Un gînd pe care nu îl împart cu nimeni

István TÉGLÁS
Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Un gînd pe care nu îl împart cu nimeni jpeg

Uneori e momentul acela inexplicabil în care nu înțeleg care e rostul vieții, dar nici nu doresc să mi-l explic. E o stare de spirit care nu poate fi influențată din exterior. Multă vreme am inventat relații și prietenii, ca să pot fugi de ea. Acum, în plină pandemie, singurătatea m-a primit înapoi. Ea însăși e o stare în care ești conectat și izolat de toată lumea în același timp. Iar ce trăim acum mi se pare înfricoșător, dar într-un fel e ideal, pentru cum văd eu singurătatea. S-ar putea să fiu printre puținii care spun asta și recunosc că adolescența mea neobișnuită – cu episoade periodice de izolare – își spune cuvîntul acum. Însă ce lipsea atunci există acum, și anume această conexiune cumva impersonală cu lumea înconjurătoare. Voiam să fiu printre oameni, dar fiind nesigur pe mine, fiindu-mi frică adică, aveam nevoie de un fel de ecran care să mă protejeze de ceilalți. Acum, că acest lucru s-a materializat, trebuie doar să învăț cum să mă descurc cu el, pentru că de cele mai multe ori, pînă acum, am dat-o în bară. Am pierdut zile întregi în fața ecranelor și m-am ales cu tot felul de stări fizice ciudate. Nemișcarea și statul în fața ecranelor au un efect nociv asupra mea, deoarece durerile din corp devin din ce în ce mai prezente. Fac contracturi pe toată zona spatelui și o întoarcere bruscă a capului sau a umerilor e ca un cuțit între coaste. Cea mai frecventă însă e durerea de cap, prezentă mai tot timpul. De durerea asta scap cel mai greu, pastile iau deja, și dacă cîndva mi se părea că e un moft să iei o pastilă pentru așa ceva, acum mi-am cam schimbat părerea.

Singurătatea de obicei e plină de durere, uneori chiar fizică. E ca momentul acela în care ne luăm liber să ne odihnim sau să ne relaxăm după o perioadă lungă de muncă, stres, nervi, dar ne apucă toate problemele. Răcim, ne stricăm la burtă sau facem puroi în gît. Și de unde ar trebui să ne fie bine pentru că, în sfîrșit, ne-am luat timp pentru noi, ne trezim că ni s-au năruit toate planurile. În timp ce tremurăm într-o cameră de hotel, cu cămașa de noapte transpirată de febră, și nu reușim să ne concentrăm decît asupra gîndurilor noastre primitive, știm că sîntem singuri. În realitate, nu poate fi nimeni alături de noi. Asta nu înseamnă că nu poate încerca.

Un alt gen de singurătate care mă fascinează e a oamenilor cunoscuți, care simt nevoia să se adreseze tuturor necunoscuților de parcă ar fi rudele lor. Chiar și cînd sînt efectiv singuri pe stradă emană un aer care îți dă senzația că oricînd ar putea să te oprească pentru o eventuală critică asupra vremii sau a felului în care ești îmbrăcat. Ei au nevoie, de fapt, să vorbească singuri, nu să-i contrazici tu. Acești oameni singuri se simt datori, prin prezența lor directă, să-ți confirme faptul că ei știu că tu îi știi, și asta e de ajuns. Altfel, ar trebui să se prezinte, să te cunoască pe bune, dar asta ar presupune să aibă un fel de curiozitate față de tine, și nu față de ei înșiși.

Dar cea mai cruntă singurătate care există în viața unui artist, care are legătură cu scena, e momentul de dinainte de-a intra în scenă. Nu se întîmplă foarte des, doar în anumite momente, cînd faci ceva total nou pentru tine, pe deasupra într-un spațiu necunoscut. Pur și simplu nu reușești să mai percepi lumea de-afară în nici un fel, te apucă o doză de frică și o curiozitate atît de intensă și de comprimată în același timp, că ai senzația că poți să și mori. Am fost paralizat, culmea, nu cînd mi se întîmpla mie, ci cînd am observat această clipă de singurătate la alți colegi.

István Téglás este actor.

Sursa foto: Facebook István Téglás

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Eugen Ionescu stând la birou   portret alb negru GettyImages jpg
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Plecat în Franța împreună cu familia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Eugen Ionesco a fost salahor într-o fabrică de vopseluri.
Agim Ademi federatia Kosovo jpg
Silviu Purcarete by Peter Uhan jpeg
INTERVIU Silviu Purcărete, regizor: „În comunism funcționa un fel de autocenzură: încercai să găsești un compromis prin care să spui ce voiai“
Ascunse în spatele replicilor bine tâlcuite și al recuzitei atent realizate, mesajele spectacolelor de teatru au trecut de multe ori nebăgate în seamă de comuniști – nu toți însă au fost dispuși să facă un compromis, iar pentru asta au plătit un preț mare.
shutterstock 1352925575 jpeg
Povestea Castelului Sturdza din Miclăușeni care a supraviețuit războaielor și comunismului
Pe colinele molcome ale Moldovei, la limita dintre județele Neamț și Iași, pe teritoriul comunei Butea, se ascunde în pădure o bijuterie arhitecturală unică: un castel neogotic ale cărui ziduri au rezistat în ciuda războaielor, invaziei sovietice, incendiilor și comunismului.
calarasi finantare pentru reabilitarea sistemului de irigatii foto anif.ro
INTERVIU Cum ar deveni eficiente și sustenabile vechile sisteme de irigații din comunism: „Pot fi combinate cu diverse tehnologii specifice”
Cu peste 20 de ani de experiență internațională practică în facilitarea dezvoltării și implementării politicilor privind resursele și serviciile de apă în țări subdezvoltate, Håkan Tropp explică pentru „Weekend Adevărul” cum pot fi eficiente sistemel de irigații existente.
Abdulrazak Gurnah foto AFP jpeg
Abdulrazak Gurnah, Premiul Nobel pentru Literatură: „Ce ironie profundă că tocmai politicienii cu părinți imigranți închid ușa țării pentru noii imigranți“
Marele scriitor Abdulrazak Gurnah, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a acordat un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul”, interviu în cadrul căruia a vorbit și despre cum a fost pentru el la început scrisul un act privat de terapie.
cancer Colorectal
Cancerul asociat cu abuzul de antibiotice în unele studii științifice. Motivul
Cel mai frecvent tip de cancer în România este cancerul colorectal, care include atât cancerul de colon, cât și pe cel de rect. Cunoașterea factorilor de risc este esențială.
Wim Hof Sursa facebook jpg
Cinci remedii naturale pentru astenia de toamnă, recomandate de Wim Hof. Efectul surprinzător al muzicii
Starea de spirit tot mai scăzută și sentimentele de anxietate mai intense pe măsură ce zilele se scurtează iar soarele își pierde puterea ar putea fi semne ale asteniei de toamnă. Efectele acesteia pot fi diminuate în mod natural.
Fabrica Autoturisme din Timișoara FOTO Facebook/ Catalog Lastun Dacia 500 Club
Aberația industriei auto comuniste, încropită într-o fabrică de cuști de animale. „Mercedes și BMW ar fi dat orice să-i oprească producția”
La sfârșitul anilor 80, pe porțile unei fabrici din Timișoara ieșea una dintre cele mai caraghioase mașini din întreaga istorie a industriei auto: Lăstunul. Aceste mașini erau destinate clasei muncitoare din România socialistă și erau parodiate inclusiv în acei ani.