Totul este scriitură. Tocmai de aceea

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Totul este scriitură  Tocmai de aceea jpeg

În Levantul lui Mircea Cărtărescu, text ilustrativ pentru mixajul pe care îl produce paradigma postmodernității în literatură, jonglîndu-se cu sintagma celebră a lui Borges, „Totul a fost scris“, se afirmă derridean că „Totul este scriitură“. Cu alte cuvinte, deși tot ce se putea scrie s-a scris, lumea nu există decît ca text, iar dacă la nivel de informație s-a spus totul, existența în continuare a lumii este datorată mixării informației la infinit. Mă leg de această foarte schematică explicare a raportului lumii cu textul, pentru a face cîteva observații despre ce mai înseamnă manualele școlare astăzi, cît mai sînt ele de necesare și în ce formă, fără să reușesc, desigur, să ating toate aspectele care ar merita luate în considerare.

Inițiativele actuale ale ministerului care se ocupă cu educația sistemică au glisat de la ideea manualului unic la cea a editurii unice care să tipărească proiecte de manuale ale mai multor grupuri de autori. Prin tîrg s-au auzit opinii care să susțină aceste inițiative, în rezumat putîndu-le sintetiza în afirmații de tipul „Și pe vremea mea învățam după un singur manual“, „De vreme ce ministerul stabilește programa și asigură gratuitatea învățămîntului, e normal să propună și manualele“ sau „Ce atîtea manuale, doar nu s-a schimbat matematica“ (să zicem, deci, nici autorul romanului X?). Nu intru în discuții de natură ideologică sau economică, au fost deja multe reacții publice care au subliniat pericolul unui monopol din aceste puncte de vedere, sînt alte aspecte însă pe care aș vrea să le evidențiez.

Autorii butadelor mai sus amintite cred că sînt cel puțin insuficient informați, dacă nu rău intenționați. Discuția ar trebui să pornească de la un fapt care pînă acum nu am observat să fie subliniat public. Învățămîntul românesc a cunoscut o schimbare de paradigmă cu ani în urmă și ea nu a constat în apariția ma-nualelor alternative. Acestea au apărut ca o urmare necesară, imperativă, a respectivei schimbări: trecerea de la un învățămînt centrat pe transmiterea de informație la un învățămînt centrat pe formarea de competențe. Ce înseamnă această schimbare? Sigur că nu e vorba despre renunțarea la informație. Manoil al lui Cărtărescu – auctor/personaj-narator, totuna – nu rupe capetele „statuelor“-barzi, ci stă și se minunează de ele cum „grăiesc“, și-și continuă aventura. Informația devine doar un bagaj, iar scopul este mixarea cît mai diversă, mai liberă și mai creativă a acesteia. Nici măcar competența nu e un scop, ci ceea ce rezultă din deținerea ei: individualitatea autonomă și creativă. Oameni care pot opera cu informația în manieră cît mai liberă, cît mai diversă. Oameni care, de fapt, folosesc informația în conformitate cu propriile nevoi și dorințe, cu propriul stil de viață, cu propria opțiune de a fi.

Ce trebuie înțeles cu foarte mare acuratețe: manualele, într-o paradigmă educativă care depășește simpla transmitere de informație, au ca principală provocare să propună demersuri didactice cît mai solide și cît mai atractive. Și aici, atenție, intră inclusiv alegerea unor conținuturi, căci programele nu propun, nici la nivel de informație, decît cadrele generale conceptuale.

N-ar trebui să fie greu de înțeles faptul că, în această paradigmă, profesorul și, implicit, manualul nu mai reprezintă reperele unice. Informația, esențializată în programa școlară, este la îndemîna oricui, printr-o simplă accesare a Google-ului. Profesorul nu ar avea nevoie de manual pentru a o pune la îndemîna elevilor, i-ar fi destul să aibă o conexiune la Internet și o imprimantă sau, după caz, un videoproiector. Ducînd raționamentul într-o vinietă SF, n-ar mai trebui decît eventual să supravegheze elevii care caută pe Google. Dar nu asta vrem, nu asta presupune centrarea pe competențe. Și aici intervine particularitatea manualului în procesul actual educativ, cred neînțeleasă nici de decidenți, nici de cei care îi susțin sau de cei care stau pasivi, indiferenți.

Nu știu foarte bine cum e la alte discipline, dar la limba și literatura română, mai ales în gimnaziu, despre care se face vorbire în momentul de față al dezbaterilor, nu se poate fără manuale. Într-o paradigmă educativă care vizează dezvoltarea personală, manualul devine un instrument indispensabil, pentru că propune un demers, proiectează un drum, o manieră de abordare și de jonglare cu informația, respectiv, mai mult, coordonează atingerea punctelor sensibile ale fiecăruia. Diversitatea temelor, pluralitatea textelor, căile de operare cu acestea, de lectură și de interpretare, implicit diversitatea manualelor, devin indispensabile unei lumi care își dorește să recunoască, să respecte și să valorifice diversitatea umană.

Această punere în valoare a diversității, care se traduce în demersuri multiple, cere și o importantă doză de atractivitate vizuală: începînd de la utilizarea culorilor, pînă la asocierea imaginilor cu textul, la construcția unei scheme coerente de organizare a paginii, o sinestezie în acord cu proiectul general de concepție a ma-nualului. Știu că sînt voci care afirmă că asta se poate realiza și cu o unică editură, la poarta căreia să bată mai multe grupuri de autori, cu manuscrisele manualelor în brațe. Din păcate, cei care afirmă așa ceva nici nu au exercițiul muncii la catedră, nici nu înțeleg ce înseamnă producția unui manual. Un grup de autori nu poate propune nici un ma-nual digital, cum se afirmă în proiectul de lege. Manualul se concepe într-o echipă redacțională, în care, de asemenea, este importantă diversitatea: autori, ilustratori, redactori, informaticieni etc. Fiecare vine cu plusul său, ideile se coroborează și se negociază treptat și permanent. A crede că o singură editură, oricît de liberă ideologic ar fi – deși nu e cazul unei edituri cu conducere numită politic –, poate veni cu minimum trei viziuni diferite și coerente, adică cu trei manuale care să aibă fiecare independență, prospețime, funcționalitate, fiecare în propria unitate de sens, e o copilărie. Ceea ce vom avea vor fi de fapt niște culegeri, mai mult sau mai puțin plicticoase, terne, numai bune de anesteziat diversitatea și afirmarea ei. Unele dintre manualele avizate de minister pentru clasa a V-a ilustrează deja acest obiectiv: par pagini de document Word în care s-au înșirat la întîmplare niște exerciții și s-au pus cu copy-paste niște fotografii sau desene lipsite de orice gust și atractivitate. Unii așa cred că se face un manual. Dar alții vin cu alternativele. Și competiția continuă astfel, prin jocul diversității.

Dacă însă doar unii au dreptul să creadă, chiar dacă tot ce se putea scrie s-a scris, elevii (și profesorii) vor fi împiedicați să privească măcar multiplicitatea perspectivelor, așa cum Manoil o face, deschizînd la nesfîrșit cartea scoasă „dîn biblioteca largă“. Să aibă, deci, șansa unei dezvoltări personale. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Foto: Adevărul

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Alexandru Arșinel alături de cei doi băieți ai săi
Alexandru Arșinel a avut doi copii. Cine sunt Bogdan și Cristian Arsinel, băieții actorului
Alexandru Arșinel a avut doi fii, Bogdan Traian şi Cristian Arşinel, care împreună cu soția acetuia, Marilena, au fost mereu aproape de îndrăgitul actor până astăzi, când s-a murit la vârsta de 83 de ani.
Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Putin semnează vineri tratatele de anexare. Țările care au furnizat Ucrainei cele mai multe arme
Prăbușirea „buzunarului” Lîman ar putea permite trupelor ucrainene să amenințe pozițiile rusești de-a lungul graniței de vest a Oblastului Lugansk și în zona Severodonețk-Lysychansk.
Alexandru Arşinel (79 de ani) joacă în mai multe spectacole, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” jpeg
Scandalul demiterii lui Alexandru Arșinel. Nicușor Dan l-a înlocuit din funcția de director al Teatrului „Constantin Tănase“
Alexandru Arșinel a condus Teatrul „Constantin Tănase“ din 1998, dar, la începutul acestui an, primarul Nicușor Dan nu i-a prelungit actorului mandatul de director.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.