Tu al cui eşti? Al lui ...ian

Oana-Valentina SUCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Tu al cui eşti? Al lui    ian jpeg

Ce relevanță poate avea o comunitate care numără, oficial, mai puțin de 1500 de suflete? Să zicem, 5000 cu cei care se află în evidența Bisericii Apostolice Armene sau a celei Catolice Armene? Asta probabil cu tot cu cele aproximativ 100 de familii de armeni din fosta Armenie sovietică, sau din țări precum Liban, Siria, Turcia, stabiliți în România în ultimele decenii. Și totuși, sînt puține orașe și tîrguri pe teritoriul țării care să nu aibă o uliță armenească, de la Suceava la Tulcea, la Constanța și ajungînd la București, unde Armeneasca este unul dintre principalele repere urbane. 

Sînt urmele fostelor „mahalale“ armenești, cartiere cel mai adesea organizate în jurul unei biserici care dă contur geografiei comunității respective, marcînd spațiul și conferindu-i un sens practic, dar și simbolic. Lîngă care, de cele mai multe ori, există și clădirea în care, în urmă cu un secol și mai bine, funcționa și o școală sau redacția unui ziar. În care învățau cei ajunși de pe meleagurile dintre Marea Neagră și Marea Caspică, sau din Polonia sau Constantinopole. Ele s-au format în urma unor valuri succesive de migrație, dînd naștere la patru mari categorii: 1) cea a familiilor de comercianți și meșteșugari veniți în Moldova în secolele XII-XIV, în Muntenia în secolele XIV-XV și în Dobrogea în secolul XVI – de aici se trag cele mai vechi familii armenești din România, care au dat ulterior o boierime rurală și o intelectualitate urbană care și-au pus amprenta pe dezvoltarea țării care le-a primit; 2) familiile care au emigrat din Moldova în Transilvania în secolul al XVII-lea și care au creat așezări precum Dumbrăveni (Elisabetopolis) sau Gherla (Armenopolis – orașul armenilor și la propriu, și la figurat, prima așezare planificată urbanistic de la începutul ei), Frumoasa sau Gheorghieni; 3) urmașii supraviețuitorilor Genocidului Armean din 1915 din Imperiul Otoman – iar faptul că România a fost unul dintre primele state care și-au deschis granițele orfanilor armeni este menționat și în ziua de azi, cu prilejul comemorării anuale a tragicului eveniment, în urma căruia au pierit 1.500.000 de oameni și care a generat una dintre cele mai mari diaspore din lume, dincolo de cea evreiască; 4) migranții de dată recentă, menționați deja, și care, deși puțini numeric, au adus cu ei ceva din spiritul armenesc, în special în rîndurile celor mai tineri.

Ce îi face pe toți acești oameni, aparent atît de de diferiți, armeni? Ce le conferă această identitate, încă pregnantă? Limba? Unii nu o vorbesc deloc sau au cunoștințe sumare de armeană occidentală (care diferă de cea vorbită în Armenia contemporană). Religia? Botezul în religia armeană, fie ea apostolică sau catolică, conferă, într-adevăr, o socializare de tip confesional, care conduce la acceptarea de către comunitate, fiind piatra de hotar identitară. Explicabil, în condițiile în care Armenia este primul stat creștin din lume, din 301 A.D. Cultura și civilizația armeană? Nu întîmplător școlile armenești sînt amplasate în vecinătatea bisericii. Iar un eveniment cultural-urban ca Festivalul „Strada Armenească“ din București confirmă și el această simbioză. Dar liantul între toate acestea este dat de simbolul narativ al comunităților armenești din întreaga lume – genocidul. Fie că este vorba despre descendenți ai supraviețitorilor sau despre cei care au aflat despre aceste tragice evenimente din conversațiile șoptite ale bunicilor și străbunicilor, din cărți, din filme sau din muzică, genocidul este, de fapt, problema majoră a comunității armenești din România. Și de oriunde din lume. Ar fi inutil pentru oricine să încerce să înțeleagă memoria colectivă armenească fără a plasa trauma din 1915 în chiar mijlocul identității acestui popor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că numărul armenilor din România este invers proporțional cu poziția bună pe care au în sfera minorităților și cu deschiderea arătată de-a lungul secolului XX, statul român încă se ferește de folosirea cuvîntului care începe cu „G“. Discuțiile despre patrimoniul material și cultural al celor care au creat tradiție pe meleaguri românești, exact din loialitate față de țara care i-a găzduit și încă se mîndrește cu ei, își pierd din greutate, iar atîta timp cît Genocidul nu este recunoscut de urmașii celor care l-au pus la cale sau de țara-gazdă va exista, întotdeauna, și o anumită tristețe.

Trecutul ocupă un rol central în conștiința de sine a armenilor și în unitatea acestora în ultimele decenii. Cea mai mare provocare la adresa armenilor este de a face pace între trecuturile și amintirile aflate în competiție astfel încît să se poată concentra și pe viitor. Sau, după cum se întreabă la Radio Erevan: „Este posibil să prevedem viitorul?“ La care Radio Erevan răspunde: „Da, nici o problemă. Problema noastră este cu trecutul, că se tot schimbă!“ 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

Foto: flickr, Biserica Armenească, Bucureşti

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.