Despre examene numai de bine

Florin IONIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 446 din 30 august - 5 septembrie 2012
Despre examene numai de bine jpeg

În general, se dau două explicaţii pentru rezultatele slabe de la bacalaureat: desele schimbări în proiectarea examenelor şi dificultatea subiectelor. În rîndurile următoare, cu riscul de a îngroşa numărul şi aşa mare al celor ce au scris pe această temă, voi încerca să nuanţez puţin afirmaţiile şi, poate, să îndrept discuţia şi spre alte teritorii.

Prima explicaţie – şi aici vorbesc din punctul de vedere al profesorului de română – este mai degrabă o legendă, cîtă vreme din anul 2003 structura probei este neschimbată: un număr de aplicaţii privind înţelegerea unui text literar, redactarea unui text în funcţie de o cerinţă dată (scrisoare, argumentarea unei opinii etc.) şi redactarea unui eseu structurat. Chiar şi manualele pe care le folosesc azi elevii au fost scrise prin anii 2004-2005.

A doua cauză, cea referitoare la dificultatea subiectelor, este mai greu de probat, dar, dacă programa de examen şi structura probei nu s-au modificat, este greu de susţinut că gradul de dificultate a sporit într-atît încît să producă rezultatele actuale. Mai mult chiar, subiectele fiind elaborate an de an în conformitate cu aceeaşi programă, au devenit previzibile, fiind de fapt variaţiuni ale cîtorva teme: caracterizarea unui personaj de roman (de tip obiectiv ori subiectiv, ante ori postbelic) sau de comedie (Caragiale, desigur), condiţia ţăranului ori a intelectualului, comentarea unui text liric simbolist (Bacovia, nu?) sau romantic (cine altul decît Eminescu?).

Au mai generat discuţii şi camerele de supraveghere din săli, care i-ar fi stresat pe elevi. Şi totuşi, sînt ani buni de cînd ele ne-au invadat viaţa. Se află în metrou, în autobuze şi tramvaie, în magazine de tot felul, în discoteci, pe stradă, chiar şi pe coridoarele multor şcoli, şi nimeni nu păruse a fi deranjat pînă de curînd; de cele mai multe ori, nici nu le mai băgăm în seamă. Sau prezenţa jandarmilor, chiar dacă rolul lor este doar de a păstra ordinea în zonă şi nimic mai mult. Nu au vreun amestec în desfăşurarea examenelor. Şi, la urma urmei, au fost prezenţi, fără a stresa pe nimeni, şi la concertul Lady Gaga, şi la meciul Dinamo-Barcelona, şi la manifestaţia de astă-vară de la MEC pentru susţinerea… propoziţiei predicative.

Şi atunci, care să fie cauza rezultatelor slabe din ultimii ani?

Una, e adevărat, mai puţin luată în seamă, este... aritmetica. Să ne amintim că pînă de curînd media la examen lua în calcul notele de la probele orale (care oscilau în general între 9 şi 10) şi de la cele patru probe scrise, între care, opţional, se număra şi educaţia fizică. Desigur, nu toţi candidaţii obţineau aici performanţe maxime, dar oricum ele erau de obicei superioare celor de la discipline precum geografia, istoria, chimia şi altele de acelaşi calibru. Şi atunci, prin însumarea unor note chiar şi de 5 la disciplinele de bază cu notele mari de la probele orale şi de la educaţie fizică se putea atinge şi depăşi relativ uşor fatidicul prag al mediei 6, necesar pentru obţinerea diplomei. De trei ani însă, probele orale nu se mai finalizează prin note, ci prin calificative, iar probele scrise s-au redus la trei. Educaţia fizică a dispărut, încît un 5 la română (probă obligatorie), să zicem, trebuie acum compensat, în funcţie de profil, cu cel puţin un 7 la matematică sau la fizică sau la chimie sau la filozofie... E mai dificil, să recunoaştem.

Totuşi, chiar dacă nu este de neglijat, modul de calcul al mediei rămîne doar un aspect. Cauza are rădăcini mai adînci. Să ne amintim adevăratele bătălii pe care le dau an de an părinţii pentru înscrierea la anumite şcoli a copiilor de clasa întîi. Sau ce se întîmplă în clasa a VIII-a cînd elevii se luptă pentru fiecare sutime de punct, căci de multe ori aceasta face diferenţa între a „prinde o şcoală bună“ şi a o rata. Or, de ce s-ar petrece toate acestea dacă şcoala, fiind obligatorie şi gratuită, ar oferi şanse şi condiţii egale tuturor elevilor? Pentru că în realitate lucrurile nu stau aşa.

Ce se întîmplă apoi în liceu? Nimeni, din cîte ştiu (şi ce bine ar fi să mă înşel!), nu a încercat să facă vreo analiză care să treacă dincolo de cifre, pentru a afla cine sînt absolvenţii cu rezultate slabe: din ce medii sociale provin, din ce familii, din ce regiuni, cărei etnii îi aparţin, cîţi trăiesc în mediul urban şi cîţi în mediul rural, ce traseu liceal au urmat, ce profiluri, care au fost disciplinele şcolare la care s-au obţinut rezultate slabe. Nu poţi remedia un eşec dacă nu-i cunoşti cauzele. Singurul document care oferă unele repere în această direcţie este raportul „Riscuri şi inechităţi sociale în România“ elaborat în 2009 de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Ce aflăm de aici? Că 6 din cele 8 regiuni ale ţării noastre se află printre cele 20 de regiuni europene cel mai puţin dezvoltate; că PIB-ul pe locuitor al Bucureştiului este de 2,2 ori mai mare decît media naţională şi de aproape 5 ori mai mare decît al judeţului Botoşani; că investiţiile pe locuitor erau de 15 ori mai mari în Bucureşti decît în Vaslui; că doar între o cincime şi un sfert dintre gospodăriile rurale erau racordate la reţele de apă şi canalizare, în vreme ce în urban sînt 90%; că proporţia gospodăriilor care posedă un computer este de 13% în mediul rural, faţă de 41% la oraş, iar accesul la Internet este de 1,5% faţă de 23%; că doar 21% dintre copiii romi de 15-18 ani erau încă elevi, comparativ cu 75% dintre elevii de alte etnii. Şi atunci poate crede cineva că la şcoala primară ori la gimnaziul din comuna X, ori la Grupul Şcolar Agricol Y condiţiile sînt comparabile cu cele de la Colegiul Naţional Z? Şi nu mă refer aici la competenţa cadrelor didactice, cu nimic mai prejos la ţară decît la oraş, şi nici la dorinţa elevilor de a învăţa, ci la ceea ce pot oferi familia, mediul, infrastructura şcolară etc.

Sigur, astfel de cifre au în vedere situaţii de acum trei-patru ani. Dar ele pot oferi un reper pentru condiţiile de viaţă şi de învăţătură ale multora dintre elevii care susţin azi examenul de bacalaureat. Căci adevărata măsură nu o dau cei vreo douăzeci de „olimpici“ (nici unul din mediul rural!) ai fiecărei generaţii, ci restul, cei două sute de mii de absolvenţi.

În plus, desfiinţarea, în 2009, a Şcolilor de Arte şi Meserii spre care se îndreptau mulţi absolvenţi de gimnaziu, o măsură aparent benefică, deoarece părea a oferi acces la un nivel superior de educaţie tuturor elevilor, a creat noi probleme. Să ne gîndim la opţiunile unei bune părţi dintre aceşti copii: au terminat opt clase, iar legea îi obligă (şi bine face) să mai înveţe încă două, căci abia după împlinirea vîrstei de 16 ani se pot angaja. Vor urma aşadar cursul inferior de liceu. La 16 ani însă, ei nu cunosc nici o meserie şi în consecinţă nu-şi vor găsi uşor un loc de muncă. Din depărtare răzbate însă cîntecul de sirenă al învăţămîntului superior (particular?): mai stai doi ani în liceu, ia-ţi o diplomă de bacalaureat, nu contează cum, şi-al nostru eşti. Om (cu studii superioare) te facem: tu plăteşti (taxe), noi îţi livrăm marfa (diploma). Însă şi în rîndul studenţilor se observă aceleaşi inegalităţi determinate de provenienţa socială. Sporirea numărului de studenţi poate reduce decalajele cantitative urban-rural, dar nu şi pe cele calitative, căci elevii din medii defavorizate tind să acceseze facultăţi şi specializări cu un prestigiu mai redus, care asigură o integrare mai slabă pe piaţa muncii.

Soluţii? S-ar găsi, dar rezultatele nu pot fi rapide. Nu este vorba de probe de examen mai uşoare. În fond, ce înseamnă „uşor“ într-un domeniu? Care este unitatea de măsură? E uşor ceea ce ştii şi, evident, este greu ceea ce nu ştii! Mai mult, o exigenţă scăzută are toate şansele să ducă şi la scăderea nivelului de pregătire pentru examen. Nici un bacalaureat diferenţiat nu cred că poate fi încă luat în calcul, pentru că ar presupune atît programe şcolare diferenţiate care să fie aplicate de la începutul unui ciclu de învăţămînt, cît şi restricţii în ceea ce priveşte un viitor traseu universitar, datorită certificării unor competenţe diferite oferite de diplome diferite.

Pe termen lung este însă obligatorie finalizarea noului curriculum. Greu de spus totuşi cînd se va produce şi cît va dura apoi elaborarea programelor pe discipline şi scrierea noilor manuale. Abia din acel moment va începe numărarea anilor la capătul cărora va exista un bacalaureat de tip nou. Vor fi cinci? Vor fi mai mulţi?

Florin Ioniţă este profesor de limba şi literatura română şi de literatură universală la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu“ din Bucureşti.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.