Un negru mînca o felie de pepene - despre rasism în America de azi

Publicat în Dilema Veche nr. 480 din 24 aprilie - 2 mai 2013
Un negru mînca o felie de pepene   despre rasism în America de azi jpeg

Am fost naiv să cred că, odată ce la Casa Albă a fost instalat şi reinstalat un preşedinte de culoare, disputele pe teme rasiale au fost depăşite în Statele Unite. Aveam impresia că-i o chestiune ce ţine de majorităţi, că, din momentul în care balanţa electorală s-a înclinat în felul ăsta, ura şi frica au început să se mute în arhive. De fapt, rasismul şi antirasismul au trecut în epoca rafinamentelor.

● La un curs de jurnalism multimedia, sînt martor la o dispută deontologică pe marginea unei fotografii aparent banale: o fetiţă de culoare muşcă dintr-o felie de pepene roşu şi zîmbeşte. „Aţi publica aşa ceva sau nu?“ ne întreabă profesoara. Pentru un est-european, răspunsul e simplu, însă un student american stă o vreme pe gînduri, pentru că ştie şi contextul. Imaginea e un stereotip vechi de secole, potrivit căruia negrii se dau în vînt după pepene, un fruct al săracilor. Acum cîţiva ani, lansarea unei băuturi răcoritoare cu un desen asemănător pe cutie a creat destulă vîlvă. La o căutare pe Google, apar zeci de caricaturi şi reclame de la începutul secolului al XX-lea, în care afro-americanii ronţăie fericiţi felii gigantice. În trucaje foto recente, Barack Obama coboară din avionul prezidenţial cu un pepene la subsuoară, iar peste pajiştea din faţa Casei Albe e suprapusă o plantaţie în pîrg. „Cu timpul, pepenele a devenit un simbol al denigrării americanilor de culoare. A devenit parte a imaginii perpetuate de o cultură albă, care susţine mitul superiorităţii prin reprezentarea rasei inferioare sub chipul unui copil prostuţ şi leneş, interesat doar de plăceri stupide, cum ar fi o felie de pepene dulce“ – explica Keith Woods într-un articol publicat în Poynter.org.

Bun, dar dacă negrii chiar sînt înnebuniţi după pepeni, atunci de ce s-ar simţi jigniţi? Un studiu din 2001 al Centrului de Cercetări Economice al Departamentului de Agricultură (USDA) arăta că lucrurile nu stau tocmai aşa: deşi aceştia reprezentau 13% din totalul populaţiei, cetăţenii de culoare asigurau doar 11% din consumul de pepene din SUA. În comparaţie cu negrii, asiaticii şi hispanicii erau mult mai pofticioşi.

Unii explică cifrele prin teama afro-americanilor de a nu deveni subiect de glumă printre concetăţeni, prin teama de a nu întrupa stereotipul. „Ca toate stereotipurile rasiale şi etnice, însuşirile distructive ale acestuia s-au întins dincolo de simpla insultă. A dus la otrăvirea respectului de sine şi i-a determinat pe unii să evite orice gest care ar părea prea negru“ – mai preciza Keith Woods.

Cîţi ar fi văzut lucrurile astea într-o fotografie cu un copil care mănîncă o felie de pepene? Apropo, imaginea prezentată la curs a fost retrasă de site-ul care o publicase.

● În agitaţia aeroportului din Boston aşteaptă un domn de culoare, într-o elegantă tunică neagră şi cu o cască Bluetooth la ureche. E cu mîinile la spate, lîngă un fotoliu suit pe un piedestal. Un bărbat alb se aşază, după un scurt schimb de cuvinte. Lustruitul unei perechi de pantofi costă 7 dolari, pentru bocanci preţul urcă la 9 dolari. În epoca tenişilor roşii asortaţi cu tableta, imaginea unui afro-american ce îngenunchează în faţa unui alb, alegîndu-şi periile şi cremele, pare din alt film. La puţin timp după ce s-a mutat în Boston, cel care avea să devină Malcolm X – unul dintre cei mai celebri activişti americani ai secolului trecut – a lustruit pantofi lîngă o sală de bal. În autobiografia sa, Malcolm X povesteşte că, la vremea aceea, meseria era considerată una de succes pentru un afro-american. Faptul că azi e cît se poate de ciudată imaginea unui negru ce munceşte de zor la luciul pantofilor unui alb arată distanţele pe care le-a parcurs America în cîteva decenii.

● Massachusetts e un stat straniu, cînd vine vorba de rasism: a fost printre centrele mişcării aboliţioniste şi continuă să fie considerat un model de liberalism (influenţa marilor universităţi din zonă e evidentă), însă are tresăriri inexplicabile.

Bostonul rămîne un oraş destul de clar împărţit, iar asta se vede cel mai clar în subteran. În centrul oraşului se intersectează o linie de metrou portocalie – care coboară spre Roxbury şi Dorchester, cartierele sărace din sud – şi linia verde care continuă spre vest, în Brookline, un minioraş înţesat de restaurante şi cafenele dichisite. După o vreme, delimitarea rasială devine evidentă: pot fi număraţi pe degetele de la o mînă negrii care folosesc linia verde în direcţia Cleveland Circle, într-o seară obişnuită. Pe cealaltă linie, trenurile sînt pline de familii de culoare.

Cel puţin acum e linişte. În anii ’60-’70, cînd şcolile americane au fost obligate – sub ameninţarea tăierilor de fonduri – să elimine segregarea, se ajunsese la confruntări de stradă. O fotografie realizată de Stanley Forman în aprilie 1975, în centrul Bostonului, cu un tînăr alb care se pregăteşte să lovească un negru cu un steag, a cîştigat premiul Pulitzer, dar a consolidat imaginea de oraş rasist pentru capitala statului Massachusetts.

● Pe 16 iulie 2009, întors dintr-o călătorie în China, Henry Louis Gates, critic literar şi universitar la Harvard (Cambridge), n-a putut deschide uşa locuinţei. Cu ajutorul şoferului său, a încercat s-o forţeze. Un vecin a sunat la 911 şi a raportat o presupusă intrare prin efracţie. Sergentul de poliţie James Crowley a venit la faţa locului să vadă despre ce e vorba şi i-a cerut lui Gates să iasă. Acesta din urmă a replicat: „De ce? Pentru că sînt un negru în America?“ După o dispută verbală, Gates a fost arestat. Opt zile mai tîrziu, preşedintele Obama şi vicepreşedintele Biden i-au invitat pe profesor şi pe poliţist la o discuţie relaxată, numită mai tîrziu „The Beer Summit“.

Casa Albă n-ar avea, însă, destulă bere pentru a rezolva toate situaţiile de acest fel. Cazuri în care poliţiştii să fie acuzaţi de rasism au tot fost în Boston şi-n împrejurimi. Iar dacă distribuţia rasială a ofiţerilor respectă proporţia în cadrul populaţiei (27% din cei 1453 de poliţişti sînt negri, potrivit cifrelor departamentului), lucrurile se complică atunci cînd vine vorba de promovare: nici un poliţist de culoare n-a ajuns căpitan.

Era nevoie de un simbol care să mobilizeze, iar poza în alb şi negru a sergentului Horatio J. Homer a picat la ţanc. Margaret Sullivan, arhivist al Poliţiei din Boston, a descoperit acum trei ani că Homer a devenit, în 1878, primul poliţist afro-american din oraş. Acum trei luni, în sala de şedinţe a noului sediu de poliţie din Roxbury a fost inaugurată o placă în memoria sa. Cînd vorbeşte despre propria ascensiune în poliţie, inspectorul adjunct Randall Halstead arată întruna spre portretul predecesorului său: „Totul se datorează acestui om.“ Halstead crede că e important ca oamenii să-l vadă pe Horatio J. Homer, să şi-l amintească şi să construiască.

● Deşi a luat proporţii după ce un puşti alb a ucis 26 de persoane într-o şcoală din Newtown (Connecticut), discuţia despre o nouă reglementare a regimului armelor în Statele Unite a deviat într-o dispută despre rasism. Multe dintre familiile americane care şi-au pierdut copiii în schimburi de focuri şi care cer acum legi noi sînt de culoare, la fel – mulţi dintre tinerii care se aşază pe banca acuzaţilor în cazuri grave. O statistică din 2009 a Biroului de Justiţie arăta că proporţia bărbaţilor afro-americani aflaţi în penitenciare era de peste şase ori mai mare decît a albilor (4749 de bărbaţi negri la suta de mii de locuitori, în comparaţie cu 708 bărbaţi albi la suta de mii).

Mama unui băiat ucis în Boston îmi spunea că cei din National Rifle Association (NRA) – cea mai activă organizaţie pro-arme – sînt „albi furioşi“, cărora nu le pasă de felul în care se moare în cartierele sărace. Într-un discurs ţinut în faţa unor studenţi din Texas, actorul de culoare Danny Glover susţinea că faimosul Second Amendment e rasist: albii au avut nevoie de arme pentru a se apăra de minoritari, fie că erau sclavi negri sau nativi americani.

Preşedintele NRA, David Keene, a afirmat recent că lucrurile stau taman invers: de fapt, restricţionarea armelor ar fi o practică rasistă. „Dacă mergem înapoi în istorie, primul val de legi şde limitare a accesului la armeţ a fost instituit după Războiul Civil, pentru a-i împiedica pe negri să se poată apăra singuri.“ Pentru că se temeau de eventuale revolte, unele state din sud au adoptat, într-o vreme, „The Black Codes“, care instituiau prevederi speciale cu privire la dreptul negrilor de a purta arme. Ce nu menţionează Keene e rolul înaintaşilor săi din NRA în introducerea acestor delimitări.

În fapt, ambele viziuni conţin un adevăr mai general: disputele cu privire la regimul armelor de foc ţin, într-o anumită măsură, de rasism şi de fricile care separă oamenii de secole.

Vlad Odobescu este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un virus, cu mortalitate de 40 de ori mai mare decât COVID-19, ar putea devasta omenirea. La ce trebuie să fim atenți
Experții britanici în sănătate publică avertizează că gripa aviară, inclusiv varianta H5N1, care poate infecta și oamenii, ar putea provoca o pandemie mai gravă decât COVID-19. Ei cer guvernelor lumii să ia măsuri imediate pentru prevenirea unei eventuale catastrofe.
image
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile ridicate de cortizol pot duce la o creșterea grăsimii de pe burtă, avertizează medicii.
image
Când sunt suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate. Medic: „Recomandăm doar pe cele care au studii clinice”
Suplimentele alimentare, atrag atenția medicii, nu sunt „simple vitamine”, sau „doar plante”, ci pot face mult rău atunci când nu sunt administrate la indicația medicului și nu sunt produse certificate.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.