Ce-i de făcut cu bacul?

Publicat în Dilema Veche nr. 446 din 30 august - 5 septembrie 2012
Ce i de făcut cu bacul? jpeg

Răspunsul cel mai simplu e: să-l desfiinţăm. Şi aşa dă multora bătaie de cap! Şi, la urma urmei, ce aduce bacul? Ia unor tineri dreptul de a învăţa mai departe?

Privit din unghiul ăsta, ne-am putea dispensa de el cu seninătate. S-ar putea să fie cîţiva care să protesteze, de pildă, pe motiv că fără o diplomă de bac nu ar putea să se înscrie la universităţi de peste hotare. N-are nimic. Există, de cîtăva vreme, un Bacalaureat Internaţional, pe care ar putea să-l absolve cei cu aspiraţii extravagante. S-ar putea să fie şi universităţi din ţară care să se simtă stînjenite de dispariţia acestei forme de triere a candidaţilor – deşi cele mai multe cred că se vor declara încîntate că-şi pot mări contingentele. Unele, după cum se ştie, au încercat deja să găsească tertipuri de a înmatricula studenţi fără bac, deşi legile actuale nu îngăduie sub nici o formă aşa ceva. Iar universităţilor năzuroase, care ar continua să susţină că bacul ar fi fost, totuşi, util, li se va replica să-şi facă ele propriile examene de selecţie, după cum doreşte fiecare. Soluţii ar fi la îndemînă, vasăzică, pentru a mulţumi, măcar în aparenţă, pe toată lumea. Şi nu m-aş mira deloc să înceapă la un moment dat o campanie vehementă „Jos bacul!“, atîta timp cît nu e clară şi convingătoare chestiunea rostului său.

S-o luăm, aşadar, băbeşte: la ce serveşte bacul?

Simplificînd un pic, de dragul limpezimii, ar fi două lucruri de luat în calcul: 1) Să verifice dacă absolvenţii de liceu şi-au făcut ca lumea treaba de-a lungul studiilor încheiate şi 2) Să verifice dacă liceele şi-au făcut ca lumea treaba în raport cu propriii absolvenţi.

Ce nevoie mai e de o verificare suplimentară, la nivel naţional, după ce absolvenţii au căpătat, în cei patru ani de liceu, sute de note cumulate la materiile studiate nu e greu de ghicit. Peste tot în lume, grilele de evaluare diferă de la o şcoală la alta, dacă nu chiar de la clasă la clasă sau de la profesor la profesor. În România, distanţa dintre exigenţa unora şi indulgenţa altora e, adeseori, astronomică. Şi, din păcate, nu e prăpăstioasă doar prin parcimonia sau largheţea cu care se dă un 10, ci, mult mai dramatic, prin felul în care se acordă un 5. Bacul este – mai bine zis, ar trebui să fie – testul prin care să te poţi compara nu doar cu colegii de clasă, ci cu colegii de generaţie cu care urmează să intri în competiţie în studiile universitare şi, mai apoi, pe piaţa muncii. Nu degeaba i se spunea, mai de mult, „examen de maturitate“. Este, în fond – iarăşi, la modul dezirabil – „ieşirea în lume“ a adolescentului.

Este însă corect să foloseşti bacul şi ca etalon pentru măsurarea eficienţei şcolilor care i-au format pe absolvenţii supuşi acestei testări? Aici lucrurile sînt ceva mai complicate. Ar fi nefiresc să se ceară, de pildă, unui liceu industrial dintr-o zonă periferică, cu populaţie şcolară majoritară din familii defavorizate, acelaşi „randament“ la bac cu un liceu teoretic de top, cu o selecţie drastică a candidaţilor la înscriere. Problema este însă că astfel de diferenţe, inevitabile, se cuantifică, de regulă, în „banda de sus“ a notării – intervalele 9-10, 8-9 etc. – pe cînd la noi privesc procentul de promovabilitate. Este, într-adevăr, deconcertant ca o şcoală întreagă să nu fi putut forma nici un absolvent care să treacă bacul.

Şi-acum, care-i „starea naţiunii“ în etapa actuală în privinţa bacului? Am asistat, în anii din urmă, la o „revoluţie“ care a stîrnit enormă agitaţie: măsurile de asigurare a unui bac cît de cît corect. Uluitoare a fost, întîi de toate, întîrzierea cu care s-a ajuns aici. După două decenii de reforme şi parareforme, iată, se acceptă ideea că ar trebui să avem un bac care să stopeze fraudele de tot felul: şpagă, copiat, întrajutorare etc. etc. Uluitoare au fost şi efectele acestei „reaşezări“ a bacului, prin proporţiile discrepanţelor dintre rezultatele anterioare şi cele actuale. Dar cele mai deconcertante au fost reacţiile publice, care persistă încă şi azi. Am auzit, de pildă, din partea unui ministru pasager al Educaţiei, promisiunea de a iniţia o dezbatere publică despre efectele nocive ale camerelor de luat vederi din sălile de examen asupra candidaţilor. Să-ţi crape mintea, nu alta! Camere de luat vederi sînt în bănci, în hipermarket-uri, în mall-uri, şi nimeni nu pare să se vaite că se simte stresat din cauza asta – e drept, n-am întrebat şi delapidatori, escroci, hoţi de bunuri sau de buzunare.

Mă simt oarecum jenat să irosesc vorbe pe asemenea parascovenii. Un lucru e limpede ca bună ziua: ori avem un bac corect, ori ne lăsăm păgubaşi. Un bac care nu verifică nimic, pentru că mai toţi trişează, e un nonsens!

Sîntem, aşa cum s-a mai spus, cu îndreptăţire, în anul 0 al bacului. Toată chestia e să nu rămînem înţepeniţi aici. Ce am constatat cu toţii e că, dacă bacul se desfăşoară, în linii mari, cum trebuie, apar diferenţe alarmante între ce ne închipuiam că au învăţat elevii şi ce arată ei a fi învăţat de fapt. Ce-i de făcut? Luat întîi la purecat, dinspre ambele capete, cauzele posibile ale acestui clivaj: sînt probele/subiectele de la bac adecvate „misiunii“ lor? Este rezolvarea lor relevantă pentru ce ar trebui să ştie – şi, mai ales, aşa cum tot zic programele, „să ştie să facă“ – absolvenţii de liceu? Sînt dezirabile uriaşele diferenţe dintre şcolile româneşti? Dacă nu, cum ar putea ele fi „temperate“, fără a trage în jos şcolile cu rezultate înalte? Cum se poate asigura, pe scară largă, o pregătire medie „sănătoasă“? Ş.a.m.d.

Pînă una-alta, există riscul major ca bacul să fie perceput – de tot mai mulţi elevi, părinţi, profesori, directori de şcoală – ca un soi de „bici al lui Dumnezeu“ şfichiuind pe deasupra întregului sistem de învăţămînt. Or, după umila mea părere, rostul învăţării nu ar trebui să fie acela al trecerii examenelor. La noi, probele naţionale, adesea precar şi chiar strîmb concepute – insaţiabilul apetit al evaluatorilor pentru „subiecte-capcană“, de pildă – fac ca teroarea pe care o seamănă să tragă întreaga instruire după ele. Iar ciclul gimnazial şi cel liceal să fie rebotezate în consecinţă: „pregătire pentru testarea naţională“ şi, respectiv, „pregătire pentru bac“. 

Liviu Papadima este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

Foto: L. Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.