Trenul de la linia 1 se retrage din circulație

Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Trenul de la linia 1 se retrage din circulație jpeg

„Sînt lucruri pe care, oricum, nu le-aș fi avut, deoarece nu eram în stare să le obțin. Mi le-am apropiat, măcar așa, visîndu-le, cu riscul de a constata că viața nu e doar un vis.”

(Octavian Paler,

În ziua în care mi-am golit dulapul de la vechiul meu loc de muncă m-am simțit de parcă aș fi făcut o vizită la morgă. Fusesem reporter, redactor și ocazional prezentator vreme de 16 ani în TVR, primul și singurul meu serviciu de pînă atunci. Decisesem să divorțăm de comun acord televiziunea și cu mine, invocînd o nepotrivire de caracter din ce în ce mai evidentă. Nu mai eram deloc, dar deloc, cei de la început. Hîrtia de demisie s-a semnat rapid, iar acum îmi revenea sarcina de a sorta și restitui la arhivă sutele de casete, DV-uri și discuri cu emisiuni și materiale.

Am petrecut un week-end stînd în genunchi printre cutii, într-o redacție goală, cu întreaga mea viață din București făcîndu-mi tumbe prin fața ochilor, ca într-un parc de joacă în derivă. Recunoșteam fiecare reportaj după titlu, îmi aminteam fețele oamenilor pe care i-am intervievat, colegii din echipă, ce a ieșit bine, ce n-a mers deloc. La final, am așezat deasupra tuturor o casetă din aprilie 2004 pe care n-am șters-o niciodată. Aveam 24 de ani și filmam într-un club, noaptea tîrziu, un concert in memoriam Kurt Cobain cu cele mai cunoscute trupe de rock alternativ ale momentului. Obișnuiam să o mai vizionez uneori, cînd eram singură în birou și căutam în începuturi forța de a merge înainte. Au ajuns, toate, la arhivă, iar cu asta am îngropat definitiv iluzia unei cariere în televiziune.

Cînd între ceea ce credem și ceea ce facem există un conflict, cînd realitatea lumii înconjurătoare este inamicul convingerilor noastre, trăim o neliniște greu de tolerat de firea umană, dornică de consecvență. Încercăm să reducem starea de tensiune prin tot felul de modalități, de regulă iraționale, ne reglăm comportamentele sau atitudinile astfel încît să nu ne mai tulbure nimic. Găsim explicații elaborate pentru fiecare alegere. Psihologii numesc acest proces disonanță cognitivă. Mintea noastră caută și selectează febril acele aspecte care să ne susțină punctul de vedere pînă în pînzele albe. Îi mai putem spune și autoiluzionare.

Cu douăzeci de ani în urmă, mi-am făcut o idee despre felul în care ar fi trebuit să arate parcursul meu în televiziune. Vremea trecea și realitatea era tot mai departe de vis, dar investiția de timp și efortul depus făceau să-mi fie imposibil să văd că nu e locul potrivit pentru mine. Că activitatea de fiecare zi, cu foarte puține excepții, era una care mă nemulțumea. Încercam să mă conving că acesta este drumul, că e doar o perioadă mai grea, că mi-aș bate joc de toată munca de pînă atunci dacă aș renunța. Logica mea devenise insensibilă la modul în care se prezenta tabloul real, iar strădania continuă era de a mă ridica la nivelul propriei iluzii. Mă temeam că, odată cu ea, voi dispărea și eu. Am dansat ani în șir pe linia fină dintre amăgire și speranță, iar mișcarea asta a devenit forma mea de supraviețuire.

Octavian Paler scria că eșecurile sînt mai instructive decît reușitele. Ne dovedesc, cumva, că la nivelul dorințelor am fost mai buni decît în realitate. Că iluziile noastre n-au fost mediocre, ci unele de-a dreptul peste puterile noastre. Timpul s-a scurs repede pentru mine și a devenit prețios. Faptele completate rapid pe o listă a minții erau atît de departe de ce se afla în suflet încît, pînă la urmă, rațiunea a învins: eu nu aveam să devin niciodată o vedetă de televiziune, pe care s-o vezi la știri în fiecare seară sau pe panourile din oraș. Care să scrie o carte despre reușita în viață sau să le vorbească tinerilor despre cum a strînge din dinți e ceva temporar și toate se aranjează admirabil, pînă la urmă. Temporalitatea asta dură s-a dovedit a fi pentru mine viața însăși, iar lucrurile, departe de a se potrivi, au avut o prăbușire spectaculoasă, pe măsura iluziei.

Am strîns într-o cutie uriașă dosarele în care aveam transcrierile interviurilor, zeci de pagini scrise de mînă, mărunt, și am adus-o acasă ca pe o urnă. Era toată tinerețea mea acolo printre rînduri, iar ideea că ar putea sfîrși undeva la gunoi mă îngrozea. Așa cum ne bucurăm să revedem prieteni din copilărie, ca pe o mărturie că noi, cei de altădată, chiar am existat, simțim nevoia să păstrăm dovezi palpabile și pentru iluziile noastre. Cutii pline de nimicuri pe care, probabil, nu le vom mai deschide niciodată.

Iluziile pe care ni le facem sînt asemenea trenurilor dintr-o gară, unele întîrzie, altele pleacă în viteză, iar cîteva pur și simplu se opresc definitiv la un peron. Cît sîntem tineri, ne dorim atît de tare să ajungem la destinație încît nu mai sîntem atenți la traseu, la cît de repede circulă trenul sau la oamenii din el. Ne ținem strîns, cu toate puterile, și asta devine constanta vieților noastre.

Cînd privim în față disonanța cognitivă și identificăm mecanismele subtile ale minții, putem interveni. Luăm decizii mai bune, sîntem mai preocupați de ceea ce ni se potrivește cu adevărat. Reconfigurarea permanentă a traseului poate fi un antidot pentru iluzie.

Sînt aproape două decenii de atunci, dar eu încă mi-l amintesc perfect pe vocalistul de la E.M.I.L. cîntînd All Apologies la un microfon cu fir. Stăteam exact sub scena unui club de noapte bucureștean, purtam un tricou negru cu mîneci albastre, îmi pierdusem cameramanul undeva în public și simțeam că tocmai am urcat într-un tren nou, iar o călătorie incredibilă abia începe.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.