Trei generaţii de crez comunist

Publicat în Dilema Veche nr. 135 din 25 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De-a lungul şi de-a latul ultimilor trei luştri, am întîlnit oameni ce-au avut odată convingeri legionare sau comuniste. Bănuiesc că şi dvs. vi s-a întîmplat acest lucru. Nici nu ştiţi cît de plin(i) de şansă am fost. Oamenii cu astfel de convingeri s-ar putea să fie în viitor tot mai puţini - dacă totul va merge bine în ţară. Dacă nu vom merge spre bine, atunci extrema va fi tot mai lată - aşa că, de la un moment încolo, nu veţi mai sesiza diferenţa. Prin natura profesiei şi specializării, am petrecut mai mult timp în compania unor foşti comunişti, unii dintre ei cu funcţii serioase în aparat. Am întîlnit dintre cei vechi, din a doua generaţie a comunismului autohton (prima fiind - să zicem - cea a fondatorilor din 1921-1922): oameni care aveau - devreme în anii ’30-’40, mai înainte de intrarea Armatei Roşii în Bucureşti - convingeri înalte şi nobile despre o posibilă lume fără exploatare şi fără prăpăstii sociale, ci cu un surplus de dreptate şi justiţie socială. Marele sovietolog, Richard Pipes, spunea undeva că "meritul" istoric al lui Lenin a fost acela că l-a spînzurat cu capul în jos pe Clausewitz, demonstrînd că - pentru bolşevici - politica este continuarea războiului cu alte mijloace. Ei bine, veteranii - de care vorbesc eu - nu aveau idee de aceste acrobaţii. Pentru ei, Lenin era un om al păcii şi apostolul unei lumi noi. Unii dintre ei erau evrei, alţii erau români sau maghiari. Ceea ce mă interesează aici nu e etnia lor (repudiată, ca neimportantă, de convingerea lor), ci naivitatea, idealismul sau romantismul ce însoţesc, de regulă, credinţa în materializarea unei utopii. Unii dintre ei au animat presa "progresistă" a ultimilor ani ’40 sau au cerut "adevărul integral" prin anii ’50 sau încă mai apărau "independenţa" României prin vara lui ’68. Ei credeau - şi au acţionat, o vreme, în virtutea acestei credinţe. Au oglindit aurit viaţa şantierelor, deşi, în tot acest timp, viaţa lor, de ei înşişi ironizată, lua o turnură spre mov, apoi spre gri. Au folosit cuvinte precum crez, statornic, neştirbit, deplin, nestăvilit etc., deşi în tot acest timp, în limba lor, cea vorbită acasă, înfloreau relativismele. Ei au fost primii dezamăgiţi. Pe la sfîşitul anilor ’90, după o şedinţă la GDS, am mers o bucată de drum, spre casa sa, cu Pavel Câmpeanu (ex-visător, ex-coleg de închisoare Caransebeş cu Ceauşescu, ex-renegat). Şi el mi-a zis: de la un moment dat, mereu m-am temut că o să urmeze ceva rău; dar la ceva atît de rău precum anii ’80 în România nu m-am aşteptat. Am scris altădată că aceşti purtători ai utopiei mi se par a fi mai fascinanţi decît utopia însăşi. Unii dintre cei care m-au citit n-au fost de acord, spunîndu-mi că ideile nu trădează niciodată, ci doar oamenii. De acord. Şi totuşi, acestor oameni de mai sus le-a fost dat privilegiul trist de-a vedea cum însăşi ideea-forţă a credinţei lor, cea în funcţie de care îşi ordonaseră o viaţă, se perverteşte şi se caricaturizează, indiferent prin mîna cui trece, indiferent în ce ţară ajunge la putere. Am cunoscut apoi o altă generaţie - cea a ex-miniştrilor Cornel Burtică sau Ştefan Andrei, sau cea a pictorului Eugen Palade, portretistul fidel al cuplului Ceauşescu. Nimic nu dă de-nţeles că, de pe la mijloc de ani ’70 încolo, careva dintre ei mai credea în comunism. Burtică semna angajamente de plan pentru uzina de autocamioane Braşov, deşi ştia că autocamioanele de la Fiat vor fi mai bune şi-n cincinalul ăla, şi-n cel viitor şi cît îi hăul! Andrei mergea spre Externe, unde era teoretic agă, şi doar ce intra, şi cineva îi picura în ureche vezi, că ăsta (adică Ceauşescu senior) vrea să te schimbe cu junioru’, de-aia-l trimte în toată lumea sub pretextu’ Anului Internaţional al Tineretului! Ce să mai zic despre Palade: lui - portretistul, repet, emerit al familiei domnitoare - Nicolae Ceauşescu nu i-a pozat niciodată (după cum nu le-a pozat nici lui Bălaşa, nici lui Hatmanu, nici lui Bitzan sau altor asemenea artişti cu "convingeri"). Ca să ajungă în preajma liderului, ca să-l studieze, lui Palade i s-a dat o legitimaţie de ziarist - dar numai după ce i s-a pus în vedere categoric să-şi dea jos barba lui de pictor! (Dac-aş fi un epigon shakespearian, aş scrie o tragicomedie în care, la un moment dat, dictatorul ar da unui artist replica: dau mutra mea pentru barba ta!) Ei bine, aceşti oameni, precum cei trei de mai sus, nu prea mai aveau convingeri comuniste, dar acţionau în virtutea inerţiei. În urmă cu cîţiva ani, l-am întrebat pe Ştefan Andrei: dar ce anume vă ţinea alături de Ceauşescu, totuşi? Şi mi-a spus: oltene, el ne ridicase pe toţi. Nutream mai curînd o datorie în solidar faţă de omul Ceauşescu decît un ataşament faţă de comunistul Ceauşescu. Eu cred în explicaţia asta. În fine, am mai cunoscut şi o a treia generaţie. Chiar foarte bine - doar făceam parte din ea. La începutul anului doi de facultate, biroul de partid din instituţie ne-a selectat pe cei cu media mai răsărită în primul an şi, hocus-pocus, urma să ne facă membri de partid. Şedinţele de Statut al PCR le făceam cu un domn, pe nume Dan Marţian (Dumnezeu să-l odihnească). Nu aveam, nici unul dintre cursanţi, vreo convingere comunistă. Mimam admirabil, aşa cum făcea toată ţara - aşa cum făceau pînă şi cei care scriau la revista Convingeri comuniste (nu mai dau nume!). Vorbeam despre rolul conducător al partidului şi, în paralel, îi ţineam pumnii lui Lech Walesa, lui Vaclav Havel şi altor personaje similare, despre care auzeam vorbindu-se la Europa Liberă. Am mai spus-o: exact în toamna în care era să devin membru de partid eu, sus-semnatul, aş fi dat toate volumele de Opere alese ale tovarăşului N.C. la schimb pe albumul Trash, nou apărut, al lui Alice Cooper. Ghinion: nici nu aveam operele alese, nici nu-mi oferea nimeni albumul. Eram mai rău decît bulgarul care - se spune - avea răspunsul la o întrebare, doar că nu-l întreba nimeni nimic. Era toamna anului 1989. Trec cîteva luni, mor peste o mie de oameni şi, pe cînd maică-mea admira puloverul lui Petre Roman, pe cine văd eu în spatele acelui pulover? Pe Dan Marţian. Rogu-vă, nu-mi cereţi, retrospectiv, să fi crezut în - vorba lui Macedonski - rondelul rozelor! Ce vreau să spun? Aşadar, avem trei generaţii. Una care a crezut şi a fost dureros contrazisă de însăşi ideea-far. Alta care a început prin a crede şi a sfîrşit prin a-şi găsi alibiul într-o solidaritate pe care unii ar putea-o numi complicitate. Şi o a treia care nu mai credea în nimic, nici în idee şi nici în lider, dar mima binişor. Ei bine, în viziunea mea, toate aceste generaţii de români şi convingerile lor - reale sau mimate - ne arată de ce drumul acela spre comunism, de care se făcea atîta caz, nu s-ar fi sfîrşit niciodată.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.