Un pseudo-mit periculos: moartea lecturii

Publicat în Dilema Veche nr. 242 din 28 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Aşa cum citim în toate cărţile bune, miturile nu sînt periculoase, de aceea cred că, în ciuda aparenţelor sale antropologic analizabile, acesta e un pseudo-mit, atît de bine mascat încît trece drept un adevăr imuabil al zilelor noastre, adică - drept un mit al societăţii post-whatever: postmoderne, postcomuniste, postlectoriale. E clamat adesea de Casandrele de serviciu, care dovedesc astfel că ele însele nu citesc, altfel ar fi aflat, poate, opiniile profesioniştilor în istoria lecturii. De pildă, că aceasta e un fenomen cultural, deci - se modifică în timp nu numai datorită evoluţiei mentalităţilor, ci şi a suporturilor textelor "de citit". Cum trecerea actuală de la pagina scrisă la ecranul multimedia este, fără îndoială, cea mai importantă revoluţie a suportului de la medievala trecere de la rulou, tăbliţă, papirus etc., la pagina dreptunghiulară de 38-42 de rînduri, mie mi se pare foarte firesc ca obişnuinţele actului lecturii să se schimbe şi ele, radical. Studii serioase ne spun cum anume cititorul devine un subiect cunoscător şi participativ, multitasking, capabil să interpreteze simultan imagine, text, muzici, culori şi ritmuri de succesiune pe ecran. Ceea ce face el nu se mai poate numi lectură, dar acestei noi "forme de cunoaştere" nu i se pot nega funcţiile esenţiale ale oricărei experienţe artistice. Bocetul pe mormîntul vechii forme a lecturii nu-şi are locul, aici; îmi place să cred - ca profesor de literatură - că îmi pregătesc studenţii de acum pentru experienţe estetice viitoare, peste decenii, într-un format pe care noi, astăzi, nici nu-l bănuim, măcar, dar pe care ei le vor putea asuma inclusiv pentru că au învăţat, tineri, experienţa estetică a lecturii. Orice formă de artă te poate educa pentru o nouă formă de artă, şi atît. Da, desigur, se va citi mai puţin şi altfel decît acum douăzeci de ani, cînd deja se citea mai puţin şi în alt fel decît acum un secol (socotind care era populaţia cu acces la carte). Nu cred însă că va fi un gest cu totul desuet, după cum nu cred că preţuirea artei antice - vorba clasicului - este azi desuetă în raport cu arta plastică postmodernă. De aceea spun: Casandrele şi bocitoarele îşi dau pe faţă arama inculturii proprii, înainte de orice, pentru că altminteri ar fi constatat, dacă nu pe proprie piele, atunci măcar cu propriul creier-de-cititor-informat, că diversitatea istorică a formelor experienţei estetice nu presupune uciderea uneia dintre ele pentru a fi înlocuită iremediabil de alta. Nu aş vrea să par, totuşi, de tot naivă: sigur că se citeşte mai puţin, "în genere", nu numai din cauza schimbării mediilor şi suporturilor concrete ale literaturii, ci şi din cauza scăderii nivelului culturii generale. Repede spus, azi nu mai e ruşine să fii incult, nici un sistem nu mai validează vreo "rezistenţă prin cultură", după cum cultura generală începe să dispară încet, dar sigur, dintre criteriile succesului social. Cred că se poate vorbi despre moartea acestei valori a lecturii (şi a culturii): altădată, cine avea carte avea parte, acum - nu. Dacă la vîrfurile succesului economic sau politic vom descoperi, totuşi, persoane cu carte multă şi cu o cultură generală foarte vastă, acelea sînt - vă reamintesc - adevăratele elite. Spoiala elitistă a îmbogăţiţilor peste noapte, care dictează legea cotidiană la noi şi nu numai, nu se face din cărţi, ci din vorbe pe sticlă. Lumea noastră de simulacre confundă tot mai des celebritatea cu autoritatea, ceea ce face ca inculţi celebri să se bucure de o autoritate pe care nimic din performanţele lor intelectuale nu o justifică. Citeam mai mult înainte (ştiţi dumneavoastră cînd...)? Cunosc prea bine refrenul nostalgic cu "altădată, la noi, pînă şi vînzătorul de la aprozar citea Istoria religiilor a lui Eliade!" şi i-aş adăuga cîteva corecţii rapide. Mai întîi, că nu citea neapărat Eliade, ci îl cumpăra pe sub tejghea de la librărie şi eventual îl folosea în trocurile suprarealiste ale vremilor subt care ne aflam cu toţii. Sau - îl punea în raft, la vedere, deasupra televizorului, aşa cum azi atîţia îşi pun cotoare de cărţi lipite unele de altele, pentru fotografiile oficiale. Apoi, nu orice lectură luminează minţile; uneori, cititorul incult sau rău intenţionat nu găseşte în cărţi decît ceea ce ştie dinainte şi vede peste tot: propriile obsesii, ca în petele de cerneală ale testului Rohrschach. Nici o carte din lume nu scoate din noi decît ceea ce era de scos. Şi totuşi, pentru a face dreptate şi nostalgicilor mioritic corecţi: citeam mai mult înainte? Sigur că da! Pentru că nu aveam altceva mai interesant de făcut, pentru că era viciul cel mai ieftin şi forma de defulare faţă de opresiunea discursului unic cea mai simplă, pentru că evadam în lumile posibile ale cărţilor, dar şi pentru că literatura spunea - vorba lui Mircea Dinescu - "pe dedesubt" ceea ce nu se putea spune de-a dreptul. Mă îndoiesc însă că pe atunci se citea şi "mai bine". Cei care căutau în cărţi efectul de defulare citeau, probabil, acelaşi sens pretutindeni: Shakespeare era un subversiv periculos, Eminescu - un antisemit de serviciu, iar Soljeniţîn se citea fiindcă era interzis, pur şi simplu. Cei care căutau să evadeze din real puteau deveni devoratori de ficţiune (cititorii bulimici, colecţionarii de serii tematice), în care citeau mereu povestea propriei evadări, purificîndu-se. Cei care citeau fără să înţeleagă ce citesc, fără acces la idee, mimau priceperea, uneori - cu aceeaşi dexteritate cu care o fac astăzi, alţii, la rîndul lor. Ceea ce vreau să spun este că frecvenţa ridicată a lecturii ca practică nu exclude, de fapt, posibilitatea ca această practică să fie greşită sau sterilă. În sfîrşit, aş vrea să subliniez că lectura se învaţă, "ca practică": în familie, la şcoală, în societate. Copilul trebuie învăţat să ia cartea în mînă, să urmărească succesiunea rîndurilor cu ochii, să citească fără glas, să întoarcă o pagină după alta, să aştepte plăcerea să se ivească în spiritul lui, să aibă şir în lectură... Nu există un cromozom al lecturii, după cum nu există unul al bunului simţ. Iar lipsa educaţiei lecturii - de care, de fapt, ar trebui să ne plîngem - nu e decît o variantă a lipsei de educaţie pur şi simplu, de a cărei propagare ar trebui să ne înfiorăm. Aş vrea să pot îndulci tonul concluziilor mele cu vreo anecdotă întemeiată pe experienţa mea de profesor de literatură, dar toate cele "alegorizabile" mă îngrozesc, de fapt, pe mine însămi. Recent, de pildă, am întîlnit între studenţii mei de la Litere unul care citise exclusiv prima pagină a cîtorva dintre textele bibliografiei. Era tot ce citise pentru examenul de literatură, şi dialogul nostru căpăta repede accente de teatru absurd. Nu ştia că trebuie să întoarcă pagina, am reuşit să înţeleg, nu ştia că textul continuă pe verso şi că, în general, textul continuă. Fusese admis la facultate pe baza mediei (mari) de la bacalaureat, fireşte. Lectura nu moare, fiţi pe pace, în schimb avem probleme mari, de cu totul altă natură...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.