Trecutul - deja îndepărtat

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Trecutul   deja îndepărtat jpeg

Am primit una dintre primele lecţii importante, privind munca la noi şi la alţii, de la tatăl meu, în copilărie. Fiind crescut înainte de Război, într-un sat din sudul Dobrogei, în care majoritatea locuitorilor erau nemţi, colonişti veniţi pe timpul lui Carol I, tatăl meu vorbea despre familia sa (a mea), care, după ce i-a observat bine pe nemţi, obiceiurile lor şi modul de organizare, a început să-i imite. Astfel, românii, turcii şi bulgarii din satele dimprejur plecau la cîmp, la muncă, înainte de răsăritul soarelui şi se întorceau foarte tîrziu. Nemţii se trezeau ceva mai tîrziu, mîncau bine de dimineaţă, timp în care îşi făceau planul de lucru, şi abia apoi plecau la cîmp. Nu voi uita niciodată răspunsul tatălui meu la întrebarea „şi cine muncea mai mult?“: „Nu e vorba să lucrezi mai mult şi prost organizat, ci să ai rezultate cît mai bune. Ceilalţi munceau mult mai mult, dar erau obosiţi, neorganizaţi şi haotici. Nemţii lucrau mai intens, mai organizat, începeau mai tîrziu şi terminau mai repede, cu mai mult succes.“

Pe de altă parte, bunica din partea mamei, din Teleorman fiind, l-a detestat toată viaţa pe Zaharia Stancu, cel care, în romanul Desculţ, scrisese că marii latifundiari le puneau botniţă ţăranilor angajaţi la cules de vie. Bunica spunea că unchii ei, unii dintre marii proprietari de teren de acolo, îi lăsau pe oamenii angajaţi la vie să ia şi să mănînce cît pot de mult. Asta şi pentru că cei lacomi urmau să mănînce pe rupte şi apoi să li se aplece pentru restul perioadei de muncă, în timp ce pentru cei mai cumpătaţi, era doar o bonificaţie.

„Ce bine era pe vremea lui Ceauşescu...“

Cred că mai mulţi colegi din acest număr vor vorbi despre tristul şi adevăratul „Voi vă faceţi că ne plătiţi, iar noi ne facem că muncim“, sau despre nenumăratele fabrici „cu pierderi planificate“, aşa încît mă rezum la o amintire.

La jumătatea anilor 1990, stăteam la taifas, după cină, cu un maistru de la o schelă de petrol. Omul era lovit de nostalgia vremurilor bune din perioada comunistă. L-am întrebat atunci, foarte intrigat: „Recunoşti că acum cîştigi mai bine şi că sînt mult mai multe oportunităţi. De ce ţi-e dor de vremurile alea?“ „Ei, ce ştii tu... Atunci puteam pleca şi eu de la schelă cu un sac de ciment, ceva, acolo... Acum, ăştia nu te mai lasă. Trebuie să-mi schimb gardul – chiar aşa, să dau bani pe toate?“

Etica muncii la zilieri

Lucrînd pe teren în multe părţi ale ţării, în ultimele două decenii am întîlnit oameni de toate felurile, din toate categoriile sociale. Am văzut ce înseamnă reducerea dramatică a locurilor de muncă din oraşele mici şi din comune. Dar, în ciuda şomajului ridicat, totdeauna am avut probleme cînd a trebuit să găsesc zilieri harnici. Aceştia lucrau cot la cot cu noi, stăteau pe teren cît stăteam şi noi, aveam cu toţii parte de aceleaşi condiţii. Noi însă lucram totdeauna de dimineaţa pînă la apusul soarelui, ca să putem să avem totul gata mai repede. Zilierii primeau suma totală pentru mai multe zile de muncă – sumă fixă – şi dacă terminau mai repede. Căutarea unor zilieri buni a fost mereu complicată. După obişnuitele lamentări despre bunii ani de pe vremea lui Ceauşescu, urma prezentarea dură a condiţiilor de azi, „cînd nu avem ce mînca acasă“. Urmau explicaţiile privitoare la munca pe care urmau să o presteze (de regulă, să ţină în teren jaloane topografice). În final, îi anunţam că îi angajăm dacă vor sta cu noi de dimineaţa pînă seara. Următorul răspuns, de prea multe ori, în multe părţi ale ţării: „Păi, şi la prînz să nu mă duc acasă? Că mă aşteaptă nevasta cu masa.“

Conexiuni mediteraneene

Povestea care urmează chiar s-a întîmplat, la bordul unei nave de cercetări, ex-sovietice, la jumătatea anilor 1990, cînd practic toată cercetarea marină europeană folosea aceste nave, închiriate la preţ foarte mic după prăbuşirea URSS. Început de expediţie internaţională pe Marea Neagră, în portul Constanţa, la bordul navei, imediat după sosirea cercetătorilor din Germania, Franţa, Italia, Ucraina, Bulgaria (şi, bineînţeles, România). Imediat după instalarea la bordul navei, toate naţiile mediteraneene (includeţi şi Marea Neagră în spaţiul mediteranean) pleacă la crîşmă, în timp ce colegii germani îşi scot din lăzi echipamentele, montează tot, verifică centimetru cu centimetru fiecare cablu (şi erau kilometri de cabluri), conexiunile, izolează, înlocuiesc, repară. Într-un tîrziu, apar şi ei pe terasă – cam prea tîrziu pentru „a prinde pasul“ cu ceilalţi. A doua zi, la plecare, prin muntele de dureri de cap, încep să răzbată dialoguri – la început firave, apoi din ce în ce mai aprinse: „Dă-mi şi mie cablul ăla!“ „Care cablu?“ „Ăla pe care îl pregătisem pentru aparat şi îl pusesem pe birou!“ „Păi, nu trebuia să îl iei tu?“ „Păi, tot eu? Tot eu să le fac pe toate? Să am grijă mereu de ce lipseşte?“ „Şi acum ce facem?“ „Lasă, luăm o bucată de la ucrainean, că am văzut că are, vorbesc eu cu el, ne dă şi înnădim cu scoci.“ „Auzi, dar scoci ai luat?“... Dialogul nu are loc, însă, numai în limba română. Mici variaţiuni pe aceeaşi temă au loc simultan pe navă, în mai multe limbi (evident, nu şi în germană, colegii din Hamburg fiind singurii cărora toate instalaţiile le-au mers „ceas“, pe toată durata misiunii).

Contextul global contemporan

Cînd România a început să găzduiască din ce în ce mai multe mari corporaţii, am crezut că un nou spirit al muncii va schimba radical datele problemei. Şi, probabil, aşa s-o fi şi întîmplat în foarte multe cazuri. S-a mai petrecut însă ceva. Adresa mea de e-mail a început să se umple din ce în ce mai mult şi mai des cu tot soiul de mesaje Powerpoint, primite de la persoane care lucrau pentru asemenea firme. Unele amuzante, altele dubioase, altele naiv-meditative, toate consumatoare ale timpului meu personal, toate venind de la oameni din multinaţionale, care se plîngeau de programul intens de muncă pe care îl aveau, cît de greu era şi cît nu vom fi avut noi, ceilalţi, vreo idee de ritmul infernal de „acolo“, de la ei. Iniţial, am crezut că eram singurul care avea asemenea cunoştinţe sau prieteni. Dar cînd am început să îi întreb şi pe alţii (nu despre prieteni comuni), am văzut că nu eram un caz singular.

Întoarcerea acasă

I-a civilizat, oare, Europa pe românii care au ieşit la lucru în număr foarte mare, în ultimii 15 ani? Cu siguranţă că pe cei mai mulţi da. Toţi au putut vedea cum trebuie organizată treaba, cum trebuie planificat, gîndit, menţinut un program. Chiar dacă unii uită aceste lucruri cînd se reîntorc, sînt sigur că marea majoritate a înţeles cum trebuie să se schimbe ca să fie mai bine. Chiar şi cei despre care gîndim că poate ar fi fost mai bine să nu o facă... Eram la începutul anilor 2000, într-o frizerie din Pantelimon, la coadă după mai mulţi puşti de 18-20 de ani, băieţi tipici „de cartier“. La un moment dat, intră alt flăcău de vîrsta lor şi asist la o explozie de fericire: „fratele“ lor s-a întors „de la muncă“, din Italia! Bucurie, glume, rîsete, apoi povestiri. Cel proaspăt reîntors începe să le zică celorlalţi că lumea e ceva mai complicată şi că, pentru a reuşi, e nevoie de seriozitate: „Măi, băieţi, multe s-au schimbat! Să ştiţi voi că banul nu se cîştigă atît de simplu! Trebuie muncă multă, frate, nu cum credeam eu înainte. Păi, acolo trebuie să nu o arzi aiurea, ci să te lupţi în fiecare zi, de dimineaţa pînă seara, că nu se ciordeşte mereu aşa uşor.“

Munca specializată la români

Din prima jumătate a anilor 1990, principala mea temă de cercetare a fost dinamica plajelor – să înţeleg, adică, mecanismele complexe prin care se modifică echilibrul dintre nisip, cochilii, vînt, valuri şi curenţi. Nisipul plajei conţine toate urmele avansării şi retragerii mării, a violenţei furtunilor şi, la gurile Dunării, a modului în care apele şi aluviunile fluviului pătrund în mare. Eram la finele anilor 1990, iarna, pe plaja de la Sf. Gheorghe. Alături de colegi, săpam un şanţ lung, pentru a putea vedea modul în care sînt dispuse laminele de nisip, ca să putem citi trecutul recent în ele (activitate pe care am repetat-o de multe ori – alături de colegi ori studenţi, începători în ale geologiei marine). La nord de centrala eoliană de la Sf. Gheorghe, şi vara trecea puţină lume, dar mai ales în luna februarie. Din zare apare o siluetă – era un grănicer care ne cunoştea (raportasem „activitatea în zona de frontieră“ cu o zi mai devreme). Acesta se opreşte, se uită la noi cum săpăm, stă, după ceva vreme ne întreabă: „Băi, băieţi, pentru treaba asta aveţi nevoie de şcoală?“

Adrian Stănică este jurnalist şi director ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină. 

Foto: L. Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.