TL;DR - cum şi cît mai citim?
„Nu mai e ce-a fost“ – iată o frază universală. Cred că au spus-o şi latinii privind cum se prăpădeşte Imperiul Roman, o spun şi domnii de azi uitîndu-se cum „respectul de altădată“ nu-şi mai găseşte azi continuitatea, o spun şi diversele apocalipse de buzunar. Pînă la urmă, cu toţii ajungem să suspinăm după cîte ceva dintr-un trecut pe care ni-l colorăm în culorile simplificatoare ale idilicului. S-ar zice că, deşi alergăm din ce în ce mai repede spre un indefinit înainte, pe parcurs bombănim din ce în ce mai tare „situaţia“. Dacă sînteţi cumva un om care citeşte (romane, non-ficţiune, cărţi de ştiinţă), sigur aţi picat pînă acum şi peste celebra frică faţă de Internet sau faţă de cărţile digitale care, spune lumea, distrug felul în care citim. „Mor cărţile“, se vaită lumea. „Sînt mai bune cele care miros a hîrtie, clei şi cerneală“, „Îmi place să o simt în mînă“ etc. Au trecut vreo 25 de ani de cînd frecventăm Internetul, opt ani de cînd avem iPhone şi Kindle, cinci ani de cînd folosim tablete. Timp suficient deci să tragem o linie (de etapă) şi să vedem pe unde ne aflăm cu cititul. Vin cu trei veşti: prima e bună, a doua e foarte bună şi ultima e (aproape) proastă.
Vestea bună
Nici vorbă să scadă lectura ca îndeletnicire umană. Citim „în draci“: în metrou, în cafenea, mergînd pe stradă, în aeroport, în pauza de masă, ba chiar şi (mă scuzaţi) în baie. Şi citim, de asemenea, de pe orice: cărţile fizice n-au dispărut (dar au încetinit vînzările), cărţile digitale cresc serios (au ajuns între 15 şi 45% pe piaţa americană în funcţie de tipul de carte),
-ele pierd teren în faţa tabletelor, iar telefoanele mobile (adevărata mare invenţie a secolului 21) sînt omniprezente. S-au diversificat enorm şi sursele de lectură ? nu mai citim doar cărţi: pe lîngă acestea citim blog-uri (unele devin apoi cărţi), citim reviste online (unde scriu deseori scriitori de primă mînă), citim postări pe Facebook (unele devin articole).
Locuim, aşadar, nişte timpuri pestriţe. Noi înşine am devenit teritoriu de luptă pentru diversele creaţii ale unui număr din ce în ce mai copleşitor de autori. Dacă intri într-o librărie serioasă te deprimi: eşti în faţa unui ocean de posibilităţi. Pe lîngă marii autori cunoscuţi (din care descoperi că ai citit infim) mai sînt milioane de alţi autori grozavi de care n-ai auzit (din care n-ai citit şi nici nu vei ajunge probabil să citeşti). Să nu mai vorbim de vastele lanuri ale non-ficţiunii pentru care ai vrea să ai, precum în jocuri, vreo 25 de alte vieţi. A vizita o librărie este, azi, o foarte dureroasă formă de a-ţi aduce aminte că a) eşti prost şi b) trăieşti prea puţin.
Vestea foarte bună
Nu numai că sîntem cei mai mari cititori din toate timpurile (statistic), dar sîntem şi cei mai mari scriitori. Recapitulaţi numai ziua de azi: sigur aţi postat ceva pe Facebook sau aţi comentat ceva într-un subsol de articol, aţi conversat despre o carte pe chat cu un prieten din depărtare, unii dintre dumneavoastră au scris ceva într-un jurnal, alţii (cei mai norocoşi) au mai adăugat poate o pagină la romanul secret din sertarul biroului. Toată lumea scrie. Cu binecuvîntarea tehnologiei, graniţa dintre spectator şi participant, dintre cititor şi autor s-a estompat. Evident, se scriu şi multe prostii, dar abundenţa are printre consecinţe şi încurajarea calităţii. N-au fost niciodată vremuri mai prielnice pentru micii şi marii scriitori. Maculatura e bună: aşa ies la suprafaţă nestematele.
Vestea (aproape) proastă
Literatura pierde teren. Numai între 2009 şi 2013 segmentul de trade publishing (adică publicarea de cărţi de literatură şi non-ficţiune) a scăzut de la 30% la 22% ca pondere în interiorul marii industrii de publicare de carte (care cuprinde pe lîngă
şi publicaţiile educaţionale şi STM – cărţile de ştiinţă, tehnice şi medicale). Asta nu înseamnă că, în valoare absolută, nu creşte. Înseamnă doar că această creştere a încetinit, semn că maniera în care sîntem dispuşi azi să citim texte (lungi) scade vizibil. Sînt cîteva cauze notabile: sîntem prea ocupaţi (timpul compact pe care-l putem dedica cititului de texte lungi devine greu de găsit), sîntem prea obosiţi (funcţia de
a unui roman pierde teren în faţa filmului sau jocurilor), sîntem atît de obişnuiţi cu „eficienţa unui text“ încît, atunci cînd o carte groasă ne cere atenţia, trebuie să fie în stare să ne spună o poveste foarte puternică pentru a o putea accepta în capsula noastră mică de timp cu care zorim înainte. Cu alte cuvinte: în viitor, dacă nu vă numiţi Joyce, Tolstoi sau Proust (fie, poate şi George R.R. Martin), aveţi şanse absolut minimale să convingeţi pe cineva să vă citească capodopera de 500+ pagini.
Să nu credeţi că această limitare a timpului/textului vizează doar romanele. „Cercetătorii britanici“ au arătat că un tweet ideal are 100 de caractere, o postare pe Facebook are 40 de caractere (păcatele mele…), un titlu online are şase cuvinte, o postare pe blog are 1600 de cuvinte (şapte minute), iar un
public durează 18 minute. Orice depăşire a acestor limite va întinde serios nervii cititorului modern şi vă va arunca creaţia în tenebrosul teritoriu al lui TL;DR: „too long; didn’t read“.
Paul Balogh este co-fondator Learn Forward.
Foto: M. Eguaras, wikimedia commons
