bunuri culturale în era digitală

Pe măsură ce tehnologia ia locul vechilor mijloace de exprimare, obiectele trecutului tind să dispară într-o cutie cu amintiri. Vom pierde oare cărţile? Tehnologia s-ar putea să construiască tocmai podul care conectează trecutul la prezent. Vom mai avea cititul, dar formele sale se vor diversifica.

„Nu mai e ce-a fost“ – iată o frază universală. Cred că au spus-o şi latinii privind cum se prăpădeşte Imperiul Roman, o spun şi domnii de azi uitîndu-se cum „respectul de altădată“ nu-şi mai găseşte azi continuitatea, o spun şi diversele apocalipse de buzunar.

"Privită de foarte deasupra, pentru editorul ei, o carte electronică nu diferă încă, din punctul de vedere al nevoii de a fi publicată, cu nimic de cartea clasică. Aşa se şi explică faptul că mai bine de două treimi din numărul cărţilor publicate de Polirom sînt accesibile şi în format digital."

Citesc mult pe iPad, de obicei informaţie publicată în agregatoare de conţinut cum e Zite. O consecinţă imediată este că descarc după aceea cărţi electronice de la Amazon sau aplicaţii din Appstore. Polenizarea porneşte aleator, pe diverse canale şi dispozitive, şi te aruncă, în funcţie de împrejurări, pe altele.

"Publicul CD-cărţilor este unul foarte divers. De titlurile cuprinse în Colecţia „Biblioteca de poezie românească“ sînt interesaţi atît tinerii (liceeni, studenţi), cît şi generaţiile mai vîrstnice. Practic, publicul-ţintă pentru o carte de poezie în lectura poetului este iubitorul de poezie în general, cel care vrea să descopere şi dimensiunea sonoră a poemelor."

Probabil că în fiecare casă existau locuri interzise copiilor, pentru că obiectele care le populau purtau o valoare greu de înţeles de către cei mici. Cărţile de pe raftul de sus nu trebuiau atinse, casetele video nu erau un motiv de joacă, iar unele dintre viniluri, însoţite de autograf, stăteau la loc de cinste, departe de ochii şi mîinile copiilor.

Mediul online oferă în zilele noastre un acces bulimic la informaţie şi, din ce în ce mai mult, la ceea ce numim tradiţional „arte vizuale“. Lumea artei a adoptat tardiv tranziţia către Internet din două motive: frica de a devaloriza operele prin răspîndirea lor online şi incompatibilitatea virtualului cu fizicalitatea lucrărilor.

Ascult muzică din „fragedă pruncie“; la trei ani fredonam „Purple Rain“ a lui Prince. Doi ani mai tîrziu adoram caseta cu „Thriller“. Partea mea favorită era cînd rîdea malefic Vincent Price pe pasajele de spoken word. Numai că atunci nu ştiam cine este el şi ce este spoken poetry în muzică.

"Un audiobook este, pînă la urmă, o carte, aşa că diferenţele dintre o carte clasică, tipărită pe hîrtie, şi o carte audio sînt irelevante atunci cînd scopul final al lecturii/audiţiei este accesul la idee sau la poveste."