Un poncif: primarul - bun gospodar

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Un poncif: primarul   bun gospodar jpeg

Dacă întrebi ce calitaţi ar aprecia la un primar, cele mai multe răspunsuri vor fi de genul „Să fie un bun gospodar“. Imaginea-standard a edilului (alt poncif?) exemplar îl înfăţişează cu mînecile suflecate, coordonînd utilajele de deszăpezire, inspectînd şantiere (cînd nu-s panglici de tăiat), controlînd cîntarele din pieţe. Cînd îi întrebi dacă şi de ce sînt mulţumiţi de primarul lor, oamenii spun de obicei că omul n-o fi perfect, dar „face lucrurile să meargă“. (Estimările ne spun că, la aceste alegeri, majoritatea primarilor în funcţie vor fi realeşi, ceea ce e semn că lucrurile chiar merg.)

La o privire mai atentă, vom constata că deszăpezirea ar fi trebuit să fie treaba şefului Direcţiei de transporturi, drumuri şi sistematizare, şantierele – a celui de la Investiţii, ordinea din pieţe – a celui de la Economic şi aşa mai departe. Atunci, ce i-ar rămîne de făcut primarului, în afară de a-i numi, pe criterii doar de el ştiute, pe şefii respectivi?

După mine, el ar trebui să fie responsabilul cu viziunea. El ar trebui să le spună celor care-l aleg nu cîte bulevarde va face, ci de ce, şi încotro vor duce ele. Cu alte cuvinte, cetăţenii n-ar trebui să voteze gospodari care se angajează să facă aia şi ailaltă, ci proiecte de viitor. Un bulevard nou rezolvă, eventual, problemele de trafic dintr-o zonă, nu şi problema traficului. Pentru că ştiţi cum e: oricît de multe bulevarde construieşti, oricît le lărgeşti pe cele existente, maşinile se vor înmulţi suficient de repede încît să le aglomereze. În spaţiile finite, un bulevard nou sau mai larg înseamnă ceva în minus – un spaţiu verde, o casă, o parcare, un trotuar. Şi-atunci, un primar ar spune: vreau să dau prioritate transportului cu autoturismele sau celui public? Maşinilor sau oamenilor? Există oraşe în care nu te poţi deplasa fără autoturism (Los Angeles) şi altele în care e preferabil să-ţi laşi maşina la intrare (Amsterdam). Candidatul la Primărie are de asamblat opţiunile într-un tot coerent, supus apoi judecăţii alegătorilor.

Dacă mă uit în programele prezentate în actuala campanie pentru alegerile locale (ca şi în cele trecute), găsesc tone de promisiuni – atîţia kilometri, atîtea edificii, biserici, ţevi, panseluţe –, dar mai nimic despre oameni. Unde vor munci locuitorii oraşelor şi satelor noastre? Unde-şi vor lăsa copiii, cînd vor fi la muncă? Cum îi vom face mai zîmbitori? Mai important decît toate, cum îi vom face să fie o comunitate, nu o aglomeraţie? Astea nu-s teme de campanie, pentru că mai toţi candidaţii au o altă agendă, pe care o impun profitînd de pasivitatea presei şi de nebăgarea noastră de seamă.

Actualii primari fac tot felul de lucruri: înfrumuseţează oraşul cu fîntîni cîntătoare, îi adaugă pasaje suspendate, gonesc cîinii de pe străzi, construiesc instalaţii de epurare a apei şi multe altele, unele dintre ele trebuincioase omului. Cel mai mult îmi place cînd, la urmă, pun o plăcuţă pe care scrie „Această parcare a fost amenajată de Primăria..., primar Icsulescu“. Oamenii sînt mulţumiţi – ceva s-a făcut.

Mai rar ne spun cît au cheltuit pe fiecare dintre astea şi niciodată ce altceva s-ar fi putut face cu banii ăia. Nişte zeci de milioane strînse din taxele plătite de noi, donaţi pentru construcţia unei Catedrale – o fi bine, o fi rău? Poate ne-ar fi mai uşor să judecăm, dacă am afla şi cîte biserici de patrimoniu ar fi putut fi restaurate cu banii respectivi. Eventual, cîte grădiniţe sau centre culturale de cartier s-ar fi construit.

Dacă analizăm mecanismele de decizie, constatăm că, mai ales în oraşele mari, consultarea cetăţenilor asupra priorităţilor lipseşte aproape cu desăvîrşire. Trebuie să duci o întreagă luptă pentru a afla cît a costat banca din parc, ceasul de pe stîlp, podul peste apă. Despre termene – nici vorbă. Ce contează că s-a promis că va fi gata acum o lună? Mai sînt doar nişte mărunţişuri de făcut. Există o lege care spune că orice şantier trebuie să aibă instalat, la vedere, un panou pe care să fie scrise, între altele, termenele de execuţie. Vă invit să mergeţi la Primăria Bucureştiului (cea veche, închisă de mai bine de un an, nu aia închiriată pe bani grei) şi să aflaţi, dacă puteţi, cînd ar trebui să fie gata reparaţiile.

Cei mai mulţi dintre primarii actuali sînt nişte mici Ceauşeşti, cărora contribuabilii ar trebui să le fie recunoscători (şi, culmea, chiar le sînt) pentru că le cheltuiesc banii, indiferent pe ce şi cu ce eficienţă.

Cum cred eu că ar trebui să fie un primar? Ei bine, mi-ar plăcea ca acesta să fie liderul comunităţii. Care să-i propună acesteia un proiect (viziunea pomenită mai sus) şi să-i ceară să participe la realizarea lui. Asta ar însemna ca, odată cu ştampila pe buletinul de vot, alegătorul să-şi şi asume viitoarea implicare în înfăptuirea proiectului pentru care a votat. Aşadar, nu un manager (o altă calitate care apare în portretul-robot). Managerul este cel care utilizează cu eficienţă maximă resursele unei întreprinderi pentru îndeplinirea scopurilor (de obicei, maximizarea profitului). Primarul-lider este tocmai cel care defineşte scopurile.

De ce preferă oamenii primarul gospodar, primarului vizionar? Pentru că primul îi simplifică existenţa. S-au prezentat la concurs cinci candidaţi. Unul a obţinut postul. Ţi-am dat votul, gata, du-te şi fă-ţi treaba. Dacă nu-mi place ce se întîmplă, peste patru ani te schimb. Cu primarul-lider, lucrurile se complică. Nu-i de-ajuns că te-ai îmbrăcat frumos, ai mers la secţia de vot şi ai pus ştampila pe unul dintre candidaţii care ţi-au fost propuşi (de către cine? asta ar fi o temă separată de discuţie). Uneori, trebuie să faci ce-ţi stă în putinţă ca pe buletinul de vot să fie oamenii tăi, nu ai lor. După asta, trebuie să fii permanent lîngă el, cînd îţi cere să luaţi o decizie împreună sau, da, să contribui la punerea în practică a acesteia (de exemplu, nu doar să bombăni că strada e plină de gunoaie, ci să-l şi tragi de mînecă pe ăla care-şi goleşte tomberonul pe spaţiul verde.

Viaţa în democraţia participativă e mai complicată decît cea de sub dictatură. Uneori, trebuie să ne decidem pe care o preferăm.

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: L. Muntean

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.