Trecutul - deja îndepărtat

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Trecutul   deja îndepărtat jpeg

Am primit una dintre primele lecţii importante, privind munca la noi şi la alţii, de la tatăl meu, în copilărie. Fiind crescut înainte de Război, într-un sat din sudul Dobrogei, în care majoritatea locuitorilor erau nemţi, colonişti veniţi pe timpul lui Carol I, tatăl meu vorbea despre familia sa (a mea), care, după ce i-a observat bine pe nemţi, obiceiurile lor şi modul de organizare, a început să-i imite. Astfel, românii, turcii şi bulgarii din satele dimprejur plecau la cîmp, la muncă, înainte de răsăritul soarelui şi se întorceau foarte tîrziu. Nemţii se trezeau ceva mai tîrziu, mîncau bine de dimineaţă, timp în care îşi făceau planul de lucru, şi abia apoi plecau la cîmp. Nu voi uita niciodată răspunsul tatălui meu la întrebarea „şi cine muncea mai mult?“: „Nu e vorba să lucrezi mai mult şi prost organizat, ci să ai rezultate cît mai bune. Ceilalţi munceau mult mai mult, dar erau obosiţi, neorganizaţi şi haotici. Nemţii lucrau mai intens, mai organizat, începeau mai tîrziu şi terminau mai repede, cu mai mult succes.“

Pe de altă parte, bunica din partea mamei, din Teleorman fiind, l-a detestat toată viaţa pe Zaharia Stancu, cel care, în romanul Desculţ, scrisese că marii latifundiari le puneau botniţă ţăranilor angajaţi la cules de vie. Bunica spunea că unchii ei, unii dintre marii proprietari de teren de acolo, îi lăsau pe oamenii angajaţi la vie să ia şi să mănînce cît pot de mult. Asta şi pentru că cei lacomi urmau să mănînce pe rupte şi apoi să li se aplece pentru restul perioadei de muncă, în timp ce pentru cei mai cumpătaţi, era doar o bonificaţie.

„Ce bine era pe vremea lui Ceauşescu...“

Cred că mai mulţi colegi din acest număr vor vorbi despre tristul şi adevăratul „Voi vă faceţi că ne plătiţi, iar noi ne facem că muncim“, sau despre nenumăratele fabrici „cu pierderi planificate“, aşa încît mă rezum la o amintire.

La jumătatea anilor 1990, stăteam la taifas, după cină, cu un maistru de la o schelă de petrol. Omul era lovit de nostalgia vremurilor bune din perioada comunistă. L-am întrebat atunci, foarte intrigat: „Recunoşti că acum cîştigi mai bine şi că sînt mult mai multe oportunităţi. De ce ţi-e dor de vremurile alea?“ „Ei, ce ştii tu... Atunci puteam pleca şi eu de la schelă cu un sac de ciment, ceva, acolo... Acum, ăştia nu te mai lasă. Trebuie să-mi schimb gardul – chiar aşa, să dau bani pe toate?“

Etica muncii la zilieri

Lucrînd pe teren în multe părţi ale ţării, în ultimele două decenii am întîlnit oameni de toate felurile, din toate categoriile sociale. Am văzut ce înseamnă reducerea dramatică a locurilor de muncă din oraşele mici şi din comune. Dar, în ciuda şomajului ridicat, totdeauna am avut probleme cînd a trebuit să găsesc zilieri harnici. Aceştia lucrau cot la cot cu noi, stăteau pe teren cît stăteam şi noi, aveam cu toţii parte de aceleaşi condiţii. Noi însă lucram totdeauna de dimineaţa pînă la apusul soarelui, ca să putem să avem totul gata mai repede. Zilierii primeau suma totală pentru mai multe zile de muncă – sumă fixă – şi dacă terminau mai repede. Căutarea unor zilieri buni a fost mereu complicată. După obişnuitele lamentări despre bunii ani de pe vremea lui Ceauşescu, urma prezentarea dură a condiţiilor de azi, „cînd nu avem ce mînca acasă“. Urmau explicaţiile privitoare la munca pe care urmau să o presteze (de regulă, să ţină în teren jaloane topografice). În final, îi anunţam că îi angajăm dacă vor sta cu noi de dimineaţa pînă seara. Următorul răspuns, de prea multe ori, în multe părţi ale ţării: „Păi, şi la prînz să nu mă duc acasă? Că mă aşteaptă nevasta cu masa.“

Conexiuni mediteraneene

Povestea care urmează chiar s-a întîmplat, la bordul unei nave de cercetări, ex-sovietice, la jumătatea anilor 1990, cînd practic toată cercetarea marină europeană folosea aceste nave, închiriate la preţ foarte mic după prăbuşirea URSS. Început de expediţie internaţională pe Marea Neagră, în portul Constanţa, la bordul navei, imediat după sosirea cercetătorilor din Germania, Franţa, Italia, Ucraina, Bulgaria (şi, bineînţeles, România). Imediat după instalarea la bordul navei, toate naţiile mediteraneene (includeţi şi Marea Neagră în spaţiul mediteranean) pleacă la crîşmă, în timp ce colegii germani îşi scot din lăzi echipamentele, montează tot, verifică centimetru cu centimetru fiecare cablu (şi erau kilometri de cabluri), conexiunile, izolează, înlocuiesc, repară. Într-un tîrziu, apar şi ei pe terasă – cam prea tîrziu pentru „a prinde pasul“ cu ceilalţi. A doua zi, la plecare, prin muntele de dureri de cap, încep să răzbată dialoguri – la început firave, apoi din ce în ce mai aprinse: „Dă-mi şi mie cablul ăla!“ „Care cablu?“ „Ăla pe care îl pregătisem pentru aparat şi îl pusesem pe birou!“ „Păi, nu trebuia să îl iei tu?“ „Păi, tot eu? Tot eu să le fac pe toate? Să am grijă mereu de ce lipseşte?“ „Şi acum ce facem?“ „Lasă, luăm o bucată de la ucrainean, că am văzut că are, vorbesc eu cu el, ne dă şi înnădim cu scoci.“ „Auzi, dar scoci ai luat?“... Dialogul nu are loc, însă, numai în limba română. Mici variaţiuni pe aceeaşi temă au loc simultan pe navă, în mai multe limbi (evident, nu şi în germană, colegii din Hamburg fiind singurii cărora toate instalaţiile le-au mers „ceas“, pe toată durata misiunii).

Contextul global contemporan

Cînd România a început să găzduiască din ce în ce mai multe mari corporaţii, am crezut că un nou spirit al muncii va schimba radical datele problemei. Şi, probabil, aşa s-o fi şi întîmplat în foarte multe cazuri. S-a mai petrecut însă ceva. Adresa mea de e-mail a început să se umple din ce în ce mai mult şi mai des cu tot soiul de mesaje Powerpoint, primite de la persoane care lucrau pentru asemenea firme. Unele amuzante, altele dubioase, altele naiv-meditative, toate consumatoare ale timpului meu personal, toate venind de la oameni din multinaţionale, care se plîngeau de programul intens de muncă pe care îl aveau, cît de greu era şi cît nu vom fi avut noi, ceilalţi, vreo idee de ritmul infernal de „acolo“, de la ei. Iniţial, am crezut că eram singurul care avea asemenea cunoştinţe sau prieteni. Dar cînd am început să îi întreb şi pe alţii (nu despre prieteni comuni), am văzut că nu eram un caz singular.

Întoarcerea acasă

I-a civilizat, oare, Europa pe românii care au ieşit la lucru în număr foarte mare, în ultimii 15 ani? Cu siguranţă că pe cei mai mulţi da. Toţi au putut vedea cum trebuie organizată treaba, cum trebuie planificat, gîndit, menţinut un program. Chiar dacă unii uită aceste lucruri cînd se reîntorc, sînt sigur că marea majoritate a înţeles cum trebuie să se schimbe ca să fie mai bine. Chiar şi cei despre care gîndim că poate ar fi fost mai bine să nu o facă... Eram la începutul anilor 2000, într-o frizerie din Pantelimon, la coadă după mai mulţi puşti de 18-20 de ani, băieţi tipici „de cartier“. La un moment dat, intră alt flăcău de vîrsta lor şi asist la o explozie de fericire: „fratele“ lor s-a întors „de la muncă“, din Italia! Bucurie, glume, rîsete, apoi povestiri. Cel proaspăt reîntors începe să le zică celorlalţi că lumea e ceva mai complicată şi că, pentru a reuşi, e nevoie de seriozitate: „Măi, băieţi, multe s-au schimbat! Să ştiţi voi că banul nu se cîştigă atît de simplu! Trebuie muncă multă, frate, nu cum credeam eu înainte. Păi, acolo trebuie să nu o arzi aiurea, ci să te lupţi în fiecare zi, de dimineaţa pînă seara, că nu se ciordeşte mereu aşa uşor.“

Munca specializată la români

Din prima jumătate a anilor 1990, principala mea temă de cercetare a fost dinamica plajelor – să înţeleg, adică, mecanismele complexe prin care se modifică echilibrul dintre nisip, cochilii, vînt, valuri şi curenţi. Nisipul plajei conţine toate urmele avansării şi retragerii mării, a violenţei furtunilor şi, la gurile Dunării, a modului în care apele şi aluviunile fluviului pătrund în mare. Eram la finele anilor 1990, iarna, pe plaja de la Sf. Gheorghe. Alături de colegi, săpam un şanţ lung, pentru a putea vedea modul în care sînt dispuse laminele de nisip, ca să putem citi trecutul recent în ele (activitate pe care am repetat-o de multe ori – alături de colegi ori studenţi, începători în ale geologiei marine). La nord de centrala eoliană de la Sf. Gheorghe, şi vara trecea puţină lume, dar mai ales în luna februarie. Din zare apare o siluetă – era un grănicer care ne cunoştea (raportasem „activitatea în zona de frontieră“ cu o zi mai devreme). Acesta se opreşte, se uită la noi cum săpăm, stă, după ceva vreme ne întreabă: „Băi, băieţi, pentru treaba asta aveţi nevoie de şcoală?“

Adrian Stănică este jurnalist şi director ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină. 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Rachete rusesti iskander FOTO EPA
Rusia, între frică și eșec. Ce spune un general român despre reala amenințare de la Răsărit
Care e adevărata Rusie: cea umilită de ucraineni sau cea care bagă spaima în europeni și determină NATO să își dubleze bugetul. Fost șef al Statului Major General al Armatei Române, generalul Ștefan Dănilă răspunde, pentru „Adevărul”, la această dilemă.
rosii  jpg
Cum se face corect copilirea roșiilor. Trucul ce îți va garanta o recoltă bogată
Iunie este luna decisivă pentru toți pasionații de grădinărit care vor să se bucure de o recoltă bogată și sănătoasă de roșii în sezonul cald.
Bărbat cu un telefon in mana FOTO Shutterstock
Atenție la noua înșelătorie care a luat cu asalt 2025: Cum îți pot fi furate datele fără să-ți dai seama
Descoperă noua escrocherie în plină expansiune în 2025, care fură datele personale în doar câteva secunde prin falsul curier. Află cum să recunoști și să te protejezi de această metodă periculoasă!
image png
Turiști în Roma FOTO Shutterstock
Cum a ajuns Clujul mai scump decât Roma. Lecția pe care românii nu o învață de la italieni
În Cluj plătesc pentru trei globuri de înghețată mai mult decât dau pe o imensă înghețată artizanală, cu frișcă și tot felul de topping-uri în buricul Romei, susține o româncă aflată la studii în capitala Italiei. Situația este similară în orașele „de fițe” ale României.
Viaductul Boița în șantier  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) JPG
Provocarea celei mai lungi autostrăzi din România. Viaductul Boița, calea spectaculoasă spre Valea Oltului
Traseul celei mai spectaculoase porțiuni a Autostrăzii A1 prinde contur la intrarea pe Valea Oltului, unde lucrările la viaductul Boița au început în vara anului 2024. În 2028, șoferii ar putea circula pe întreaga lungime a autostrăzii.
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
Zodia care va simți sprijinul lui Dumnezeu în fiecare clipă până în octombrie. Fiecare pas îi este ghidat cu grijă de o putere superioară
Pentru una dintre zodii, lunile care urmează vor fi marcate de o transformare profundă, dar și de o protecție divină aparte. Până în luna octombrie, nativii acestei zodii vor simți cum o forță nevăzută le luminează drumul, îi sprijină în alegeri și îi protejează de pericole.
picioarele spalate la dus jpg
Zona corpului pe care o cureți greșit fără să știi. Medicii avertizează: efecte neașteptate și pericole ascunse în rutina zilnică
Află de ce urechile sunt una dintre cele mai neglijate zone în igiena personală și cum să le cureți corect, conform recomandărilor medicilor. Descoperă sfaturi esențiale pentru o igienă completă și menține-ți sănătatea cu metode simple și sigure!
Un balon cu imaginea președintelui SUA, Donald Trump, este vizibil la un protest în Los Angeles FOTO AFP
Negocierile de pace se complică: triada Polonia-Ungaria-Slovacia se reconfigurează, Trump, atent la lupta internă
Negocierile de pace și ajutorul pentru Ucraina au ajuns într-o situație dificilă, în contextul în care președintele Trump se concentrează pe lupta politică internă, iar în Europa s-a refăcut triada Polonia-Ungaria-Slovacia, spun specialiștii consultați de „Adevărul”.