"Tot să bei, să veseleşti, chefuşoru' să-mplineşti"

Publicat în Dilema Veche nr. 467 din 24-30 ianuarie 2013
"Tot să bei, să veseleşti, chefuşoru' să mplineşti" jpeg

A mînca şi a bea împreună reprezintă în toate culturile şi în toate epocile mai mult decît satisfacerea unui imperativ fiziologic. Comensalitatea este în primul rînd o practică rituală, iar sărbătorile din calendarul liturgic au fost dintotdeauna prilej pentru mese îmbelşugate, pentru exces alimentar şi bahic. Obiceiul de a ingera substanţe cu proprietăţi euforizante, în momente festive, este unul general uman. Satul românesc de ieri şi de azi manifestă acelaşi apetit pentru abundenţa şi calitatea mesei din timpul marilor sărbători, cu precizarea că odinioară nu se făcea chef de dragul chefului, ci era vorba de îndeplinirea unor acte simbolice, în cadru ritualic.

Consumul excesiv de mîncare şi băutură însoţeşte şi sărbătorile care marchează riturile de trecere: botezul, nunta, înmormîntarea. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, folclorişti precum Simion Florea Marian descriau ospăţul de botez (cumetria), libaţiile în sănătatea copilului. Cei cu stare tocmeau lăutari pentru ca oaspeţii „să bea de bine“. Totuşi excesul era sancţionat. Exista credinţa potrivit căreia dacă la o cumetrie „se întîmplă mare chef, dacă oaspeţii sînt deopotrivă peste fire bine dispuşi“ e semn că acel copil nu va trăi mult timp. Opulenţa alimentară, consumul de alcool, muzica şi jocul sînt norme obligatorii ale mesei de nuntă. La mesele rituale de la înmormîntare (pomana), se oferă şi băutură, astfel încît tristeţea şi solemnitatea momentului se transformă adesea în veselie. Banchetul funerar se numea şi „petrecerea din urmă“, iar convoiul funerar petrecanie. Cuvîntul petrecere dezvoltă mai multe sensuri: a însoţi pe cineva, a-şi duce viaţa, dar şi mod de folosinţă plăcută a timpului, distracţie, amuzament, ospăţ, chef. Şi cuvîntul „petrecanie“ a avut sensul de ospăţ. Iată ce consemnează Miron Costin: „au tărăgănat acea nuntă cu mari petrecanii.“

Românii au numeroase cuvinte pentru a desemna comensalitatea şi convivialitatea: petrecere, ospăţ (din latină), chef, zaiafet, bairam, chiolhan (din turcă), agapă, sindrofie (din neogreacă), banchet, serată (de origine italiană, dar preluate pe filieră franceză).

Cuvîntul „chef“ provine din turcescul keyif. Etimonul turc kef însemna „sănătate“. Ceva din sensul originar s-a păstrat pînă astăzi: cînd cineva strănută de mai multe ori, i se urează: „Sănătate! O să faci chef!“ În turcă, keyif însemna şi „siestă, linişte, fericire, plăcere“. Trecînd Dunărea, acest cuvînt turcesc a fost deturnat, a suferit evoluţii semantice şi multiplicări de sensuri. Cuvîntul „chef“ apare pentru prima dată la cronicarii români din secolul al XVIII-lea. Doar Ion Ghica în Scrisorile sale foloseşte sensul originar, de „siestă, tabiet“, relatînd despre un grec din Samos care „îşi făcea cheful cu ciubuc şi cafea, după obiceiul oriental.“

Avem sensurile de dispoziţie sufletească: „a fi fără chef“; de dorinţă, poftă: „a avea chef de ceva“; de circumstanţă pentru a justifica un refuz: „nu am chef!“. Şi nu în ultimul rînd, chef înseamnă petrecere zgomotoasă cu mîncare şi mai ales cu mult alcool. Un om „cu chef“ înseamnă că a băut suficiente pahare pentru a fi binedispus şi uşor ameţit. Cheful românesc nu poate fi imaginat în absenţa alcoolului, excesul fiind apreciat prin expresia „un chef de pomină“, spre deosebire de keyif-ului musulman în care alcoolul este absent. Un călător turc din secolul al XVII-lea, Evlia Celebi, găseşte o explicaţie inedită a răzvrătirilor antiotomane ale românilor: „Din cauza fierbinţelii produse de întrebuinţarea fără ruşine a vinului, toţi ghiaurii se răsculau.“

Unii călători străini au remarcat abundenţa acestei băuturi, numărul mare al cîrciumilor, lipsa de cumpătare şi aplecarea spre băutură a ţărănimii. În acelaşi timp, alţi străini susţin contrariul: un călător german pe la mijlocul secolului al XIX-lea afirma că românii sînt sobri şi cumpătaţi, deşi nu dispreţuiesc o duşcă. Probabil că imaginea stereotipă a valahului petrecăreţ provine din generalizarea comportamentului excesiv din timpul sărbătorilor. Cantemir îi descrie pe moldoveni astfel: „De băutură nu au prea multă greaţă, dar nici nu-i sînt plecaţi peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii pînă la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori pînă se crapă de ziuă, şi se bea pînă se varsă. Atît că nu au obicei să facă petreceri în fiecare zi, ci numai la sărbători sau cînd e vreme rea.“

Banchetul era un eveniment important la Curtea domnească, avînd loc cu prilejul marilor sărbători religioase, la urcarea pe tron, la onomastica domnului, cu ocazia primirii unor soli, la botezuri sau nunţi. Protocolul aulic includea toasturile („sănătăţile“) domnului şi ale dregătorilor care erau acompaniate de salve de tun şi de instrumentele muzicanţilor. Paul de Alep, aflat la curtea lui Matei Basarab, scrie despre petrecerea de Crăciun: „S-au băut la acest mare ospăţ cu cupe mari de o oca de vin, mai întîi fiecare cîte trei cupe în cinstea sărbătorii, în al doilea rînd alte trei cupe în sănătatea domnului nostru patriarh, în al treilea rînd mai multe cupe în cinstea numelui domnului. Nimeni nu putea să nu bea, căci datina cerea ca oricine stă cu el la masă să bea în felul acesta.“ La sfîrşitul festinului de Anul Nou protocolul cerea ca boierii să îngenuncheze, pe rînd, în faţa domnitorului şi să-şi golească pocalul cu ocaua de vin. Avînd în vedere că o oca avea 1,3 litri, la atîtea cupe mari golite una după alta, se pare că boierii aveau de trecut o adevărată probă bahică. Cantemir descrie sfîrşitul ospăţului: „toţi cei care se mai pot ţine pe picioare se scoală îndată. Iar pe ceilalţi care sînt atît de beţi ca să-şi mai poată duce picioarele, îi ridică alţii şi-i scot afară.“ Şi tot Cantemir precizează că, a doua zi, boierii, mahmuri, se duc la domn ca să „se roage de iertare pentru greşelile săvîrşite la beţie.“

Domnitorul se mai îmbăta şi el. Radu Greceanu relatează despre ospăţul dat de Brâncoveanu în cinstea lordului Paget, ambasadorul Angliei la Poartă: „Dat-au şi cu puşcile, iară pentru sănătăţi închinîndu-şi de veselie mare, s-au îmbătat atît el, cît şi boiarii lui măcar că de nime n-au fost siliţi.“ În cunoscutul portret făcut de Grigore Ureche lui Ştefan cel Mare se arată că participarea la un banchet putea fi periculoasă pentru boieri: „...mînios şi de grabă vărsătoriu de sînge nevinovat; de multe ori la ospeţe omora fără judeţu.“ Banchetul domnesc putea fi o cale de a scăpa de oponenţi: este binecunoscut episodul uciderii boierilor de către Alexandru Lăpuşneanu. Cronicarul spune că „i-au chematu pre obiceiul boierilor la curte“ şi că, odată intraţi în incintă, au fost măcelăriţi de garda domnului. Probabil că pretextul a fost o invitaţie la un banchet de împăcare, însă scena ospăţului sîngeros este o ficţiune literară aparţinînd lui Negruzzi.

După semnarea tratatului de alianţă cu Petru cel Mare, Dimitrie Cantemir dă un mare banchet la Iaşi, în onoarea ţarului care „se ospăta şi se veselea cu vin de Cotnari şi lăuda vinul foarte.“ (Gr. Ureche)

După trei zile, cei doi pornesc spre Prut, la tabăra rusească, unde este rîndul lui Petru să ofere un ospăţ, într-un mare cort. Ţarul îi cinsteşte cu „nişte vin de-al lui de la franţoji, care, îndată cum au băut, au mărmurit toţi de beţi, bînd din acel vin. Şi n-au mai ştiut cum au dormit în acea noapte, şi domnul şi boierii.“ În timp ce moldovenii dormeau morţi de beţi, „n-au scăpat fără pagubă mai nici un boier, nefurat de muscali.“ (Nicolae Costin)

Domnii fanarioţi au continuat tradiţiile Curţii în privinţa ospeţelor şi a chefurilor prelungite, aducînd obiceiuri noi, de pe malurile Bosforului: dispoziţia pentru lux, desfătare, nepăsare şi huzur. Unii domni fanarioţi au dovedit o foarte mare aplecare către ospeţe şi chefuri. Despre Grigore II Ghica, domnul Moldovei, ştim că „Şi viaţa lui era tot cu mese mari, cu cîntări şi cu fel de feliuri de muzici în toate zilele.“ (I. Neculce)

Ei petreceau şi în afara contextelor protocolare ale Curţii. Ioan Mavrocordat „umbla noaptea prin tîrg cu veselii şi cu giocuri; şi cînd s-au mazilit, au rămas datori pre la neguţători.“ (Ioan Canta) Beizadelele lui Alexandru Ipsilanti, pe la 1796, săreau gardul Curţii domneşti din Bucureşti şi colindau cîrciumile unde făceau chefuri cu femei şi cu lăutari. Observînd aceste năravuri, nici boierii pămînteni nu au rămas mai prejos: „...văzînd ceialanţi boieri cum să poartă trebile şi domnul, căzut cu totul la mese mari şi zăefeturi şi primblări şi la alte desfătări ale lumii, luasă cu toţii un mare obraz, cît nu-l băgă în seamă şi făce ce le era voe lor.“ (Pseudo-Enache Kogălniceanu)

Vasile Alecsandri, în piesa de teatru Barbu Lăutaru descrie „cheful cu papuci“, modă orientală adusă de fanarioţi: „Ţinea nunta cîte o săptămînă tot în chiote şi în chiote! În curte oamenii frigeau boi întregi în frigări şi desfundau la poloboace cu vin de Cotnari, în vreme ce arnăuţii trăgeau din pistoale. Iar boierii, sus, beau vutce cu fesurile şi cu papucii cucoanelor. Dacă era cucoana îmbrăcată cu rochie vişinie, boierii beau vişnap în dragostea ei; de era cu rochie galbănă, limonie.“ Obiceiul boieresc a fost imitat şi de orăşeni (boiernaşi, negustori, meseriaşi). Bucureştenii petreceau în Grădinile Breslea, Cişmigiu, Giafer, unde întindeau masa, mîncau, beau şi se apucau de danţ. „Cînd trecea furia danţului, toată compania se punea iarăşi pe bere şi mîncare şi, spre a da veseliei un ton de galanterie şi mai mare, ei complectau orgia prin feluri de glume, turnînd vin în işlicele bărbaţilor şi în condurii femeilor şi dîndu-şi unul altuia să bea, rîzînd şi gesticulînd ca nişte nebuni.“ (Nicolae Filimon)

Obiceiul oriental al „chefului cu papuci“ a sedus şi mediile petrecăreţe din Occident. A bea din pantoful femeii dorite a devenit un adevărat ritual erotic, gustat mai ales la seratele demimondene şi exploatat apoi în filme pînă la transformarea gestului în clişeu desuet.

Astăzi, în epoca reciclărilor postmoderne, ne mulţumim cu citate. Astfel, în 2009, o marcă de şampanie franţuzească (Piper Heidsieck) în asociere cu un designer (Christian Louboutin) reia ideea şi lansează un pachet cadou intitulat Le Rituel, care conţine o sticlă de şampanie şi un pantof. Da, pantoful era de cristal, şi, desigur, avea talpa roşie. Nu m-ar mira să fi ajuns şi în România cîteva astfel de seturi...

Alexandru Ofrim este istoric, conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.