Totul e un fel de jonglerie

Anul trecut, în toamnă, cînd mama a fost internată de urgență la Spitalul Colțea, pentru niște probleme la inimă, credeam că, după cîteva zile de monitorizare și un tratament nou, va fi externată și totul va fi în regulă. După două-trei zile chiar se stabilizase și era din nou vioaie și optimistă, cum o știm de obicei. Cu o zi înainte de colonoscopie era atît de veselă și încrezătoare că nu îi vor descoperi nimic, încît ne atrăsese și pe noi în această stare. Fără să fi fost vreodată la vreun control, se tratase singură în ultimii doi ani de balonările și micile sîngerări la scaun avute. Toate tratamentele pe care și le-a administrat erau, cu certitudine, cele potrivite. „Am cel mult niște hemoroizi, dar îi am de cînd te-am născut pe tine“, spune mama cu siguranță de sine. Nici îngrijorarea medicului de gardă legată de anemia descoperită la sînge, semnele unui posibil cancer, nu i-au dat vreo urmă de îndoială.

Vestea unei tumori canceroase la colon a găsit-o singură în fața medicilor și a lăsat-o fără cuvinte pentru ceva timp. Mi-a povestit apoi despre discuția cu medicii și cum, pe holul spitalului, a aflat că, pe lîngă niște polipi, are și o tumoră de cinci centimetri ce trebuia operată cît mai repede.   

Povestea mamei nu este nici pe departe una singulară în România. Un studiu realizat de Asociația Pro Consumatori România în 2017 arată că 3 din 4 români își pun singuri diagnostic, în timp ce 7 din 10 români nu ajung la medic pentru controale de rutină, iar 30% din români nu au fost deloc la medic în ultimul an. Cînd vine vorba de diagnostice și tratamente, Google este cel mai căutat „doctor“, se pare: românii își iau informațiile de pe Internet sau de la cunoscuții apropiați. Chiar și Facebook pare o sursă de informare pe subiecte medicale. Deși e departe de Facebook și alte rețele sociale, mi-o amintesc pe mama căutînd pe Internet „ce scrie“ despre diverse afecțiuni. Despre simptomele de mai sus și-a făcut o părere „din cunoștințele ei generale“.

Șansa mamei, și a noastră, a fost că toată povestea cu inima ne-a adus la timp la spital, unde au pornit toate investigațiile. Astfel, cancerul la colon a fost descoperit în fază incipientă, iar tumora a putut fi eliminată la timp.

Cu toată zguduiala veștii, mama și-a păstrat optimismul și încrederea că o să fie bine pînă la urmă. Din nou, la cei 72 de ani ai ei, după un episod recent de hipertensiune și insuficiență cardiacă, ea „știa“ că n-o să facă nici chimioterapie. Pentru ea era o certitudine și credea fără tăgadă. După o operație complicată de patru ore și jumătate, s-a trezit a doua zi la terapie intensivă, iar doctorul povestea că n-a mai văzut de mult o pacientă care să îi zîmbească și să facă cu mîna, deși avea toate tuburile necesare pe ea. După o săptămînă cu diverse complicații, mai mult sau mai puțin obișnuite, a început să își revină. Însă nici în momentele cele mai grele ale recuperării nu a avut nici cea mai mică îndoială că va fi bine la capătul acestui drum. Că e doar o chestiune de timp pînă își va reveni. La toate îngrijorările medicului față de complicațiile făcute, ea le spunea că lucrurile vor evolua într-o manieră favorabilă. Fără nici o îndoială.

Spunea că nu degeaba i-a dat „semne“ inima, totul a fost ca să descopere la timp. Și așa a fost. Ultimele analize făcute în urma operației arată că e „curată“. Au reușit să curețe totul înainte să ajungă la metastaze (cred și sper că am folosit termenii corecți). Și da, nu e nevoie neapărat de chimioterapie, șansele de recidivă fiind foate mici. Bineînțeles, e sub monitorizare timp de cinci ani, însă și aici ea e sigură că va fi în procentul celor 80% la care cancerul nu recidivează. 

A petrecut Crăciunul acasă. A făcut sarmale și salată de boeuf ca de obicei și ne-am bucurat că sîntem împreună, parcă mai mult decît în alți ani.

Cred că fiecare dintre noi are tot felul de păreri și opinii. Pe care de multe ori le considerăm adevărate certitudini. Iar Internetul ne permite să ni le formăm și să le exprimăm, chiar cu tărie. Uneori, aceste așa-zise certitudini ne duc în fața unor situații care ne lasă fără glas. Atunci, un dram de îndoială ne poate salva din calea lor (ca să nu spun de la moarte, chiar). Alteori, tot ele, certitudinile strașnic formate, ne ajută să trecem peste perioade dificile. În cazul lor, îndoiala nu face decît să ne încurce. Cum jonglăm cu certitudinea și îndoiala ține de felul în care privim viața, de obișnuințele pe care le avem și, nu în ultimul rînd, de șansă.

Vera Ularu este specialistă în comunicare.