"Un muzician bun îşi păstrează vie curiozitatea" - interviu cu Julian RACHLIN

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
"Un muzician bun îşi păstrează vie curiozitatea"   interviu cu Julian RACHLIN jpeg

Julian Rachlin va concerta în cadrul Festivalului "George Enescu" pe 24 septembrie 2013, de la ora 19,30, la Sala Mare a Palatului, alături de Royal Stockholm Philarmonic Orchestra, care va fi dirijată de Sakari Oramo.

Sînteţi violonist, însă cîntaţi şi la violă. Cum faceţi trecerea de la un instrument la celălalt?

Îmi place să compar această trecere cu schimbarea produsă cînd vorbeşti mai multe limbi. Uşurinţa sau dificultatea de a face acest lucru ţine de exerciţiu şi de cît de des se întîmplă. Se spune că orice bun violonist ar trebui să poată pune mîna şi pe violă. Acum, pentru mine a devenit natural să trec de la vioară la violă, dar ele sînt diferite.  

Tatăl meu este violoncelist, iar la vîrsta de 2 ani, cînd am auzit prima bucată muzicală – un concert pentru violoncel de Dvorˇák, interpretat de Mstislav Rostropovici –, mi-am dorit să învăţ să cînt la violoncel. Într-o zi, bunicii mei, care nu erau muzicieni, mi-au adus o vioară, spunîndu-mi că e, de fapt, violoncel. Am tot cîntat la ea ca la o jucărie, fără profesor. Apoi, la 6 ani şi jumătate, am început studiul viorii, însă instrumentul care rămîne cel mai aproape de sufletul meu este violoncelul.

Ce înseamnă a fi „un bun muzician“? Cum se măsoară acest lucru?

Pentru mine, un muzician bun este acela care îşi păstrează vie curiozitatea, dorind să înveţe tot timpul, să se dezvolte, şi căruia îi place să comunice într-o manieră muzicală, atît cu publicul, cît şi cu muzicienii cu care împarte scena. Adesea, ca tînăr solist nu eşti foarte deschis la comunicarea cu orchestra, cu celelalte instrumente, concentrîndu-te mai mult pe părţile solo. Pe măsură ce timpul trece şi se acumulează experienţa, mai ales cîntînd muzică de cameră, situaţia se schimbă.

Mai aveţi emoţii cînd urcaţi pe scenă? Devine mai uşor, odată cu timpul?

Nu îmi place să folosesc cuvîntul „uşor“ cînd vine vorba despre muzica clasică. Nimic nu e uşor dacă vrei să-l faci bine. Încă am emoţii, da. Chiar dacă am făcut acest lucru în ultimii 26 de ani, nu pot spune că a merge pe scenă e ca şi cum ai merge să iei pîine.

Ca muzician profesionist, mai puteţi asculta muzică fără să fiţi atent la fiecare notă sau la fiecare greşeală făcută de un interpret?

Bineînţeles că trebuie să fim preocupaţi intens de perfecţiune, să fim extrem de critici şi să tindem întotdeauna spre „cel mai bine“. Trebuie să ai o tehnică bună, foarte profund înrădăcinată, pentru a te exprima muzical şi pentru a avea libertatea de a cînta orice îţi doreşti şi de a construi o frază sau o interpretare aşa cum vrei.  

Pot asculta muzică din pură plăcere, însă asta se întîmplă numai cînd aceasta se află şi la un înalt nivel tehnic şi are ritm. Atunci pot să nu mă mai gîndesc şi să mă concentrez pe muzică.  

Unul dintre cuvintele-cheie pentru a vă descrie cariera pare a fi „colaborare“. Cum păstraţi şi dezvoltaţi o bună relaţie cu colegii muzicieni, dar şi cu alţi artişti, cum e cazul actorilor Sir Roger Moore sau John Malkovich, care au participat la Festivalul „Julian Rachlin & Friends“ din Dubrovnik?

Întotdeauna sînt interesat de proiecte neobişnuite şi îmi place să construiesc prietenii cu oameni din diferite domenii, cum este cel cinematografic. Multor muzicieni le place cinema-ul şi mulţi actori iubesc lumea muzicii clasice. Şi aceştia nu se întîlnesc prea des. Astfel că am căutat oamenii potriviţi şi m-am gîndit la un context în care aceştia s-ar putea întîlni să lucreze împreună. Iar o sărbătoare precum un festival e cel mai potrivit mediu pentru aşa ceva, deschizînd oportunităţi pentru proiecte interesante, ieşite din comun.

Şi atunci cînd o relaţie de lucru decurge dintr-o prietenie – cum s-a întîmplat cu Sir Roger Moore, pe care l-am cunoscut la o gală de caritate unde cîntam, sau cu John Malkovich –, proiectele au o forţă mai mare.

De unde a pornit ideea Festivalului „Julian Rachlin & Friends“ şi ce se va întîmpla cu acesta în viitor?

Cînd am ajuns în Dubrovnik, în 2000, m-am îndrăgostit de acest oraş plin de istorie şi tradiţie, care are o atmosferă magică. Şi dat fiind că mi-a plăcut dintotdeauna să fac muzică de cameră, m-am gîndit că ar fi locul perfect pentru un festival. Mi s-a părut un lucru minunat să aduc laolaltă prieteni, nenumăraţi muzicieni solişti renumiţi, timp de două săptămîni, lîngă mare. În general, călătorim singuri şi nu prea avem timp de petrecut împreună.

Festivalul a însemnat multă muncă, dar am avut parte de experienţe extraordinare în cei 12 ani, s-au format multe relaţii noi, s-au pus bazele multor proiecte interesante, în toată lumea, pornind de la idei născute în timpul festivalului de la Dubrovnik.

Din nefericire, din cauza actualei situaţii financiare, nu vom mai putea continua festivalul în Croaţia, 2012 fiind ultimul an în care a mai avut loc acolo. Însă „Julian Rachlin & Friends“ a devenit un fel de brand pentru comunicarea şi colaborarea între solişti care se întîlnesc şi fac muzică de cameră împreună şi va continua, cel mai probabil, într-o altă formă, în Statele Unite.  

Din spusele dvs., precum şi din documentarul Noseland, lumea muzicii clasice e una foarte vie şi captivantă, însă percepţia multor oameni asupra acestei lumi rămîne legată de ideea de plictiseală...

Filmul ne arată exact aşa cum sîntem. Eu şi prietenii mei nu am încercat să fim amuzanţi sau diferiţi. Problema e că în majoritatea documentarelor despre muzica clasică oamenii încearcă să fie plictisitori, se presupune că trebuie să spunem mereu acelaşi lucru... iar oamenii uită de umorul lor, uită să fie ei înşişi.

Marii compozitori au fost orice numai plictisitori nu. Erau oameni pasionaţi, cu mult umor. Spre exemplu, putem citi scrisorile lui Mozart, care sînt foarte provocatoare, într-un anumit sens, dar şi foarte sensibile. El avea o personalitate colorată, care străluceşte în fiecare compoziţie a sa. Iar noi, muzicienii care cîntăm muzica sa, nu putem avea nişte personalităţi „gri“ pentru a transmite această muzică. Trebuie, la rîndul nostru, să fim plini de viaţă, de energie, de culoare. 

Prin acest documentar, am vrut să arătăm tinerei generaţii de muzicieni că nu trebuie să-şi facă griji în legătură cu un comportament învechit şi conservator şi că poţi – şi trebuie – să fii extrem de serios cînd vine vorba despre muncă, despre muzică, dar în afara acesteia, fiecare e liber să se manifeste exact aşa cum este el.

Totuşi, ce e „Noseland“ (n. red. – Tărîmul nasurilor)?

Încă de cînd aveam 4 ani, îmi plăcea să apăs nasurile oamenilor în sus sau în jos, în funcţie de structura nasului şi de cît de moale e acesta – am un fetiş pentru nasuri. (rîde) Cred că este amuzant, îi face pe oameni să rîdă... Şi cînd căutam un titlu pentru film, i-am spus lui Aleksey, regizorul, să-l numim Noseland, pentru că are „cîrlig“ şi e un titlu şocant pentru un documentar despre muzica clasică.  

Sînteţi violonist şi violist, aţi început să şi dirijaţi, aveţi proiecte de studiu pentru tineri muzicieni, sînteţi ambasador UNICEF şi organizator al Festivalului „Julian Rachlin & Friends“... Cum reuşiţi să păstraţi un echilibru între toate acestea?

Iubesc muzica şi ea nu reprezintă doar o profesie pentru mine. Totul ţine de comunicare, prietenie şi încredere. Îmi place să-mi trăiesc viaţa altfel, aducînd oamenii împreună, organizînd, exprimîndu-mă prin muzică în nenumărate moduri. Nu e suficient pentru mine să cînt Brahms, Mozart, Ceaikovski şi atît. Vreau să privesc muzica din unghiuri diferite. A face muzică de cameră cîntînd la vioară e diferit decît cîntînd la violă. Activitatea de dirijor e foarte interesantă pentru că presupune ca tu să fii cel care conduce un grup de muzicieni, abordînd muzica aşa cum o simţi tu, ceea ce nu poţi face cînd eşti solist şi eşti condus de alt dirijor. Festivalul a reprezentat o experienţă de învăţare pentru mine – am devenit persoana care invită, nu cea care este invitată la un eveniment. Am văzut şi cealaltă faţă a monedei.

Îmi place mult să lucrez, să fac mai multe lucruri în paralel, însă trebuie să fii atent cînd vine vorba de cantitate. Cînd faci multe odată, trebuie să ai grijă la organizarea timpului. E mai bine să faci mai puţine, dar mai bine.

Ce v-ar fi plăcut să fiţi dacă nu eraţi muzician?

Într-o altă viaţă, aş fi vrut să fiu fotbalist. (rîde) Îmi place mult fotbalul, îl consider un joc interesant. Dar sînt foarte fericit să fiu în lumea muzicii clasice. Dacă aş fi fost altceva, aş fi vrut să fiu violoncelist. Violoncelist şi jucător de fotbal. (rîde)  

Julian Rachlin este violonist şi violist. În 2000, a iniţiat Festivalul „Julian Rachlin & Friends“, în Dubrovnik, Croaţia, unde a avut invitaţi, de-a lungul timpului, muzicieni precum Janine Jensen, Mischa Maisky, Itamar Golan, Igudesman & Joo, Sir Roger Moore şi John Malkovich. În 2012, a avut loc premiera filmului Noseland – un documentar amuzant despre muzica clasică, construit în jurul festivalului şi regizat de unul dintre prietenii lui Rachlin, violonistul Aleksey Igudesman.  

Mai multe detalii pe julianrachlin.com  

a consemnat Patricia MIHAIL 

© Foto: Julia Wesely

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic