Trei ani la Leeds

Andrei DRĂGOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 582 din 9-15 aprilie 2015
Trei ani la Leeds jpeg

Mi-am dorit să plec în străinătate pentru facultate încă dintr-a X-a. Cîţiva ani i-am petrecut la o şcoală britanică din Bucureşti unde, surprinzător, sistemul îţi permitea să alegi materiile pe care voiai să le studiezi. Astfel, toţi elevii învăţau puţină matematică „de bază“, dar numai cei pasionaţi alegeau să o studieze mai departe. Cei cu înclinaţii către artă, ca mine, puteau alege să facă muzică, artă plastică şi actorie. Eu voiam să devin actor şi astfel am aplicat la facultăţi din Londra, Bristol şi Edinburgh. La Londra şi Bristol m-au şi chemat la audiţii – trebuia să pregătesc un cîntec, un monolog din Shakespeare (evident) sau un discurs celebru. 

La Londra şi Bristol m-am simţit pentru prima dată privilegiat; pe de altă parte însă, eram total nepregătit şi dezavantajat în faţa celorlalţi, care aveau ani de pregătire în actorie. Tot ce aveam era o mare dorinţă, un vis. Important, nu şi suficient. Nu am fost acceptat. M-am întors acasă şi am aplicat la alte facultăţi. Am intrat la Leeds Metropolitan University la cursul „Art, Event, Performance“. Cursul suna interesant. La interviu mi s-a spus că voi face şi ceva actorie. Pe deasupra, aveam să fiu cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei din şcoală. Am fost fericit. 

Am plecat în septembrie şi mi-am aranjat camera de cămin, pregătit să încep viaţa de student. Din prima zi de cursuri a devenit evident că facultatea nu avea nici o legătură cu actoria; eram dezamăgit şi nervos. În clasa de 35 de studenţi eram trei străini: eu, o româncă (cu care am fost coleg în clasele I-IV) şi o rusoaică. Ne-am unit repede forţele şi am format o bisericuţă est-europeană, oricum nu vorbea nimeni cu noi. De altfel, nici noi nu vorbeam cu ei pentru că i-am etichetat repede ca fiind „inculţi“. Aşa gîndeam în anul I: cine nu ştie ce ştiu eu este clar incult. Să nu ştii, în anul 2011, că Cehoslovacia nu mai există ca atare înseamnă că eşti incult. Doar dădusem Bac-ul la istorie, ce naiba!

Astfel, anul I a fost frustrant din multe puncte de vedere. Eram închis, nu acceptam noul sistem în care intrasem, crezînd că ei erau obligaţi să se adapteze şi să mă accepte ca fiind un român interesant. În plus, plecînd cu prietenii mei buni, mi-am construit un mare refugiu. Cu toţii aveam aceleaşi probleme, eram departe de casă, nu ne găseam locul, nu ne integram nicăieri, nu era soare pe cer, ploua şi bătea vîntul… Îi judecam pe toţi şi eram frustrat. Nu îmi plăcea nimic. 

Primul an a fost oarecum un dezastru şi din punct de vedere al facultăţii. Facultatea asta părea să nu aibă nici un focus. Totul era împrăştiat şi cursurile nu aveau nici o legătură între ele. O singură materie mi-a plăcut pe deplin… probabil pentru că avea un profesor genial. Erau patru profesori în total, toţi tineri: unul extraordinar, una simpatică şi amuzantă, o xenofobă şi un ticălos pe care însă am ajuns, în final, să-l iubim. Singurul curs care avea sens, deşi l-am urît, era cursul de teorie a

-ului, despre începuturile şi pionierii

-ului. 

Tot în primul an oscilam între două extreme: ce ţinea de România era bun, cald, frumos, ce ţinea de Anglia era distant, rece, insuportabil. Îmi era dor de patul meu, de mîncarea şi vremea de acasă, de viaţa bucureşteană. Poate îmi era dor şi de liceu puţin. 

Anul II a fost şi mai „interesant“. Lipseam des de la ore, mă afundam şi mai adînc în ideea că acasă e mai bine şi că abia aştept să se termine acest chin cotidian în care mereu lipseşte soarele de pe cer (sigur, eu mă trezeam la 4 după-masa, cînd soarele apunea, dar nu realizam). A devenit atît de nasol încît, cînd m-am întors acasă în vacanţa de Paşte, am anunţat pe toată lumea că m-am hotărît să mă las de facultate: „Nu îmi place, nu pot să mă integrez, nu pot să fac aia, nu pot să fac ailaltă“. După două săptămîni acasă, în care am povestit tuturor cum eu nu pot acolo, am avut o revelaţie: „nu pot“ era, de fapt, „nu vreau“. Subtil, dar esenţial. 

M-am întors la Leeds şi mi-am schimbat atitudinea. Dintr-odată, totul era altfel: oraşul era frumos, verde, plin de soare (venise primăvara…). Am început să vorbesc cu colegii, să le zîmbesc şi, surprinzător, au vorbit şi ei cu mine! Ba chiar şi cursul a devenit agreabil, cu excepţia orelor de teorie, la care încă dormeam. În cele din urmă am încheiat anul cu bine. 

A urmat ultimul an, cel mai greu, dar şi cel mai frumos din viaţa mea de student. Nu aveam multe ore, accentul s-a pus pe scrierea licenţei şi pe proiectul de final în care trebuia să aplicăm tot ce am învăţat şi să facem un întreg performance singuri. Cu prietena mea, închiriasem o căsuţă minunată. Dacă era frumos afară ieşeam în oraş sau stăteam în grădină. Învăţam şi ne uitam la filme cînd nu eram la facultate. Nu a existat weekend în care să nu fi ieşit în oraş cu colegii, să nu mă fi simţit bine, să nu fi trăit. Englezii nu erau inculţi. 

Am fost fericit că am terminat facultatea, dar şi trist că nu m-am bucurat de ea. 

Ce am învăţat eu, în toate orele cărora nu le vedeam rostul atunci? Am învăţat să ţes un nou mod de a privi lucrurile şi de a gîndi. Am învăţat să mă bucur de lucruri aşa cum sînt ele, să nu fiu frustrat că nu sînt cum îmi doresc. Am învăţat să văd legături între formele artei şi între concepte artistice care par imposibil de alăturat. Totul s-a închegat în mintea şi sufletul meu la sfîrşitul facultăţii, toată experienţa fiind mai degrabă una de viaţă, decît de studiu. 

Andrei Drăgoiu promovează tinerii artişti şi este iniţiatorul unui proiect de cultură ce-şi propune să-i reunească pe aceştia. 

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic