Tradiţionala familie a politicianului român
„Cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sînt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.“ Cine a spus asta și de ce?
Cheia literală
Am crezut (aproape) cu toții că Gabriela Firea era doar o grobiană portavoce cinică ce împroșca din pieptu-i de aramă cu laptele otrăvit al vorbelor înspre un oponent politic atunci cînd a spus, pe scurt, că Iohannis nu ar fi bun de președinte întrucît nu procrease pînă la momentul depunerii candidaturii pentru funcția prezidențială. O a doua lectură a șarjei fireene, însă, relevă un fapt mai degrabă îngrijorător: ceea ce noi am perceput drept un atac de campanie electorală trebuia citit într-o cheie cît se poate de literală. Altfel spus, politicianul român este unul de clan, care-și clădește patrimoniul pe o rețea de rubedenii fără de care ar fi nevoit să se expună în toată nuditatea rușinoasă a posesiunilor (de multe ori) fără fundament economic. În filozofia de gașcă restrînsă a politrucului român, conflictul de interese e preferabil averii nejustificate. Poate și pentru că doar a doua abatere (din cele tocmai menționate) se sancționează cu confiscarea sumelor/bunurilor nejustificate, prima duce numai la pierderea funcției pentru o scurtă perioadă. Sau nici măcar la asta, de cîteva zile, de cînd același Iohannis pomenit cu cîteva rînduri mai sus a promulgat legea care dezincriminează conflictul de interese pentru uzul demnitarilor. Cum ar veni, împăcarea lui vodă cu boierimea în numai un paragraf.
Citatul
Deloc lipsite de importanță sînt formulările principiilor esențiale care definesc viața și opera demnitarului nostru cel de toate zilele în viziunea primăriței Bucureștilor. Iată: „Nu eşti un om complet fără să creşti un copil (…). Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (…) pentru că un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil la viaţa celor din jur, pentru că se gîndeşte la propriii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci cînd creşte un copil de la primele zile pînă la maturitate. sînt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gînguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt. (…) Poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. (…) În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sînt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii.“
Teza bunătății sufletești
Ați lăcrimat, discret, la imaginea bieților adulți sterpi care au adoptat orfani fără speranță? Dacă nu, nu vă meritați primărița și, practic, sînteți o rușine pentru civism (sau, fie, pentru varianta de civism propovăduită de doamna Firea). Tocmai de aceea, nu o să aveți nimic împotrivă să mergem și mai departe cu lipsa de empatie și să chestionăm meritele părintești ale cetățenei Firea, înarmați cu presupoziția rezonabilă că femeia are performanțe în domeniu. Din surse publice, însă, aflăm că una din odraslele ei (a celei, deci, a cărei misiune pămînteană este să atragă atenția asupra traumelor psihice cauzate de lipsa de expunere la „primele note de la şcoală“ ale progeniturii) a sfeclit-o la Bac cu un superb 1,20 (unu și douăzeci de sutimi) la „română“, acum cîțiva ani.
Ați tras-o pe roată deja, oameni fără suflet ce sînteți? Nu mă miră. Așa cum nu sînt surprins nici că n-ați fost deloc atenți la mesajele atent alese ale doamnei Firea, deși le am citat cu un paragraf mai sus. Păi, ce a dorit să spună autorul și chiar a spus, textual? Doar că „Un om (…) este mult mai bun la suflet atunci cînd creşte un copil de la primele zile pînă la maturitate“. Atît: „bun la suflet“. Nu a vorbit de vreo competență superioară ori de vreo înțelegere mai adîncă a actului de administrare a vreunui domeniu decisiv pentru țărișoară, ci doar de bunătate sufletească. Păi, acum are sens: fără bunătatea asta sufletească, ar mai da primărița Firea vouchere pentru biciclete, ar mai organiza paranghelii cosmice cu tîrg gigantic de Crăciun și iepurași spînzurați de firele de electricitate de Paști, ar mai cumpăra ELCEN și tot așa? Nu, logic, pentru că ar fi doar un om rău, fără copii. Din fericire, însă, nu e cazul, sîntem salvați.
Cuplul de aur
Dar la ce mai sînt bune înrudirile în politica noastră? Tot doamna Firea este un model de urmat: alianța conjugală cu Pandele, de exemplu, a făcut din acest cuplu poate cel mai eficient binom politico-marital din spațiul carpato-danubiano-pontic, chiar mai eficace decît cel constituit din Victor Ponta și Daciana Sârbu (care, ce e drept, nu și-a atins potențialul, după ce Ponta a pierdut prezidențialele). Polul economic și administrativ București-Ilfov (controlat de cei doi), ascensiunea mediatică fulmicotonantă a Gabrielei Firea și multele legături (destul de puțin ortodoxe, în ciuda procesiunilor creștine orchestrate inteligent de consort) ale primarului Pandele de la Voluntari cu tot soiul de ofițeri de la tot felul de arme și servicii fac ca „pandelizarea“ Bucureștiului să-i rămînă deja mică tovarășei de viață a fostului marinar care visează, deja, la cum îi va spune României, de la Cotroceni, să-și vină în Firea.
adevarul.ro
Blazon, rezon!
Dar tot copiii sînt, cu adevărat, miza. Așa cum specia nu moare cîtă vreme reușește, prin indivizii ei, să procreeze, tot astfel politicianul român transmite mai departe raptogena sa. V-ați gîndit ce sens ar avea viața lui Liviu Dragnea, de exemplu, dacă banii produși de faimoasa companie Tel Drum SA nu s-ar regăsi în conturile fiului său, printr-un mecanism (nu chiar atît de) complicat de firme interpuse, acțiuni la purtător, garanții bancare și operațiuni comerciale în cerc? Nici un sens, evident. Pentru că la mijloc nu mai e vorba de simpla (dar uriașa) cantitate de bani care se transmite, ci de asumarea, prin urmași, a unui furt de proporții epice. A unui blazon, de fapt. Este originea unei dinastii în joc. Și, ca în orice act originar, pericolul însoțește nașterea. Dar, după cum intuiește pînă și Dragnea, chiar dacă nu cu aceleași cuvinte, ars longa vita brevis. Bașca eroizarea, bonus.
Tradiția patriarhal-constituțională
Prin comparație, plasarea fiicei inocente neuronal a lui Florin Iordache (fost ministru de Justiție însărcinat cu moșirea OUG 13, acum adjunctul lui Dragnea la Camera Deputaților) la Banca Națională a României sau montarea fetei lui Adrian Țuțuianu (actual ministru al Apărării, fost șef al comisiei de control al SRI și de profesie baron local de Dîmbovița) în Ministerul de Externe par mofturi care, în tabloul general, abia se întrezăresc. Iar zecile de cazuri de neveste, frați, surori, fetițe, băieței, nepoți, veri, prieteni și cunoscuți (multe soldate cu dosare penale confirmate în instanțe de judecată) angajați în funcții publice numai la Parlament nici măcar nu mai merită pomenite, sînt note de subsol într-un doctorat plagiat.
În orice caz, familia tradițională românească nu moare și nu se predă, ci dimpotrivă, se ramifică, se fortifică și cuantifică. Patriarhal, capul familiei ia ostatică o funcție publică, apoi o exploatează pînă cînd mai fiecare membru al familiei devine, într-un fel sau altul, stăpînul unei sclave de la stat. Sau, cum spune doamna Firea, „cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sînt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii“. Dar puteți înlocui „președinți“ cu orice, de la „consilier local“, „directoraș de deconcentrată“ pînă la „parlamentar“ și „ministru“, și veți avea schema de funcționare a creșterii patrimoniale a demnitarului român. Iar dacă trebuie, vor pune tradiția asta și în Constituție.
Cătălin Prisacariu este jurnalist.
