Transpiraţie şi inspiraţie

„Inspiraţie“ a ajuns un cuvînt la modă. Şi, la fel ca multe alte cuvinte la modă (

, „dezvoltare personală“ etc.) spune multe şi prea puţin. Vorbim de „inspiraţia“ artistului (care deodată a depăşit blocajul şi a prins de coadă ideea), despre persoane care ne „inspiră“… 

Despre publicaţiile

care ne complexează pentru că nu avem bani să cumpărăm ceea ce ne recomandă se spune că sînt „aspiraţionale“. Adică ne fac să aspirăm la ceva opulent şi scump şi să înghiţim în sec. Despre Oprah Winfrey se spune că a inspirat o mulţime de oameni să facă ceva bun (nu ştiu ce, dar sigur au făcut ulterior ceva bun). Aşadar, ea a fost un model pentru cei care au copiat ceva din comportamentul ei. Cred că la asta se referă cei care vorbesc despre personaje care „inspiră“. Nu e nimic rău în asta, e foarte bine să ai pe cine imita dacă nu ştii unde te afli şi vezi că respectivul a ajuns bine. Îţi dă senzaţia că poţi face şi tu la fel. Minunat. Sau măcar te scoate din depresie, te însufleţeşte, te inspiră. 

Nu prea sînt de acord cu ideea de inspiraţie şi atît în materie de creativitate şi artă. Creativitatea a început a fi studiată abia recent cu instrumentele (corecte) ale neuroştiinţei şi s-a renunţat la teorii lipsite de fundament (cum e cea a lui Freud, a sublimării). 

Ideea cu 1% inspiraţie şi restul transpiraţie este confirmată de studierea spiritelor celor mai creative din istorie. Leonardo Da Vinci dezvoltase propriile tactici de rezolvare a unei probleme de creativitate. El spunea că, pentru a crea ceva nou, trebuie să priveşti problema, realitatea, altfel. Numea această tehnică „Saper vedere“. Să te eliberezi de ochelarii limitativi ai experienţei şi să priveşti lumea ca un copil. Şi inspiraţia va apărea. Nici Einstein nu era un mare fan al inspiraţiei şi gîndea mult, nota şi mai mult, selectînd intensiv dintre propriile sale idei. Are cam 248 de lucrări publicate. Edison are peste 3000 de caiete în care nota asiduu idei, descoperite după moartea sa. Uneori dormea în atelier pentru a nu rata vreo idee care îi venea la ceas tîrziu din noapte. Bach scria o cantată în fiecare săptămînă. Mozart a scris peste 600 de piese. 

Aşadar, un bun predictor pentru inspiraţie este transpiraţia. Cantitatea determină calitatea după un timp. Nu se poate altfel. Trebuie să cercetezi, să munceşti, să-ţi concentrezi atenţia pe ceva. Creierul devine creativ după o mai lungă perioadă de concentrare pe un domeniu. Cum devine? Asta e ceva mai misterios, dar nu chiar incomprehensibil. Analogia, gîndirea divergentă, chiar accidentul creativ stau la originea unor mari descoperiri. Alexander Fleming a descoperit penicilina prin observarea mucegaiului (el nu căuta un antibiotic, a fost o descoperire sub semnul serendipităţii); Alexander Graham Bell a inventat telefonul gîndind analogic (membrana timpanului i-a folosit drept model). 

Aşadar, pentru a înţelege mai bine realitatea, e cazul să nu ne mai pierdem în cuvinte (metafore, mai precis). „Inspiraţia“ este azi pentru studiul creativităţii ceea ce era „sexul îngerilor“ ori „eterul“ pentru gîndirea filozofică din alte vremuri: ceva depăşit adică, sau un mod eronat de a pune problema. Teoria chibritului. 

În lumea tot mai complexă de azi, cu tot mai multă informaţie şi tot mai mult zgomot (înţeles ca „ceea ce bruiază informaţia“), devine crucial să ne precizăm termenii, sistemul de gîndire în care ne mişcăm, ceea ce vrem să definim. Limbajul ne poate polua gîndirea, ne putem pierde în polisemii frumoase, dar destul de inutile.

Acestea fiind spuse, vă doresc inspiraţie!  

Psychologies România.