la studii în străinătate

După hiatusul epocii comuniste, cînd mobilitatea externă a persoanelor a fost sever cenzurată, era firesc să asistăm la un reviriment al interesului pentru studiile în străinătate, a cărui intensitate a crescut firesc odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.

Fructul oprit. Astfel se prezenta înainte de 1989, pentru cei mai mulţi dintre noi (tineri atunci, în vîrstă acum), tentativa de a cunoaşte şi alte meleaguri decît cele mioritice. Aveam frustrări de diverse tipuri. Cei dintre noi care au avut o şansă şi au fost mai puţin temători de schimbare au plecat din ţară.

Legat de aplicatul la facultăţi în străinătate, cel mai groaznic lucru e aşteptarea. Dacă la o facultate în România aştepţi cîteva zile pînă să vină rezultatul examenului de admitere (dacă e cazul), în SUA sau în Anglia, unde am dat eu, aştepţi cîteva luni.

Lumea este pusă în mişcare de idei, de credinţe, care deseori le parvin oamenilor fără a fi digerate în prealabil. O astfel de idee, din ce în ce mai puternică în România, este cea a „ratării naţionale“: românii, ca naţie, au eşuat, iar fiecare trebuie să-şi croiască un viitor cît mai departe de acest trist eşec.

Mi-am dorit să plec în străinătate pentru facultate încă dintr-a X-a. Cîţiva ani i-am petrecut la o şcoală britanică din Bucureşti unde, surprinzător, sistemul îţi permitea să alegi materiile pe care voiai să le studiezi. Astfel, toţi elevii învăţau puţină matematică „de bază“, dar numai cei pasionaţi alegeau să o studieze mai departe.

„Cum ţi se pare la Leeds? Eu cînd am venit am avut un şoc cultural.“ Asta mi-a spus o colegă doctorandă din Ungaria în primele săptămîni după ce mi-am început doctoratul. Nu, nu avusesem un şoc cultural, ceea ce trăiam mi se părea ireal, nu credeam că voi reuşi să plec la studii.

Experienţa studiului în străinătate duce la dezvoltarea gîndirii critice, care dezvoltă implicit susţinerea ideilor prin argumentare şi cercetarea subiectului în afara orelor de clasă. Acestea sînt realizabile prin relaţia individuală student – profesor, prin programele de practică, cît şi prin studiile de caz pe teme actualizate.

Erasmus+ oferă studenţilor şansa de a beneficia de mobilităţi de studiu şi practică într-o altă ţară. Un tînăr poate petrece de la minimum 3 luni pînă la maximum 12 luni pentru a studia într-o altă ţară. Grantul lunar pe care îl poate primi poate fi de 450 sau 500 de euro pe lună.

În 2010, urma să termin facultatea de inginerie în construcţii şi, în acelaşi timp, lucram la firma părinţilor mei ca instalator. Atunci am decis să fac o schimbare la care mă gîndeam de mult timp: să am o experienţă internaţională, care să mă ajute să-mi formez o viziune mai amplă asupra viitorului apropiat.