„Uităm (nu ne amintim, de fapt) în mai multe feluri“ - interviu cu neurologul Bogdan O. POPESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 587 din 14-20 mai 2015
„Uităm (nu ne amintim, de fapt) în mai multe feluri“   interviu cu neurologul Bogdan O  POPESCU jpeg

Nu cred că aş fi putut găsi un interlocutor mai bun decît este medicul şi scriitorul Bogdan O. Popescu pentru discuţia aceasta legată de ce se întîmplă în creierul uman, la capitolul amintiri şi uitare. Pe de o parte, reuşim să ţinem minte multe lucruri, pe de altă parte, ne e teamă că, odată cu vîrsta, ne-am putea pierde memoria. Trebuie să recunoaştem că Alzheimer-ul e una dintre bolile care ne sperie foarte tare. 

Am citit un text al lui Tom Shakespeare în care spunea, printre altele: „Cînd oamenii ajung la vîrsta de mijloc, creierul lor poate să înceapă să se mişte mai greu – un proces care e atît de terifiant şi de edificator“. Asta se întîmplă în creierele noastre, în timp ce ne facem probleme în legătură cu ridurile şi cu urmele exterioare pe care le lasă timpul? 

Da, din păcate (sau ştiu eu?), autorul citat de tine are dreptate şi textul lui are relevanţă. Şi eu resimt o modificare a performanţelor mele de zi cu zi, deşi sigur că funcţionez eficient la cei 44 de ani ai mei. Performanţa cognitivă este cuantificabilă, există teste neuropsihologice, gîndite şi calibrate printr-un efort colectiv de către neurologi, psihologi, psihiatri, statisticieni etc. Eu sînt surprins de schimbarea percepţiei trecerii timpului, de timpul subiectiv, cum este denumit, şi mă întreb dacă nu există o legătură între modificarea performanţei cognitive şi criza unui timp subiectiv accelerat. După 40 de ani se întîmplă amîndouă. Grija de estetic nu are nici o legătură cu celelalte, dar nu mi se pare blamabilă, toţi trebuie să ne uităm în oglindă din cînd în cînd. Vă pot spune însă un lucru, nu este nici o legătură între riduri şi îmbătrînirea creierului! Pielea şi creierul au o origine embriologică comună, numită ectoderm, dar nu au o similitudine de îmbătrînire, sau nu a fost dovedită încă. Am întîlnit persoane cu riduri adînci-foarte inteligente şi abile intelectual, cît şi stupide, dar şi invers, piei întinse-inteligente şi piei întinse-nătăfleţe. 

Cum reuşim să ţinem minte atîtea lucruri? 

De acord, este fascinant. Eu discut cu studenţii mei, cu rezidenţii mei. Mă întreabă unii: „Unde sînt localizate amintirile?“ Ei bine, am curaj să răspund: peste tot în creier, absolut peste tot. Pentru a exista memorie trebuie să existe mai întîi atenţie, mai apoi repetiţie, apoi loc, să zic aşa. Capacitatea de stocare a unui creier uman este cu adevărat mare, însă scade cu vîrsta, chiar în absenţa unei patologii cerebrale, ca şi procesul de neuroplasticitate (modificarea permanentă a conexiunilor neuronale, inclusiv a celor legate de memorie). Noi nu ne amintim un sunet sau o formă, noi ne amintim despre oameni, despre concepte. Acestea integrează multiple informaţii primare, venite prin numeroase canale ale tuturor simţurilor noastre. De exemplu, un anume om pe care îl cunoaştem are o anumită imagine, o anume voce, un anume comportament etc. De aceea pentru a ni-l aminti activăm arii cerebrale multiple. 

Şi cum ajungem apoi să le uităm? Care e procesul? 

Uităm (nu ne amintim, de fapt) în mai multe feluri: prin inhibiţia ariilor cerebrale, prin pierderea conexiunilor dintre neuroni şi prin pierderea de neuroni. Le-am ordonat cu gravitate crescîndă. Un om deprimat nu atît că uită, ci mai degrabă nu reţine. Chiar dacă uită aparent, modificarea poate fi reversibilă, îşi poate reveni dacă depresia este tratată. Un om cu Alzheimer are o modificare de memorie relativ ireversibilă şi care se agravează cu timpul. 

Una dintre marile spaime ale omului modern este cea a pierderii memoriei. Alzheimer-ul e numit şi boala uitării. Statisticile par îngrijorătoare. Există factori favorizanţi? Care sînt etapele prin care trece mintea celor afectaţi? 

Riscul mediu al nostru de a ajunge să facem boala Alzheimer cu alterare cognitivă la un moment dat în viaţă este acum de 10-12%. Asta pentru că în medie trăim destul de mult şi, de asemenea, a scăzut semnificativ incidenţa altor boli care reduc speranţa de viaţă. Principalul factor de risc pentru boala Alzheimer rămîne vîrsta. Apoi sînt toţi factorii de risc vascular (hipertensiunea, diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul şi alţii) şi traumatismele cranio-cerebrale, mai ales repetate. Apoi depresia, cît şi stresul psihic. 

Cît de mult e determinată uitarea de îmbătrînire? Cînd întreb asta mă gîndesc la oamenii aflaţi la vîrste respectabile, a căror memorie e pur şi simplu incredibilă. 

Ca medic şi profesor de neurologie, sînt uimit în fiecare zi de diferenţele uriaşe între oameni, de toate felurile (sîntem, totuşi, cu toţii oameni). Uitarea este însă determinată major de îmbătrînire. Fiind diferiţi, contează la fiecare dintre noi de unde pleci cînd începi să pierzi, cu alte cuvinte cît de bogat cognitiv eşti. Cu toate astea, nu este deloc aritmetică. Uneori mă surprinde complet cineva care a pierdut major limbajul cu o judecată absolut filozofică, pe care o transmite foarte dificil, nemaifiind ajutat de cuvinte. Aş merge mai departe şi aş spune că înţelepciunea nu este direct proporţională cu suma performanţelor cognitive. Este ciudat, de acord, şi de altfel este greu de demonstrat această afirmaţie. 

Spre sfîrşitul vieţii, bunica mea a fost diagnosticată cu demenţă senilă. Toate amintirile ei se reordonaseră. Memoria i se oprise undeva în copilărie. Cu toate astea, ne recunoştea. Era ca şi cînd se încîlciseră nişte fire şi nu mai reuşea să le descîlcească. În acelaşi timp, a fost o etapă din viaţa ei cînd părea senină, în sensul în care rîdea şi ne spunea că n-o doare nimic. De unde vine acest paradox? 

Demenţă senilă, adică boala Alzheimer, probabil. Mai degrabă, cel mai frecvent vorbim de o combinaţie de boală vasculară cerebrală cu boală neurodegenerativă (de tip Alzheimer). Nu este pentru mine deloc un paradox ceea ce remarci. Odată cu degradarea cognitivă, cred că fiecare pacient îşi accentuează caracterul (adică cei buni devin de o bunătate mai simplă, cei răi de o răutate mai evidentă). Pare să fie o ultimă probă a vieţii, dacă apucăm să o trăim. 

Bombardamentul informaţional, speranţa crescută de viaţă, ritmul în care trăim supun creierul la o presiune mai mare decît era supus cel al înaintaşilor noştri? 

Nu sînt dovezi sigure care să îmi permită un răspuns la această întrebare, ar trebui făcute studii, dar probabil nu pot fi făcute, din cauza a ceea ce numim „confounding factors“. Pe de altă parte, ce companie ar avea interesul să se dea răspunsul la această întrebare? Cea care face calculatoare? Telefoane? Televizoare? Evident, nu. Eu, ca neurolog, nu cred că este bun stresul informatic (a nu se înţelege accesul la facilităţi informatice). Din păcate, accesul vine la pachet cu stresul, întrucît oamenii folosesc resursele IT în modul şi ritmul impuse de societate, a cărei evoluţie a depins de progresul IT. Eu nu răspund la apeluri telefonice decît persoanelor cunoscute şi în intervalul orar în care îmi pot permite să vorbesc la telefon. Să nu uităm că majoritatea celor cu care interacţionăm nu vor decît să ne folosească, nimic altceva!

Pentru traumele majore, uitarea e terapeutică? Cum se poate ea antrena?

Uitarea poate fi şi terapeutică, cu siguranţă. Este greu de demonstrat ştiinţific ipoteza care statuează că noi uităm ca să ne protejăm. Însă e atît de logică încît probabil nu are nevoie de o astfel de demonstraţie.

Pentru un medic, memoria e unul din punctele forte. Cînd şi cum uită?

Bravo, Ana, şi medicii uită foarte mult, mărturisesc. Eu obişnuiesc să spun că, dacă aş şti tot ce am ştiut vreodată, aş fi probabil cel mai mare cunoscător de pe planetă (acest lucru nu este valabil doar pentru mine, evident). Problema, ca medic, este să nu uiţi calea şi lucrurile fundamentale. Altfel, consult frecvent calităţile unui medicament, publicaţii mai vechi etc. Chiar mi s-ar părea grav să nu faci asta ca medic. Pentru că, dacă nu ai uita, ar apărea noi studii ştiinţifice. Deci oricum nu ar mai fi valabil ce ai învăţat cîndva. 

În acelaşi timp, puneţi diagnostice pentru boli grave, vedeţi multă suferinţă şi interacţionaţi cu ea în fiecare zi. Uitaţi ca să puteţi merge la spital şi a doua zi? Sau e o altă formă de gestionare a memoriei? 

După o vreme, suferinţa face parte din tine ca medic, crede-mă. Nu suferinţa cazului X sau Y neapărat, ci aceea la modul general. Atunci cînd constaţi asta, te întrebi dacă ţi-ai ales bine meseria. Sigur, unii răspund da, alţii nu. Aceia care îşi răspund da, pur şi simplu merg mai departe. Nu în aceeaşi zi, dar în ziua următoare zîmbesc. Sigur, poate că şi uită un pic. Dar asta vine cu vîrsta şi experienţa, parcă am stabilit, nu?  

a consemnat Ana Maria SANDU  

Foto: Arhiva personală

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.