Un garaj, două garaje – lamentări individuale

Laurenţiu CÂRCOANĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
Un garaj, două garaje – lamentări individuale jpeg

O vorbă atribuită lui Voltaire spune că

sau tradus: „Mai binele este duşmanul binelui“. Dar, în bagajul naţional de proverbe, românii nu au traducerea zicalei franţuzeşti, ci varianta autohtonă (şi mult mai pesimistă): „Rău cu rău, dar mai rău fără rău“. Această atitudine de acceptare a unei neîmpliniri deschide uşa unui cor de lamentări. Se poate spune atunci că lamentarea la români e un „sport“ naţional? Oricît de tentantă ar fi generalizarea, nu pot confirma acest fapt decît la nivel personal. 

Vara lui 2014 mă găsea în capitala prăfuită a provinciei canadiene Saskatchewan căutînd o casă de închiriat. Serviciul mă adusese aici pentru o perioadă de timp încă nedefinită, aşa că am decis împreună cu familia să ne mutăm în Regina. Frigul, acum o amintire, dar altminteri nelipsit timp de şapte luni din an, nu ne speria, fiind căliţi în iernile legendare ale Dakotei de Nord, aflată acum, paradoxal, la sud de noi. Această localitate supranumită „Queen City“ – Oraşul Reginei în cinstea reginei Victoria a Angliei, este înconjurată de imensitatea preeriei nord-americane. Ca orice oraş izolat şi respectabil, Regina are o istorie bogată, fiind vizitată de celebrităţi, personaje importante şi de membri ai familiilor regale din toată lumea. Desigur, cea mai celebră reprezentantă a monarhiei este însăşi Elisabeta a II-a, actuala regină a Angliei, care a poposit în oraş de cel puţin cinci ori, ultima oară fiind în 2005. O statuie a reginei, călare pe iapa ei favorită (născută şi crescută în Saskatchewan) se află chiar în faţa clădirii Parlamentului.

Oraşul Regina reprezintă o destinaţie pentru sute de imigranţi. Cei mai mulţi provin din regiunile sărace ale Chinei, Indiei şi Africii şi caută o viaţă mai bună. O altă parte a influxului de populaţie este reprezentată de categorii profesionale din industria petrolului şi a mineritului. Aceştia din urmă sînt atraşi de salariile foarte mari oferite în domeniile lor de activitate. 

În după-amiezele toride de vară, dar şi în zilele senine de iarnă, o mulţime pestriţă se plimbă în sus şi în jos pe aleile parcului din faţa clădirii Parlamentului, admirînd statuia ecvestră a reginei. În restul timpului toţi aceşti oameni muncesc sau îşi caută o locuinţă.

Agentul imobiliar cu maşina căruia făceam căutările era şi el cu familia: nevasta lui, de asemeni agent imobiliar, ne însoţea. Amîndoi erau foarte tineri, vîrstele lor luate împreună nu făceau cît cei 49 de ani ai mei neîmpliniţi. Erau nişte copii. Colindînd din casă în casă, am realizat că majoritatea aveau garaj pentru o singură maşină, foarte multe nu aveau garaj deloc şi nici una nu avea garaj dublu. „Măi, să fie“, mă gîndeam eu, „la preţurile astea astronomice să nu găsim noi o casă de închiriat cu un garaj dublu?“ Dînd glas frustrării, i-am întrebat pe cei doi, cu un ton dojenitor: „La voi, aici în Canada, e normal să lucreze şi soţul, şi soţia, nu?“ „Da“, au răspuns ei. „Păi, bine, atunci de ce nu ştiţi să faceţi case cu garaj dublu, dacă amîndoi au maşini şi trebuie să conducă la serviciu în fiecare zi?“ Apoi am continuat, fără să las timp de replică: „Aaa, pesemne că unul dintre voi trebuie să se sacrifice mereu, mai ales iarna, şi să-şi lase maşina în frig. Uite care este treaba: în America nimeni nu s-ar uita la case cu un singur garaj. Pur şi simplu, asemenea locuinţe nu s-ar vinde pe piaţă!“ M-am uitat la ei cu coada ochiului şi păreau puţin speriaţi. Stăteau nemişcaţi, cu ochii mari. Tonul meu a devenit imediat împăciuitor, dîndu-mi seama că nu erau obişnuiţi cu temperamente mai agitate. Am lăsat-o moale: „OK, hai să vedem, poate totuşi avem noroc şi găsim o casă cu garaj dublu“.

În final am găsit o locuinţă pe placul nostru, deşi cu un preţ al chiriei piperat. I-am explicat soţiei ce greu a fost să obţinem ce-am vrut, prilej de a mă lamenta că în Canada multe nu sînt ca în America. Credeţi că m-am oprit la garaje? I-am trecut pe canadieni prin toate apele, criticînd dur ba înghesuiala dintre case, ba comportamentul unor chelneriţe care nu aveau prea mult chef în ziua aia să servească frumos, ba scaunele incomode de la cinematograf, şi punîndu-le capac cu sistemul lor politic, de neînţeles.

Ceva mai tîrziu, stînd la o bere cu un grup de prieteni din America, stabiliţi şi ei temporar în Regina de aproape doi ani, am aflat că cei din Canada sînt sătui de americanii care vin şi se plîng la tot pasul. În sinea mea: „Americani? Vai de mama lor, dacă ar şti ei la ce să se aştepte de la mine!“ 

Sînt sigur că regina Angliei nu s-a plîns de faptul că oamenii nu au case cu garaj în timpul nici uneia din vizitele ei în oraşul Regina. Cu aceeaşi convingere pot spune că nici canadienii autohtoni, nici indienii, nici chinezii, nici alţi imigranţi nu se plîng în această provincie, ci din contra, se simt foarte fericiţi în casele lor cu un singur garaj sau fără. 

În cazul meu, am parcat ambele maşini în garaj şi, pentru o clipă, am fost triumfător. Apoi mi-am dat seama cît de greu ies cu maşina şi am început să mă plîng de cît de mic este un garaj dublu în Canada. Încă o dată, nu m-am oprit doar la asta, pentru că între timp, la televizor, a apărut ştirista de seară care arăta de parcă atunci venise de pe o tarla.  

Laurenţiu Cârcoană este arhitect şi locuieşte în Fargo, Dakota de Nord, Statele Unite.  

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.
capre Tokyo captură Facebook jpg
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Două capre au primit o misiune neobișnuită în centrul Tokyo-ului: să scape de buruieni. „Angajate” de o companie feroviară japoneză, Nagi și Pokke au devenit rapid cele mai simpatice lucrătoare din cartier și vedete pe internet.
SAR Artemis foto ziuaconstanta jpg
Alertă pe Marea Neagră: un marinar căzut de pe un pescador este căutat în largul Constanței
Un elicopter și mai multe nave de intervenție au fost mobilizate vineri după-amiază pentru găsirea unui marinar care a ajuns în apa Mării Negre după un incident la bordul pescadorului SEA ANGEL 1, la câteva mile marine de Constanța.
plata taxe și impozite primaria slatina   foto alina mitran (7) jpg
Primarii care se opun creșterii taxelor locale în 2027. Ce au decis edilii din Craiova, Câmpulung și Bacău
Mai mulți primari din țară au anunțat că nu vor majora taxele și impozitele locale pentru 2027 sau că le vor menține la nivelul actual, invocând modificările legislative și presiunea fiscală asupra populației.
meghan și thomas markle jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în dosarul de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor
Meghan Markle, în centrul unui nou scandal de familie. Tatăl ei a fost arestat în Statele Unite