos
Stroe, despre candidatul PNL la prezidențiale: Ciucă este omul pe care ne bazăm, este principala opțiune
Purtătorul de cuvânt al PNL susține că în momentul de față Nicolae Ciucă este omul pe care partidul se bazează, fiind prima opțiune a PNL la alegerile prezidențiale. Stroe susține că Ciucă va conduce partidul pentru o perioada lungă de timp și va reuși să aducă peste 30 de procente la alegeri.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.