- la taifas cu Bekim ÇOLLAKU, ministrul kosovar al Integrării Europene -

Carte de vizită: Bekim Çollaku este ministru al Integrării Europene din decembrie 2014. Anterior a fost consilier politic al fostului premier, Hashim Thaci, şi al primului premier ales al statului Kosovo, Bajram Rexhepi. Çollaku are un master în relaţii internaţionale de la Universitatea Newcastle (Marea Britanie) şi este doctorand în ştiinţe politice la Universitatea Gent (Belgia). 

„Nu cred că veţi găsi un exemplu mai interesant de construcţie statală decît cel din Kosovo. Şi nu e vorba numai despre ieşirea noastră din război, ci, mai ales, despre cum trebuie să jonglăm cu îngrijorările atîtor state şi cu interesele marilor puteri“, spune ministrul Bekim Çollaku, în cadrul unei discuţii la cafea, în sala de conferinţe a unui hotel din capitala kosovară, Priştina. Afirmaţia oficialului, venit să se întîlnească cu delegaţia din România, stat care nu recunoaşte independenţa ţării sale, a ridicat multe sprîncene. Ce avea să detalieze Çollaku era poziţia unui stat, recunoscut de 109 ţări la nivel mondial, care se străduieşte, cu eforturi şi dileme considerabile, să-i prindă din urmă pe vecinii săi de regiune. Şi cum multe lucruri, în prezent, au legătură cu Rusia pe harta Europei, Kosovo nu putea face excepţie.

„Unul dintre motivele pentru care Kosovo nu este stat membru al ONU este continua confruntare dintre marile puteri ale lumii. Şi aceasta, probabil, va continua şi pe viitor“, explică oficialul guvernamental. În context mai larg, trebuie spus, comunitatea internaţională se străduieşte să rezolve criza ucraineană. Atenţia şi resursele Uniunii Europene sînt concentrate, pe bună dreptate, către Ucraina. Întrebarea pentru observatorul extern se naşte rapid. Oare criza ucraineană nu ţine UE prea ocupată? Nu uită comunitatea de 28 de state, cu problemele ei interne cu tot, că există o regiune, învecinată cu frontierele comunitare, care e angajată într-un proces de apropiere de valorile europene încă din 2003? 

„Rusia e deja cu un picior în Serbia“ 

„Nu, evoluţiile din Ucraina au conferit un sentiment de urgenţă apropo de calendarul de aderare pentru statele din Balcani“, afirmă ministrul Çollaku. Raţionamentul său e unul pragmatic şi surprinzător de deschis: „Dacă procesul nu este accelerat, atunci regiunea întreagă va suferi de pe urma influenţei ruseşti în Balcani. Rusia e deja cu un picior în Serbia, iar o durată prea mare a procesului de apropiere a statelor din regiune de UE va permite Moscovei să îşi extindă influenţa chiar şi în nordul Kosovo“. Despre ţara lui, ministrul nu îşi face mari griji, în sensul în care Kosovo este, probabil, cel mai proamerican stat de pe harta Europei, din motive lesne de înţeles. Grija lui o reprezintă state balcanice mult mai puţin ancorate în acest curent şi, eventual, pe filieră de contagiune sîrbească, nordul Kosovo, unde sîrbii sînt majoritari. 

Din punct de vedere politic, observatorul extern ar putea găsi destule contraargumente. Dar mecanismul descris de Bekim Çollaku este unul mai aproape de temerile Europei: cel de securitate. „Cred că statele membre ale UE, dar şi SUA au fost alertate de criza din Ucraina şi cred că urmările în Balcanii de Vest se vor vedea în sensul scurtării perioadei de negociere în vederea integrării regiunii atît în UE, cît şi în NATO. Probabil că anul acesta vom vedea rezultate concrete. Sper să fie cazul Republicii Muntenegru, în ideea primirii unei invitaţii de aderare la NATO. În cazul Kosovo, ne pregătim să adoptăm legislaţia şi modificările constituţionale care să permită crearea armatei kosovare de stat. Atunci e realist să ne aşteptăm să primim o invitaţie de aderare la Parteneriatul pentru Pace.“ 

În 2003, toate statele din regiune primeau oferta de „perspectivă europeană“. De acest ţel, dar şi de ofertă, puţini se îndoiesc în Kosovo. Există însă şi un pericol, în cazul în care chestiunile ce ţin de politica naţională a diferitelor state membre ale UE vor prevala în faţa argumentelor regionale. E vorba de orizontul de aderare, care, dacă e extins prea mult, ar putea provoca frustrări în state care se străduiesc să îndeplinească criterii mult mai dure decît, să zicem, România, la momentul aderării sale. „Din punct de vedere al securităţii, Europa post-Crimeea realizează importanţa includerii Balcanilor de Vest într-o arhitectură comună de securitate. La ultimele alegeri europarlamentare însă, prima declaraţie a fost «fără extindere a UE în următorii cinci ani». Eu cred că a fost un mesaj greşit pentru Balcanii de Vest. Nici una din ţările noastre nu e pregătită să adere în acest termen. Aşa că de ce să afirmi ceva evident? Mesajul pentru ţările noastre a fost descurajator în contextul unor reforme dureroase. Balcanii au nevoie de încurajare, nu de opusul ei, din raţiuni politice interne ale statelor europene“, avertizează ministrul cu un ton oarecum îngrijorat. 

„Noi nu avem alte opţiuni în afara integrării europene“ 

Acesta e mesajul pe care fiecare oficial din administraţia kosovară îl repetă cu sfinţenie. A făcut-o şi ministrul Bekim Çollaku. Sigur că în discuţie a fost pomenit pericolul Rusiei, dar pare, mai degrabă, un mic mijloc de „şantaj“, singurul pe care statele din Balcanii de Vest îl au la îndemînă, în prezent, în relaţia cu UE. De partea cealaltă, dinspre Bruxelles, pîrghiile de „şantaj“ sînt mult mai multe. Şi cel mai bun exemplu este, în cazul Kosovo, însuşi dialogul cu Serbia, ţară de care kosovarii s-au desprins după un război cu multe victime şi o lungă încercare de a găsi o modalitate de convieţuire. 

„În urmă cu cinci ani, nimeni nu putea să îşi imagineze că statele din regiune vor sta la aceeaşi masă şi să stabilească proiecte comune de infrastructură“, explică Çollaku, făcînd referire la reuniunea „Balkan Six“, ce avusese loc cu o săptămînă înainte de taifasul cu delegaţia română. „Dialogul cu Serbia e cel mai bun exemplu în acest sens, iar discuţiile continuă cu efecte bune. Asta arată că scopul comun al integrării europene obligă toţi actorii din regiune să adopte standarde europene şi tratament egal între state“, afirmă ministrul. Practic, situaţia arată în felul următor: „Serbia începe să realizeze că singura cale de progres spre integrarea sa europeană este cooperarea cu noi, cu Kosovo. La un moment dat, lucrurile se vor schimba dramatic, mă refer la momentul la care vor trebui să facă ultimul pas. Sigur că mai au mult timp pînă atunci, aşa că, deocamdată, servesc argumente mai mult pentru opinia publică internă. Cred însă că strategia Serbiei pe termen lung este una europeană, nu una rusească, aşa că recunoaşterea noastră va veni, mai devreme sau mai tîrziu, de la sine“. 

Efectele acestui ţel comun al statelor din Balcani, dar şi rezultatul presiunii de la Bruxelles, se pot observa în chestiuni cît se poate de concrete. „Cu doar doi ani în urmă, Kosovo avea ZERO instituţii funcţionale în partea de nord, practic nici nu aveam acces în zonă. La alegerile de anul trecut însă, pentru prima dată, sîrbii din nordul Kosovo au participat la alegerile generale şi au, ca rezultat, reprezentanţii lor în guvern. Niciodată nu vom avea nimic împotriva grijii Belgradului faţă de sîrbii din nord. Dacă vor, le pot da milioane. Numai că asta trebuie să se întîmple într-un cadru instituţional transparent al statului Kosovo“. 

„Percepţia e un lucru foarte greu de combătut“ 

Timp de mulţi ani, Kosovo a fost sub administraţie străină. Într-un fel, situaţia continuă prin prezenţa misiunii EULEX de construire a statului de drept şi a unui sistem judiciar independent. Ministrul Bekim Çollaku afirmă răspicat că instalarea acestui mecanism, care aduce în ţara sa procurori şi judecători străini pentru dosarele cele mai sensibile, a fost necesară. Acum se pune problema dacă mandatul EULEX ar trebui prelungit anul viitor sau nu. 

În termeni financiari, un aspect important pentru UE de la criza din 2008 încoace, EULEX e o misiune scumpă. Dacă acest considerent va prevala la decizia viitoare, rămîne la latitudinea statelor membre. De cealaltă parte, există destule voci care afirmă că nivelul ridicat al corupţiei şi al criminalităţii organizate impun prelungirea misiunii. „În opinia mea, Kosovo nu stă mai prost decît statele din Balcani la aceste capitole, dar percepţia e un lucru foarte greu de combătut“, spune ministrul, oftînd. Dincolo de opinia personală, oficialul guvernamental are, totuşi, motive de îngrijorare. „Avem multe dosare deschise, acestea trebuie duse la bun sfîrşit, altfel vom alimenta ideea că statul de drept nu este complet funcţional şi că sistemul judiciar suferă din cauza interferenţei politice.“ 

Actul justiţiei e un domeniu sensibil. Mai mult, este un atribut care ţine strîns de ideea de suveranitate statală. Să vină străini, chiar şi în cooperare cu instituţiile proprii, să facă justiţie într-o ţară e un element relativ greu de vîndut opiniei publice. Guvernul kosovar e însă captiv şi trebuie să aştepte: „Noi nu ne permitem să punem presiune prea mare asupra încheierii acestei misiuni, pentru că am putea fi văzuţi drept cei care vor să scape de o monitorizare necesară ca să ne facem de cap. Decizia de încheiere trebuie, aşadar, să vină din partea europeană. Ca ţară trebuie să arătăm că putem, la un moment dat, să ne asumăm răspunderea pentru sistemul nostru judiciar“. 

La final, Bekim Çollaku dă asigurări că, indiferent de ce se va întîmpla cu mandatul EULEX, echipa specială de anchetare a acuzaţiilor de crime de război, comise de luptătorii din Armata de Eliberare a Kosovo, va funcţiona şi îşi va duce misiunea la bun sfîrşit. „Lucrăm la legislaţia de formare a unui tribunal special care să judece acuzaţiile de crime de război şi crime împotriva umanităţii formulate împotriva foştilor luptători din Armata de Eliberare a Kosovo. Procesul acesta trebuie să fie credibil, nu ne permitem să avem vreo umbră de îndoială asupra activităţii tribunalelor. Curtea se va situa, cel mai probabil, în Olanda tocmai ca să evităm suspiciuni legate de presiune politică sau intimidare a martorilor. Şi dacă am vrea să ascundem ceva legat de război, nu putem. Kosovo a fost condus de străini din 1999. Aşa că ne e imposibil să ascundem eventuale probleme legate de război.“  

a consemnat Laurenţiu COLINTINEANU 

Foto: I. Moldovan