Un altfel de Festival "George Enescu"

Dan DEDIU
Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
Un altfel de Festival "George Enescu" jpeg

Scriu şi vorbesc de cîtva timp despre Festivalul „George Enescu“. Am scris, din anii ’90, în reviste de specialitate, apoi, din 2001, pentru Dilema veche, la impulsul lui Mircea Vasilescu, care mi-a publicat cîte o pagină de reflecţii la fiecare final de festival. În diverse ocazii, am vorbit la radio şi la televiziune. 

De fiecare dată, am făcut-o cu ideea de a descoperi un pattern, un mecanism care să mă facă să-l cuprind ca eveniment şi instituţie. Sînt convins că o reflecţie adîncită asupra Festivalului „George Enescu“ în totalitatea sa, a ceea ce reprezintă pentru România, se cere făcută din cînd în cînd, şi am observat că există de cîtva timp în presă o discuţie difuză, nesistematică, asupra acestei probleme. E bine să continue schimburile de opinii şi să se cristalizeze ceva în acest sens. 

Pe baza experienţei acumulate în timp, privind întrucîtva şi dinăuntru, şi dinafară, voi încerca, în cele ce urmează, să lansez cîteva idei pentru o eventuală discuţie serioasă şi argumentată asupra fenomenului cultural românesc Festivalul şi Concursul „George Enescu“, în contextul mondial actual. 

Format şi funcţie

Festivalul ca instituţie e o invenţie recentă. (Se pare că ideea i-a venit lui Wagner, care a imaginat un cadru special amenajat, la Bayreuth, pentru montarea în serial a tetralogiei sale.) El apare ca fenomen cultural în urma voinţei asociaţiilor de indivizi care împărtăşesc valori comune, pe care doresc să le comunice şi, poate, să le impună şi altora. Mecanismul impunerii e identic cu cel al prozelitismului şi cu cel al ofertei comerciale: prin seducţie (Te vei distra de minune, e atractiv şi distractiv, ce mai! Supercool! Să vezi cum dirijează Barenboim, transă curată!) sau prin ameninţare (Dacă nu ai sau nu faci cutare lucru, atunci eşti expus la riscuri! Dacă n-ai smartphone ultimul răcnet, nu stai de vorbă cu noi! Dacă nu vii la festival, să-ţi iei adio de la prima de Crăciun!). 

Există festivaluri de două-trei zile (şi nopţi!), şi există megafestivaluri de aproape două luni. Plaja temporală este foarte diversă, după cum e şi tematica: de la festivalurile obsedate de puritatea temei şi a domeniului circumscris, la cele care combină tot felul de domenii, cu intenţia de a atrage cît mai mult public. Bunăoară, apar forme din ce în ce mai variate: festivaluri de muzică şi gastronomie, de film şi fotbal la un loc sau chiar, în Belgia, un festival de... cercetare!, pentru a numi doar cîteva excentricităţi simpatice. Numărul de manifestări cuprinse în festival constituie un alt criteriu, după cum şi nivelul său valoric – conţinutul şi standardul profesional al protagoniştilor – este o însuşire cardinală. Nu ştiu să existe vreo agenţie de rating a festivalurilor din lume, după modelul celor bancare sau „de ţară“, dar poate că e momentul s-o facem noi, în România, dacă tot ne punem problema şi încercăm s-o rezolvăm. 

Din acest punct de vedere, Festivalul „George Enescu“ este unul extins ca durată (trei săptămîni), dens ca număr de manifestări (peste 100, trei-patru manifestări pe zi, fără zile de pauză), sobru ca formă (concerte tradiţionale, desfăşurate în spaţii convenţionale, în general; excepţia ar fi „Piaţa Festivalului“, un experiment de spaţiu neconvenţional, care a avut impact pozitiv la publicul stradal), omogen ca tematică (muzică simfonică, de cameră, recital, operă, balet – aşadar, zona muzicii savante este cartografiată cu minuţiozitate), excepţional ca valoare a contribuţiilor muzicale. Fără fasoane, în concluzie, se poate considera că rating-ul Festivalului Enescu arată de nota 10. 

În acest şuvoi sărbătoresc al festivalurilor de pe tot mapamondul, Festivalul „George Enescu“ şi-a găsit un format gemelar, festival plus concurs, care a funcţionat asemenea rinichilor. În cazuri de dializă bugetară, în anii ’80, concursul a fost blocat şi s-a funcţionat doar cu rinichiul festivalului. Lucru care se întîmplă şi în 2013, pentru prima oară după 1991. 

Dacă formatul s-a găsit rapid şi a fost perfecţionat pe parcursul timpului – ajungîndu-se la strategia de introducere a seriilor de concerte pe baze tematice, gen etichete de marketing „Mari orchestre ale lumii“, „Enescu şi contemporanii săi“ etc. –, funcţia sa s-a schimbat cu timpul, de la propaganda comunistă la brandul de ţară capitalist, menţinînd însă ca misiune principală diseminarea şi impunerea creaţiei lui Enescu la nivel mondial. Misiunea e corectă şi demnă de laudă, dar cred că viziunea şi funcţia festivalului pot fi redefinite azi, ţinînd cont de mersul economiei politice a muzicii şi de capitalismul cultural cinic al actualităţii.

Capitalismul cultural

Intrăm într-o epocă în care se schimbă paradigma organizării reprezentaţiilor muzicale. De la posesia bunurilor materiale (partituri, cărţi, CD, DVD) s-a ajuns la crearea dependenţei faţă de virtual, bunuri imateriale care se vînd: fişiere audio, video, accesul la un site. Viitorul va aduce din plin o reformă a mijloacelor necorporale. Posesia unui lucru, chiar şi nematerial, nu va mai avea mare însemnătate, dacă va fi consumată în singurătate. Ceea ce va conta din ce în ce mai mult va fi conectarea permanentă, constanta prezenţă online şi afilierea. Se va vinde ca ofertă principală apartenenţa la un club, la o asociaţie virtuală, la o asociaţie difuză, în care membrii poate că nu se cunosc între ei, dar se recunosc prin dependenţa faţă de obiectul dorinţei, obiectul imaterial care i-a unit în acea reţea.  

Din această perspectivă, cred că Festivalul „Enescu“ va trebui să ia în calcul această mutaţie de soft power şi să imagineze un salt, prin machetarea unei strategii de asociere benevolă, de plăcere a unui public de calitate. Poate prin întemeierea unei structuri de tipul „Alumni Festival George Enescu“ sau „Asociaţia prietenilor Festivalului Enescu“. Sau poate prin găsirea unei chei magice prin care să intre în circuitul vandabilităţii, altul decît vînzarea de bilete, după modelul spitalelor online care vînd diagnostice ori a universităţilor care educă la distanţă. 

Un început a şi fost făcut, dar e nevoie de voinţă şi de viziune pe termen lung pentru a face acest lucru pînă la final. Stăm pe un munte de aur şi nu ne dăm seama: manifestările festivalului au fost mereu preluate de către TVR şi Societatea Română de Radio. Sper că se va menţine şi pe mai departe acest bun obicei cu care ne-am cîştigat admiraţia oamenilor de cultură din toată lumea. Folosirea acestor înregistrări, într-o formulă sau alta – educativă, networking, sharing –, poate aduce beneficii reale festivalului, şi nu numai. Mai mult: sper ca în forurile de decizie să se înţeleagă faptul că social media este un canal esenţial la ora actuală prin care Festivalul „Enescu“ trebuie nu numai sprijinit publicitar, ci chiar preluat live, cu transmisiuni pe Internet. 

Muzica „clasică“

În cadrul unui festival, segmentul classical al industriei muzicale (muzica de tradiţie savantă, notată de compozitori şi redată de interpreţi) intră volens nolens pe paradigma gîndirii economice. Dar aici sînt lei! Căci, în lipsa criticii de întîmpinare, pîndeşte întotdeauna pericolul persuasiunii intenţionate prin media, care a devenit în actualitate mai importantă decît critica. În acest fel, se pot modifica criteriile valorii pe care se întemeiază judecata estetică, criteriul determinant nemaifiind valoarea estetică, ci utilitatea comercială, numărul de discuri vîndute sau numărul publicului. În acest fel, un criteriu exterior – profitul producătorului, al impresarului sau al starului – devine criteriu de apreciere pentru utilizator, iar această ambiguizare a ideii de valoare este pe punctul de a crea o mutaţie antropologică a experienţei muzicale a majorităţii populaţiei. 

De aceea, se pune întrebarea: care e miza reală a Festivalului şi Concursului „George Enescu“, pentru lumea românească de azi? Miza reală, cred eu, nu e nici brandul de ţară, nici delectatio morosa a melomanilor împătimiţi, nici turismul cultural, deşi fiecare dintre acestea constituie cîte o faţetă acreditabilă a funcţiei sale. Miza reală este lupta pentru menţinerea unei forme de viaţă intelectuală şi afectivă înaltă, responsabilă şi intensă, ca semnal al existenţei unei nevoi spirituale permanente de înţelegere mai profundă a realităţii în care trăim şi de redefinire a sensurilor impulsului metafizic, mereu şi greu încercat în actualitate de opacizarea surselor sacre.  

Iar muzica clasică conţine, într-o formulă mirabilă, asemenea mierii, principalele „vitamine“ ale unei asemenea supra-vieţuiri, ale unei vieţuiri în orizontul respectului valorilor cardinale: elaborarea şi arcuirea în timp a gîndului, definiţii psihologice eficace – prinse în doar cîteva sunete, aşa-numitele „teme muzicale“ –, învăţarea regulilor controlului emoţiilor, civilitatea comportamentului în societate, ascultarea atentă, implicarea conştientă a efortului gîndirii şi simţirii pentru construcţia sensului. Aceste ingrediente sînt virtuţi transformatoare ale interiorităţii şi molipsitoare întru aspiraţia către frumos. Căci prin frumos încă se mai poate transfigura lumea, chiar şi numai pentru trei săptămîni, o dată la doi ani. 

România nu e numai ce vedem fascinaţi-îngroziţi la unele posturi de televiziune sau ce citim stupefiaţi pe forumuri. E şi ce ascultăm şi observăm în Festivalul „Enescu“. Ori la Festivalul de Teatru de la Sibiu, la Gărîna Jazz Festival, la TIFF sau la Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi. Ori în multe alte librării, filarmonici, teatre, universităţi, licee sau şcoli. Partea nevăzută a aisbergului vieţii intelectuale şi afective decente şi oneste poate că va scufunda într-o zi Titanicul ignoranţei, imposturii şi prostului gust. Iar lovitura în plin o va asigura fără îndoială Festivalul şi Concursul „George Enescu“.  

Mai multe detalii despre Festivalul „George Enescu“ găsiţi pe festivalenescu.ro 

Dan Dediu este compozitor şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

© Foto 1: Alexandra Jitariuc; Foto 2: Diana Grigore

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

shakira frauda gettyimages 492044333 jpeg
Shakira, dans provocator pe Instagram. Lângă ce bărbat chipeș apare VIDEO
Postarea vine la scut timp după lansarea unui nou single, „Monotonia“, în care „vorbește“ despre ruptura a ceea ce părea a fi relația perfectă.
imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.