⬆
bacul în carul cu fîn
De ce am copiat la bac?
Bacul nu a fost cel mai serios examen pe care l-am dat, însă cu siguranţă a fost cel mai stresant. Şi asta în special din cauza atitudinii profesorilor care de la începutul clasei a XII-a nu ne mai vorbeau despre nimic altceva decît despre bac, iar în momentul în care predau, îşi luau un ton grav şi ne atrăgeau atenţia: „Vedeţi că asta s-ar putea să vă pice la bac!“.
Un examen fără relevanţă
Totul a început în 1990, cu o cerere de diplome formidabilă. Liceale şi universitare. Diplome care-şi găseau valoare de întrebuinţare în piaţa muncii, încă dominată de stat, ca principal angajator. Inclusiv pentru cei deja angajaţi la stat, dar care îşi ridicau statutul profesional şi salarial cu ajutorul unor diplome de nimeni verificate.
Ce-i de făcut cu bacul?
Să-l desfiinţăm. Şi aşa dă multora bătaie de cap! Şi, la urma urmei, ce aduce bacul? Ia unor tineri dreptul de a învăţa mai departe? Privit din unghiul ăsta, ne-am putea dispensa de el cu seninătate. S-ar putea să fie cîţiva care să protesteze pe motiv că fără o diplomă de bac nu ar putea să se înscrie la universităţi de peste hotare. N-are nimic.
Viziunea autorului
Nu sînt admise sublinieri pe lucrare. Ca să nu fie influenţată evaluarea. Mi-aş dori să „corectez“ o teză care să semene cu Gîlceava Înţeleptului cu Lumea. E interesant să citeşti o lucrare de bacalaureat aşa cum ai citi un roman – un text bine scris, construit după o anumită filozofie, reflectînd o personalitate interesant conturată.
Despre examene numai de bine
În general, se dau două explicaţii pentru rezultatele slabe de la bacalaureat: desele schimbări în proiectarea examenelor şi dificultatea subiectelor. În rîndurile următoare, cu riscul de a îngroşa numărul şi aşa mare al celor ce au scris pe această temă, voi încerca să nuanţez puţin afirmaţiile şi, poate, să îndrept discuţia şi spre alte teritorii.
Un examen serios sau o şcoală serioasă?
În ultimii ani, examenul de bacalaureat a devenit o temă de mare interes. Mi se pare interesant cum un examen care se desfăşoară în România de aproape un secol – din cîte ştiu, examenul de bacalaureat a fost introdus în România de Dr. Constantin Angelescu, în anul 1925 – mai poate fi subiect de discuţie în diverse medii.
Un simplu exerciţiu de memorie
E bizar cum, după doisprezece ani petrecuţi la şcoală, învăţînd la atît de multe materii diferite, răscrucea de drumuri de la sfîrşitul liceului ne aduce faţă în faţă cu doar cîteva probe. Pînă la urmă n-ai ce-i face. Se ştie: bacalaureatul, un examen de temut pentru toate generaţiile forţate să-l dea, are menirea de a ne face tranziţia uşoară spre următorul pas.
M-am hotărît să devin prost
Am evitat cîteva zile la rînd să scriu acest punct de vedere. Mi-am spus că nu e bine să transmit starea mea, mai ales că, nu-i aşa?, românii se încăpăţînează să vadă doar relele din jurul lor, nu oferă soluţii, iar un profesor trebuie să fie o persoană temperată şi raţională. Totuşi... sper să fie alte păreri care să echilibreze perspectiva.
De la abc la bac - şi înapoi
Bacalaureatul este un subiect vag pentru cei mici, şi la fel de vag pînă şi pentru cei care mai au un pic şi or să dea nas în nas cu el. Bun, părerile pot fi împărţite, mai ales în ziua de azi, cînd cei ce dirijează sistemul nostru de învăţămînt încă nu s-au hotărît ce semnificaţie are bacalaureatul. Dar ştiu că o schimbare urmează să se facă în curînd.
Cu plus şi cu minus
Programa e bună, cuprinde competenţe şi conţinuturi relevante, dar problema este ce subiecte se propun pe baza ei. O anecdotă spune că poţi promova la bacalaureat cu vreo cinci-şase romane şi cam tot atîtea poezii, plus două piese de teatru şi o nuvelă...
O temă pentru acasă - ce cred elevii despre bac?
Examenul de bacalaureat a devenit un subiect extrem de vag, care deja derutează generaţiile elevilor de liceu, aşadar am recurs la a cere informaţii şi păreri privind schimbările actuale. Fiind inevitabil, s-a atins şi subiectul promovabilităţii din ultimii doi ani. Ancheta pe care am pus-o cap la cap dezbate această problemă şi caută să propună soluţii.
Germania – cîte land-uri, atîtea bacuri
Abitur sau examenul de absolvire (cu versiunea austriacă şi elveţiană Matura – examen de maturitate) este versiunea germană a bacalaureatului latin. Introdus pentru prima oară în Prusia, spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, examenul de absolvire a gimnaziului reglementa, ca şi astăzi, dreptul unui elev de a studia la o universitate, atesta capacitatea acestuia de a urma un studiu superior.
Bacul în Italia, cu dicţionarul pe masă
Examenul de stat – numit şi „de maturitate” – în strucura sa modernă a fost introdus în Italia în anul 1923 de ministrul Giovanni Gentile, cu prima probă la italiană şi latină (pentru toate tipurile de liceu) şi cu proba a doua la greacă sau latină (pentru liceul lingvistic) şi la matematică sau limbă străină (pentru liceul ştiinţific).
Misiunea omului de la catedră
Bacalaureatul face furori estivale de doi ani. El produce liste nesfîrșite de „perle”, panouri care semiotizează spațiul urban bazîndu-se pe familiaritatea benign-umoristică a analfabetismului sistemic (vezi Artur Verona) și audiența pentru talk-show-urile în care se întrepătrund tremolouri alarmiste despre „starea națiunii”.