Un exerciţiu mental permanent

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Un exerciţiu mental permanent jpeg

 - interviu cu Gabriela Creţia - 

De cînd predaţi la Catedra de Clasice? 

Am intrat la catedră imediat ce mi-am terminat studiile, în 1957. A fost consensul profesorilor să rămîn acolo şi să fac meserie aşa cum m-au învăţat dascălii mei. Din ’57 mă ocup de meseria asta, în ciuda faptului că am ajuns pensionară şi profesor onorific.  

Ce v-a determinat să alegeţi studiul clasicelor? 

Cred că au contribuit trei factori la alegerea aceasta: în primul rînd, profesorul meu de liceu, Gheorghe Guţu, care era un om binecuvîntat pentru noi toţi, inteligent, cultivat şi avînd mare grijă de formarea etică a elevilor lui, nu numai de cea ştiinţifică. El este autorul Dicţionarului latin-român, dar şi a importante traduceri din autori antici. A format o întreagă şcoală. Am fost cîţiva acolo care şi-au făcut un nume mai tîrziu: Eugen Cizek, Constant Georgescu, Sorin Stati, Mihai Nasta şi mulţi alţii. În al doilea rînd, biblioteca din casa părinţilor mei, ce conţinea şi texte din Antichitate, pe care am început să le răsfoiesc. Apoi influenţa lui Petru Creţia, personală, desigur, dar care se întindea şi pe plan profesional. Colaborarea cu el, lectura împreună – era un exeget unic al textelor antice – m-au marcat şi mi-au dat o deschidere, un orizont şi o pasiune care nu m-au părăsit nici astăzi.  

Cum se preda latina cînd eraţi elevă şi studentă? 

Cred că aveam vreo patru-cinci ore de latină pe săptămînă şi două de greacă veche. Pentru că era un liceu numit „clasic“, singurul din ţară. Acolo chiar se făcea carte serioasă. În facultate a fost un fel de grădină a raiului pentru că am avut dialog spiritual cu nişte oameni de cea mai înaltă clasă: profesorii Iancu Fischer, Mihai Nichita, Traian Costa, Alexandru Graur, Eugen Dobroiu. Era o atmosferă de lucru intensă, în care nimeni nu lua în uşor ceea ce făcea. Datoria era datorie. Şi datoria asta a devenit foarte repede fascinantă.  

De ce? 

Simţeam, în primul rînd, că se mişcă foarte rapid şi foarte bine micuţele celule cenuşii, cum spune ştim noi cine. Era un exerciţiu mental permanent, ca o gimnastică ce îţi dădea o stare de euforie. Ascultînd de rigorile dicţionarului şi ale gramaticii, erai lăsat singur în faţa textului. Şi era o provocare extraordinară să reuşeşti să dai de capătul sensului acestui text – niţel criptic, bineînţeles – căci limbile clasice nu sînt uşoare… Iar în operaţia de dialog cu textul şi de întrecere cu el, simţeai, într-adevăr, că prinzi aripi. Şi cînd ajungeai la capăt, era o bucurie greu de descris.  

Care este diferenţa dintre traducerea unui text din latină şi a unuia dintr-o limbă modernă? 

O diferenţă majoră, în măsura în care o limbă vie o intuieşti, iar o limbă „moartă“ trebuie s-o decodezi ca pe un joc de cuvinte încrucişate. Ai nişte reguli, trebuie să le aplici şi să vezi dacă textul te biruie pe tine sau tu pe el. E cu totul alt proces mental. Pentru un text antic trebuie să porneşti de la analiză, nu de la adulmecarea sensului. De la analiza gramaticală, de la o imagine abstractă, matematizată a lui, de unde ajungi, încet-încet, la soluţie. E altă cale de acces. Limba străină modernă te lasă să te apropii de ea fără intermediarii gramaticali. Poţi să înveţi, dacă vrei, o limbă modernă străină şi numai după auz, cum cîntă lăutarii după ureche. 

Şi mai este ceva: după ce ai decodat textul, după ce ai acces la sens, poţi gusta frumuseţea stilistică. Te poate impresiona artistic textul. Or, ca să ajungi la stadiul acela, e nevoie de foarte mult exerciţiu, de cineva care să-ţi dea nişte indicii, repere, jaloane. După care, începi să te descurci singur. Şi, credeţi-mă, textele latine sînt de o mare, mare frumuseţe. Altfel – dacă ar fi fost doar mesajul – nu s-ar fi păstrat. Este însă şi perfecţiunea formală. 

Cum erau structurate materiile cînd eraţi studentă? 

Era o structurare inteligentă pentru că era cronologică, indiferent de genuri. După părerea mea, aşa e mai bine. Ştim că în momentul de faţă există o suferinţă a plasării în istoric şi în geografic pentru cei tineri. În afară de studiul pe text, se făceau estetică, literatură comparată. Desigur, şi cu odioasa încărcătură de cursuri ideologice. Pe vremea aceea erau 40 de locuri, apoi 20…  

Cum au evoluat lucrurile ca materii, ca număr de locuri? Ştiu că, pe la sfîrşitul anilor ’80, secţia de Clasice avea şapte locuri şi era din doi în doi ani… 

Acum nu mai este atît de riguros oprit accesul. Avem 15-20 de locuri anual, unele dintre ele fiind cu plată. Studiul se întinde în momentul de faţă doar pe trei ani, ceea ce e ridicol, extrem de puţin. Lucrul cu textul devine minoritar şi e păcat, pentru că nu se pot învăţa limbile clasice fără acesta.  

Au apărut şi cursuri de istorie, filozofie antică? Se vorbeşte de asocierea studiului limbilor clasice cu cel al altor discipline înrudite… 

Numai la master e o combinaţie de cursuri: romanistică, istorie, filozofie. Există posibilitatea ca masteranzii să-şi ia credite de la Facultatea de Istorie, de Filozofie. Avem, între ultimii, absolvenţi de istorie, filozofie, teologie care se înscriu la Studii clasice ca la o doua facultate, pentru a avea acces direct la textele clasice. Sînt, printre ei, minţi strălucite. Un exemplu ar fi Gabriel Liiceanu, care a absolvit Clasicele după Filozofie.  

Se poate constata o diminuare a numărului de studenţi? 

Avînd în vedere că, acum, există şi posibilitatea de a intra doar pe baza notelor din liceu, numărul de studenţi se mai diminuează pe parcursul anilor de facultate. Dar acesta este un fenomen foarte vechi: pe vremea cînd eram eu studentă, am început 25 şi am absolvit patru… Pe unii dintre studenţi pur şi simplu nu îi ţin puterile… 

Aproximativ cîţi studenţi termină facultatea în ultimii ani? 

Diferă de la an la an: uneori zece, alteori trei…  

Care sînt motivaţiile studenţilor? Pentru ce aleg clasicele? 

În general vin pentru că le-a plăcut: profesorul de liceu a ştiut să le deschidă gustul şi, în momentul în care ai prins acest gust, e greu să te mai desprinzi de el. E ca o marcă, o pecete…  

Nu vin cu un plan profesional cert? 

Dar cîţi elevi au un plan profesional la 17 ani? După aceea, desigur, capătă unul. Unii devin profesori de liceu. Cei mai buni fac o carieră universitară, nu doar la noi, ci şi în străinătate. De asemenea, pot deveni cercetători: avem o echipă foarte bună la Institutul lingvistic, şi la cel de Literatură. Alţii devin ziarişti sau ghizi de muzeu. Ori fac paleografie: descifrează texte scrise în latină în Evul Mediu în cancelariile româneşti, pe vremea lui Ştefan cel Mare ş.a. m.d., care se găsesc în bibliotecile din ţară. Foarte mulţi dintre absolvenţii noştri sînt editori: sînt obişnuiţi cu munca migăloasă pe text. Alţii s-au profilat pe arheologie. Sînt absolvenţi care se ocupă de inscripţiile bisericeşti. Doina Doroftei, de pildă, a făcut analiza exhaustivă a inscripţiilor latineşti din bisericile catolice transilvănene.  

Ce se va întîmpla cu absolvenţii în momentul în care orele de latină vor deveni opţionale? Nu se ştie de cîţi profesori va mai fi nevoie… 

E greu de prevăzut, şi situaţia poate fi văzută într-o perspectivă obscură. Noi sperăm că autorităţile în drept vor putea înţelege ce importanţă are studierea unor atari limbi: care îţi dezvoltă şi gîndirea logică, şi libertatea de gîndire şi simţul responsabilităţii civice. De ce să nu ne gîndim că democraţia, grecii au descoperit-o: funcţionarea republicană – cu instituţii care se controlează una pe alta, cu magistraţi care dau socoteală la ieşirea din mandat – s-a aplicat, secole la rînd, la Roma, cu rezultate excelente. Acolo s-a format tradiţia convieţuirii în cetate. Toate lucrurile acestea pătrund în psihicul unui clasicist, rămîn şi-şi pot dovedi eficienţa chiar pe plan social, pe planul convieţuirii şi al clădirii vieţii comune în societate.  

Există posibilitatea de a integra studiile clasice în studii europene? 

Sigur, sînt de acord cu acest lucru, în măsura în care, pînă la urmă, rădăcinile noastre comune sînt ale culturii clasice. A te apropia de cultura clasică înseamnă, realmente, să trăieşti în casa comună europeană. E esenţial, cred, pentru viitorul unui continent care visează să fie unitar. Studiile clasice înseamnă şi o cultură generală solidă… Dacă se vor desfiinţa orele obligatorii de latină din licee, se va pierde şi aceasta? Înţeleg că s-a obţinut o oră de cultură mitologică la clasele mici, la clasa a VII-a sau a VI-a. Cel mai bine este să se înceapă măcar pe la 12 ani. Aceste ore vor cuprinde cunoştinţe de cultură generală, care s-ar putea să-i capteze pe mulţi copii. La urma-urmei, dacă vrem să înţelegem literatura modernă a Europei, nu putem să nu cunoaştem bagajul mitologic clasic. Chiar filmele şi serialele de mare succes se amuză utilizînd elemente latine. Harry Potter, de pildă, foloseşte formule latineşti. 

Regăsim motive, teme, personaje, situaţii narative… Nihil novi sub sole… Ceea ce omenirea a descoperit odată nu pierde. Perpetuează şi fructifică. 

a consemnat  Iaromira POPOVICI   

Gabriela Creția, profesor onorific la Catedra de Filologie clasică, Universitatea București, este autoarea, printre altele, a volumelor: Morfologia istorică a verbului latin, Editura Universității București, 1999; Dignus et ses dérivés. Etude de lexicologie diachronique latine, Editura Universității București, 2003.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.