„Un e-book e precum un player“ - 3 întrebări pentru Alin CROITORU

e-book?

Dacă-l priveşti doar ca pe un mijloc de divertisment,

-ul nu diferă cu nimic de obiectul clasic, de cartea imprimată pe hîrtie: citeşti… şi-atît. Folosul lui apare cînd plăcerea lecturii se transformă în necesitate, de la cele mai simple situaţii, cînd ai nevoie de lumină ca să citeşti (la un

se poate citi pe-ntuneric), la momentele cînd trebuie să adnotezi, să copiezi fragmente din text, să citezi, să cauţi în document, să arhivezi, lucru care de obicei îţi umple masa de hîrtii, de dosare, pe care inevitabil ajungi să le rătăceşti. Totul ţine deci de gradul de complexitate a lecturii, de scopul ei şi, de ce nu, de obiceiurile pe care le ai cînd citeşti. 

Alături de

de

-ul folosit pentru lectură,

-ul e precum un

din care poţi să-ţi alegi după plac melodiile: te saturi de

, îţi aduci aminte că ai pus în el şi un

. Termini primul volum din

, nu trebuie să mai alergi la librării să-l iei pe următorul: intri chiar atunci pe Amazon şi cumperi următorul volum. Apoi, tot ca-ntr-un

urile pot fi arhivate în memoria

-ului în biblioteci practic nelimitate, pot fi transferate şi accesate online. 

Cine citeşte la noi cărţi electronice? 

E o întrebare pe care şi editorii şi-o tot pun, şi nu numai despre cărţile electronice. Doar că, în cazul

-ului, e un pic prea devreme pentru un răspuns limpede, cel puţin la noi. Într-o ordine normală a lucrurilor, ai putea judeca în funcţie de genul textului pe care

-ul îl poartă: o carte de reportaj merge către publicul ei, cititorii lui Saramago încing server-ul cînd apare

şi aşa mai departe. Nu avem însă, deocamdată, instrumentul real care să măsoare, ca-ntr-un studiu de piaţă, feliile de pizza ce alcătuiesc publicul cărţii electronice. 

Foto: J. Mauer, wikimedia commons

Aşa că răspunsul aproape de adevăr e necuantificabil şi ţine mai degrabă de accesibilitate: cititorii cărţii electronice sînt aceia care au interfaţa prin care să poată accesa şi gestiona cărţile electronice (fie ea calculator, tabletă, Kindle, phablet, telefon mobil etc.) şi care au, măcar parţial, acces la Internet. Apoi, lumea încă se împarte între cei ce citesc pe hîrtie (majoritatea, încă) şi cei ce, din diferite motive ce ţin în mare parte de uşurinţa de adaptare, găsesc că le e mai la îndemînă să citească un document în format electronic. Este încă prea devreme pentru împărţirea pe categorii sociale, de gen sau de vîrstă, care în România nu sînt clare nici în cazul cărţilor în format clasic. 

După ce criterii o carte apare şi în format electronic? 

Privită de foarte deasupra, pentru editorul ei, o carte electronică nu diferă încă, din punctul de vedere al nevoii de a fi publicată, cu nimic de cartea clasică. Aşa se şi explică faptul că mai bine de două treimi din numărul cărţilor publicate de Polirom sînt accesibile şi în format digital. 

Cartea în format electronic e un produs, important nu prin ceea ce reprezintă acum (pentru că nu are deocamdată o pondere însemnată în vînzări, deşi ele cresc), ci prin posibilităţile pe care le va oferi în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat (căci, precum canonul literar, cartea e ceva mai conservatoare decît presa scrisă, care a trebuit să se adapteze repede la mediul online). Criteriul după care o carte apare şi în format digital ţine de latura contractuală – dacă, de pildă, proprietarul drepturilor de autor îşi dă sau nu acordul s-o publici şi în acest format ori dacă sumele cerute de el nu sînt excesive –, dar şi de motivele pentru care în general publici o carte, indiferent de suportul şi formatul ei: iar aici lucrurile se complică, căci se diversifică.

Impulsul care motivează apariţia unei cărţi e de obicei de ordin financiar, dar şi cultural (prezervarea unei ediţii, a operei unui autor, de pildă), aducător de capital simbolic. Restul depinde de cererea pieţei, de riscul pe care o editură şi-l asumă publicînd cartea/autorul cu pricina, de profitul pe care ea îl aduce (într-o perioadă rezonabilă de timp), de posibilităţile ei de transfer dintr-o serie în alta şi de o grămadă de alte lucruri de care trebuie să ţii seama cînd cumperi drepturile de traducere şi editare ale unei cărţi. 

Pe viitor, pe măsură ce vînzările de carte digitală vor creşte, unul dintre avantaje, vizibile deocamdată doar pentru cumpărători, va fi acela că spaţiul de depozitare nu se va mai măsura în metri şi număr de exemplare tipărite, ci în GB. 

Alin Croitoru este redactorul-şef al colecţiei de literatură universală „Biblioteca Polirom“. Mai multe la polirom.ro. 

a consemnat Marius CHIVU