Tradiţionalele noastre tradiţii

Publicat în Dilema Veche nr. 152 din 22 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu cît se apropie mai mult sfîrşitul de an, cu atît angoasa unei pierderi iminente şi iremediabile a "tradiţiilor" devine mai puternică. Şi cu cît sîntem mai aproape de momentul în care vom fi înghiţiţi de Europa, cu atît această pierdere pare mai iminentă şi mai iremediabilă. Este firesc astfel ca anul acesta corul bocitoarelor să fi atins apogeul. Valul său a luat pe sus pe mai toată lumea, inclusiv persoane aşezate, care nu se lamentaseră pînă acum de acest flagel al rămasului fără tradiţii. Pe de altă parte şi direct proporţional cu această pierdere, fiecare dintre noi vede că sînt tot mai multe tîrguri tradiţionale, colinde trandiţionale, mîncăruri tradiţionale şi alte cadouri tradiţionale. Nimeni nu pare să fie intrigat de această - cel puţin aparentă - contradicţie. Ei da, dar asta e altceva! - îţi va explica imediat fiecare dintre noi. Dacă vei insista şi vei întreba de ce, procesul explicativ poate continua, eventual, pînă la această culme a subtilităţii: Păi, nu mai e la fel... Într-un fel, lucrurile chiar aşa stau, doar că de multă vreme: Alecsandri, deja, se grăbea să culeagă poeziile poporului, de teamă să nu le vadă dispărînd în decursul vieţii sale. De fapt, teama dispariţiei tradiţiilor este o temă consubstanţială modernităţii. Paricidă, aceasta s-a instituit, după cum se ştie, prin înlăturarea Tradiţiei, oricare ar fi fost aceasta: Dumnezeu a murit, ne-a anunţat, în acest sens, Nietzsche. Din acest moment, tristeţea reiterată periodic a pierderii tradiţiilor a devenit expresia unei culpabilităţi pioase. Cultul tradiţiilor, patrimonializarea acestora şi instituţionalizarea unor mari preoţi ai acestui patrimoniu au devenit apoi tot atîtea rituri reparatorii ale acestei culpe originare: iubim tradiţiile cu atît mai mult cu cît avem într-o mai mare măsură conştiinţa faptului că i-am ucis pe creatorii acestora. Ne pare rău de ele, le ducem dorul şi facem totul ca să le aducem înapoi, cu atît mai mult cu cît am contribuit mai înverşunat la dispariţia lor. Păi, atunci, tradiţiile pe care le mai păstrăm, de bine, de rău, cele pe care le-am patrimonializat deja, toate acestea de unde provin, dacă autorii lor au murit deja odată cu modernitatea? Ele sînt, de fapt, exact opera acestei modernităţi triumfătoare, invenţia ei compensatorie. Aici este punctul unde se complică însă lucrurile şi apar confuziile... Ceea ce considerăm noi, de regulă, "societăţi tradiţionale", ar trebui să fie numite societăţi cutumiare. În acele societăţi premoderne, comportamentele oamenilor sînt, aproape toate, obiceiuri, membrii lor nu încetează să facă cele rînduite, respectînd astfel cu stricteţe o rînduială existentă dinaintea şi în afara Omului. Exact această ordine sacră şi constrîngătoare este ceea ce a produs revolta modernităţii, obiceiul fiind înlocuit de acum încolo cu libertatea: în faţa ascensiunii libertăţii individuale, caracterul cutumiar al societăţilor dispare, iar obiceiurile tuturor lasă locul opţiunilor fiecăruia. De unde apar atunci "tradiţiile"? Acestea sînt, de fapt, amintiri ale obiceiurilor de altădată, rememorări sau restituiri ale unor fapte sau obiecte aparţinînd acestei lumi ce dispare, pe măsură ce se instalează modernitatea. Ele sînt icoane ale trecutului, mai importante uneori pentru că păstrează vie ideea de Trecut decît pentru că imortalizează un anumit trecut. Să luăm, de pildă, exemplul colindelor. Acestea ţin de "obicei", sînt o practică rituală nelipsită în societatea ţărănească română. Într-un sat premodern, absenţa colindelor la momentul şi locul hărăzite ar fi de neconceput, ele ţin de însăşi rînduiala lumii săteşti: a le uita, a le lăsa să dispară ar însemna să rişti ca lumea însăşi să dispară. Însă, într-un sat modern, actual, colindele pot foarte bine să lipsească, deoarece ele nu mai ţin de ordinea acestei lumi. După cum pot fi cîntate de unii sau de alţii, într-un fel sau altul şi într-o perioadă mai mult sau mai puţin circumscrisă sărbătorilor de sfîrşit de an, pentru plăcerea unora sau altora. Mai mult, ele pot fi ascultate, pur şi simplu, de pe o casetă sau CD, cînd, unde şi cît vrei. Din obicei, au devenit tradiţie; dintr-o practică generală, au devenit una selectivă, o opţiune, o preferinţă; din obligaţie a tuturor au devenit plăcere a unora; din mod de viaţă, au devenit, eventual, stil de viaţă. Ca atare, ele pot să dispară, de tot sau pentru o vreme, după cum pot reapare mai frumoase şi mai bogate ca oricînd. Iar iubitorii le pot cumpăra oricînd doresc, dintr-un magazin specializat sau dintr-o pensiune agroturistică, la timp de Crăciun: asta se cheamă marketingul tradiţiilor. E trist, e jalnic, e o "făcătură"? De ce? Jalnică e doar ipocrizia care pretinde "autenticul", care cere să fie minţită frumos, care nu cumpără decît ceva "cu adevărat tradiţional". Un "meşter popular" reputat pentru scoarţele sale olteneşti povestea unor colegi că a preluat nişte modele geometrice de pe un poncho peruan, că se potriveau foarte bine. Făcătură? Da, evident, dar s-a vîndut cu emoţii autentice la fel de evidente. Şi totuşi, rămîne ceva ireductibil, autenticul real al acestei produceri de tradiţii inautentice: sentimentul profund al creatorului care se simte ca şi cum ar fi creator de tradiţii, sentiment ce nu poate fi egalat decît de bucuria unui public care se simte ca şi cum ar fi beneficiarul acestora. Restul e comerţ...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Hipertermia, urgența medicală care ne amenință viața pe caniculă. Care este măsura imediată care ne ajută
După o săptămână de Cod Roșu, serviciile de ambulanță aproape că nu mai fac față solicitărilor. Dintre acestea, hipertermiile cauzate de caniculă sunt urgențe majore, supraîncălzirea organismului punând viața pacienților în pericol.
image
Șase dintre cele mai supraestimate atracții turistice din lume. „Nu a fost deloc ceea ce mă așteptam” VIDEO
Fiecare țară are obiectivele sale turistice despre care se spune că nu trebuie să le ratezi când vizitezi acele locuri. Adesea, realitatea se ridică sau depășește nivelul așteptărilor, dar sunt și situații în care atracțiile turistice sunt supraestimate.
image
„Nostradamus cel viu” a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial
Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel viu”, a prezis o „pană tehnologică de trei zile” în 2024, potrivit Daily Mail Online, iar acum susține că ar urma un conflict la scară largă, asemănător unui al treilea război mondial.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne