Un examen serios sau o şcoală serioasă?
În ultimii ani, examenul de bacalaureat a devenit o temă de mare interes. Mi se pare interesant cum un examen care se desfăşoară în România de aproape un secol – din cîte ştiu, examenul de bacalaureat a fost introdus în România de Dr. Constantin Angelescu, în anul 1925 – mai poate fi subiect de discuţie în diverse medii.
Părinţii mei au dat bacalaureatul la începutul anilor ’50. Mama spunea că a fost un examen foarte serios – cu probe scrise şi probe orale, pe care le-a susţinut timp de o săptămînă. Comisia era din şcoală – dar ce conta?! Pe vremea aceea nici nu îndrăzneai să te gîndeşti că un profesor te-ar favoriza. Am întrebat-o ce anume făcea din acel examen de bacalaureat un examen serios. Răspunsul ei m-a pus pe gînduri: „Şcoala era serioasă, învăţam pentru fiecare oră, era de neconceput să merg la şcoală cu lecţia neînvăţată. Liceul era dificil de absolvit. Învăţam toate lecţiile, îmi făceam toate temele. Nu m-am pregătit special pentru bacalaureat – nu am avut de ce să o fac. Subiectele de examen erau din materia pe care o învăţasem foarte serios pe tot parcursul liceului. În ultima clasă de liceu am învăţat ceea ce ni se cerea la şcoală şi m-am pregătit pentru admiterea la facultate. Nu existau pe vremea aceea – sau nu ştiam eu – meditaţii, consultaţii şi tot felul de pregătiri suplimentare“.
Eu am dat examenul de bacalaureat la finalul anilor ’70. Deja era o altă lume. Îmi amintesc că, pentru generaţia mea, examenul de bacalaureat era doar o formalitate. Subiectele erau „normale“ – dacă erai un elev bun, nu aveai cum să nu iei cel puţin o notă mare, dacă nu chiar nota 10. Pe vremea aceea, stresul ne era provocat de examenul de admitere la facultate. De aceea, pregătirea noastră suplimentară era axată pe materiile din care susţineam probele examenului de admitere. La bac am avut două probe scrise: la limba şi literatura română şi la matematică, şi o probă orală: prezentarea lucrării de absolvire a liceului. Nu m-am pregătit în mod special pentru examenul de bacalaureat – citeam mult şi am citit şi cărţile scrise de autorii români studiaţi în şcoală –, dar nici nu am copiat şi nici nu am văzut pe nimeni copiind la examen.
Predau matematica la clase de liceu din anul 1991 şi toţi elevii mei au susţinut proba de matematică la examenul de bacalaureat. Am prins toate schimbările de după anul 1989, din sistemul de învăţămînt. Majoritatea facultăţilor au renunţat la probele scrise ale examenului de admitere, notele de la bacalaureat au înlocuit notele de la probele scrise ale admiterii. Examenul de bacalaureat a suferit mai multe schimbări – numărul probelor, disciplinele din care s-au susţinut probele, modul de supraveghere. Elevii, părinţii, profesorii au început să fie tot mai stresaţi de bacalaureat, dar asta nu i-a făcut pe elevi să înveţe constant şi susţinut, pe toată perioada celor patru sau cinci ani de liceu. Unii elevi au învăţat în clasa a XI-a sau a XII-a, alţii au învăţat o lună, o săptămînă sau o zi înainte de examen. Adăugînd şi contextul unei supravegheri mai serioase, desfinţarea claselor de şcoală profesională şi de ucenici coroborată cu existenţa rutei progresive a liceului, rezultatele nu m-au surprins. La un moment dat, a apărut suta de subiecte din care să se aleagă subiectul probei – şi acest fapt a condus, chiar şi la matematică, în unele situaţii, la memorarea rezolvărilor exerciţiilor – „cumplit meşteşug de tîmpenie“, cum bine zicea Creangă.
În clasa a XII-a, toată energia mea şi a elevilor mei a fost canalizată spre pregătirea probei de matematică a examenului de bacalaureat. Nu sînt mulţumită deloc de ce am făcut, deşi media notelor la matematică (M1) obţinute de elevii mei la bacalaureat depăşeşte nota 9. Nu sînt mulţumită pentru că am cedat presiunii venite din partea elevilor; am renunţat, în foarte mare parte, la dezvoltarea raţionamentului şi a logicii matematice în favoarea studiului detaliat şi aprofundat al exerciţiilor şi problemelor tip bac. Tot ceea ce am construit temeinic, zic eu, în primii trei ani de liceu – noţiuni şi concepte înţelese bine, demonstraţii şi raţionamente riguroase, frumuseţea matematicii, bucuria rezolvării de probleme ne-rutiniere – a fost dat la o parte în favoarea unei abordări mecanice în învăţarea subiectelor. În ultima oră, mi-am cerut scuze elevilor; le-am spus că matematica este ceea ce am făcut împreună din clasa a IX-a şi pînă în clasa a XI-a. Matematica din clasa a XII-a a fost doar pregătire pentru bac. Oare asta vrea să fie bacalaureatul? Este normal să fie aşa?
După părerea mea, nici una dintre schimbările survenite în organizarea şi desfăşurarea bacalaureatului nu a fost o schimbare care să redea examenului seriozitatea din anii ’50. Mă întrebam de ce nu pot considera un examen cu promovabilitate sub 50% un examen serios. Mi-am amintit de ceea ce spunea mama – „şcoala era serioasă... liceul era greu de absolvit“.
Ariana-Stanca Văcăreţu este profesoară de matematică la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca, formatoare în cadrul mai multor programe pentru cadre didactice.
Foto: L. Muntean
