Tovarăşa Pop

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Tovarăşa Pop jpeg

Aş fi putut să înşir aici toată seria de interdicţii care mi-au jalonat viaţa şi, mai important, reacţia mea la interdicţiile respective, însă 4000 de semne nu ar fi fost de ajuns. O să vorbesc, mai bine, despre Mama Interdicţiilor. Şi o s-o fac balzacian, cum e mai bine.

În primăvara anului 1987, într-o sală de clasă a Şcolii nr. 111, de pe strada Stoian Militaru, un băieţel în vîrstă de 7 ani şi jumătate se ridică din bancă şi înaintează, vizibil emoţionat, spre catedra tovarăşei Pop. Tovarăşa Pop e grasă, are părul făcut permanent, după moda vremii, o cămaşă verde cu mîneci bufante, şi posedă o mustaţă impresionantă. Băieţelul e mic pentru vîrsta lui şi foarte, foarte slab. Sala miroase a terebentină, parchetul pare ud, deasupra catedrei se află un portret al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, iar alături bălteşte drapelul Republicii Socialiste România. Copiii tocmai terminaseră de cîntat imnul Republicii şi în sală se aşternuse liniştea care, de obicei, preceda prima oră. Întîmplător, naratorul a reţinut că urma lecţia de Cunoştinţe despre natură.

– Tovarăşa?!

– Ce e, Stănescu?

– Ştiţi, am mîncat de dimineaţă (aici cititorul trebuie să umple spaţiul gol cu un mic dejun cauzator de diaree)…

Mîna tovarăşei se mută instinctiv pe sulul de hîrtie igienică aflat lîngă catalogul albastru de Prusia. Mîna e grăsuţă, pare moale, însă băiatul ştie că acea mînă poate mînui cu infinită cruzime rigla, că poate ciupi, că ştie să tragă de perciuni.

– Stănescu, ştii cît m-am săturat eu de problemele tale?

Băiatul se bîţîie pe picioare, îşi frămîntă mîinile pe marginea catedrei. Simte sudoarea rece care-şi face loc prin porii dilataţi de panică.

– Tovarăşa, vă rog frumos!

– Stănescu, o să te ţii, ca ceilalţi copii, pînă se sună.

– Da’ nu mai pot. Vă promit că nu mai pot.

– Stănescuuuuuu! Uite şi tu ce mîini ai.

Intermezzo. Nici pînă în ziua de astăzi, naratorul nu a înţeles ce a vrut să spună tovarăşa Pop în legătură cu mîinile lui. Pe moment nu l-a interesat, însă acum, după 20 şi ceva de ani, se trezeşte cîteodată întrebîndu-se ce-o fi avut gheonoaia cu mîinile lui.

Nu ieşim din clasă în timpul orei. Mîna dreaptă stă pe sulul de hîrtie, în timp ce stînga s-a deplasat spre rigla de lemn.

Dar e prea tîrziu. Din rîndul întîi au început să se audă chicoteli, iar izul înaintează rapid şi sigur spre nările vigilente ale tovarăşei Pop, al cărei chip buflei devine stacojiu.

– Ieşi afară, Stănescu, du-te acasă imediat şi mîine te aştept cu maică-ta. Cu doamna profesoară, adică. (Vă las pe voi să încărcaţi ultimele cuvinte cu toată ura, ranchiuna şi mînia proletară pe care vi le puteţi permite.)

Băiatul iese plîngînd (nu în hohote, cumva mai uşor, mocnit aproape), fără a-şi mai lua ghiozdanul, încercînd să-şi şteargă din minte privirea Florentinei, fetiţa de care este, în mod evident, îndrăgostit. La poarta şcolii îl opresc cei doi elevi de serviciu, din clasa a IV-a. Unul dintre ei e Traian, vecin de scară.

– Un’ te duci, mă?

– Acasă.

– Da cin’ ţi-a dat voie?

– Tovarăşa.

– Da’ ce-ai păţit?

– Am făcut pe mine.

Pe Traian îl pufneşte rîsul.

– Te-ai pişat pe tine, mă?

– Nu. M-am căcat.

Cu aceste ultime cuvinte demne, păşeşte în curtea şcolii, urmărit de privirile celor doi elevi mai mari. Nu ştie cum a ajuns acasă, învăluit într-o ameţeală oarecum plăcută, eliberat de presiunea tuturor chipurilor acelea, scăpat de teroarea riglei, de imaginea mînuţei grase, aşezate pe sulul de hîrtie igienică.

Acasă nu e nimeni, uşa e închisă. Cheia e în ghiozdan, în clasă. Pe holul blocului pîlpîie un neon stricat, iar copilul se ghemuieşte în faţa uşii, ca un şobolan bolnav, şi aşteaptă să vină mama. Trebuie să încheiem scurta poveste deplasînd camera undeva, înspre liftul de la etajul 3, adică locul de unde avea să apară mama, şi să vedem ce a văzut ea: un copil ciucit pe jos, cu pantalonii murdari, mirosind a rahat, îmbrăţişîndu-şi genunchii şi murmurînd obsesiv:

– Futu-ţi morţii mă-tii! Futu-ţi morţii mă-tii!

Se dedică prezentul memoriei tovarăşei Pop, să-i ţină de cald acolo, în iadul babelor comuniste, cu o ultimă precizare: nu te-am iertat!

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi director editorial al Editurii Polirom.

Foto: L. Muntean

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic